miercuri, 30 iulie 2008

Dolce far niente

Tot anul şcolar, respectiv de muncă, am visat la vacanţa de vară … ce-o să fac, unde-o să merg, ce o să citesc, ce-o să visez, ce-o să scriu etc. etc. etc.
A venit vacanţa de vară, a trecut aproape jumătate şi nu am făcut mai nimic din ce mi-am propus. M-am gândit şi m-am tot întrebat ce naiba se întâmplă. Şi of course, mi-am găsit şi scuze (realiste, pe bune!): am avut treabă cu copiii mei din clasa a 8a, am fost la BAC, am dat a doua licenţă (mult mai bine decât mă aşteptam), am fost la Seminar la Buşteni, am citit vreo 4 cărţi şi cam atât. Azi dimineaţa m-am trezit cu chef de treabă; de fapt m-a trezit Cătălin care pleca la job, iar mâtza era în faza maniacală astfel încât nu am mai apucat să adorm. Am zis că să termin de citit cartea începută ieri (mai aveam doar 100 de pagini – Confreria Sfântului Giulgiu de la Săptămâna financiară, carte de vacanţă, dar cum am fost la Torino la Biserica Sfântului Giulgiu am zis că merită lectura) şi apoi să mă apuc să fac ordine. Am terminat cartea, m-am jucat vreo oră cu mâtza şi m-a apucat starea aia de … nu am chef azi… aşa că am deschis calculatorul şi de vreo 3 ore hoinăresc pe net aiurea. Tot pierzând timpul (da cu folos) pe blogurile altora m-am hotărât să-mi fac publice rezoluţiile că poate aşa şi reuşesc să mă ţin de ele:
Deci, planuri de rest de vacanţă:
1. Trebi
- să termin raportul la proiectul de anu' trecut;
- să fac frumos diagrama Gantt pentru proiectul de anu' viitor;
- să fac ordine în dulapul de haine unde e mai rău ca în zona crepusculară – tot ce intră acolo dispare miraculos;
- să dau comandă de poze la Turbo sau să pregătesc comanda pentru domo – e iar promoţie!;
- să lucrez un pic la programul de şcoala părinţilor;
- să fac ordine printre cărţi – din păcate să fac nişte cutii cu cărţi pentru că deja nu mai încap în cameră;
- să aranjez frumos cele aproape 1000 de poze de la nuntă în albume;
- să fac ordine în pungile cu suveniruri de prin vacanţe, adică să transform pungile cu suveniruri în cutiile cu suveniruri;
- să-mi fac frumos CV-ul în engleză;
- să mai scriu nişte aplicaţii – nu ştii de unde sare iepurele;
- să trimit mailuri la prieteni pe care nu i-am auzit/văzut/contactat de secole…
2. Fun and Travel
- vacanţa de la Voroneţ cu prietenii lui Cătălin din Halle;
- zile de bună dispoziţie cu Sarah şi Ute când ajung la Iaşi;
- aranjamente pentru Viaţa de la Straja;
- o mică excursie cu Cătălin în Europa, de preferinţă la Paris (am afişat pe desktopul calculatorului de acasă un mesaj foarte subtil pentru soţul meu: Take me to Paris :-))
- o nuntă la Dorohoi pe sistemul „şi ei au fost la noi la nuntă”;
- excursii nocturne cu maşina şi cu Cătălin;
- să citesc cele 50 de cărţi pe care mi le-am propus pentru această vacanţă;
- să mă uit la DVD-urile cu documentare şi filme pe care tot am dat bani dar nu am apucat nici măcar să le rup sigiliul;
Cam astea sunt planurile… vedem pe 15 septembrie ce s-a realizat şi ce nu…

vineri, 25 iulie 2008

CreActorii la Seminar Naţional 16 -20 iulie 2008 Gura Diham, Buşteni




Da, am câştigat proiectul cu marionetele… o să facem cinste când începem şcoala. Şi pentru că am câştigat proiectul am fost la Buşteni la Seminar Naţional cu Lili, Ionela şi Alexandra. A fost extraordinar, am cunoscut oameni competenţi şi implicaţi în viaţa socială (da, erau români!!!, bine, unul era american :-)), am învăţat o sumedenie de energizer-e (ştiţi cât îmi plac!) şi am râs cum nu am mai făcut-o de secole… mulţumesc pentru asta în mod special grupului Oxygen Iaşi.
Mda, pe scurt: seminar super, echipa de organizare de zile mari (îi vedeţi în poză: Maria, George, Diana, Alin şi Mihaela de la FNO – daţi-le 2% că n-o să vă pară rău), mâncare multă şi bună, muntele munte şi bună dispoziţie.
Despre proiectul CreActorii păpuşari vă spun mai multe pe la toamnă când o să vă fac să şi cumpăraţi de la noi; important e că a câştigat 800 de eeeuuurooooooooooo…..

Mitzi – matza noastră unisex


De vreo săptămână avem pisică – e gri, ca un tigrişor, mică şi uneori cuminte. A cules-o Cătălin din faţa blocului, într-o sâmbătă când ne întorceam de la picnic. Iniţial am zis că o luăm sus ca să-i dăm un pic de lapte – dar a tors aşa de frumos că am păstrat-o. Încă nu are nume fix pentru că nu ştim dacă e pisicuţă sau motănel. I se spune Mitzi, Pisa, Tigrişor, Iepuraşu' motoraşu' – când toarce, Pui mic, Motan, Nebuniciu' etc. Până acum cred despre ea că e maniaco-depresivă: pentru că are stări de agitaţie maximă, când te aşteaptă după colţ şi sare cu toate labele deschise în faţa ta şi stări de deprimare, când adoarme de poţi să-i faci ce vrei – deschide ochii – se uită la tine şi adoarme înapoi. Spaima ei cea mai mare e aspiratorul şi maşina de spălat când varsă apa, în rest e foarte curioasă şi de cele mai multe ori cuminte.

duminică, 6 iulie 2008

Beţia cărţilor versus „Băi Dani, tu vrei sa-mi strici mobila cu cărţile tale???”


Motto: „Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci. Alte persoane consideră că ar fi ca un Palat, eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă.” (Jorge Louis Borges – Cărţile şi noaptea)

De câteva zile Ministerul sau statul – whatever – ne-a dat 100 euro să ne cumpăram cărţi. Toamna trecută mi-a fost groaznic să aleg cărţi de 3 milioane de lei – în sensul că mi se părea că sunt prea puţini bani şi prea multe cărţi de care aveam nevoie sau mi-ar fi plăcut să le am.
Pentru mine cărţile sunt vitale… ca şi cafeaua… aş putea supravieţui fără ea, dar viaţa ar fi aiurea. Eu am descoperit plăcerea lecturii când eram în clasa a III-a; îmi amintesc că ploua, eram în casă, la bloc… şi mă plictiseam teribil… pe atunci nu aveam tv (adică aveam, dar era inutil… piesă de mobilă) şi nici computer, deci nici internet. În plictiseala mea, am dat cu ochii de bibliotecă… şi mi-am ales o carte… nu mai ştiu bine ce carte era… cert e că am terminat-o până a venit mama de la serviciu. Şi am început altă carte şi iaca aşa am dat în dependenţa de cărţi, pentru că eu nu am doar o dependenţă de lectură ci şi de cărţi. Toţi banii îi dădeam pe cărţi şi doar asta ceream de la ai mei cadou.
În ceea ce priveşte lectura am trecut prin diverse perioade… de la clasici la contemporani şi de la beletristică adevărată la cărţi ieftine, mai mult la figurat decât la propriu (astea erau cele mai scumpe. De asemenea, am trecut şi prin perioada neagră a existenţei mele – nu împrumut cărţi nimănui ca să nu se deterioreze. Între timp am realizat cât e de important să împart bucuria lecturii unei cărţi. Îmi amintesc că acum 10-15 ani citeam cărţile cu sfinţenie, de parcă erau relicve… le înveleam şi nu făceam nici o cută cotorului chiar dacă asta însemna să le citesc în poziţii chinuite. Încă mai am starea asta când reuşesc să-mi cumpăr o carte pe care mi-o doream de mult timp… dar am descoperit şi plăcerea de a-mi face însemnări pe margine sau a-mi sublinia pasaje – dar doar pe cărţile mele, NICIODATĂ pe cele împrumutate – asta încă mai respect cu sfinţenie… şi dacă vreţi să stricaţi prietenia cu mine, împrumutaţi o carte şi aduceţi-o înapoi mâzgălită sau murdară.
Am avut norocul să mă nasc într-o casă cu aproximativ 400 de cărţi, acum am aproape 2000, numărul lor îl am exact pentru că de pe la 12 ani mi-am înregistrat toate cărţile în registru… ba mama mi-a făcut şi ştampilă pentru ele. Ai mei au privit cu bunăvoinţă această pasiune, m-au încurajat şi deşi insistau să mai dau banii şi pe alte lucruri cred că în sinea lor erau mulţumiţi de alegerile mele. Cel mai tare îi deranja că nu ies mai mult afară – eternul mai lasă şi tu cartea aia şi du-te la o plimbare. Eu – termin capitolul şi plec… da, sigur!
Din fericire pentru mine am avut persoane şi modele care m-au încurajat şi în timp mi-au ghidat şi sofisticat lecturile – la început mătuşa de la Iaşi - tanti Lica, mama, apoi diriginta din liceu – domnişoara Baciu, Iulia - colegă de liceu (căreia îi mulţumesc că m-a iniţiat în Dostoievski) şi mulţi alţii…
Să revenim în prezent … am de cumpărat cărţi de 364 de lei… până acum am cheltuit cam 180 de lei – mai mult pe cărţi pentru copii şi pe cărţi cu şi despre origami. Mai am pe listă: Nikos Kazantzakis - Hristos răstignit din nou (39,90 lei), încă 2 cărţi de origami (50 lei), Ernesto Sabato – Înainte de tăcere (13,99 lei), Nicole Krauss - Istoria iubirii (29 lei) şi o enciclopedie care mi-a plăcut şi mi se pare un must în biblioteca mea - Peter Boxall - 1001 de cărţi de citit într-o viaţă (97 lei). Cu siguranţă voi depăşi suma, dar mai sunt şi tichetele cadou, nu? :-)
Ok, până aici am vorbit de beţia cărţilor… pe care o simt de fiecare dată când intru într-o librărie, bibliotecă, anticariat… beţie care mă face să uit şi de plata întreţinerii… din păcate mahmureala de după cumpărat de cărţi e uneori dureroasă… da trece cu o carte bună!!!
Să explic şi partea a doua a titlului. Forţată de trebi, ieri am fost în Siraj… ieşenii ştiu ce e pe acolo. Uitându-mă la un stand nu am putut să nu aud conversaţia dintre 3-4 vânzători plictisiţi. O doamnă tocmai povestea că fiul ei, Dani (Dan, Daniel), care e la liceu, a cumpărat (ba a mai şi citit!!!) toate cărţile apărute în colecţia Cotidianul. Până acum nimic de speriat… problema doamnei e că s-au adunat foarte multe cărţi pe rafturi… şi într-un final s-a decis şi i-a spus răspicat fiului ei: „Băi Dani, tu vrei sa-mi strici mobila cu cărţile tale???” M-am uitat la madam ca pe vremea comunismului când vedeam o sticlă de Pepsi şi am plecat dezorientată de acolo. Mda, am trăit s-o aud şi pe asta… Ei bine, doamnelor (şi domnilor!) care consideraţi că mobila e pentru bibelouri, mileuri, statuete de plastic sau suveniruri de la mare acest post nu e pentru dv.! Am scris în schimb pentru prietenii mei care au împărtăşit sau împărtăşesc nebunia mea pentru cărţi: Angie (îţi aminteşti cum îţi povesteam filme şi cărţi? :-)), Laura Ad., Laura de la Braşov, Iulia Lupu, Kate, Monique, Miha şi mai nou Lili nasha şi Anca.
Închei, mai convinsă ca niciodată de vorbele lui Ralph Waldo Emerson – sunt cărţi care ocupă în viaţa noastră acelaşi loc cu părinţii, cu cei dragi şi cu experienţele mari! – dar despre ele, altă dată! Să aveţi o duminică plăcută în compania unei cărţi care vă place! Cu drag, Loredana