Goana după inimioare

Inimioare găsite este o campanie despre care am citit pe bloguri dragi mie (aici şi aici). Mi-a plăcut ideea... simplă, creativă şi eficientă: caută şi găseşte orice fel de inimioară (da poza să fie a ta), trimite-o pe mail la inimioaregasite@inimacopiilor.ro şi 2 Euro vor fi donaţi de către Aerotravel Lufthansa City Center pentru a dota o sală de operaţie pentru copiii cu probleme cardiace grave. Fiecare inimioară găsită = 2 Euro. Nu e greu, e chiar amuzant să iei camera în mână şi să "vânezi" inimioare. Eu am găsit prin casă şi pe la job următoarele inimioare, pe care le-am grupat după categorii:

- de prin casă: 1. perna mea preferată; 2. una din cănile preferate de coffee; 3. perna preferată a lui Mau; 4. o ramă de fotografie de la Angie; 5. un căţel cu inimioară de la job; 6. cutie metalică de bomboane Halloren (de la Halle, de la Sarah şi Ute); 7. tricoul cu I mog di spatzl (Îmi place să mă distrez :-) de la Oktoberfest; 8. inimioară de destresat; 9. Schutzengel (Înger păzitor) de la Dresda; 10. căţel cu inimioară din baie; 11. suport pentru fotografie; 12. tricou cu inimioare foarte vechi :-)

- de suflet: 1. pahar de la Campania anti HIV/SIDA din decembrie (Fundaţia Alături de Voi); 2. inimioare făcute la un joc de intercunoaştere de către clasa a II-a şi mamele lor (în Programul şcoala părinţilor); 3. inimioară primită pe un desen de la un elev; 4. inimioare pe clădirea Happy Rizzi din Braunschweig Germania; 5. exerciţiu de afectivitate Un gând bun pentru o persoană dragă, expoziţie făcută de Valentines Day de clasa a V-a A; 6. declaraţie de dragoste cu cântec şi inimioare de la iubitul meu, trimisă prin poştă tocmai din Halle :-)
- inimioare din cărţi: 1. inimioare în textul I love New York dintr-o carte citită recent; 2.3.4. sunt imagini dintr-o carte drăguţă de Happy birthday. :-) - felicitări cu inimioare: 1.2.4.6. felicitări cu inimioare trimise de iubitul meu pe vremea când era bursier în Germania (mai erau câteva, dar textul era prea la vedere :-); 3. diplomă pentru mamele de la clasa a V-a A, diplomă oferită de 8 martie; 5. diplomă de Cea mai bună dirigintă primită de la promoţia trecută. - art-craft cu inimioare: 1.biblioraft 2.post-it-uri 3. ornament pe geamul de la baie :-) 4. cutii proaspăt achiziţionate de la Bamboo, cutii în care-mi ţin vederile cumpărate de prin călătorii 5.hârtie de ambalaj 6.art-craft 7. elemente de art-craft luate de la CreActori.

- mărţişoare şi pungi de cadouri cu inimioare.

E clar că sunt în vacanţă - am avut timp să vânez inimioare, să descarc poze, să le trimit pe mail, ba chiar să fac şi colaje :-)) Ştiu că e cam târziu (campania e până pe 30 iunie), dar dacă aveţi timp şi inimioare, trimiteţi-le! Fiecare donaţie e importantă pentru copiii cu inimioare bolnave!

Târgul de oale

A trecut şi Cucuteni 5000. Cu el asociez începutul verii şi teii înfloriţi din Copou. Ca de obicei, au fost meşteşugari de calitate, dar şi multe chinezării - partea bună e că au fost separate cele două categorii. Mi-am luat 2 ii frumoase, o cană superbă cu floarea soarelui (of course!) şi alte mici suveniruri de dat cadou.

Sâmbătă seară am asistat la o proiecţie de fotografie extraordinară, organizată de Clubul fotografilor, iar în Casa de cultură "Mihail Ursachi" am admirat o superbă expoziţie de fotografie cu imagini din Cappadocia, Turcia.

noros cecer

când e cerul întunecat mie îmi place! - îmi fac o cafea, deschid geamul, ascult vremea şi citesc. Asta fac de obicei. Azi însă, Cătălin avea chef de o ieşire în natură... m-am codit ce m-am codit, apoi mi-am aruncat în traistă o carte, câte ceva de mâncare şi am ieşit. Am fost la Ezăreni, un loc de obicei plin sâmbăta, dar acum era gol... gol de oameni, dar plin de frumuseţe. M-am jucat cu cerul, l-am pozat, am ghicit în nori, am filosofat cu plopii, iar la final am cules sânzâiene. :-)

MIRCEA VINTILĂ - Noros Cecer
Asculta mai multe audio Muzica

Seara am fost la Cucuteni 5000, unde am văzut o expoziţie de fotografie formidabilă şi un slideshow de fotografii, care ne-a captivat atât de mult, de am stat în ploaie să le admirăm... dar despre asta ... mâine...

The king is dead

Prin clasa a opta, a noua am devenit fan Michael Jackson; aveam isignă cu el la geaca de fâş :-)). o carte despre el, poster (of course!) pe uşă - de m-a întrebat bunica (Dumnezeu s-o ierte!) în ultima ei vizită la noi cine e fetiţa din poza aia mare? Şi acum râd când mi-o amintesc pe bunica (Doamne, dragă-mi mai era!) cu batic în cap şi jachetă gri cum cerceta posterul de 1m/75 cm de pe uşă :-))

Mi-am cumpărat toate albumele şi chiar (sunete de tobe pliz) albumul Dangerous ORIGINAL. Pe vinil. Numai eu ştiu cum am colindat şi am urat în iarna aia pe la rude (eram mare, deci cam jenant) dar a meritat! În ianuarie, imediat ce s-a deschis Casa cărţii (aşa se numea librăria) mi-am cumpărat albumul - cu 2 discuri de vinil pentru imensa sumă de 400 lei (era joarte mult, jumătate de salar, pentru unii chiar un salar întreg!). Am fost cu mama, care nici o secundă nu mi-a spus că dau banii aiurea. Partea comică e că n-am ascultat niciodată discurile alea... pick-ul-ul familiei era stricat... şi nu am vrut să le duc în altă parte (aveam oricum pe casetă albumul integral). Dar am mângâiat de atâtea ori coperta încât mă mir că nu am lăsat urme.

Am suferit odată cu scandalurile legate de orientările şi gusturile lui sexuale. În timp l-am uitat, de fapt l-am aruncat undeva în colţul memoriei. Azi noapte, pe la două, terminan de citit o carte extraordinară şi zapuiam aiurea pe teve. Şi am văzut că a murit. Am făcut o grimasă şi mi-am amintit de tot ce am scris mai sus. Şi am adormit fredonând Earth song, Man in the mirror, Billie Jean, Black and white şi poate şi altele, dar deja dormeam.

Asta e! Rest in peace! No more sorrow, no more pain!

La mulţi ani, Maria!

Azi este ziua Mariei (Măriuca, sau cum îmi place mie să-i spun Marie, citit franţuzeşte). Maria tocmai a terminat clasa I, numai cu foarte bine, e un copil cuminte, cu un zâmbet extraordinar, cu cercei cu buburuze, ochi negri foarte frumoşi şi păr creţ ca mami. Deşi azi a împlinit doar 8 ani, citeşte ca un copil de 12 ani; şi citeşte mult, pasiune pe care i-a transmis-o maman. Sunt onorată că îi împrumut cărţi care mi-au luminat şi mie copilăria.

Azi e ziua ei! La mulţi ani, Marie, să creşti mare, să fii veselă, să nu te cerţi cu Teofan şi să asculţi de mama! Mama ta e prietena mea şi este una dintre puţinele persoane cu suflet mare pe care le-am întâlnit în ultima vreme. Eşti norocoasă să ai aşa o mămică!

Te iubesc! la mulţi ani! :-)

Cătălin şi Mau îţi transmit şi ei La mulţi ani!!!

Aici e un cântec special pentru tine!

Dresda. Extrem de tare şi incredibil de aproape

La Dresda am fost de două ori. Prima dată era cu o zi înainte de ajunul Crăciunului,în 2006. Era frig la Halle, frig în toată Germania. De obicei, în fiecare week-end, profitând de oferta Deutsche Bahn (căile lor ferate), mergeam undeva. Week-endul acela am ales Leipzig şi Dresda. După ce am fost la mormântul ui Bach şi ne-am plimbat prin Leipzig, spre prânz am zis să mergem mai departe. Am ajuns în gara din Dresden (cu un imens brad decorat doar în portocaliu) şi am luat-o agale spre centru pe malurile Elbei. Îmi amintesc că era îngrozitor de frig (din cauza fluviului Elba, aceeaşi experienţă a fost şi la Magdeburg) şi că mă uitam pe sub pălărie la clădiri. Era frumos, parcă ireal de frumos. Ştiam câte ceva despre Dresda, dar nu ştiam mare lucru despre îngrozitoarea bombardare. Am văzut de pe podul principal de deasupra Elbei oraşul şi ne-am înfiorat (parţial de frig, parţial de frumuseţea lui). Era o combinaţie de alb, negru şi gri care transmitea tristeţe. După galeria Saxonilor, o frescă foarte frumoasă, am dat de buchinişti... şi am văzut primele imagini mari cu Dresda înainte de război, în timpul războiului şi după. Ţin minte şi acum cum rătăceam cu privirea pe imagini, iar frigul din oase nu mai era de la vremea de afară ci de groază. Înainte de război, Dresda, numită şi Florenţa Nordului, era unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa. În timpul războiului a dus-o bine, nu producea armament şi nici nu era centru industrial major. Cu toate astea, în noaptea de 13 februarie 1945 Aliaţii bombardează oraşul fără apărare, distrugându-l în proporţie de 85 % !!! Acum e restaurat, evident că nu complet... nu poţi restaura 85% dintr-un oraş... dar centrul e refăcut, iar pietrele negre din clădiri (care contrastează puternic cu cele noi , albe) sunt recuperate din clădirile originale. Când am ajuns lângă Frauenkirche (Biserica Doamnei, un edificiu extraordinar în stil baroc), mi-a venit să plâng. Cu puţin efort puteam să simt groaza şi disperarea oamenilor din iarna lui 1945. Am intrat înăuntru, era cel mai ciudat interior de biserică văzând pâmă atunci, era rotundă, sub formaă de amfiteatru. La plecare, am trecut prin Weinnachts markt (572 Dresdner Striezelmarkt), cel mai mare şi mai vechi târg de Crăciun din Germania, unde ne-am delectat cu bâlci, turtă dulce şi superbe decoraţii de Crăciun. Am plecat spre Halle, în tren având în minte doar efortul teribil al nemţilor de a reface acest oraş... şi am meditat la încrâncenarea cu care au ţinut să-l refacă... doar când am vizitat Hanovra am mai trăit aceleaşi frământări...
A doua oara a fost în vara lui 2007, când am revenit acolo cu Laura Ad. Am revăzut oraşul fără frigul din iarnă şi, nu ştiu, parcă absenţa frigului a redus din farmecul oraşului. Am văzut totuşi Palatul Zwinger (cu o superbă curte interioară), pe care-l ratasem prima oară... Ne-a plăcut... dar gândul meu a rămas la vizita din ziua de dinainte de ajunul Crăciunului... la Dresda friguroasă, plină de bântuirea sufletelor arse de la o eroare de război.

Mi-am amintit de Dresda citind Extrem de tare şi incredibil de aproape, o carte pe care mi-am dorit-o foarte mult şi care a devenit a mea datorită Ancăi şi lui Lili nasha. Am tot amânat citirea ei ca să-mi prelungesc nerăbdarea plăcută (mai fac din astea uneori :-) Cartea e scrisă de Jonathan Safran Foer, şi da, aşa cum am mai citit seamănă incredibil şi extrem de tare (hi hi) cu Istoria iubirii, scrisă de Nicole Krauss, nevastă-sa, carte despre care am scris deja aici. E vorba de un copil (evident supradotat, sau ca să mă exprim psihologic corect, copil cu abilităţi înalte :-) care după ce îi moare tatăl în atentatele de la WTC din 11 septembrie, găseşte o cheie şi începe o adevărată căutare a maturizării. Pe lângă Oskar, băieţelul de 9 ani mai sunt mărturiile bunicilor lui (emigraţi la New York din Dresda - de aici şi amintirile mele). Cartea e plăcută, Oskar e absolut delicios... dar nu ştiu... ceva nu s-a legat... ceva nu s-a întâmplat în timpul lecturii ca să mă facă să spun ... wow, the best book read lately. Merită citită, măcar pentru curiozităţile şi invenţiile lui Oskar. Mi-a plăcut revelaţia că acum trăiesc mai mulţi oameni decât au murit până acum de-a lungul istoriei, astfel încât dacă toţi locuitorii de pe planetă ar vrea să joace Hamlet în acelaşi timp nu ar fi suficiente cranii :-)) Ar fi multe de spus, cartea e originală, cu poze, pagini goale, cu text corectat cu roşu, apare inclusiv stereotipul psihiatrului incompetent, preocupat mai mult de teorii decât de descoperirea copilului din faţa lui. Mi-a plăcut descrierea bombardamentului Dresdei prin prisma personală a unui supravieţuitor... fără accent pe răboi şi tocmai de asta războiul şi distrugerile lui sunt scoase în evidenţă, if you catch my drift. Este o carte, aşa cum spunea un alt blog, specială, dar deloc deosebită :-) Trebuie să o citiţi ca să vedeţi de ce :-)

cu tine

Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,

Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare şi e luptă,

Cu tine este tot şi e nimic,

Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,

Cu tine astăzi mi se face mâine.

Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,

Cu tine nici tristeţea nu e tristă,

Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,

Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,

Cu tine-ncep şi se termină toate,

Cu tine într-un schit apar - dispar.

Cu tine e lumină şi-ntuneric,

Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,

Cu tine cubul redevine sferic,

Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

Cu tine e mai rău şi e mai bine,

Cu tine reîncepe viaţa mea,

Cu tine e mai greu ca fără tine,

Dar fără tine nu s-ar mai putea.

Iubitului meu! Fără motiv! Doar pentru că te iubesc!

poezia e preluată de aici şi îi aparţine lui Adrian Păunescu.

lumea cu portocale a lui Howard Gardner

- postare publicată pe primu’blog în data de 13 februarie 2009.

Motto: Priveşte lumea, Georg, priveşte lumea înainte să toceşti prea multă fizică şi chimie!

Eram în primul an de facultate când Iulia, prietenă şi fostă colegă de liceu, cu mamă bibliotecară, m-a presat la cap să citesc Lumea Sofiei de Jostein Gaarder. Nu auzisem nimic de norvegianul ăsta, nu prea aveam chef, ba mai mult cartea avea şi subtitlul Roman al istoriei filosofiei. Era vară, eram în prima vacanţă de studentă, de ce dracu să citesc eu un roman despre istoria filosofiei ?!?! Cum Iulia nu se lăsa uşor intimidată, presiunile au crescut... şi am început să citesc... şi să citesc... ba mai mult, am început să-mi scot notiţe de lectură. Citeam greu, nu din cauza stilului uşor sefist al cărţii, ci pentru că mă opream să meditez, să notez, să recitesc câte 10 pagini pe care tocmai le citisem. Am fost invitată la Olimpia la Manoleasa... şi am terminat de citit cartea acolo... ba mi-am şi tehnoredactat notele de lectură la ea (avea computer... nici un alt prieten nu mai avea pe atunci). Peste ani am descoperit că am învăţat din cartea asta mai mult decât din toate 3 cursurile de filosofie din toţi patru ani de facultate. Notele de lectură le folosesc şi acum în activităţile cu copiii. Şi pentru asta rămân recunoscătoare Iuliei pentru presiuni (o mică paranteză: ei îi datorez mult mai mult... pasiunea pentru Dostoievski, pentru literatura americană, puţinele abilităţi de cântat la vioară şi multe altele).
Acum vreo 2 săptămâni văd o reclamă la teve pentru cărţile Cotidianul... la Fata cu portocale a lui Jostein Gaarder. A doua zi fac tot posibilul să-mi cumpăr cartea ... fără aşteptări, ci doar curioasă să văd dacă regăsesc ideile din Lumea Sofiei. Şi da, le-am regăsit: acelaşi stil facil, dar plin de înţelepciune, aceeaşi idee cu scrisoarea peste timp iar personajul principal tot un adolescent (aici un băiat, Georg, acolo o fată, Sofia). Fata cu portocale este o carte pe care o recomand părinţilor, arată ce scurtă şi imprevizibilă poate fi viaţa, dar arată şi ce frumoasă poate fi... mi-a plăcut mesajul din ultima pagină: îndrumă copiii să-şi întrebe părinţii despre relaţia lor, despre cum s-au cunoscut, despre cum au apărut. Poate dacă părinţii ar face asta din propria iniţiativă nu ar mai fi atât de multe disfuncţionalităţi în relaţia cu copiilor. Poate.

Toată cartea are ca leitmotiv o întrebare... nu vă spun întrebarea (ca să vă fac să citiţi cartea), dar vă spun răspunsul meu: Da, eu aş alege să trăiesc, să experimentez, să am parte de viaţa asta aşa cum e ea. cu bune şi cu mai puţin bune!!!

Mai frumos decât am scris citiţi şi aici despre Lumea Sofiei şi despre Fata cu portocale. Sunt multe postări despre cele două, prea multe să le notez eu aici... search pe google şi le aflaţi.

Colajul e făcut din fotografiile unui power point primit pe mail, nu ştiu cine are drepturile... e vorba despre Festivalul citricelor din oraşul Menton, de pe Riviera Franceză. Oamenii de acolo au făcut artă din creşterea portocalelor şi a lămâilor. Mi-ar plăcea să merg o dată la festivalul ăsta la Menton, it never knows... ;-)

cum mi-am petrecut prima zi de vară

m-am trezit... de trei ori. Prima dată când a plecat Cătălin şi în ritmul unei melodii lente (cred că era coloana sonoră din Clona, nu am văzut telenovela, dar nu am putut scăpa de cântecul ăsta)... a doua oară în ritm de manele şi mieunatul îndrăgostit al motanului (a dracu combinaţie), iar a treia oară în ritmul unui cântecel cu răţuşte şi imediat după... în timp ce mă echilibram în drumul spre baie în ritm de O lume minunată în care veţi găsi... numaaaaai coooopiiiii...

Din nou în ritm de manele, mi-am făcut cafeaua, am scos o altă sticlă de ceai Lipton din frigider şi am deschis leneş calculatorul cu degetul mare de la piciorul drept. Google mi-a spus că e prima zi de vară - e solstiţiu! I-auzi! Se cer lucruri importante azi! Am răspuns la mesaje pe blog (culmea, în mail nici un mesaj, că deh, e vacanţă şi mai e şi duminică), mi-am căutat carte de citit (am terminat aseară Marquez cu dragostea şi holera - mi-a plăcut). Am vrut să citesc o carte amuzantă despre cum repară un soldat gramofonul, dar m-am oprit la două romane mici într-o singură carte, despre adulter (ca să păstrez stilul decadent :-)

în momentul în care n-am mai suportat ritmul de manele (deci vecinii mei e insistenţi! :-) şi pe motan care a reînceput cu declaraţiile de dragoste pentru pisici invizibile şi după ce am înecat mausul în cafea, mi-am pus căştile în urechi şi am ascultat Garou.

a venit Cătălin, am mâncat, ne-am odihnit, am terminat un roman din cele 2, am redeschis calculatorul şi surpriză! - nu mai mergea mausul.... după un timp nici tastatura. Încerc să mă disculp... nu a curs aşa multă cafea pe ele, am şters imediat... nimic! Schimb bateriile (sunt wireless) - tot nimic! Într-un final, în ritm de cântecele cu motani şi căţei mă apuc să scormonesc prin dulapuri, balcon şi debara după o tastatură şi un maus de rezervă! Tot căutând, din nou în ritm de manele, mă apucă depresia! Că avem lucruri multe, unele foarte drăguţe, aduse de noi din diverse călătorii memorabile, da n-avem casa noastră!

Trece după-amiaza... am terminat al doilea roman, mă apucă nostalgia Parisului! Mai vreau o dată la Paris! îmi vin în minte locuri pe care le-am văzut şi multe pe care în ciuda celor 4-5 călătorii acolo nu le-am văzut! Mă duc să spăl vasele, în ritm de linişte (are şi vecinii siesta lor! :-), îmi mai fac o cafea (aşa, de dragu gustului), mai pun o sticlă de Lipton la frigider şi încerc să nu mă gândesc la nimic! Nu-mi iese treaba asta, îmi pregătesc o baie parfumată, caut o carte nouă de citit, mă hotărăsc pe Foer şi scriu pe blog treaba asta!

Gata! Aşa mi-am petrecut prima zi de vară, în ritmul muzicilor vecinilor de la blocul (căminul) de alături şi presimt că aşa îmi voi petrece toată vara asta ipocrită care urmează... învăţând pentru examenul cretin şi fără sens din vară şi în ritm de ce vrea muşchii vecinilor mei. Noapte bună!

decadenţă

zilele astea totul îmi miroase a decadenţă... teiul prea înflorit şi cu mirosul prea dulce, ceaiul rece de piersică din care sorb cu nesaţ, croissantul cu miere, jeleurile, pisica lungită de căldură (şi de călduri :-), crinii scuturaţi în vaza de cristal, eu citind printre cearşafuri albăstrui Dragostea în vremea holerei... e vacanţă, teoretic e timp liber (practic stau la job până pe la 5-6 seara lucrând la admiterea copiilor), e cald, Iaşul e ca în romanele lui Ionel Teodoreanu, e bine... totul miroase a decadenţă, dar a decadenţă cu stil... :-)

istoria iubirii

postare publicată în data de 21 februarie 2009 pe primu'blog.

Pe lume există două tipuri de oameni: cei care preferă să sufere cu alţii şi cei care preferă să sufere singuri...

Fragmentul e din Istoria iubirii, iar persobajul principal e din a doua categorie... cartea e cadoul nostru comun de Valentin; e o carte pe care mi-am dorit-o mult şi tot îmi spuneam că e prea scumpă. E uşor de citit, stil lejer, chiar dacă în primele 100 de pagini apar schimbări bruşte de subiect... cam ca la un jurnal de amintiri. Anumite cuvinte şi expresii mi s-au părut ciudat traduse: "indelibil", "se prefira", "gesturi care somnolaseră"...

Am citit pe net că Nicole Krauss, autoarea, abordează aceeaşi temă ca şi soţul ei, un oarecare domn Foer, nu ştiu, o să-i caut cartea şi o să pot compara...

Per ansamblu, e o poveste tristă: dragoste neîmplinită (pare oleacă cam siropos, dar nu e), genul "te iubesc forever" de la 10 ani (valabil doar pentru el, poate şi pentru ea, dar cum ea a murit, nu avem de unde să ştim). Apar şi 2 copii (precoce, cum altfel?) care ajută la desfăşurarea acţiunii; mai apare şi tema Holocaustului, cuvinte interesante în idiş şi câteva elemente de cultură şi tradiţie iudaică (cum e cel cu tăiatul hainelor la înmormânare, ca semn de doliu).

În seara asta nu mă simt prea inspirată, aşa că mda, ca de obicei, mai frumos decât am scris eu, găsiţi scris aici, aici şi mai ales aici.

L-am ataşat pe James Blunt cu Goodbye my lover... mi se pare foarte potrivit cu lectura cărţii...

James Blunt - Goodbye my lover
Vezi mai multe video din Muzica

între timp, datărită cadoului de ziua mea de la Anca şi Lili nasha, am şi cartea lui Foer :-)

Aleea Soarelui şi Zidul din Berlin

Berlinul şi zidul lui.... îmi amintesc primele imagini din 1989 cu prăbuşirea zidului şi de atunci Berlinul şi zidul lui m-au atras într-un mod ciudat. Prima dată când am fost la Berlin muream de nerăbdare să văd Poarta Brandenburg şi urme al zidului (pe atunci nu ştiam că se mai păstrează bucăţi mari din el...) Odată ce am ieşit în oraş (stăteam la Cristina, o prietenă a lui Cătălin, care atunci locuia în Berlinul de Est), am descoperit Bundestag-ul, Domul, Universitatea, Alexanderplatz, Hauptbahnhof (cea mai tare super-gară din Europa, o să scriu special despre ea) şi ce m-a fascinat pe viaţă - Potsdamer platz (despre care o să scriu separat).

Cu toate astea în jur, tot zidul a fost cel care mi-a lăsat urmele cele mai adânci în memorie. Foarte mult nu am putut explora (am stat doar 2 zile atunci în Berlin), dar peste un an, când am revenit cu Cătălin şi Miha să ne petrecem revelionul (de data asta am stat la Ştefan, în Berlinul de Vest) am avut timp de mici explorări - am fost la Checkpoint Charlie şi la Muzeul Zidului... mi-am cumpărat un pliant cu istoricul zidului şi i-am pus o mulţime de întrebări lui Ştefan (care e o adevărată enciclopedie despre istoria Berlinului). Vara următoare, în 2007, când am revenit de câteva ori la Berlin (de atunci sunt şi pozele), am avut timp să explorăm cu atenţie oraşul... să descoperim urmele zidului, să le atingem şi să simţim istoria, să vorbim cu oamenii, să citim panourile informative. A fost o vară extraordinară, printre cele mai frumoase amintiri fiind excursia de o zi de Zoo Berlin (l-am văzut pe Knut :-) şi căutarea urmelor de zid prin oraş.

Ieri am terminat de citit Aleea soarelui de Thomas Brussig, un roman simplu, amuzant şi ieftin ca preţ (e 5 lei la oferta Humanitas!). Am început să-l citesc după referinţa livrească de aici, dar şi pentru că traducerea este făcută de Mara :-)

Despre ce e vorba? Despre un băiat, Michael (toţi îi spun Micha, doar măsa îl strigă Mişa, ca să dea bine la o viitoare bursă în Uniunea Sovietică :-), care îşi petrecea adolescenţa împreună cu prietenii lui la capătul mai scurt al Aleii soarelui din Berlinul comunist (capătul lung era în Vest :-). Cartea mi s-a părut de un umor formidabil... printre fazele amuzante: sectoristul o încurcă punând colegilor muzică ilegală confiscată de la băieţi, unchiul Heinz din Vest care aducea cafea şi ciocolată din Vest transpirând la vamă, deşi astea erau perfect legale, despre sora lui Micha, Sabine, care era la "vârsta relaţiilor stabile", doar că termenul nu e prea clar definit în mintea ei astfel încât are câte un alt iubit săptămânal, despre tatăl lui Micha care ameninţă să scrie petiţii, dar nu o face niciodată şi multe, multe altele. A, încă o fază... chiar cum se intra din Vest, turiştii aveau în faţa ochilor un aprozar amărât. ca să nu mai dea aiurea în faţa capitaliştilor, secretarul de partid (sau unul de genul ăsta) aprovizionează aprozarul de devine "de legendă" Problema e că acuma vesticii care intrau vedeau permanent o coadă imensă la aprozar... aşa că e desfiinţat :-))

Cartea mi-a amintit de copilăria mea în comunism... evident că mult diferită de cea a copiilor din carte; cu toate astea mi-a amintit. Şi mi-a amintit de Good-bye, Lenin, de Berlin şi zidul lui; lucru care mi-a înveselit tare week-end-ul ăsta; Berlinul a rămas întipărit în mintea şi sufletul meu (poate mai ceva decât a făcut-o Parisul, ceea ce e ceva (până atunci Parisul era the best, acum îşi împarte locul cu Berlinul :-). Fac tot posibilul să găsesc şi filmul... am văzut doar câteva fragmente pe youtube...

La cireşe

Familia M., buni prieteni de-ai lui Cătălin ne-au invitat la Bârnova la cireşe... Dulci, zemoase, proaspete, mirositoare şi ce e mai important - fără viermi :-)

Roze în grădina botanică

Am fost cu clasa a V-a (pardon, deja clasa a VI-a :-) în Grădina botanică, apoi la o pizza. Grădina era superbă, ca în fiecare an în luna iunie. Trandafiri erau toţi înfloriţi... priveliştea superbă, mirosul îmbătător...

poftiţi de admiraţi :-)

Angie

Angie e prietena mea cea mai bună din toată lumea asta. Am cunoscut-o în liceu, în clasa a IX-a, când a intrat în clasă, s-a uitat la mine şi m-a întrebat dacă locul de lângă mine e liber. Am spus că da, ea s-a aşezat şi am stat amândouă în bancă toţi cei 5 ani de liceu.

Am trecut prin multe experienţe împreună, de la note bune sau proaste, la învăţatul pentru teze, la istorie sau pentru BAC, am dat examenul la facultate amândouă (plângând cot la cot), am mâncat muuulte împreună (de la fasole la fructe de mare), am fost în Franţa şi am înotat în Oceanul Atlantic împreună. Ne-am împărtăşit experienţa îndrăgostitului şi nu l-am păstrat pe Cătălin până când ea nu mi-a spus că e ok :-) Cu Angie pînă şi tăcerea avea sens. Stăteam ore întregi citind pe iarbă sau în camera mea fără să spunem nimic. Am petrecut vacanţe împreună, Crăciun, Paşte, zile de naştere.

Când m-a anunţat că ea şi Adrian (soţul ei) vor emigra în Canada s-a rupt ceva în mine. Bucata aia de suflet am mai cârpit-o eu (primele luni după ce au plecat am sângerat rău), dar tot ruptă rămâne.

Acolo, în Canada, l-a născut pe Alexuţ, cel căruia tocmai i-am urat La mulţi ani. Nu-mi pot explica fenomenul, dar îl iubesc la nebunie pe copilul ăsta, deşi nu l-am atins niciodată. Mi-e dor de ei şi de multe ori îmi închipui cum se joacă amândoi. Acuma ce să zic, cu toate râcâielile dintre noi, mi-e dor şi de Adrian, de umorul lui şi de noi patru. Nu cred că am trecut vreodată seara pe lângă blocul lor din Păcurari să nu mă gândesc la ei.

Uneori simt că distanţa a şters din prietenia noastră. Fiecare dintre noi s-a dezvoltat diferit şi mult în perioada asta... ea a făcut încă o facultate şi un copil... eu am mai făcut o facultate şi multe proiecte profesionale. De fiecare dată după ce vorbim mult pe net sau la telefon ne spunem că mai vorbim diseară iar diseară e de fapt peste vreo lună în cel mai bun caz :-). Acum 2 săptămâni i-am spus că nu-mi vine să cred că baiatul ei face 2 ani... iar ea mi-a spus că face 3 ... După ce am închis telefonul îmi venea să mă ascund şi să plâng... nu ştiu când şi unde se duce timpul, dar el trece. Vara trecută am spus că mergem la ei... n-am mai reuşit. Sperăm să mergem vara viitoare (dacă nu apare vreun copil între timp :-).

Azi e ziua ei. La mulţi ani! Abia aştept să să facă ora 3 (8 la ei în Montreal) ca să o pot suna. :-) Să-i spun La mulţi ani, că mi-e dor de ea şi că o să mai vorbim diseară.

La mulţi ani, dragă prietenă! Mulţumesc pentru tot ce ai făcut cu şi pentru mine! Mi-e tare dor de tine!

Am vrut să fac un colaj cu cele mai reprezentative poze cu noi... dar sunt sute de poze... mi-e foarte greu să aleg... aşa că am păstrat o poză cu Angie şi floarea soarelui şi poza cu noi 4 de acum vreo 7 ani.

Caragiale printre noi

week-end-ul ăsta am fost acasă. Printre pelegrinări am ajuns în satul bunicilor lui Cătălin, la Sarata Basarab, aproape de graniţă. Pe lângă dealurile verzi şi înmiresmate nu am putut să nu remarcăm promovarea electorală. Care era peste tot. de la primărie şi până la coteţul găinilor :-))

Personajele lui Caragiale sunt printre noi, frate! Parol! :-)

banchetul

e 3 dimineaţa. m-am întors de la banchetul copiilor de clasa a 8-a. M-am întors veselă şi tristă în acelaşi timp... veselă pentru că m-am distrat şi tristă pentru că ei pleacă din şcoală. Îi ştiu din clasa a III-a, de când plângeau dacă pierdeau vreun concurs şi aveau nevoie de consiliere :-)

În seara asta m-am uitat la ei şi am fost mândră de noi, profii lor... am văzut copii frumoşi, deştepţi, cuminţi :-)

mă duc la somn; mâine plec la ai mei pentru vreo 2 zile, dar când mă întorc pun şi poze... :-)

ziua lui Tefo

Dragă Tefo,

La mulţi ani! Eşti un drăguţ! Să creşti mare, dar să rămâi la fel de cuminte şi de zglobiu ca acum! Mau îţi transmite toate MAUnăturile de bine! :-)

Cu drag, Lorieţ

la radio

azi am fost la Radio Iaşi... am vorbit despre stresul copiilor la sfârşit de an şcolar; despre sursele, consecinţele şi efectele stresului pe termen lung. La radio mi-a plăcut (la Radio Iaşi întotdeauna e foarte fain), tema însă mi s-a părut aiurea pentru că părerile sunt împărţite. Voi ce credeţi, sunt copiii stresaţi de sistemul şcolar actual? Dau premiu pentru cel mai argumentat răspuns! :-))