cartea cu metafore

Vine o vreme în viață când, printre oamenii pe care i-am cunoscut, morții sunt mai mulți decât viii. Iar mintea refuză să accepte alte fizionomii, alte expresii: pe toate fețele noi pe care le vede, întipărește vechile modele, pentru fiecare găsește masca ce i se potrivește cel mai bine. (p. 84)
Italo Calvino mi-a plăcut în Dacă într-o noapte de iarnă un călător și eram curioasă să mai citesc ceva de el. Despre Orașele invizibile am citit la terorista cititoare acum ceva timp și mereu am avut cartea asta pe to-read-list. Când am văzut cartea la 10 lei pe libris am și comandat-o. Câte ceva despre carte: e o carte frumoasă, relativ ușor de citit. Povestea e simplă: Marco Polo, exploratorul, povestește Hanului Kubilai despre orașele minunate ale imperiului său. Orașele au toate nume de femei (Dorotheea :-), Zora, Despina, Irene, Octavia etc.), fiecare oraș putând fi văzut și ca o metaforă pentru  sufletele omenești. Hanul are dubiile lui la un moment dat, e nesigur pe poveștile lui Marco, presimte că poveștile sunt doar pentru el. Cel care comandă povestea nu e vocea, e urechea, îi răspunde Marco. O carte frumoasă, frumoasă, frumoasă. De citit cu un pahar de vin bun și cu pisica în brațe (of!).
2015 Reading challenge: aș încadra la o carte cu magie :-) mai merge și la un autor străin,

Dacă într-o noapte de iarnă un călător

Copy and WIN : http://bit.ly/copynwinDac

Dacă într-o noapte de iarnă un călător

Copy and WIN : http://bit.ly/copynwin

Dacă într-o noapte de iarnă un călător

Copy and WIN : http://bit.ly/copynwin

cartea amuzantă și răscolitoare

o carte care m-a răscolit. Autorul, scriitor cunoscut de altfel, povestește despre cei doi copii ai lui, copii cu handicap fizic și psihic. Cu toate că e îngrozitor ce i s-a întâmplat, umorul e modul lui de a face față situației. Mi-a plăcut fragmentul în care spune cum consideră că doi copii cu handicap sunt ca un dar de la Dumnezeu... da, spune el, dar e genul de dar la care îți vine să spui Oh, nu trebuia! Mie cartea asta mi-a deschis mintea... mă gândesc că mulți părinți în situația lui se simt așa, și da, umorul poate fi o formă de coping. Cartea asta e un paradox... deși e ușor de citit (dacă ești fast reader o citești într-o oră) totuși nu e ușor de citit, pentru că doare. Râzi la situațiile descrise pentru că știi că autorul a vrut să râzi, dar totuși doare. O carte frumoasă și răscolitoare, musai de citit dacă lucrați cu părinți, sau dacă sunteți părinți... o să-i vedeți prin alte lentile pe părinții copiilor cu handicap, iar ei merită asta. 

2015 Reading Challenge: o încadrez la carte de citit într-o singură zi.

când nu-ți asculți copilul

Îmbracă haina care trebuie și te vei simți persoana care te pretinzi că ești! (p. 207)

știam de film... nu și de carte, dar când am văzut-o pe elefant la un preț foarte irezistibil, am cumpărat-o. Povestea este a lui Bruno, un băiețel de 9 ani, în anii 1940, fiul unui comandant nazist, numit ”șef” pentru un lagăr de concentrare din Polonia, după o vizită a lui Fury la cină. Bruno și familia lui părăsesc Berlinul iubit și ajung la Out with (mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că se referea la Auschwitz), unde Bruno se simte singur fără prietenii lui de școală rămași la Berlin. Sora mai mare e ocupată cu adolescența și cu ocheade soldaților, mama și tata sunt adulți care nu permit copiilor să îi întrerupă și nici să le vorbească liber, servitoarea familiei nu își dă voie să fie mai deschisă cu copilul de frica tatălui. Bruno, explorator în devenire, hoinărește liber prin jurul casei și ajunge la un gard ciudat, de partea cealaltă fiind un băiețel cam de vârsta lui, Shmuel, mereu în pijamale, flămând și înfricoșat. Cei doi stau de vorbă mult, fiecare invidiind stilul de viață al celuilalt, nici unul neînțelegând diferențele dintre ei. Pentru că lucrurile se precipită, tatăl hotărăște întoarcerea la Berlin, iar Bruno vrea să-și ia la revedere de la Shmuel printr-o vizită la el acasă (în lagăr). Finalul e trist, dar înduioșător... cu toată oroarea situației, eu m-am bucurat că Shmuel nu a fost singur. O carte tristă așadar, lectură facilă, de o zi. Mi-a plăcut perspectiva cărții, din perspectiva băiatului, deși nu e scrisă la persoana I. Cu toate că e tristă, e o carte frumoasă, o recomand (după durerea plecării lui Mau în raiul motanilor iubiți, cartea asta mi-a făcut bine, știu că sună dubios dar sunt la stadiul în care vreau să citesc despre lucruri mai nașpa decât durerea mea :-(
2015 Reading Challenge: cartea e încadrabilă la carte după care s-a făcut ecranizare, autor pe care nu l-am citit, scrisă în altă limbă. 

provocarea lui 2015

anul acesta am răspuns unei provocări livrești - să citesc 50 de cărți care să corespundă criteriilor din poză. Deocamdată mi se pare amuzant, sunt chiar și pe un grup pe facebook cu cititori care își propun același lucru. sper să reușesc să finalizez provocarea asta, nu mi se pare imposibil.

mi-e sufletul sfâșiat

Astăzi, domnul Forel Motansky, zis Mau, s-a dus într-o lume mai bună, în raiul motanilor iubiți. A fost cel mai iubit și alintat pisoi; cu el am avut parte de aproape 8 ani de veselie și iubire necondiționată! Mulțumim Mițoi pentru toată dragostea ta, mă bucur că Matei a crescut un an jumătate cu tine prin preajmă! O să ne fie tare dor de tine, măi felină!

trecutul e o investiție sigură

Viitorul e o bâjbâială. Singurul lucru cert, care nu se mai schimbă, e trecutul. E o investiție sigură. (p. 100)
Știam de cartea asta de ceva timp, știam că o să-mi placă, dar nu-i venise rândul la citit. Păcat că am așteptat atât de mult timp, e o carte foarte faină, despre care am vorbit prietenilor, ba chiar și cursanților pe la training. Lindenfeld este un sat de nemți, din Banat, sat părăsit acum în totalitate. Klaus Bernath este un miliardar neamț, originar din Lindenfeld, nu mai are mult de trăit și vrea să revină la Lindenfeld. Fiul lui vitreg și moștenitorul averii, vrea să-i îndeplinească această dorință, așa că-l angajează pe Otto von Romanoff, un scriitor de biografii să scrie biografia lui Klaus. Otto îl angajează pe Petrică, un român bun vorbitor de germană, atât de bun încât în comunism și-a luat nume nemțesc ca să poată trece la categoria minoritar avantajat de regim. Petrică e genul românului descurcăreț, care e în stare de orice pentru o comandă, chiar și să repopuleze Lindenfeldul. Satul e așadar repopulat cu actorii de la Teatrul german din Timisoara, actori care primesc roluri, le exersează și fac o reprezentație minunată atunci când Klaus vine în vizită... deși acesta, mai mult decât locuitorii din Lindenfeld, căuta amintirile și împăcarea cu Gudrun, iubita lui deportată, dar care a murit cu gândul la el. Deși Klaus moare de un infarct, ei mai joacă 2 zile comedia, pentru că au fost plătiți, dar și pentru hatârul lui Petrică. O carte de un umor fantastic, i-am savurat fiecare pagină, în ciuda poveștii mai mult tragică decât comică.
2015 Reading Challenge: carte cu un singur cuvânt in titlu.

Trăim vremuri interesante. Din păcate!

toată nebunia de azi din Franța mi-a amintit de cartea asta: http://loristiuj2.blogspot.ro/2011/11/suntem-cu-totii-peninsule.html 

Trăim vremuri interesante. Din păcate!