ultima zi a anului 12

un an bun... poate unul dintre cei mai buni. Nu chiar ca 2011, dar pe-aproape. Am avut parte de muncă, multă muncă - dar sunt recunoscătoare pentru part-time-urile care mi-au crescut stima de sine profesională :-) şi bugetul. Am avut parte de o vacanţă la Paris, la Budapesta, la Oradea. Am mai avut parte de două conferinţo-vacanţe: una în Germania (în heimat, unde cu drag am revizitat Halle, Leipzig, Dresda şi locuri noi, printre care Munchenul) şi alta în Bulgaria, la Nessebar şi Sunny Beach. În plus, am vizitat ţara cu diverse cursuri şi formări. În toamnă am avut parte de cel mai frumos eveniment al anului - l-am botezat pe Adrian. Am mai avut parte de un mare eveniment, despre care o să povestesc cât de curând. Am citit mult şi mi-am cumpărat suficiente cărţi cât să fiu mulţumită. Am mai dus o Campanie Naţională, am scris şi câştigat proiecte. Am terminat o promoţie de elevi şi am preluat alta. Am pierdut un unchi drag. Mau a fost bolnăvior, dar acum e bine. Am lansat lampioane. Am văzut vreo 5 curcubee. Am avut întâlnirea de 10 ani de la terminarea facultăţii şi mi-am revăzut colegii. Am văzut filme, multe filme. Am făcut experienţe culinare şi m-am specializat în cocktailuri. Am râs mult, am plâns, am visat şi m-am lovit cu capul de probleme. Am supravieţuit şi simt că va fi mai bine. Din ce în ce mai bine. Trebuie să fie. La mulţi ani!!!

viitorul începe luni

Închipuie-ți că ai tot timpul din lume! E singura cale de reușită când nu mai ai timp deloc! (p. 213)

Cartea e continuarea Vieții care începe vineri. Se pare că este romanul lui Pavel Mirto, cel legat de viitor, carte sortită inițial eșecului... avea chestii prea sefe în ea... cum adică în viitor oamenii să folosească pahare și farfurii din hârtie, pe care apoi să le arunce?!? :-) Personajele sunt aceleași din primul volum, cu câteva variațiuni. Scena e Bucureștiul anului 1898, gazeta Universul are tot un loc central. Dan Crețu e încă acolo. Avem parte de un nou mister... se pare că pe undeva prin București, un grup de nihiliști pun la cale niște atacuri teroriste (evident cuvântul ăsta nu e folosit :-) Societatea bucureșteană este animată de discursul medicului Dimitrie Gerota; acesta e revoltat de efectele pe care le are în timp purtarea corsetului... corset considerat un must pentru doamne în timpurile acelea. Iulia Margulis cade răpusă de febră, iar sufletul ei călătorește în lumea neînțeleasă din anii 2000. Ei, totul e bine când se termină cu bine... conflictele sunt rezolvate, Iulia revine în timpul ei, nihiliștii sunt desființați. Cartea e plină de mai multe povești, printre care una de dragoste dintre Pavel Mirto și o tânără ingenuă, dar cu secrete; mai e problema doctorului Margulis, îndatorat la cămătari, situația ridicolă a prefectului de poliție, Costache Boerescu, îndrăgostit de tânăra Iulia, problemele de viață ale lui Nicu, simpaticul comisionar. Toate se finalizează însă cu bine... din nou am simțit că ceva nu e închegat în carte, nu știu, dar aveam un feeling că ceva nu se leagă... oare autoarea ne pregătește un al treilea volum?!?

viața începe vineri

Când nu înțelegi nimic, nu-ți rămâne decât să taci! (p. 34)

cartea asta m-a fascinat de când a apărut. Cum sunt eu mai nostalgică de felul meu, mi s-a părut cool o poveste de la sfârșitul secolului XIX. Am pus cartea pe wish list, dar abia la final de 2012 Moș Crăciun mi-a adus cartea sub brad :-) Am citit-o în 2 zile de Crăciun, e lectură frumoasă și facilă (mai ales că perioada descrisă în cartea e exact între Crăciun și AnuNou). Cadrul e Bucureștiul cu trăsuri, personaje cu vorbă veche, dar frumoasă. Majoritatea acțiunii e centrată în jurul ziarului Universul. Aici cunoaștem proprietarul, angajații (printre care un savuros portar, Nea Cercel) și gazetarii (printre care doi frați italieni, foarte diferiți unul de altul; unul dintre ei, Pavel Mirto, scrie o carte despre viitor :-). Mai intrăm în familia doctorului Margulis, unde cunoaștem pe Iulia, fiica de vreo 20 de ani, pasionată de lectura Bâlciului deșertăciunilor în engleză (fata se chinuie mult să găsească cea mai adecvată traducere în română a titlului), doamna casei și fiul bolnav, prieten cu un alt băiețel simpatic, Nicu, un comis voiajor, sărac, dar cu inima mare. Mai apare Nea Costache Boerescu, prefectul de poliție, prieten cu familia Margulis și cu gazetarii Universului. Acesta e preocupat de rezolvarea unor mistere: are un cadavru al unui tânăr de familie bună, o taină legată de o icoană făcătoare de minuni și în plus, de dezlegat originea lui Dan Crețu, un tânăr care se dă gazetar și care pare a veni din viitor. Citind cartea, asistăm la dramele acestor personaje, la iubiri mai mult sau mai puțin imposibile, intuim o oarecare legătură între Iulia și Dan Crețu și cumva, ne dorim să fim și noi acolo, în timpul acela. Partea cea mai interesantă este că atunci, cu puțin înainte de anul 1900, oamenii visau la noi, cei din 2000... invidioși pe noi și pe miracolele viitorului... și culmea, noi, cei din 2000, visăm la ei :-) Chestia asta mi-a plăcut cel mai mult în toată cartea. E totuși ceva care scapă lecturii... nu știu ce, dar am avut senzația de ceva neînchegat; sper ca lectura celui de-al doilea volum, continuarea acestuia, să mă dumirească! 

Monique şi flăcăul ei

La Cîmpulung ne-am oprit o oră şi pe la Monique - o fostă colegă de şcoală generală (pe bune!) cu care am împărţit şi bune şi rele în ultimii 20 de ani (wow!). Din vara lui 2012 Monique îl are pe George, un flăcău cu ochi albaştri, super simpatic şi zâmbăreţ. Sper să nu se supere că le-am pus poza aici, dar nu vreau să uit ziua când i-am luat pentru prima dată în braţe copilul, care mi-e drag, tare drag!

la fin

azi suntem la Adrian în vizită; ne-am jucat, ne-am plimbat, am asistat la băiță, l-am alintat și ne-a alintat. :-)

bradu lui mama

nasol! anul ăsta ai mei nu au mai făcut tradiţionalul brad natural, mare cât casa, ci un amărât de 1.80 de metri, artificial, cumpărat de la carrefour. Ştiu că au îmbătrânit, că mamei i-a fost mai uşor aşa, dar în sufletul meu, undeva, m-am dezamăgit. Iaca bradu!

Ei, chiar urât nu e... dar nici ca ăla tradiţional.

colindătorii

copiii mei dragi din promoția 2008-2012; of, tare îi mai iubesc!

casa și nevasta

Știi și tu ce se spune - casă lucitoare, nevastă plictisitoare! (p. 66)

Zilele astea au fost mare prilej de glume pe tema curățeniei pentru Crăciun. Eu sunt genul care decoreză frumos casa după ce am făcut curat normal... aspirator, spălat pe jos, curățat covor și șters praful. Nu spăl perdele, șterg superficial geamul. Nu perpetuez tradiția curățeniei nebune de Crăciun. Știu doamne care muncesc atât de mult în ajun de sărbători, încât nu se mai pot bucura deloc apoi din cauza oboselii. În fine, hai să vorbim despre carte. O am de câțiva ani, i-am tot dat târcoale, dar nu-i sosise timpul. E povestea unei zile ploioase din Arlington park, o suburbie a Londrei (cred!). Asistăm pe rând la angoasele și emoțiile a cinci femei, mame, trecute de 30 de ani. Juliet e profesoară de engleză la un liceu particular, are 2 copii și e căsătorită cu un profesor talentat de la o școală dificilă de stat. Juliet simte că s-a ratat în căsătorie și încearcă să facă o schimbare - măcar una fizică (se tunde!). Amanda este obsedată de curățenie; de fapt prin obsesia asta încearcă să-și depășească frica de moarte. Solly este o mamă însărcinată, cu angoase legate de viața ei de zi cu zi; își doboară plictiseala cu chiriași studenți străini, unii mai exotici, alții de-a dreptul plictisitori și ei. Maisie este o mamă căsătorită cu un bărbat ocupat și charismatic; are impresia că viața ei s-a transformat într-o piesă de teatru. Christine e căsătorită cu un arhitect bogat (dar cam xenofob și rasist), are doi copii, dar nici pe ea viața nu o mulțumește. În linii mari, e o carte despre mamele trecute de  30 de ani - despre angoasa ratării, despre nostalgia tinereții, despre monotonia zilelor obișnuite. Nu e cea mai palpitantă lectură, dar nici plictisitoare nu e. Merge numai bine într-o zi ploioasă sau în cazul meu, o zi cu ninsoare.

ză Christmas tree

ediția 2012-2013 :-)

cum mi-am petrecut sfârşitul lumii

dimineaţa a început cu raportări (mă tot întrebam pe la ce oră e sfârşitul lumii, măcar să scap de corvoada rapoartelor). Când m-am plictisit de muncă, m-am apucat de instalat Crăciunul în casă. Am ornat geamurile, am scos cutiile cu Christmasul şi am agăţat ici colo câte ceva. Cătă a adus bradul din boxă şi l-a duşat. Mau ni s-a învârtit printre picioare trăgând de ornamente şi mâţâindu-se când nu-i dădeam voie. Seara, pe o ninsoare frumoasă ne-am dus la Primărie la concert de colinde. Văzusem cu o zi înainte pe uşa de la bloc un afiş cum că ar cânta Cantores amicitiae şi că mai e şi gratis. Obişnuiesc să-i caut în fiecare an, încă din liceu mă duc la concertele lor - cele mai frumoase colinde şi cântece internaţionale de Crăciun doar ei le cântă (am mai scris şi aici). Am plecat sceptici - concert gratis, Palatul Roznovanu (clădirea superbă a Primăriei Iaşi)... hmmm... ceva nu era ok. Ne-am luat amândoi cărţile în traistă şi am plecat cu o oră înainte - să prindem locuri şi să vedem care-i treaba. Când am ajuns, doi tineri ne-au dat pliant şi ne-au îndemnat să intrăm. Palatul e ornat suuuuuperb. Ne-am luat un loc, am pupat cunoscuţii şi am ieşit pe hol unde era un cor de alămuri.

Am fost serviţi cu ceai cald, buuun. Nu-mi venea să cred - eram înăuntru, aveam locuri, ascultam muzică frumoasă, lumea în jur era distinsă, personalul numai zâmbet - ba mai şi savuram un ceai cald. A început concertul din sală - mai întâi un cor de copii de la Liceul de Artă - extraordinar!
Voci clare, frumoase, profesioniste.
Recunosc că de vreo 2-3 ori mi-au dat lacrimile, aşa de frumos cântau. După juniori, a intrat Ză Corul. Şi a început feeria. Nu am cuvinte să descriu emoţiile trăite. Ca în fiecare an, Cantoresul transmite minuni. E extraordinar că dirijorul face treaba asta de 38 de ani (de vreo 14-15 mă duc eu la concertele lor). Speechless! Colindele româneşti suave şi pline de emoţie, cele internaţionale vesele şi amuzante. Au fost aplaudaţi în picioare până la ieşirea din sală a ultimului corist.
La final, pe hol am fost invitaţi la turtă dulce, covrigi, bomboane şi ceai. Şi am primit cadou o cărticică de colinde. Am plecat plutind - am ascultat Cantoresul - poate să vină Crăciunul! Afară am dat de un ger groaznic, încât am venit direct acasă. Ne-am oprit totuşi pentru 2-3 poze pe Ştefan cel Mare şi am intrat să vedem scena naşterii de la Catedrala Catolică.
Seara ne-am uitat la Skyfall, ultimul film cu James Bond. Cam aşa mi-am petrecut sfârşitul lumii :-) Deja e mâine în Australia, deci am scăpat cu bine. Să vedem cum ne petrecem şi sfârşitul de an :-) 

P.S. Mulţumesc Primăria Iaşi pentru concertul minunat - pentru primire şi pentru o seară pe care nu o voi uita niciodată. Mâine seară este iar concert la Primărie - alt concert. Cantoresul va cânta în aula BCU. Dacă vreţi să-i ascultaţi aveţi aici, aici şi aici câteva colinde.

vizitatorul simpatic și speriat

azi am avut o zi mai nașpa. Am început însă dimineața cu vizita unui cățel drag mie, cuminte și iubăreț. Din păcate, azi era și speriat: copiii mai mari urlau urau și colindau pe hol, cu tobe și zgomote. După ce m-am enervat inutil timp de vreo 10 minute, am plecat la un part-time job pentru activitatea finală (finally! - bine, mai am raportarea finală, of!), apoi acasă, după un prânz delicios am plecat la odihnă - m-am trezit convinsă că e dimineața și m-am morcovit. Nu am chef de nimic, nici nu mă simt prea bine, așa că o să-mi petrec seara lâncezind la tembelizor, citind și făcând liste de book-shopping (grație sindicatului, am primit bani de la minister pentru cărți - 100 euro pentru viciul meu drag, yupiii! )

bradul ca un lanț de amintiri

pentru concurs. cu copiii mei care-mi sunt din ce în ce mai dragi. Nu am mai făcut serbare cu parentes, am zis că o să compensăm cu o activitate în ianuarie. În schimb, ne-am uitat cu toții la un film de Crăciun, savurând vafe belgiene și ceai cald cu scorțișoară. Apoi am bricolat Moș Crăciuni din origami. Îmi sunt dragi, foarte dragi!  

party și cățel înzăpezit

azi am fost în Copou, la un celebru restaurant cu colegii mei psi să ne sărbătorim. Am mâncat piept de pui cu sos gorgonzola - extraordinar de bun. Am rămas impresionată de Copou - cât de frumos poate fi când e tăcut și plin de zăpadă. Mi-a plăcut cățelul ăsta înzăpezit. :-)

cine a apărut pe strada mea

azi artcraftuim

Am parte de niste colegi foarte faini de comisie metodică; în fiecare an de Crăciun obişnuim să facem schimb de cadouri. Anul acesta a crescut provocarea: cadoul să fie făcut de mâna noastră. Cum eu nu fac nici prăjituri şi nici sarmale, am zis să fac ce ştiu eu mai bine cu mâinile mele: decoraţiuni. Am încercat să fac chestii cât mai variate: fulgi-dantelării pentru fereastră, origami, decoraţiuni din mărgele termoadezive, decupaje. Sper să fac o surpriză frumoasă. Iată şi dovada muncii creatoare :-)

generosul

în timp ce era plecat cu treabă, la Mau în căsuţă s-a instalat girafa. când a revenit s-a uitat la ea mirat şi s-a aşezat alături... până când n-a mai reyistat şi cuminte, şi-a făcut loc lângă girafă. Ce să mai, e un generos!

cum e afară

frumos. e frig şi zăpadă şi eu am gânduri alandala, dar afară e frumos. nu am ghete de iarnă, dar papucii de toamnă încă fac faţă. afară e frumos, v-am spus?

ieri

a fost minunat. Peste aşteptările mele, a fost foarte bine.
Piesa de teatru a fost jucată excelent, emoţionant şi frumos.

Concertul de colinde al copiilor de la Operă a fost minunat.

 Tombola a decurs foarte bine, copiii au fost mulţumiţi.

 a trecut. şi campania asta. A fost bine. bine că s-a terminat. :-) 

azi

cadouri

am împachetat toată seara cadouri surpriză pentru tombola de mâine. Mâine avem la Ateneul Tatarasi mare spectacol, mare. Susţinem Campania România de IMPACT şi încercăm să ajutăm copiii din cluburi să continue treaba bună pe care o fac.

alegeri

Campania asta nu m-a interesat. Singurul motiv e că nu am avut timp de talk-show-uri. Încerc să jonglez între jobul de zi cu zi şi celelalte 2 extra. În plus, am mai încercat să mă bucur şi de viaţa personală. De votat însă, am votat! Ca de fiecare dată! Dimineaţă am căutat colegiul unde suntem arondaţi, am căutat lista cu catindaţi şi am purces la citit despre ei. Într-o oră eram decisă. Nu am ales catindatul de la care am primit o umbrelă faină săptămâna trecută şi nici boul de parlamentar care are biroul pe esplanadă (abia aştept să piardă şi să dispară din peisaj). Am ales doi intelectuali despre care am auzit vorbe bune prin târg... şi nu de pe afişele electorale, ci de la persoane care au lucrat cu ei face-to face. Sper că am decis bine.

şi MN a venit!

cum să nu vină când au scris scrisori atât de frumoase? M-a impresionat tare bucuria lor! Au primit o ciocolată, o iconiţă, o vărguţă cu fundiţă şi un mesaj personalizat cu felicitări sau recomandări :-)

gânduri către MN

Copiii au scris scrisorile către Moş Nicolae. Cu gânduri altruiste, cu dor de mama, cu dorinţa de a lua o notă mai mare în teză. E drept că multe erau şi cu gândul la dulciuri, telefoane de ultimă generaţie sau jucării sofisticate. Important este că ştiu ce vor! Sper să-i audă Moşul; mi-s tare dragi!

a fost!

aseară lâncezeam amândoi pe canapea la Vocea României:
Eu: te-ai mişcat tu?
El: nu, tu te-ai mişcat!
Eu: băi... eu nu m-am mişcat. Cred c-a fost cutremur! :-) Da, a fost!

o singură patrie

Anul acesta ne-am propus să sărbătorim Ziua Naţională comme il faut. Ne-am zis că dacă am sărbătorit Ziua Franţei la mama ei, nu e frumos ca de 1 decembrie să stăm în pat la tembelizor. Ne-am trezit de dimineaţă, am băut rapid o cafea, am atârnat la balcon steagul (ce m-am bucurat să văd atât de multe steaguri la balcoane în oraş), mi-am atârnat o cocardă la haină şi am ieşit veseli în Piaţa Unirii. 

Pe drum m-am umplut de drag la imaginea asta: 

În Piaţa Unirii am asistat la paradă, am aplaudat şi am pozat copiii cu steaguri şi zâmbete.

 Mă bucur să văd că în timp s-a trecut peste resentimente şi românii sunt din ce în ce mai mândri de ţara lor. Am momente când îmi blestem anumiţi compatrioţi, dar mă simt din ce în ce mai bine în România şi încep să fiu din ce în ce mai convinsă că am făcut alegerea potrivită pentru noi. Timpul va confirma de fapt cine a ales mai bine. Când văd câţi români se întorc cred că balanţa va înclina spre alegrea mea. Om vedea! 

După-amiaza am fost la aprinderea luminilor de Crăciun în Palas, am bătut din palme la artificii, am asistat la primul concert de colinde de anul acesta, m-am amuzat la un flash mob al spiriduşilor, m-am uitat cu jind la patinoarul abia deschis (abia aştept să-l probez!) şi am hoinărit aiurea prin decorul de Crăciun (n-am putut să nu remarc că decorurile nu sunt cu nimic mai prejos decât cele din vestul Europei). 

Seara o terminăm lenevind citind în faţa tembelizorului. Acum încă mai reflectez la o vorbă auzită azi: avem o singură patrie, restul sunt ţări! La mulţi ani, patria mea!