plimbare și la multi ani

la mulți ani pentru tatăl meu, numit în continuare bunicu :-) și pentru Alexuț din Canada! Dragă Alex, ne-am gândit azi mult la tine! 

azi am fost la pediatru și am aflat că Matei e foarte bine. Pentru că era frumos am fost la plimbare printre studenți La balenă, locul magic din Copou unde mami și tati s-au întâlnit acum 13 ani și nu s-au mai despărțit! :-)

casa și nevasta

Știi și tu ce se spune - casă lucitoare, nevastă plictisitoare! (p. 66)

Zilele astea au fost mare prilej de glume pe tema curățeniei pentru Crăciun. Eu sunt genul care decoreză frumos casa după ce am făcut curat normal... aspirator, spălat pe jos, curățat covor și șters praful. Nu spăl perdele, șterg superficial geamul. Nu perpetuez tradiția curățeniei nebune de Crăciun. Știu doamne care muncesc atât de mult în ajun de sărbători, încât nu se mai pot bucura deloc apoi din cauza oboselii. În fine, hai să vorbim despre carte. O am de câțiva ani, i-am tot dat târcoale, dar nu-i sosise timpul. E povestea unei zile ploioase din Arlington park, o suburbie a Londrei (cred!). Asistăm pe rând la angoasele și emoțiile a cinci femei, mame, trecute de 30 de ani. Juliet e profesoară de engleză la un liceu particular, are 2 copii și e căsătorită cu un profesor talentat de la o școală dificilă de stat. Juliet simte că s-a ratat în căsătorie și încearcă să facă o schimbare - măcar una fizică (se tunde!). Amanda este obsedată de curățenie; de fapt prin obsesia asta încearcă să-și depășească frica de moarte. Solly este o mamă însărcinată, cu angoase legate de viața ei de zi cu zi; își doboară plictiseala cu chiriași studenți străini, unii mai exotici, alții de-a dreptul plictisitori și ei. Maisie este o mamă căsătorită cu un bărbat ocupat și charismatic; are impresia că viața ei s-a transformat într-o piesă de teatru. Christine e căsătorită cu un arhitect bogat (dar cam xenofob și rasist), are doi copii, dar nici pe ea viața nu o mulțumește. În linii mari, e o carte despre mamele trecute de  30 de ani - despre angoasa ratării, despre nostalgia tinereții, despre monotonia zilelor obișnuite. Nu e cea mai palpitantă lectură, dar nici plictisitoare nu e. Merge numai bine într-o zi ploioasă sau în cazul meu, o zi cu ninsoare.

vizitatorul simpatic și speriat

azi am avut o zi mai nașpa. Am început însă dimineața cu vizita unui cățel drag mie, cuminte și iubăreț. Din păcate, azi era și speriat: copiii mai mari urlau urau și colindau pe hol, cu tobe și zgomote. După ce m-am enervat inutil timp de vreo 10 minute, am plecat la un part-time job pentru activitatea finală (finally! - bine, mai am raportarea finală, of!), apoi acasă, după un prânz delicios am plecat la odihnă - m-am trezit convinsă că e dimineața și m-am morcovit. Nu am chef de nimic, nici nu mă simt prea bine, așa că o să-mi petrec seara lâncezind la tembelizor, citind și făcând liste de book-shopping (grație sindicatului, am primit bani de la minister pentru cărți - 100 euro pentru viciul meu drag, yupiii! )

lumea măruntă poate fi plină de înţelepciune

Prea multă cultură duce la ignoranţă, căci în condiţiile în care cultura nu se bizuie pe credinţă, la un moment dat omul ajunge să vadă doar matematica lucrurilor. Şi armonia acestei matematici devine propriul Dumnezeu, el uitând că Dumnezeu a creat această matematică şi acestă armonie. (p. 237)

Cartea asta mi-am ales-o cadou în vară de la Cărtureşti (cumpărasem de nu ştiu ce sumă cărţi şi aveam de ales din mai multe chestii). Am început să o citesc mai mult să văd cum e, dar m-a prins (bine, un alt motiv e că nu aveam timp să încep altceva, iar cartea asta e cu povestioare mici, de câteva pagini). Se pare că Guareschi e destul de cunoscut, dar până la cartea asta eu nu mai auzisem de el. Cartea începe cu o colecţie de trei povestioare, care explică titlul de Lume măruntă. Una dintre povestiri e despre sacrificiul unui câine şi m-a impresionat mult. Lumea măruntă e un sat italian, lângă un fluviu, aparent obişnuit, cu un catolic preot paroh mătăhălos - Don Camillo şi un comunist primar la fel de mătăhălos - Peppone. Ambii au luptat împreună în munţi, dar acum fac parte din mişcări politice diferite, motiv pentru care îşi tot înscenează tot felul de prostii, sau profită de situaţii ca să se mai altoiască unul pe altul. În ciuda duşmăniei dintre ei, ambii sunt oameni buni la suflet şi pe ascuns, se respectă şi se preţuiesc. Pe faţă însă, se urăsc de moarte şi se ameninţă permanent. Peppone are o şleahtă de partizani comunişti, care de care mai nătăfleţ. Don Camillo îl are pe Cristos cel răstignit, crucifixul din Biserică, cu care se conversează - şi care îi şi răspunde, ba de multe ori îl şi trage metaforic de urechi :-) Probabil că Cristos e conştiinţa lui Don Camillo; dar chiar şi aşa, dialogul cu crucifixul nu e deloc deranjant în lectură, din contra. Povestitile sunt foarte amuzante, chiar dacă pe ici pe colo mai e câte una tristă. Preotul cu mitraliera sub sutană sau primarul comunist care nu prea ştie să scrie mi-au înseninat serile acestei săptămâni. Sunt câteva istorii la care am râs sonor: îmi vine în minte acum cea în care copilul lui Peppone e botezat cu greu de preot cu numele de Libero Camillo Antonio Lenin, sau cea în care o mare revoluţionară se trezeşte cu fundul vopsit în roşu.

Căutând pe net despre carte, am descoperit pe youtube şi fragmente din film (nu-l cunosc pe actorul care-l joacă pe Peppone, dar Don Camillo e jucat de Fernandel). Mi-ar plăcea să văd filmele; şi mi-ar plăcea să citesc mai multe povestiri cu cei doi - din postfaţa traducătorului am înţeles că Guareschi a scris câteva sute. Recomand cartea şi povestirile, chiar dacă au fost scrise prin anii 40 sunt foarte citibile şi azi.

la paradisul femeilor

nu există revoluţie fără martiri, mersul înainte nu se poate face decât călcând peste cadavre. (p. 202)

Cartea asta mi-a plăcut mult; chiar m-a prins tare în canicula verii. Nici nu-mi venea să cred că e vorba de clasicul Emile Zola. Povestea constă în dezvoltarea marilor magazine, cu de toate pentru toţi - cu promoţii şi reclamă. De la început o cunoaştem pe Denise, care rămasă fără de părinţi, vine în urma unui impuls la Paris cu cei doi fraţi mai mici. Fata speră să fie ajutată de unchiul său, comerciant de stofe. Tot mai mult, este însă cucerită de noul magazin de peste drum... care străluceşte şi se extinde pe zi ce trece. Proprietarul, Octave Mouret este un văduv ambiţios şi cu viziune. Acesta a transformat averea nevestei în ceva de neimaginat. A dezvoltat marele magazin (din ce în ce mai mare), distrugând astfel micii comercianţi, axaţi fiecare pe abilitatea şi specificul lui. Denise se angajează la Mouret, la Paradisul femeilor, numele magazinului. Acolo dă peste ierarhia egosită a vânzătoarei şefe, care după ce o terorizează, are grijă să o dea afară. Fata e ajutată din nou de unchi, trăieşte în mizerie, dar primeşte ajutor de la bătrânul vânzător de umbrele personalizate. În final, e reangajată de Mouret, care se şi îndrăgosteşte de ea... deşi fata nu e excepţional de frumoasă, dar are acel je ne sais quoi care îl fascinează. Respins permanent de fată, Mouret devine şi mai ambiţios, magazinul lui prinzând aripi mai mari. Paralel, asistăm şi la distrugerea unor doamne respectabile de dragul cumpărăturilor. Mouret e şiret, ştie cum să-şi aranjeze marfa, cum să cucerească mamele, cum să prostească femeile frivole. Mai are şi o politică greu de imaginat: primeşte înapoi produsele dacă nu-ţi plac, livrează la domiciliu, ba mai are şi broşuri de promovare cu mostre. În final, Mouret să însoară cu Denise - deh, puţin credibil, da na, povestea de dragoste trebuia să aibă happy end. Tot timpul cât am citit m-am gândit la Galeriile LaFayette şi Printemps din Paris, revăzute anul ăsta în vacanţă. Şi da, probabil că progresul calcă şi peste cadavre. faină carte! Există şi un film alb-negru, l-am văzut pe youtube aici.

drumul de la vest la est şi prieteni dragi. day 11

dimineața, după un mic dejun delicios am plecat spre casă. Din mers, am văzut instalarea Vocii! Am oprit plină de nostalgie la Ciucea de Cluj, locul unde am petrecut o săptămână minunată în tabăra de la sfârșitul clasei a VI-a :-), acum o mare ruină - o să revin cu povești de acolo. Am mai oprit la Tihuța, cât să admirăm munții și apoi la Câmpulung, unde ne-am întâlnit cu prieteni dragi. În burtica roșie e Adrian, viitorul nsotru fin :-) Am ajuns terminați acasă, întâmpinați de un Mau iubăreț. Gata cu vacanța pariziano-budapestană. să vedem ce-o să ne rezerve săptămâna germană.

au revoir, Paris! - Jó estét kívánok, Budapesta! :-) day 9

am revenit după amiaza asta la Budapesta. la hotelul 2 din Paris nu am avut net, așa că impresiile de călătorie au rămas în laptop. Mai târziu updatez; acum vreau să fac un duș, să ne odihnim un pic și apoi plecăm la plimbare.

update. Dimineața a început cu explorarea zonei de unde luam autocarul spre Beauvais - printre altele am vazut Palais des Congres. Ne-am luat au revoir de la Paris ușor, fără regrete; cumva, în sufletul meu știu că o să revin, așa cum am știut și acum 8 ani că asta se va întâmpla. Dar nu cred că va mai fi prea curând pe travel-list, lumea e mare și frumoasă și oricât de drag îmi e Parisul abia aștept să mai văd și altceva. Zborul a fost lin; lumea de sus arăta așa: La Budapesta ne-am recuperat mașinuța (relaxați că am găsit-o bine), ne-am cazat și am plecat la plimbare nocturnă. Am hoinărit pe la Bastionul pescarilor, am făcut poze frumoase cu biserica unde s-a măritat Sisi - Matthias, cu frumosul Parlament la la Dunăre. Ziua de mâine e dedicată cumpărăturilor.

Parisul Boem. la 6 eme jour.

azi a fost o zi super plină: Musee D Orsay cu ai lui impresionisti si stil art nouveau,

apoi Sacre-Coeur, întâi prin ferestrele de la D Orsay și apoi live,

Moulin de la Galette, plină de istorie și dezmăț,

am hoinărit aiurea prin Montmartre, Place de Tertre și pictorii boemi,

am făcut cumpărături în Place Pigalle, ne-am zgâit la Moulin Rouge,

iar seara am terminat-o la turnul Eiffel, unde ne-am împrietenit cu un sud corean :-)

Vive la France. 5eme jour

Am asistat la parada militară, apoi am hoinărit tot centru Parisului, iar seara am văzut cel mai minunat foc de artificii. Sunt terminată de oboseală, o să revin cu detalii și poze.

update. să începem povestirea. Parada militară a fost super faină, începând cu avioanele de deschidere cu streagul Franței și încheind cu mașinăriile și elicopterele. Nouă cel mai mult ne-a plăcut cavaleria. După paradă am luat-o pe jos pe Champs Elysee, pornind de la Arcul de triumf.La prânz am dat o fugă la hotel, am mâncat bine, ne-am odihnit, iar după-amiază am ieșit la plimbare. Am început cu Notre Dame de Paris, la fel de frumoasă ca întotdeauna. Ne-am pozat pe un pod plin de lacăte ale iubirii, am râs de inscripții, ne-am zgâit la o mireasă și un mire veniți acolo pentru poze. Ne-am continuat plimbarea pe la Conciergerie, Hotel de Ville, elegant și slim :-), Centrul Pompadour, centru artistic cu arhitectură îndrăzneață (țevile sunt toate în afara clădirii), artă muralăși fântâna Stravinski, colorată și amuzantă, ne-am continuat plimbarea la Louvre, trecând pe sub Arcul de Triumf de aici, la Carrousel de Louvre (cu toate tiribombele lui :-), ne-am odihnit în Jardin de Tuilleries, rememorând aventurile noastre acolo din 2002, și după o pauză mică în place de la Concorde am plecat spre Tour Eiffel să ne pregătim de artificii. Am rămas surprinși de mulțimea de acolo (la știri spuneau că au fost 60 mii de oameni prezenți). Artificiile au fost pe muzica disco a anilor 70, iar atmosfera a fost o nebunie. Fie și numai pentru atmosfera asta, a meritat să venim la Paris pe 14 iulie. După artificii, era așa de mare nebunia pe străzi, încât nu am reușit să luăm metroul și am mers pe joc acasă. Atmosfera din oraș era fantastică, iar plimbarea e una de notat în scripetele memoriei :-)

Budapesta, full day. day 3

o zi plină și frumoasă. Dimineata am inceput-o la Castelul Vajdahunyad, un melanj de stiluri arhitectonice care mie-mi place mult (poza e de anul trecut, anul ăsta am uitat să pozăm întregul castel și nici art on lake nu mai era).Ne-am pozat cu Anonimus, o statuie simpatică si apoi ne-am plimbat prin piata Eroilor si pe la muzeul de artă.La prânz am mâncat pe insula Margareta, unde ne-am amuzat de un cuplu care s-a bălăcit în fântâna cântăreață. Dupa amiaza am petrecut-o pe maul Dunării pozând statuile metalice, pupându-ne și zâmbind. Ne-am oprit la Monumentul pantofilor, loc care mă emoționează de fiecare dată când trec pe acolo. Seara am încheiat-o făcând bagajele pentru Paris și savurând o bere rece cu aromă de pere. pe bune. Gata cronica de azi, mâine la 10 avem avionul spre Paris. A binetot! :-)

drumul de la est la vest si Oradea by night. day 1.

A fost o plecare mai grea, dar am plecat! Drumul până la Oradea ni s-a părut luung, dar a fost frumos (bine că în aerul condiționat din masina nu am mai simtit caldura). Prin Bucovina am prins si o ploaie horror, cu gheata, dar a trecut cu bine. Pe drum am avut un moment de maare nostalgie la Ciucea de Cluj, locul unde am fost in tabara in clasa a VI-a :-) Memorabila a fost prajitura cu bezea - numele ei este Spumos :-), mancata la Cluj in fata supermarketului. A! Si am mai cascat gura la niste imensitati de case-palate oribile pe la Huedin.

La Oradea am ajuns spre seara, ne-am cazat ieftin si bine la o pensiune draguta si am pornit la explorat orasul - care ni se pare superb; cred ca e unul dintre cele mai frumoase din Romania. Bine, noaptea toate orasele arata bine, dar cred ca si maine vom avea aceeasi impresie. Cam atat. Sper sa reusesc sa updatez zilnic blogul, dar am mari dubii ca la Paris o sa-mi iasa chestia asta :-) Of, deja mi-e tare dor de Mau!

planuri de vacanţă... start!

yey! planuri de vacanţă... azi plecăm la Boto să-l lăsăm pe Mau la bunici şi de mâine avem în traseu Oradea-Budapesta-Paris! finally!!! :-)

promisiunea deşertului în ochii unei îndrăgostite

poveştile sunt ca banii - se pătează de mâinile celor ce îi ating, dar trec mai departe de la unul la celălalt. (p. 228).

Cartea am luat-o la oferta Ziarului de Iaşi, m-am apucat să o răsfoiesc şi m-am trezit că am şi terminat-o de citit. E frumoasă şi perfectă într-o zi caniculară. E povestea de dragoste dintre o tânără europeancă (am bănuit că ar fi româncă, dar nu e precizat) şi Mehria, un bogat magrebian. Nu ştim numele personajului principal ci doar numele cu care o strigă personalul din casă - Darielle. Tânăra încearcă să se adapteze lumii musulmane, îşi face prieteni printre localnici şi chiar îşi apropie unchiul bogat al lui Mehria. Treptat, dragostea ei (sau poate doar pasiunea) pentru Mehria este înlocuită cu dragostea pentru deşert şi pentru Africa (mi-a plăcut fraza asta: promisiunea deşertului îi lucea în ochi ca unei îndrăgostite). Fata se ataşează mult de doica simplă şi înţeleaptă a iubitului şi învaţă să iubească oamenii de acolo. Mai mult, oamenii învaţă să o iubească pe ea. În paralel, asistăm şi la vieţile altor europence în Magreb: Sousse Anne, o nonconformistă, dar şi mai interesant povestea lui Rhyme - o franţuzoaică convertită la islamism. În final, fata pleacă, lăsându-l pe Mehria mai îndrăgostit decât aş fi bănuit. O carte frumoasă, care mi-a plăcut mult.

o carte în coadă de peşte (de somon)

Credinţa vine înaintea speranţei şi a iubirii. (p. 175)

Cartea asta am primit-o cadou de la K8 - a înlocuit o altă carte cadou pe care o aveam în bibliotecă deja. Văzusem recenzia filmului şi îmi plăcuse ideea dar nu ştiam de carte; am luat-o pentru că părea fun. Am citit-o cât a fost Cătă plecat prin Deutsch şi mi-a plăcut tare mult. E scrisă nonconformist sub forma unor pagini de jurnal, e-mailuri, corespondenţă, interviu luat de presă sau interogatoriu luat de poliţie - şi totuşi e un roman :-) Pe scurt - cartea e povestea doctorului Alfred Jones (Fred), angajat la Centrul Naţional pentru Calitatea Pescuitului, mare specialist în larvele de tricoptere (:-), căsătorit cu o tipă de carieră, cu care are o relaţie destul de seacă. Ei bine, Fred e chemat de prim ministrul Marii Britanii (de fapt de lacheii acestuia) să se implice în proiectul unui mare şeic din Yemen - acesta vrea să introducă somonul în heimatul lui - care va să zică - în deşert (somonul e peşte de apă rece :-). Omul scrie un e-mail în stilul englezesco-politicos şi spune că e o mare proste chestia asta - daaaaar.... politicul învinge şi pe motiv că dacă nu se implică e dat afară de la jobul lui amărât Fred - ajutat de o avocată simpatică şi frumoasă (cum altfel?) face proiectul introducerii somonului în Yemen. Probleme apar imediat, dar par a se rezolva sub privirea şeicului Muhammad, un om cu un vis - acesta e pasionat de pescuitul sportiv şi crede că pescuitul de somon va reduce conflictele din ţara lui. Lucrurile avansează, banii curg, problemele apar şi se dizolvă şi iată că Somonul ajunge cu avionul în proaspăta şi artificiala apă rece din Yemen. Dar lucrurile nu sunt roz pănă la capăt - deşi finalul nu e chiar aşa naşpa pe cât pare. Cartea e amuzantă, iar politicul la fel de ridicol ca peste tot (la inaugurare prim ministrul britanic trebuia neapărat să prindă un somon în 10 minute - poate chiar doi :-), ca să dea bine la poza din ziar. Ideea cărţii e însă alta : omul cu visul. şi cu credinţă. Fred ajunge să creadă în încredere. Şeicul Muhammad are darul de a molipsi pe cei din jur cu încredere în lucruri imposibile. Mi-a plăcut crezul lui: dacă chestia cu introducerea somonului în Yemen reuşeşte e numai meritul lui Dumnezeu; dacă însă e un eşec - e doar eşecul lui personal. Tare frumoasă şi relaxantă e cartea asta - pe care o recomand cu mare drag, mai ales în vacanţă. Am încercat să văd şi filmul dar nu l-am primit decât în calitate foarte proastă. după ce-l văd o să revin şi o să povestesc şi despre el; am auzit că e fain.