dau şi eu cu părerea :-)

despre eurovision :-) Am început să mă uit pe la mijlocul primei semifinale şi am rămas impresionată de organizare şi de imaginile din Azerbaijan (nici nu ştiam bine cum se scrie, acum - onor google - ştiu o mulţime de lucruri). N-am crezut că ţara asta cu nume de Omieşiunadenopţi chiar e ATÂT de frumoasă. La a doua semifinală şi la finală m-am uitat numai pentru imaginile dintre melodii. Cu mare hotărâre am pus Azerbaijanul ca ţintă pentru vacanţă în următorii 10 ani (ca să fim realişti şi financiar :-)
Evident, nu m-am putut abţine să nu chibiţez şi la muzici. Cel mai mult mi-a plăcut Suedia; mă bucur mult că au câştigat, melodia e de departe cea mai faină. Doamnele în etate din Rusia (ca să vorbesc politic corect :-) mi-au plăcut pentru candoarea şi frumuseţea privirii lor. Am apreciat sârbii pentru încăpăţânarea de a cânta în sârbă, dar recunosc că până la votare nu prea le remarcasem melodia (acum am reascultat-o şi e întradevăr frumoasă). Grecia a avut o melodie dansantă (ca de obicei, presupun!), dar cu nişte versuri penibile (I m so addiceted, I feel alive - WTF?!?! - ca să nu mai pomenesc şi de refrenul You make me dance, dance like a maniac, you make me want your Aphrodisiac - another WTF) şi asta pe lângă o groază de Ohohoh. Turcii au fost simpatici cu marinarii lor, iar tipa din Albania mi-a făcut pielea de găină cu vocea ei. La capitolul voce un mare bravo şi pentru spanioloaică. În semifinale Israelul a avut o melodie flower-power simpatică şi ea. Tipa din Ajerbaijan, deşi avea o voce frumoasă, m-a şocat cât de proastă părea când a deschis gura să vorbească. Am lăsat special Românica la final. Zaleilah mi-a plăcut iniţial, dar nu ştiu, ceva n-a fost ok la finală, pe mine nu m-a convins şi cred că locul 12 e ok (evident, putea fi muuuult mai rău). Cât despre vot - la fel de previzibil ca-n ficare an - dacă ştii puţină geografie, poţi să pariezi lejer pe cine cui dă maximul de puncte. Râdeam cu Kate şi ziceamcă uite un bun reper pentru a vedea unde mai avem emigranţi :-) Ca o observaţie personală - mi se pare că influenţa rusească a mai scăzut în fostul bloc sovietic - fostele ţări nu au mai dat maximul Mamei Rusiiia. Mda! Ca şi concluzie, sunt foarte câştigată că am descoperit Azerbaijanul ca ţară - iar ca impresie, cred că organizarea a făcut să fie cel mai frumos eurovision ever. părerea mea :-)

ce-am mai văzut III

încă 11 filme văzute săptămâna asta. Dacă mai continu mult cu tusea asta devin dependentă de filmele de pe laptop sau de pe hbo.

New Years Eve - un fel de Love Actually american, doar că poveştile nu se întâmplă de Crăciun, ci de Anu nou. Filmul cuprinde o serie de poveşti de dragoste în ajun de Anu Nou. Cel mai mult mi-a plăcut de personajul lui Michelle Pfeiffer - o doamnă de vârstă mijlocie, care are în sfârşit curajul de a-şi da demisia şi de a începe să-şi trăiască viaţa. Filmul e ok, dar mă aşteptam la mai mult. Merge pentru dimineaţa de 1 ianuarie :-)

Bad teacher - profa rea, da bună. O piţipoancă e profesor de engleză provizoriu - până îşi găseşte un soţ suficient de bogat ca să o întreţină. Am mai văzut profe nebune prin filme, da Cameron Diaz le întrece pe toate - doarme la şcoală cât elevii se uită la filme, se droghează sub catedră şi so on. În final se alege cu profu de sport :-) Filmul e amuzant, merge pentru o seară în care nu ai altceva de văzut. A! Iar am dat de Timberlake.

Sex and the city 2 - chiar îmi era dor de cele 4 newyorkeze. De data asta acţiunea e la Abu Dhabi, unde fetele ajung datorită Samanthei. Hotelul unde stau e minunat, iar oportunităţile de distracţie la fel. Evident, apar şi probleme - mediul puritan din Emiratele Arabe nu permite afişarea sexualităţii şi aşa cum era de aşteptat Samantha intră în belele. Cu coada între picioare, fetele se reîntorc la New York, unde descoperă că viaţa de familie nu era chiar aşa de naşpa cum credeau ele.

The smurfs - film de animaţie cu ştrumfii, omuleţii albaştri de care eram îndrăgostită după revoluţie. Vrăjitorul Gargamel şi a lui pisică (tare fun mâtza asta) ajung cu 6 ştrumfi în New York. Acolo dau peste un cuplu drăguţ, care îi ajută să regăsească luna albastră şi astfel se reîntorc acasă. E un film pentru copii, nu pot să spun că m-a dat pe spate.

Contagion - mi-a plăcut. Omenirea trece printr-o pandemie - un fel de gripă aviară scăpată de sub control, doar că virusul e o combinaţie venită de la un porc şi un liliac. Un grup de medici şi cercetători încearcă găsirea antivirusului, dar şi pacientul zero - cel de la care a pornit totul. Film plin de vedete - Matt Damon, Marion cottilard, Kate Winslet, Gwyneth Paltrow şi alţii. Interesant e modul cum reacţionează oamenii în situaţie de criză - panică şi animalism. Mi-a plăcut.

Tower Heist - o comedie despre un grup de angajaţi la un complex luxos de apartamente care pun la cale un plan pentru a se răzbuna pe un escroc miliardar de pe Wall Street care le-a furat fondul de pensii. Film amuzant cu Ben Stiller, Eddie Murphy, Tea Leoni si Alan Alda (în rolul miliardarului escroc).

Just go with it - Adam Sandler e un chirurg estetician, care are nevoie de o fostă nevastă în ideea de a face o nouă cucerire. Pentru asta o implică pe asistenta lui, Jennifer Aniston, care vine la pachet şi cu cei 2 copii - o fetiţă cu accent britanic şi un băieţel simpatic care vrea să înoate în Hawai cu delfinii. Faptul că l-am văzut de pe la 3 până pe la 5 dimineaţa m-a făcut să-i apreciez mai mult fazele comice. Mda, cred că e o comedie numai bună pentru o seară obositoare.

The art of getting by - un film drăguţ, mai mult pentru adolescenţi. George este un tanar singuratic, care a facut totul pana in anul de absolvire, mai putin teme. Scoţând-o din belele, el se imprieteneste cu Sally, o fată populară, dar cu o mamă ciudată. George e genul de elev supradotat, dar care are norocul de a fi descoperit, apreciat şi încurajat de profi şi de director, care găsesc metodele potrivite pentru a-l stimula să termine liceul cu brio. un film simpatic.

Horrible bosses - comedie care îţi dă idei :-) Trei prieteni sunt disperaţi de şefii lor, astfel încât decid să îi omoare. Pentru asta angajează un consultant în crime dintr-un bar dubios. În final, reuşesc să scape de şefii idioţi, chiar dacă ei personal nu ucid pe nici unul. Film fun, recomand pentru finalul unei zile în care ai vrut să-ţi strângi de gât şeful :-)

Megamind - voiam de mult să-l văd, dar acum i-a venit timpul (asta pentru că am nimerit întâmplător pe hbo). Film de animaţie, mai mult pentru adulţi decât pentru copii. Ideea e tare faină - Megamind e personajul negativ care devine pozitiv, dar într-un mare fel :-) după ce-şi distruge singurul duşman, pe Metroman, Megamind îşi dă seamă că fără personajul pozitiv viaţa e tare boring, aşa că îşi crează şi educă propriul duşman... care se dovedeşte mai rău decât el. Foarte fain film, vreau să-l revăd.

An education - de departe filmul care mi-a plăcut cel mai mult din toată lista (alături de Megamind). În Anglia anilor '60 Jenny e o elevă cu viitor la Oxford, asta până când îl întâlneşte pe David, un tip mai în vârstă şi foarte versat, cu care ajunge şi la Paris. Ciudată e reacţia părinţilor ei, conservatori, impresionaţi de şarmul, banii şi relaţiile lui David, astfel încât sunt dispuşi să renunţe la educaţia fetei în schimbul marajului cu David. David însă e mare şarlatan, ba mai mult, e însurat şi are şi copil. Jenny îşi revine din situaţia penibilă, se reîntoarce la şcoală şi în final la Oxford. Film numai bun pentru fetele care cred că şansa reuşitei lor în viaţă stă în masculul de pe lângă ele. Mi-a plăcut de Carey Mulligan, am descoperit-o în Să nu mă părăseşti şi îmi place din ce în ce mai mult de ea. Cu filmul ăsta am decis: filmele britanice sunt preferatele mele. Am zis! :-)

and finally

şi a fost şi ultima emisiune din sesonul acesta :-) De data asta nu mi-a plăcut. ei, dar nu trebuie să-mi placă chiar de fiecare dată :-)

and again

azi am vorbit despre regimul de viaţă sănătos şi despre cum îmi conving copilul să mănânce. şi despre multe altele. în plus, am cunoscut un medic pediatru foarte înţelept.

again

again la tembelizor. a fost ok, am reîntâlnit oameni deosebiţi.

julie and julia

ştiam că e film fain, dar nu mă aşteptam să-mi placă aşa de mult. Este o poveste despre gastronomie (de fapt despre mâncare :-), despre blogul ca regăsire zilnică, despre legăturile care transcend generaţii. Julie are aproape 30 de ani, este micuţă şi delicată, lucrează ca funcţionar guvernamental, are un soţ minunat şi gătitul ca pasiune. Julia are peste 40 de ani, este mare şi delicată cam ca un elefant în magazinul cu porţelanuri, este soţie de diplomat la Paris şi îşi găseşte gătitul de mâncare franţuzească ca pasiune. Între povestea Julie-ei şi a lui Julia este o diferenţă de 50 de ani. Julie decide să gătească într-un an toate reţetele din cartea de bucate a lui Julia, povestindu-şi pe blog această experienţă. Şi de aici, toată povestea. Filmul mi-a indus o bună dispoziţie fantastică. Meryl Streep mi s-a părut formidabilă în rolul Juliei Child (mai ales că tocmai o revăzusem în The Hours şi în Kramer vs. Kramer); încă mă umflă râsul când îmi amintesc scena în care deschide uşa de la şcoala de gastronomie, nivel avansat - frecventată doar de bărbaţi şi slobozind cel mai vesel bonjuu' pe care l-am auzit vreodată. Trailerul e aici. Pe lângă bună-dispoziţie filmul mi-a făcut chef şi de gătit. Bine, nu sunt eu genul care să gătească flambeuri şi nici nu cred că ştiu să dezosez o raţă (:-), dar cu siguranţă aş putea să încerc. În ceea ce priveşte gastronomia, consortul meu este expert - şi recunosc că şansele de a-l egala sunt destul de mici. E greu să fii competitiv cu cineva care are talent şi abilităţi în chestia asta. Totuşi, mi-a plăcut să gătesc prăjitura de anul nou după reţetă. Şi cred că o să mai încerc chestia asta - ca provocare. Să gătesc ceva mai sofisticat, cu reţetă şi cantităţi (că tot am primit de Crăciun super cântarul de bucătărie de la Lilinasha :-) Poate chiar o reţetă a Juliei Child, why not. Deocamdată, eu sunt expertă la chestii rapide, gen paste cu roşii, orez prefiert cu porumb, legume cu unt, cartofi la cuptor şi aproape orice chestie semipreparată. Ultima chestie la repezeală a fost orez cu porumb şi cremvuşti (împrumutaţi la nevoie din rezerva lui Mau :-) Voila!

e clar!

mda, e clar! Am luat-o razna! îmi amintesc că prin primăvară vorbeam cu Miha la telefon şi îmi spunea că citeşte saga Twilight, uitată de nepoata sa adolescentă. Ştiam câte ceva despre cărţi şi mai puţin despre filme. M-am gândit că deh, maternitatea te face mai sensibil şi că eu nu o că citesc prea curând aşa ceva. Luni, în timp ce mă pregăteam de job, mă uitam aiurea la tembelizor. Şi mă trezesc că mă prinde Amurgul de pe hbo. Am stat până la final şi apoi am alergat spre job. Întoarsă acasă, îmi descarc filmele şi cărţile gândindu-mă să arunc o privire. Şi privirea asta a durat vreo 7 ore - m-am uitat la toate 3 filmele până spre dimineaţă. Mi-au plăcut, deşi e clar, nu e genul meu de poveste. Totuşi, mi-a plăcut suficient încât să mă apuc de citit cărţile. Nu ştiu ce nu funcţionează zilele astea în structura mea, dar romantismul din filmele alea m-a prins. So not me! Mda, Miha draga mea, acum te înţeleg! :-) O să revin! :-)

later edit: advent 8: să slăbesc :-)

zi aiurea, seară faină

a fost o zi aiurea; toată ziua am moţăit la tembelizor. Nu am citit deloc, dar am învăţat o mulţime de lucruri despre corpul omenesc de pe Discovery science: am văzut cum fac disecţiile pe cadavre studenţii medicinişti nemţi, am învăţat că nu contează în şampon decât 3 ingrediente, restul - vitamine, proteine, parfumuri, whatever - sunt doar de reclamă, am aflat de ce se ondulează pedeaua de la duş când dai drumul la apă în cadă şi că dacă nu ai o igienă orală corectă (şi eu nu o am) creşte riscul de probleme cardiace. Mda, asta mi-a dat şi o uşoară durere de cap, chiar că trebe să merg la dentist.

Seara, pe răcoare, am plecat spre Kaufland şi Carrefour să ne facem provizii pentru noua săptămână. Apoi, Cătă a propus o plimbare nocturnă în Copou. A fost tare frumos; am mâncat pe o bancă din faţa Obeliscului, ne-am întâlnit vechi cunoştinţe, am discutat, ne-am ciondănit, ne-am pupat şi am plecat acasă. Am fost miraţi de agitaţia oraşului: stăteam o groază de timp în intersecţii, strada era plină de maşini şi pietoni cu duiumul. să mai spună cineva că duminica Iaşul e un oraş liniştit. nu e. Am terminat seara în aceeaşi moţăială în faţa tembelizorului: cu CSI şi Law&order de data asta.

curs festiv

la fiecare curs festiv am lăsat ceva din sufletul meu. Bucăţi imense la clasele la care am fost dirigintă. Bucăţele (mai mari, mai mici) la celelalte clase. Toţi mi-au fost dragi în felul lor. Şi (aproape!) pe toţi îi regretăm. De când am venit în şcoală la plecarea lor, la cursul festiv, le dau un petic colorat de hârtie cu un citat, cu versuri, cu câteva cuvinte dragi mie. şi anul acesta a fost la fel. :-)

Mau şi politichia

aseară eram obosiţi... era ora 12 noaptea... după o zi de sâmbătă în care am şi biciclit :-) eram gata trântiţi în pat, fiecare cu ochii în câte-o carte şi cu urechile la tembelizor să vedem cine e noul preşedinte la pesedei. Mau a stat toată ziua pe televizor şi a urmărit marele congres, iar seara s-a mutat alături şi a stat cu urechile ciulite până la final - se pare că i-a convenit noul preşedinte - oare pentru că porecla lui e Mickey Mouse?!?!

zi banală. enervant de banală.

asta am avut eu azi. o zi banală. m-am trezit la 9, afară părea groaznic de frig, am făcut cafea şi m-am pregătit să ies. Lunea nu am ore, dar tocmai pentru că sunt mai liberă, aveam o programare. Eram îmbrăcată complet (inclusiv cu geaca de iarnă) şi mă hotărăsc să schimb pe fugă punga de gunoi. în timp ce făceam asta mâneca de la geaca de iarnă dă jos de pe raftul cu mirodenii borcănelul cu busuioc... care după 2-3 tumbe se deschide şi se împrăştie pe tot covorul din bucătărie. cool! mă grăbeam deja... strâng cât pot, restul îl las... wtf... măcar bucătăria miroase ca o cucina toscană. cool! arunc o privire în oglinda de pe hol... nu m-am machiat, dar arăt bine... părul cam nespălat, dar stă ok... când să ies motanul maună furios... litiera lui e plină de kk şi alte chestii... cool!... mă întorc, ridic mânecile de la geaca de iarnă şi schimb nisipul... motanul toarce mulţumit... cool! în sfârşit ies din cauză dar îmi amintesc că am lăsat computerul deschis... intru înapoi... vreau la baie (ceaiul de aseară e vinovat)... cool! mă dezbrac de geaca de iarnă... închid calculatorul... motanul sare la clanţa de la intrare... a venit Cătălin pentru 5 minute să-şi ia un document... ies o dată cu el şi respir aerul umed de afară... picură.... nu am umbrelă - e la job... Ajung plouată la job, rezolv programarea şi deodată am chef de lucru.. se întrerupe curentul... nu mai pot lucra... cool! şi aşa era cumva ziua mea liberă... iau pe mine înapoi geaca de iarnă şi plec acasă... unde găsesc răsturnat vraful de cărţi aranjat cu grijă în week-end.... mă uit în jur... Mau brusc se face nevăzut... ok... îmi încălzesc cafeaua de dimineaţa la microunde (urăsc asta, dar îmi era prea lene să-mi fac alta) şi de frig mă bag sub pătură. Ne-am încăpăţânat să nu dăm încă drumul la centrală. citesc un chick-lit scris aiurea şi mă uit la tembelizor la colombo (?!?) îmi dau seama că e cam penibilă situaţia, dar asta e! termin cartea, închid televizorul, strâng puţin prin casă... mă sună o prietenă dragă căreia îi dau vestea proastă că nu pot să vin la ea la nuntă week-endul viitor... afară plouă... mă plictisesc... aş vrea să mă îmbrac într-o bluză sexy şi jeans mulaţi, să-mi sun iubitul şi să-l invit în oraş la un martini. în schimb îmi fac un ceai, îmi sun iubitul şi îl întreb dacă nu mergem la Kaufland la cumpărături. naşpa zi... banală... enervant de banală... :-)

9/11... atunci... acum

acum 8 ani, pe 11 septembrie, eram studentă, tocmai mă întorsesem din Franţa, eram încă în vacanţă acasă la ai mei la Botoşani. era cam 5 după-amiază şi citeam în camera mea când m-a strigat mama să-mi arate ştirile. Am contrazis-o, i-am spus că nu are cum să fie real... că World Trade Center sunt 2 clădiri bine apărate, că sunt în inima New York-ului şi că e doar un scenariu... poate un documentar?!?! Mama insista că e în direct, tata la fel... eu, încă cu cartea în mână, îi contraziceam repetând că e IMPOSIBIL... că în America e dimineaţă, că nu are cum să fie în direct... abia când am văzut sigla CNN am realizat că e pe bune... câteva minute mai târziu, încă sceptică, am văzut al doilea avion intrând în turnul 2. îmi amintesc că mi-a scăpat cartea din mână şi mi-am pus mâna la gură. După revoluţia în direct de la 12 ani, asta a fost cea mai şocantă experienţă. Am stat toată noaptea cu ochii în tembelizor şi tot îmi era greu să cred...
9/11 2009. azi colega şi prietena mea Alina a născut o fetiţă. Cu bine, sper! viaţa merge mai departe, nu-i aşa?!? cu bucurii pentru unii, indiferentă la necazurile altora :-( ehei, tocmai de asta e viaţa minunată!

Felicitări Alina! Eşti o mamă extraordinară! :-)

what a day

vorbesc de ziua de ieri... dimineaţa m-am trezit cu un motan somnoros pe mine, ne-am alintat reciproc (eu cu motanu), apoi am făcut coffee şi un duş. Alene, dar plină de optimism am plecat spre job... pupături stânga-dreapta... respirat aer şcolăresc. Pe la prânz am trecut pe acasă, am mâncat ceva şi am plecat spre tvr, că deh, aveam emisiune :-) emisiunea a fost mai mult decât ok, mai ales că nici nu prea au fost ocazii de intervenţii. Cătălin m-a aşteptat la ieşire cu maşina curată (uitasem cum e culoarea ei originală :-) şi pentru că aveam gâtul plin de pudra de la machiaj am plecat la o McFlurry la Mac în mall. unde am şi mâncat şi veseli am plecat spre Cărtureşti, unde am lăsat iar vreo 50 de lei pe cărţi (2 pentru copii în engleză, don''t ask!). pentru că ne era dor de ei, am trecut pe la O&A. Seara pe la 11 am ajuns şi noi acasă obosiţi, dar veseli. Mau ne aştepta plictisit şi am adormit aşa cum m-am trezit: alintând un motan somnoros :-) O zi frumoasă vă doresc! :-)

Javre, nu câini!

azi am citit toată ziua. Spre seară am zis să fac o pauză şi să mai hoinăresc un pic pe şi printre bloguri. Cătălin tocmai s-a întors de la un grătar şi un fotbal cu colegii de serviciu. tembelizorul mergea singur pe meciul lui Dinamo cu o echipă cehă, nu-i ştiu exact numele... Acuma, experienţa mea fotbalistică e limitată (cam în asta a constat), dar am momente când îmi place să dau drumul la adrenalină urmărind meciuri...

ce-am văzut azi m-a dezamăgit. când eram copil, eram fan Steaua... acum sunt fan Poli Iaşi :-), dar în ultima vreme chiar simpatizam dinamoviştii şi imnul lor cu strigăt de luptă (mai ales de când am văzut 300 :-) astăzi însă am văzut doar huligani (suporteri?!?) fără minte şi cu venele clocotind de alcool. agresivitatea lor a pus capăt meciului şi probabil a scos Dinamo din circuit pentru muultă vreme. mă întreb ce simt acum... ce au câştigat...

îmi plac momentele de după victoriile la meciurile de fotbal... îmi amintesc şi acum de ieşirile în stradă a suporterilor fericiţi! Ştim să câştigăm, frate! Păcat că nu ştim să pierdem!

poza e de aici.

Vinovatul! S-apară vinovatul!

De câteva ore mă uit la operaţiunile de salvare a fetiţei din Călăraşi. Aceasta a căzut într-un puţ adânc de 10 metri, după ce a fost lăsată nespravegheată 10 minute. Toată dimineaţa am văzut reporterii exagerând cu comentariile asupra acestui caz. Din primele momente, se punea accentul pe vinovaţi - tatăl e vinovat că a lăsat copilul singur şi s-a dus să reîncarce un telefon mobil, mama e vinovată că nu era acolo. Abia mai târziu se punea accentul pe soluţie.

Acum câteva zile am văzut la ştiri cazul cu fetiţa care a murit după ce s-a prăbuşit un panou peste ea într-o bancă. Mama nu o supraveghea, fiind ocupată probabil cu birocraţia de la bancă, Cea mai mare problemă a reporterilor - aflarea vinovaţilor! Cineva trebuie să fie vinovat!

Nu putem să înţelegem că în lume există şi accidente! Şi că unele situaţii sunt fără vinovaţi, doar Dumnezeu ştie de ce se întâmplă. Dar nu, cineva trebuie să plătească! Familia, sau dacă e din 15 septembrie până pe 15 iunie, automat şcoala e şi ea vinovată! Găsim noi o modalitate să implicăm şcoala!

În România nu există conceptul de educaţie a părinţilor decât sporadic. Eu am un astfel de program - Şcoala părinţilor. Din 2006 de când aplic acest program am observat (şi sper că am şi schimbat) multe. Iniţial, programul era sub formă de cursuri (traininguri) pentru părinţi în legătură cu educaţia copiilor lor. Treptat, am extins programul incluzând activităţi sociale (cu diverse ocazii), work shop-uri sau lectorate. Întotdeauna, da întotdeauna, încep cu o parte de teorie. Nu sunt de acord cu expresia teoria ca teoria, practica ne omoară. Eu cred că practica "ne omoară" tocmai pentru că nu ştim bine teoria; pentru că ne aruncăm în practică fără să ştim ce ar trebui să facem. Pedagogia nu mai e de mult doar o artă, este ştiinţă; asta implică şi teorie.

Am stat destul de mult timp în restul Europei ca să văd altceva. Acolo copiii sunt independenţi de foarte mici. Nu am văzut părinţi înfofolindu-şi copiii la 30 de grade şi nici părinţi care îndoapă copilul pe sistemul mănâncă tot din farfurie. Nu am văzut decât rareori părinţi ridicând vocea la copii, şi, niciodată părinţi lovindu-şi copiii. Ce e drept, nu am văzut nici copii plictisiţi ca la noi. Acolo, dacă pleacă de acasă cu copilul, părintele are în spate un rucsăcel - plin cu jucării creative, un caiet de desen, creioane colorate, biscuiţi şi apă. Nu am văzut copii cu jucării inutile de tipul păpuşilor barbie. Dacă părintele se opreşte undeva mai mult de 5 minute, scoate din rucsăcel ceva pentru copil. Poate că dacă mămica care era la bancă o punea la o măsuţă cu o carte de colorat nu s-ar mai fi întâmplat tragedia! Nota bene! Nu o acuz pe mamă, a fost un accident... la fel cum raţiunea mă face să dau dreptate şi băncii - sediul ei nu e loc de joacă pentru copii.

Poate dacă părinţii ar fi informaţi cum să procedeze, ar avea deschiderea să înveţe aceste mici "trucuri" în educaţia şi ocuparea timpului liber al copilului, situaţiile tragice nu ar mai fi aşa de multe. Din păcate, în România se pune accent în curricula pe cunoştinţe seci (nici măcar cu valoarea teoriei de care vorbeam mai devreme). Avem opţionale pe matematici şi literatură, dar nu învăţăm cum să ne calculăm o dobândă sau cum să ne selectăm lecturile. Educaţia pentru sănătate, în ciuda investiţiilor făcute (ştiu ce vorbesc, sunt formator naţional pe acest domeniu) a devenit aproape inexistentă. Nu există cursuri de formare de deprinderi în situaţii de criză. Românii (mă refer mai ales la părinţi) nu învaţă să acorde primul ajutor: în caz de înec (şi mă refer la înecarea cu mâncare, frecventă la copii), în caz de febră sau de infecţie. Încă se mai tratează copiii cu leacuri băbeşti şi se neglijează medicul. Apropos de medici - medicii de familie ar trebui să lucreze mai mult pe prevenţie. Părinţii ar trebui să fie mai fermi cu controalele periodice (la dentist, la oftalmolog etc.).

Cel mai des avem principiul merge şi-aşa. Până când nu mai merge. Până când copiii mor striviţi de panouri sau în puţuri de apă. Şi atunci, în loc să vedem ce învăţăm ca naţie din toate aceste tragedii, noi căutăm vinovaţi.

Autorităţile caută să pedeapsească şi atât! După ce am pedepsit, avem conştiinţa curată. Nu ne uităm un pic în jur cu ochii larg deschişi să vedem cum e lumea în jurul nostru. Nu am copii personali, dar lucrez cu copii. Inevitabil, oriunde mă duc, judec ceea ce văd prin prisma persoanelelor care au grijă de copii. Şi sunt de acord cu părinţii (citeşte aici) care nu văd în jurul lor locuri child friendly; pentru că întradevăr, România e plină de locuri neprietenoase cu copiii. E greu ca părinte să găseşti un loc de joacă decent şi curat, un parc cu apă potabilă şi bănci confortabile, un restaurant cu scaun special pentru copil.

Nu, decât să facem prevenţie şi să investim în educaţie mai bine să căutăm vinovaţi. Hai să dăm cu parul, e mai rapid decât o discuţie constructivă. E timpul ca românii să se trezească şi să facă din educaţie o prioritate. E timpul să ne oprim din judecarea părinţilor şi să-i învăţăm cum să procedeze în cazuri similare. Nu e suficient să impunem acoperirea fântânilor, trebuie să-i învăţăm pe părinţi cum să-şi lase copiii singuri şi în siguranţă. Trebuie să ne mobilizăm şi să facem un program naţional de educaţie a părinţilor. Şi să ne axăm mai mult pe educaţia timpurie (preşcolaritatea) şi mai puţin pe liceele de elită cu elevi foarte deştepţi în cunoştinţe, dar incompetenţi în realitate. Prea mulţi de trebuie, prea multă bătaie de cap pentru statul român.

Îmi cer scuze pentru tonul sarcastic, de fapt e mult amărăciune în spatele cuvintelor mele. O seară frumoasă vă doresc! Dumnezeu să odihnească sufletul micuţei de la Călăraşi şi să dea putere părinţilor să treacă peste acestă dramă şi să aibă grijă de cealaltă fetiţă.

BOUreanu

mă uitam aiurea la tembelizor. E vacanţă, cea mai mare parte a timpului citesc, iar pe la prânz dau drumul la teve cât îmi pregătesc siesta. Ieri (alaltăieri?!) îmi atrage atenţia scandalul cu ministra Tineretului... şi îl văd pe domnu Boureanu cum o face pe preşedinta comisiei domnişorică, motivând că e un cuvând din Dex... adică, ce aşa mare jignire ?!?!

Când ştiu că soţia lui, doamna Pelinel (mereu m-am amuzat de cuplul Boureanu-Pelinel; zici că sunt din Caragiale) e o tinerică blondă, genul de fotomodel insipid da cu pretenţii de divă, mă cam miră tupeul domnului pe care nu cred că întâmplător îl cheamă BOUreanu.