de când îl am pe Mateiu, de fapt de când am descoperit că e în burta mea, viața mea a căpătat altă valoare. mai mare. Nu-mi mai permit să mănânc chiar orice, am grijă să nu răcesc, sunt mai atentă în trafic, îmi protejez nervii și nu mă mai implic chiar în orice proiect. Tragedia de vineri seară am trăit-o live. Vineri noapte lucram la un proiect de activitate pentru un curs... sâmbătă dimineața aveam evaluarea, și da, încă mai lucrez în noaptea dinainte. După ce am terminat de lucrat, am printat și am pus documentul în mapă verde, luminoasă, am deschis teveul ca să adorm mai ușor. Titlurile de breaking news m-au derutat și mi-a trebuit ceva timp să realizez că e live. Vedeam agitație, strigăte și oameni resuscitați pe asfalt. L-am trezit pe Cătălin, dar nu a percutat ce voiam să-i spun. Am adormit stresată, cu gândul la tineri arși, la durerea, groaza și disperarea părinților care, probabil chiar atunci, primeau telefonul blestestemat.
Mă uit cu groază la ce s-a întâmplat de atunci, la isteria și furia greșit direcționată și mă doare sufletul. Trăim vremuri grele în acest noiembrie, dar mobilizarea și solidaritatea pe care o văd în jur mă umple de speranță. Da, vreau să văd vinovați pedepsiți, dar mai mult decât asta vreau să văd Schimbarea. Schimbarea legislativă, schimbarea politică, schimbarea fiecăruia dintre noi. Promit să nu mai intru niciodată într-un loc aglomerat fără să identific ieșirile de urgență, promit să vorbesc mai des elevilor mei despre comportamentul în situații de panică, promit să schimb mai multe la mine. Mă doare sufletul, da, dar așa știu că-mi pasă.
