ce viață secretă au albinele!

Poveștile trebuie spuse, altfel mor, și când mor poveștile, nu ne mai putem aminti cine suntem și de ce suntem aici. (p. 115)

ce carte faină, ah, ce carte faină! Nici nu mai știu cine mi-a vorbit de ea, sau pe unde am citit despre ea, dar am avut-o în wishlist pe elefant, deși era epuizată... până când... hopa, a reapărut la elefant și am luat-o la un preț mic, mic. Povestea este a lui Lily, o adolescentă de 14 ani, albă (e important asta), prin Carolina de Sud a anilor 1960. Fetița crește la ferma de piersici a tatălui dificil alături de negresa Rosaleen, o grăsană cu suflet mare. Totul e bine, doar că fata e terorizată de trecut și de dorul de mama, mamă pe care a ucis-o fără să vrea când avea 4 ani. După o ceartă cu tat-su și după ce Rosaleen dă de naiba în cearta cu niște rasiști (anii 60, da?) cele două pleacă în Tiburon, un loc unde se pare că mama sa a locuit. Fata e intrigată de o icoană a mamei cu o Madonna neagră (gândul mi-a tot revenit la Madonna de la Montserrat). La Tiburon dă de o casă mare și roz, casă în care locuiesc trei surori negre cu nume din calendar - August (cea mai mare și mai înțeleaptă, apicultoare cu bani), June (profă de engleză la școala de negri, violoncelistă) și May (un suflet sensibil, chinuit de toată durerea lumii, pe care o plânge la un Zid al plângerii din grădină). A mai fost și o April (sora geamănă a lui May, dar fata s-a sinucis). Lily simte că aici va afla mai multe despre mama sa, dar nu e pregătită să afle încă; între timp muncește în prisacă, învață să aibă grijă de albine, să producă miere și se îndrăgostește de Zach, adolescentul negru care e ucenic acolo. August și surorile ei au o religie ciudată, un amestec de catolicism și magie, religie pe care o împărtășesc cu alte fiice ale Mariei (și un fiu :-). Fata e fascinată de Madonna neagră, o statuie care se pare că a fost la prora unei nave, dar care a ajutat mult sufletul scavilor negri în căutarea libertății. Long story short, Lily află detaliile despre mama ei (August a fost slujnică în casa ei), despre ce înseamnă Dumnezeu, ce este iubirea, scapă de tatăl care nu știe să iubească (chinuit și el de fricile lui), și, ce e mai important, are parte de 8 mame iubitoare, care în sfârșit pot umple golul din sufletul ei. O carte mică, de 300 de pagini, dar plină de frumusețe. De citit dacă ești mamă, ai să înțelegi multe despre sufletul și chinurile dorului unui copil. de citit, neapărat de citit!
a! se pare că este și film făcut după carte, trailerul m-a convins că ar merita văzut. 
Sue Monk Kidd - Viața secretă a albinelor, Editura Rao, 2006

Xocolata și Barcelona

ce are acest oraș Barcelona încât și cele mai înalte spirite găsesc aici ceea ce nu știau că ar căuta? (p. 294) 

a doua carte de Care Santos, cumpărată și citită pentru Barcelona. de data asta nu mai e vorba despre cărți rare, ci despre ciocolată și ciocolatieri. Cartea este o înlănțuire de trei povești separate, din trei epoci ale Barcelonei, toate având ca personaj o ciocolatieră de porțelan fin de Sevres. Prima poveste este a Sarei Rovira, o doamnă ciocolatieră, fiică de ciocolatieri barcelonezi vestiți, măritată cu Max, un american chimist și amanta de ocazie a lui Oriol Pairot, un ciocolatier nonconformist (din ăla care face ciocolată cu piper și ardei iute). Cei trei sunt prieteni din studenție, când, după o băută, Sara cumpără de la un anticar fără somn ciocolatiera sus amintită (ciobită și fără morișca de lemn - am căutat pe net să văd cum arată, dar n-am găsit). Toată povestea lor o aflăm într-o seară, la o cină, unde Sara asistă la dezvăluirile lui Oriol și ale lui Max referitoare la relația cu ea - ocazie cu care ciocolatiera este spartă, dar lipită de Max. Mergem pe urmele poveștii, înapoi în istorie și dăm de Aurora, servitoare în casa ciocolatierului Sampons; aceasta este uimită de comportamentul Candidei, stîpâna sa, care fuge cu un tenor de operă, dar și de propriul comportament... când pleacă din casa Sampons ia (nu pot să spun că fură) și ciocolatiera de porțelan. Aurora are un destin bun, ciocolatiera i-a purtat noroc. Înapoi în timp, dăm de Beaumarchais (da, autorul Bărbierului din Sevillia și a lui Figaro). Acesta este conducătorul unei delegații franceze care vrea să descopere secretele ciocolatei barceloneze. Acum o cunoaștem pe Marianna, soția ciocolatierului Fernandes, care este presată de bresla ciocolatierilor să cedeze afacerea și mașina de ciocolată. În final, ajungem la Madame Adelaide, fiica unui Ludovic a Franței, cea care a comandat la Sevres celebra ciocolatieră. O carte de vacanță, frumoasă, care m-a făcut să regret că nu mi-am ascultat intuiția și nu am vizitat Muzeul ciocolatei la Barcelona - data viitoare, sper! de citit iarna, cu o ciocolată caldă alături. neapărat cu o ciocolată caldă.

Care Santos - Poftă de ciocolată, Editura Humanitas, 2016

periculos fără lectură

Să trăiești fără lectură este periculos, trebuie să te limitezi la viață, și nu e lipsit de riscuri (p. 74)

De Houellebecq am citit demult doar Extinderea domeniului luptei. Am început cartea în tren, pe când plecam de la Constanța și am terminat-o la Iași; mare lucru nu-mi amintesc despre ea; scriitura a fost facilă, dar povestea destul de twisted. Cam același lucru l-am simțit și la cartea asta. Michel are 40 de ani, este funcționar la Ministerul Culturii și tocmai i-a murit tatăl care i-a lăsat o moștenire frumoasă. Pleacă în Thailanda în vacanță, unde o cunoaște pe Valerie, o tipă cu un corp sexy, care lucrează în turism și cu care începe o relație. În scenă mai apare Jean something, șeful lui Valerie, un tip frustrat cu o nevastă sado-maso și dezinteresată de familie. Cei 3 pleacă împreună într-o vacanță în Cuba pentru a testa un portofoliu de vacanță și acolo încep să pună la cale un proiect de sejururi pentru turiștii occidentali - turism sexual; nu explicit, dar ocaziile vor fi la îndemână. Afacerea începe ca un mare hit, dar un atac din partea islamiștilor extremiști termină cu fericirea - la propriu; Valerie moare, iar Michel se retrage în Thailanda unde se apucă de scris povestea vieții lui. Scriitura e ușurică, dar pentru unii poate fi greu de digerat; are cam multe scene cu sexsau violențe. interesant Houellebecq, o să revenim la el.

Michel Houellebecq - Platforma, Editura Polirom, 2011

iubire durabilă, dar toxică

Ai impresia că poți ieși din situația asta citind! Nu pricepi că ai o problemă? (p. 196)

Ian McEwan e unul dintre scriitorii mei preferați, dar nu pot citi mai mult de 1-2 cărți pe an, pentru că are povești puternice, care mă dau peste cap zile întregi. Cartea asta o am de mult timp, luată odată cu Grădina de ciment (citită acum ceva ani) și m-am apucat de vreo 3-4 ori de ea. Povestea e a lui Joe și a Clarissei, un cuplu de soți fără copii, îndrăgostiți după mulți ani de stat împreună. Joe e ziarist free lancer (scrie articole științifice cu limbaj pe înțelesul oricui, deși are doctorat în fizică complicată :-), Clarissa e profă universitară, specializată în poezia lui Yeats. După ce o preia pe Clarissa de la aeroport, cei doi decid să iasă la un picnic spontan și gata, începe acțiunea. De nicăieri apare un balon cu aer cald, balon cu probleme la aterizare. Joe, alături de alți 4 bărbați încearcă aă ajute ca balonul să fie salvat (în balon era și un copil de vreo 10 ani); unul dintre ei dă drumul scapă sfoara, iar balonul se ridică cu un salvator agățat, salvator care moare în fața lor. În acest moment, Joe îl cunoaște pe Parry, bărbat care face o pasiune bolnavă pentru el (o combinație între dragoste și trăire religioasă), patologie care poartă numele de sindromul de Clérambault, căci despre aceasta este vorba, este o convingere iluzorie că pacientul se află în comunicare amoroasă cu o altă persoană, aceasta, de un rang mult mai înalt, fiind aceea care s-a îndrăgostit prima şi care a făcut avansuri. Joe se luptă să scape de Parry, dar și să mențină căsătoria cu Clarissa (care începe să aibă dubii mari cu privire la sănătatea mentală a lui Joe). Well, Joe o ia razna - Clarissa vrea să îl părăsească, poliția nu îl ia în serios, Parry devine imprevizibil, ba mai și atentează la viața lui. Se pare că e un caz real, sindromul de Clérambault chiar există. Deși nu e cartea mea preferată din tot ce-am citit de McEwan, e totuși un McEwan, te zguduie și te lasă să rumegi și să te minunezi cât de nebună e lumea asta.
Ian Mc Ewan - Durabila iubire, Editura Polirom, 2011

un Pelican cu umor englezesc

Una din tragediile înaintării în vârstă este că reacțiile simple din copilărie trebuie să fie ținute în frâu. (p. 75)

de cartea asta m-am apucat pentru că simțeam nevoia de o lectură ușoară și amuzantă - și asta a și fost. P. G. Wodehouse e un autor britanic de romane scurte și cu umor englezesc. Castelul Blandings este proprietatea lui Sir Emsworth, un englez tipicar, a cărui singură mare pasiune este o scroafă medaliată de 3 ori cu argint la concursurile de porci îngrășați, pe numele ei Împărăteasa de la Blandings. A, lordul iubește și cărțile despre porci :) Liniștea lui e amenințată de sosirea uneia dintre surori, Constance, o lady căsătorită cu un american, care vine însoțită de o domnișoară cunoscută pe vapor și cu oribilul duce Alaric, un moșneag arțăgos și cinic. Disperat, lordul cere ajutorul fratelui său, Galahad, membru ilustru al Clubului Pelican, un club de gentlemani englezi. Ei, lordul (cred că era lord, nu sunt sigură) vine determinat de dorința de a-l ajuta pe fratele lui, dar și pe finul lui, un tânăr îndrăgostit de nepoata ducelui Alaric. Mai avem în poveste un tablou cu un nud care semaănă cu scoafa lui Sir Emsworth, două povești de dragoste, tentative de escrocherie și furt. Cam asta e, o carte veselă, cu umor britanic, numai bună de citit într-o seară caniculară.

P. G. Wodehouse - Un Pelican la castelul Blandings, Editura Polirom, 2005

psihanaliză și ficțiune

Cel mai mare copac tinde spre cele mai mari înălțimi și are rădăcinile înfipte cel mai adânc în întuneric, în rău. (p. 219)

cartea asta mi-am dorit-o mult acum mulți ani, când aveam o groază de timp de citit, dar puțini bani pentru cărți; iar cartea asta era scumpă. De ziua mea, mi-am făcut cadou mai multe cărți, printre care și asta; citisem că e greoaie, dar am zis să-i dau o șansă. Ei, cartea nu e deloc greoaie, e chiar destul de facil de citit, mai ales dacă lucrezi în domeniul psihopedagogic și vrei să știi mai multe despre începuturile psihanalizei și a psihopetapiei. Joseph Breuer, medic evreu eminent, e convins la Veneția de frumoasa Lou Salome să preia ca pacient (fără ca pacientul să știe) pe filosoful german necunoscut Friedrich Nietzsche (deprimat până la sinucidere, îndrăgostit de numita Salome). Breuer e fascinat de domnișoara Salome si nu o poate refuza, astfel încât încearcă să-și convingă pacientul să accepte noua metodă de terapie prin conversație, metodă testată pe celebra Anna O. și lustruită cu un student excepțional, pe numele lui Sigmund Freud. Nietzsche nu acceptă ușor, dar e convins să-l accepte pe Breauer ca medic, iar la rândul lui să fie mentor pentru acesta, ca să-l vindece de disperare. Breuer a rămas fixat în pasiunea față de Bertha (numele adevărat al Annei O.), e saturat e Mathilda, nevasta și cei 5 copii, e plictisit de munca rutinieră de medic vienez elitist și e îngrijorat de noul val antisemit. Long story short, cei doi se vindecă reciproc, (Nietzsche de iubirea pentru Lou, Breuer de obsesia pentru Bertha - dar trișează puțin și apelează și la ajutorul unei hipnoze făcută de prietenul Sig). Foarte faină carte; scriitorul e psihiatru deci a cam știut ce scrie, scrisorile lui Nietzsche sunt adevărate, studiul despre Anna O. e real și el, la fel și Breuer și Freud (:-), ceea ce nu a existat cu adevărat e întâlnirea dintre Nietzsche și Breuer... deși mult n-a lipsit ca lucrurile să fi fost așa: ulterior s-a descoperit o scrisoare a unui prieten de-al lui Nietzsche care îl recomanda pe medicul Breuer din Viena. go figure! o carte faină, cu detalii din Viena acelor timpuri, un must pentru psihologi, psihoterapeuți și pasionați de psihanaliză și psihologie. de citit în studenție :-)

Irvin D. Yalom - Plânsul lui Nietzsche, Editura Humanitas, 2015