viaţa cu zile

my life is a mess. Totul e dat peste cap. am impresia că trăiesc în transă, că nu am senzaţii, că nu simt nimic. Am atât de multe lucruri de făcut, de planificat, încât am încetat să trăiesc. Am ajuns să-mi umplu viaţa cu zile şi nu zilele cu viaţă. Mă simt frustrată, dar parcă nici frustrarea nu mă motivează ca altădată. Măselele încă mă chinuie, piciorul drept mă torturează în fiecare dimineaţă, totul e aiurea. Din dorinţa de a mai face câte ceva prin casă, Cătă a dat totul peste cap. Baia încă nu are toată faianţa, uşa din bucătărie încă nu e lăcuită, iar de dressing pe hol încă nu poate fi vorba. După-amiezile încerc să-mi conceptualizez trainingul din week-end, seara încerc să citesc. Peste toate astea, trebuie să fac raportul narativ pe noiembrie şi un mega raport financiar. La job dau de oameni frustraţi care ignoră nevoile reale ale copiilor. Îmi vine să plesnesc vreo 2 oameni, dar nu am curaj (de fapt aş avea curajul să-i plesnesc, nu am curaj să suport consecinţele :-) Copiii trag de mine ca de magari, doar că eu sunt la fel de încăpăţânată. De când ne-am mutat nu-mi găsesc şosetele, aşa că azi am o şosetă albă cu albastru şi roşu şi una albă cu negru şi gri. Mau e drăguţ, mă priveşte frumos, dar încă mă consideră salteaua lui de iarnă. Dimineaţa îl găsesc pe picioarele mele (ferească sfântu să-l deranjeze în somn pe idolul lui, Cătălin). Eu pot fi deranjată oricând. Am o şedinţă boring la care nu am chef să merg, cu toate astea o să mă duc. Aseară am vrut să merg la un spectacol intercultural, dar am ajuns la poştă (să ridic un colet) şi în Selgros. Cel puţin de acolo m-am ales cu o căciulă maro bestială cu model norvegian, cu mănuşi asorate şi cu o eşarfă trendy în stil arab. La prânz aş dormi câte 4 ore, dar mă trezeşte conştiinţa. Visez prăjituri. Cerusem o prăjitură cu frişcă şi fructe de pădure şi am primit o tartă cu vişine. Până şi din vis mă trezesc frustrată. Citesc o carte frumoasă, care-mi place. În mod normal o dădeam gata în 2 zile... o citesc de 2 săptămâni. Vreau să mă uit la filme. Cred că o să profit de faptul că am videoproiectorul acasă şi diseară îmi blochez conştiinţa, uit de raportări şi îmi fac cinema. Cu film fain, atmosferă, popcorn, cola, K8 şi Mau. Nu ştiu dacă am menţionat pe blog (;-), dar anul ăsta abia aştept Crăciunul. Vreau linişte, cărţi, brad şi colinde. Anul ăsta cred în Moş Crăciun.

new list, my playlist

azi am continuat seria întâlnirilor metodice nonformale. După terapia culinară, azi ne-am delectat cu meloterapie: terapie prin muzică. Am ascultat muzică bună, ne-am reamintit de Elton John, MJ, Vanghelis, Holograf, Garou, Tina Turner, Taxi cu cele 2 cuvinte, Kitaro şi chiar muzică din ţara moţilor. Tare frumos a fost! Şi pentru că muzica e importantă în viaţa mea, de azi inaugurez o nouă pagină - my playlist! :-)
în decembrie avem terapie prin culoare! :-)

trenuleţu'

l-am văzut azi la cumpărături în Plus! L-am întrebat pe Cătă cât ar trebui să coste ca să-l cumpăr. Suma lui era mai mare decât preţul real. Aşa că l-am cumpărat :-) Acum stă vesel pe fereastra de la living. Mă uit la el şi nu pot să gândesc decât Abia aştept Crăciunul! :-)

dimineaţa

m-am trezit un pic mai odihnită ca ieri! Nu sunt în cea mai bună formă a mea, mă simt aiurea, nu am chef de nimic. Vremea de afară, cu toată nebunia pe care-o implică m-a înveselit. Abia aştept Crăciunul! Anul ăsta mai mult ca niciodată! :-)

A messed up day!

ninge ca-n poveşti! Dacă aş fi în vacanţă, aş fi în al nouălea cer. Dar cum nu e vacanţă, am job, măsea infectată, m-am culcat la 4 dimineaţa (pentru că am lucrat!) şi pe deasupra mai trebe să ţin şi un training - situaţia e naşpa!!! Profii nu cred să fie prea impresionaţi de zăpadă, dar oare mai vin liceenii la training pe vrema asa?!?! hmmm... A messed up day!

şi pentru că e friday, este friday flower: muşcate de la schitul din Straja.

pauza de cafea face munca eficientă!

în week-end ţin un training şi mă gândeam cum fac eu să reduc un pic pauzele de cafea, ca să termin mai repede, să fac tot ce mi-am propus şi să mai ţin cont şi de părerea cursanţilor (majoritatea profi, obosiţi după 6 ore de curs şi o săpătmână cum numai în noiembrie poate să fie). Citind articolul ăsta în Ziarul de Iaşi m-am răzgândit! Aşa că am cumpărat: coffee, capuccino, latte machiato, ciocolată caldă! Să dau oamenilor şansa de a face schimb de experienţă :-)

Pauza de cafea sau ceai in timpul programului de lucru contribuie la imbunatatirea eficientei muncii, sustin experti din cadrul Agentiei de recrutare a fortei de munca Manpower din Suedia. Explicatia ar fi ca, in timpul pauzei de cafea, angajatii au posibilitatea sa comunice unii cu altii intr-un cadru informal si pot discuta diverse probleme, inclusiv legate nemijlocit de productie. "La o ceasca, doua, de cafea sau ceai se face un schimb important de idei, experienta si informatie. Aici se cauta solutiile la cele mai presante probleme puse de conducere", sustine Gunnar Eknam, doctor in economie si managementul organizarii muncii, citat de Agerpres. "Este regretabil faptul ca unii sefi se refera la acest lucru ca la o pierdere inutila de timp", a adaugat
Ekman. Doua treimi dintre suedezi cred ca pauzele de cafea fac munca mai eficienta. Circa 65% dintre cei care parasesc biroul pentru a bea o cafea de doua sau chiar trei ori pe zi considera ca sint devotati muncii lor.

cele mai tari caiete ever

când am văzut prima dată caietele astea am zâmbit şi mi-am spus că e tare fun să-ţi faci temele-n ele. Când le-am văzut la reducere (0,50 lei bucata!!!) mi-am spus că trebuie să le cumpăr pentru training! unul mi l-am oprit mie pentru notiţe IMPACT-iste. Când pun mâna pe el, automat zâmbesc. Mi-ar plăcea o lume cu văcuţe cântăreţe :-)

rainy indian summer

deci plouă. dar e cald. tună şi fulgeră ca-n miezul verii. dar e sfârşit de noiembrie. mie-mi place. o fi ea vreme de beţie, dar e şi vreme de lucrat cu spor. mie-mi place :-)

amintiri din Varlaam

recunosc, am o oarecare nostalgie legată de vechea căsuţă; am stat totuşi 6 ani acolo. Cred că o să postez o serie de amintiri dragi de acolo. Azi, o poză cu Mau (că tot a răsturnat gunoiul :-)

like Christmas

sunt la Boto, la ai mei. E cald, sunt în camera mea, am coffee în cana portocalie, citesc, iar gândurile trec din Italia în India. Mau e empatic, se alintă de carte și apoi trece mai departe țanțoș și cu coada în sus. E tare bine, parcă e Crăciunul. De fapt, asta am și conștientizat: anul ăsta abia aștept Crăciunul! :-)

decizie

azi ne-am hotărât: o să fim mari organizatori de Revelion la noi în casa nouă. Aluziile prietenilor nu au avut nici o influență asupra deciziei noastre :-)

taximetristul învățător. friday flower

mă grăbeam la deschiderea IMPACT de la Național. Salutând din mers copiii mei, am chemat un taxi. Apare un mustăcios de vreo 50 de ani care-mi vorbește frumos și mă întreabă de o doamnă dragă mie, care lucrează la școală. Din vorbă-n vorbă aflu că e absolvent de liceu pedagogic. Avem în comun 5 ani de didactici și vioară. Soția lui e încă învățătoare, el însă s-a reorientat profesional: a fost ofițer, iar acum are un pefe, e taximetrist. A fost o plimbare tare frumoasă, am cunoscut un om deosebit. Florile de vinerea asta (crizanteme de grădină primite cu drag de la mămica unui elev) sunt pentru toți oamenii curajoși cărora nu le e frică de reorientarea profesională, indiferent cât de diferit e domeniul de activitate. (friday flower e din jurnalul Anei)

bal cu boboci

foarte fun. Fiecare generaţie de boboci are farmecul ei. Generaţia 2010 au fost de milioane. Dar şi colegii lor. :-)

mănânc, mă rog, iubesc

adică citesc cartea asta. şi-mi place.

arta e în stradă

în vară la Straja am aflat de Noviembre, un film despre creativitate, teatrul văzut ca viaţă şi viaţa văzută ca teatru. Deşi am plecat cu filmul în laptop, abia acum vreo 2 săptămâni am reuşit să-l văd. Cătă lucra alături, dar corupt de imagini şi sunet s-a uitat şi el. Foarte tare film, foarte tare idee! Arta ar trebui să fie în stradă!
later edit. eu am filmul în spaniolă cu subtitrare în engleză. Se pare că poate fi descărcat gratuit de aici. Habar n-am!

un dia de noviembre

ziua asta e exact ca şi cântecul ăsta.

ziua începuse prea bine

cel mai des îmi reproşez că nu sunt suficient de asertivă. Azi am fost. şi ca întotdeauna când fac asta, îmi pare rău. În ciuda faptului că m-am culcat la 5 dimineaţa lucrând pentru training ziua începuse bine. privind retrospectiv, cred că începuse prea bine: soare, cafea bună, mulţumirea unui design de curs fain. În microbuzul spre training am citit şi zâmbit. Ziua însă s-a terminat mai aiurea, cu multă, prea multă oboseală.
Citesc cartea asta şi-mi place la nebunie. Cumva mă regăsesc în memoriile doamnei Gilbert. şi Doamne, ce nevoie am de o vacanţă.

am văzut Kenya

adică am fost la expoziţia Kenya. The Land of Migration, expoziţie foto a lui Florin Ghioca de la Muzeul Unirii. Ne-a plăcut; în special o poză cu leii lenevind - ne-a amintit de Mau :-) expoziţia este până pe 18 noiembrie.

spre roman. friday flower

week-end cu traininguri IMPACT la Roman. şi friday flower, flori primite de Cătă la susţinerea doctoratului.

nervi

şedinţe boring. şi autosuficienţă în spatele căreia oamenii ascund şi multă incompetenţă. şi nervi. atât.

aniversară. 3 ani

Acum 3 ani eram zâmbet. Urma să mă nuntesc împreună cu iubitul meu, persoana cea mai bună care există pe lumea asta. Nu o să povestesc cum a fost (am tot detaliat aici şi aici), important e cum este acum. Şi e bine. Nunta nu a schimbat mare lucru între noi, lucrurile erau deja bine stabilite, nu aveam nevoie de confirmarea lumii pentru asta. Cu toate acestea, nunta ne-a bucurat. Încă îmi amintesc cu drag de ziua aceea. Azi, după o zi de job extenuantă (de ambele părţi) ne-am reîntâlnit zâmbind şi am plecat în oraş. Am mâncat o îngheţată şi ne-am zâmbit. Nu am vorbit prea mult. În loc de cadou ne-am luat o carte. Una pentru amândoi. O carte care ne cam defineşte pe noi în ultimii trei ani: Eat, pray, love :-) Evident că eu o să o citesc prima, apoi el. Şi după aia o să mergem să vedem filmul. Ne-am luat cartea şi pentru că ne e dor de vacanţe. Şi de Florenţa, acolo unde acum 2 ani ne făceam luna de miere întârziată. Zilele astea, deşi sunt groaznic de ocupată o să scriu despre Firenze şi relaţia noastră specială cu ea :-)
seara am terminat-o cu Florin şi Alina, 2 prieteni foarte dragi alături de care acum vreo 8 ani ne-am petrecut o vară în Franţa. Am povestit, am făcut planuri. Ne-am uitat în albumele de la nuntă şi am făcut pe experţii. Ei se vor căsători în octombrie anul viitor şi voiau sugestii. Ne-am făcut planuri de călătorii şi am acceptat invitaţia la ei în California. Rămâne să vedem cum manageriem timpul şi banii ca pasienţa să ne iasă. Târziu în miez de noapte ne-am retras la culcare. Încă zâmbeam! :-)

motanul îmbrăcat

motanul îmbrăcat e Mau, who else? :-)

reguli

joi am participat la o şedinţă cu părinţi de elevi şi cu reprezentanţi ai poliţiei. Am militat pentru 2 lucruri:
1. un program clar pentru părinţi. Nu mai suport să văd părinţi aiurea prin şcoală. Pauza nu este doar pentru elev, ci şi pentru profesor. În alea 10 minute profesorul poate să respire, să bea o gură de apă, să-şi pregătească şi să se pregătească pentru următoarea oră de curs. E greu să faci asta când ai 4 părinţi pe hol cu care trebuie să vorbeşti. E un lucru de bun simţ să suni profesorul şi să-ţi anunţi prezenţa la şcoală. Evident, exceptăm urgenţele (care nu sunt multe, oricum).
2. fără obiecte de preţ la şcoală. Fără bijuterii, fără bani mulţi şi fără telefon mobil. Nu sunt de acord ca un copil să aibă telefon mobil până la 14 ani. Şi dacă e neapărat necesar (stă departe de şcoală, e bolnav etc.) telefonul să nu fie unul scump şi obligatoriu fără cameră video sau foto. Nu înţeleg de ce trebuie să-ţi suni copilul la pauză să vezi dacă a mâncat. Asta arată eşecul tău ca părinte şi handicaparea propriului copil. E problema ta ca părinte dacă nu ai ştiut să-i dezvolţi abilităţi de viaţă independentă.

Mai am multe de spus, dar îmi păstrez gândurile pentru activităţile de săptămâna asta.

frământare

ai mei sunt plecaţi la Bucureşti. tata are probleme medicale, mama e cu el. Toată săptămâna am vrut să-i sun, dar luată cu munca, am tot amânat. Vineri m-au sunat ei. Nu am cuvinte să descriu cum m-am simţit când mi-au spus cum a fost viaţa lor săptămâna asta. azi mă simt aiurea, mă tot gândesc la poezia asta.

l'été indien

e cald. e aşa de frumos afară, încât nu poţi să stai în casă, oricât de multe traininguri ai avea de pregătit sau rapoarte de completat. M-am trezit pe la 10. Zâmbeam spre soarele care se reflecta în floarea soarelui de pe geam. Iubitul meu butona deja nişte articole pentru job, iar eu am cerut alintată cafea (recunosc, cam profit de aniversarea celor 3 ani de mariaj :-) Chestia e că nu mi-a mers; Cătălin m-a trimis la bucătărie să-mi fac singură coffee, iar el s-a concentrat pe treabă. Norocul meu a fost un telefon de la O&A, care ne invitau la picnic. Evident că am acceptat, am împachetat în grabă şi am plecat spre Ezăreni cu tot cu Mau. Am făcut un super grătar asezonat cu sos de smântână şi am băut bere hlizindu-ne la vântul cad. Ne-am pozat în apus şi ne-am întors acasă la un vin fiert şi a second coffee. Ne-am terminat seara cu fereastra deschisă. Tare frumoasă e vara indiană. :-)

când flacăra se stinge, se aprind amintiri. friday flower

am crescut cu muzica Cenaclului Flacăra. Nu ştiam bine să vorbesc, dar fredonam cântece de-ale lor. Poate de aceea muzica folk e cea care mi se potriveşte cel mai bine. Îmi amintesc cum mă târâiau ai mei la concertele Cenaclului. Am încă vii amintirile de la un concert de la mare, pe nişte dealuri lângă Mangalia. Era noapte, deja dimineaţă, eram înfofolită cu o pătură şi mă smiorcăiam la ai mei că vreau acasă să dorm. Ei, pătrunşi de muzică, mă tot duceau cu zăhărelul... încă un cântec şi plecăm. Preferatul meu era cântecul ăsta cu căciula. Nu ştiu de ce dar îmi plăcea la nebunie Asta e căciula mea :-) În amintirea mea sunt încă vii Ulciorul, Muntele, Cana cu vin, gutuia din geam care-mi aminteşte de bunica, colinda care mă face de fiecare dată să plâng, cântecele patriotice (Să fie paaaace în lume.. :-) şi unul cu ţestoasa hailihailop - ăsta! :-) Am acasă la ei mei, Cenaclul Flacăra pe vinil. Aşa de fani erau ai mei :-)

Azi am aflat de moartea lui Adrian Păunescu. Nu eram cine ştie ce mare admiratoare, dar respectam poetul şi nu politicianul Păunescu. Am crescut cu poeziile şi cântecele lui, mi-am purificat adolescenţa cu folkul promovat de el şi mi-am colorat studenţia cu Totuşi iubirea cântată de Julia&Julia.

friday flower, idee din jurnalul Anei, e pentru sufletul meu nostalgic de azi.

my lucky feeling

I'm feeling lucky, i-am spus, iar el a rânjit. pe bune, i'm going to win! I have a strange feeling! i-am spus cu tonul de mafiot serios. El a rânjit iar. Şi da, am câştigat! Nu premiul cel mare, următorul la rând. Nu contează că e doar o traistă faină cu mâner de bambus şi că n-am câştigat stickul de care aş fi avut mare nevoie, important e că am câştigat! nici nu ştiu de ce am scris asta, poate ca să-mi amintesc să cred în feelingurile mele, în ciuda rânjetului lui. Deci, da!

super bucurie

Fundatia Noi Orizonturi a luat premiul doi la Gala Premiilor in Educatie, sectiunea ONG-ul anului, pentru cele două programe de educatie nonformala pentru tineri: IMPACT şi VIAŢA. Cat de tare e chestia asta? :-)

- mâine o să scriu detalii, acum sunt prea emoţionată pentru asta. :-)

me. the witch

apropos de postarea de ieri. Eu, vrăjitoare la un proiect IMPACT la LC.

cui i-e frică de Halloween?!

tot felul de dispute. pro sau contra. că e bun că nu e bun. halloweenul, de el vorbim. că de ce importăm sărbători? că de ce să vorbească copiii de moarte, de frică, de monştri? Şi toate astea le spun adulţii, uitând că lumea copiilor nu e doar zâmbete şi joc, ci şi frică, monştri sub pat, întuneric şi baubau. Eu văd sărbătoarea asta ca un pretext de a vorbi cu copiii despre fricile lor, ca pe o oportunitate de a se confrunta cu ceea ce îi înspăimântă. Cred că dacă vedem sărbătoarea asta aşa, îi putem găsi sensul în lumea copiilor. Multe sunt de la americani (de fapt de pe la engleji, da hai să dăm vina pe americani, că aşa am aflat noi de la teve) şi totuşi... când eram mică făceam şi eu felinare înspăimântătoare din dovleci, le puneam în mijloc lumânare, îi trânteam pe prispa bunicilor şi îmi imagineam tot felul de minunăţii fioroase. şi îmi amintesc cu drag de asta, nu cu groază. Pe de altă parte, aveam, ca orice copil, fricile mele. şi mi le măcinam singură, pentru că la grădiniţă şi la şcoală vorbeam doar despre faptele noastre bune, despre ce frumoasă e ţara noastră, ce mult munceşte tata şi ce frumoasă e mama. Ca şi cum întunericul şi moartea nu ar exista în viaţa copiilor. E o prostie să ignori curiozitatea asta naturală a copiilor şi pretextând că dacă tu nu vorbeşti desprea chestiile naşpa, ele nu există. Până la urmă, cui i-e frică mai tare de baubau?

Cleopatra Stratan - Nu mi-e frica de bau-bau
Asculta mai multe audio diverse