note to myself

wtf, Lori, wtf? Când ştii că o să te umpli de frustrare, de ce naiba mai accepţi să te bagi? Ce naiba ai de nu ai învăţat nimic în ultimii 2 ani?!? Ştiu că un an de zile e mult timp, timp în care frustrările se netezesc, but still! E ultimul avertisment, băi Lori, bagă-ţi minţile în cap! Stai deoparte de situaţiile toxice, ce naiba!

Cu drag şi supărare, Lori :-)

37

37. azi. 37 de ani, milioane de experiențe. 

Profesional vorbind, am în spate un liceu fantastic, două facultăți utile - una făcută de plăcere, una mai de nevoie și pe grabă, un master făcut de drag, zeci de traininguri și formări - unele faine-faine de tot, altele plictisitoare și mâncătoare de timp și resurse inutile. Am lucrat ca învățătoare pentru 17 copii minunați, ca educatoare pentru 40 de copii jucăuși, ca profesor pentru câteva sute (deja cred că mii) de elevi talentați, cuminți sau mai puțin cuminți. Am trainuit zeci (cred că deja sute, poate chiar și o mie) de oameni extraordinari, de la fiecare am învățat câte ceva. Am lucrat cu zeci (poate deja sute) de părinți pe educație parentală - fiecare dintre ei a lăsat și o urmă în mine. Am mentorat zeci (poate deja sute) de studenți. Am avut în paralel și cinci joburi. Acum am doar două... în curând trei... din când în când patru. Am învățat permanent și continui să învăț. 

Personal vorbind, am lângă mine cel mai minunat bărbat care există pe planeta asta, am cel mai zâmbăreț și iubăreț copil din lume, am parte de o mamă minunată care e lângă noi de doi ani și nu știu cum o să-i mulțumesc pentru asta. Am parte de un tată din ce în ce mai suportiv, de rude puține, dar de toată isprava. Am două finuțe (una mare-mare, de 27 de ani, una de un an și 3 luni) și un fin de aproape 3 ani... pe toți trei îi iubesc de nu mai pot.

Social vorbind, am avut parte de prieteni extraordinari, unii îmi sunt mai aproape, alții mai departe... pe toți cei buni îi simt însă în sufletul meu. Ăsta e poate cel mai mare regret în ultimii ani... că nu mai am prietenii aproape, să-i strâng în brațe atunci când simt că nu mai pot. Am regrete și cuvinte nerostite pentru prietenii pierduți, am cuvinte care stau ascunse în drafturi de mail pentru prietenii buni din depărtări. Am prieteni cu care nu vorbesc un an, dar când îi sun, îmi vorbesc de parcă ne-am văzut zilnic.

Am în spate zeci de călătorii, am avut parte de oameni frumoși în călătoriile astea, toți m-au îmbogățit cu ceva. Am văzut locuri la care unii doar visează, am dormit o noapte întreagă pe Champ de Mars, în fața Turnului Eiffel la Paris, am râs și m-am veselit un Revelion în stradă, în fața Bundestag-ului la Berlin, am plâns de fericire în fața lui Michelangelo la Florența, am sărbătorit Ziua Franței pe Champs Elysee, am vizitat zeci de locuri fascinante din Franța, Germania, Italia, Ungaria, am făcut baie în Oceanul Atlantic (era să mor înecată acolo, dar am supraviețuit :-), mi-am bălăcit picioarele în Dunăre în trei capitale diferite - la Viena, la Budapesta și la Bratislava, am văzut Marea Baltică și Estonia, am văzut Araratul din Armenia, m-a plouat de câteva ori în Anglia (cea mai frumoasă ploaie ever). Multe am făcut prin Europa, multe am vizitat și de multe m-am bucurat în România.

Am citit sute (poate chiar o mie) de cărți, multe le-am uitat, dar multe m-au marcat pe vecie. Încă iubesc cărțile și cititul, încă am mare foame de ele. Am făcut milioane de planuri, am avut milioane de visuri. Am scris sute de cărți în mintea mea și am vizitat lumea întreagă în imaginația mea. 

Pe lângă toate experiențele de mai sus, am avut parte de două experiențe care m-au uimit și mi-au întrecut așteptările în sens pozitiv: sarcina și nașterea. Matei este sufletul meu, este partea cea mai puternică și mai vulnerabilă din mine; cu el am experimentat cele mai mari bucurii și cele mai groaznice dureri - ambele tipuri de trăiri m-au crescut, pentru toate sunt recunoscătoare. 

Acum, în următorii 37 de ani, profesional văd în față multe traininguri, văd un doctorat (de ce nu?!?), văd joburi mici, dar utile. Am nevoie de partea asta profesională, am nevoie să mă dezvolt în afara zonei de confort. Pe plan personal, mă văd îmbătrânind frumos cu soțul meu, da, cel mai minunat bărbat de pe planeta asta, mă văd mamă de încă un copil (mi-ar mai plăcea încă doi, dar na - 37!), mă văd mai înțeleaptă în relația cu ai mei. Mă văd călătorind mai mult și mai departe. Îmi doresc să-mi văd mai des prietenii vechi, dar îmi doresc și prieteni noi.  Mă văd citind mai mult... din ce în ce mai mult și electronic (cartea tipărită e tot dragostea mea, dar de vreun an simt că aș putea să cochetez și cu electronicele :-) Îmi doresc un kindle sau orice alt e-reader simpatic. Mă văd publicând cel puțin trei cărți de specialitate, toate creionate destul de bine în drafturi. Îmi doresc să mă mobilizez și să scriu o carte pentru copii - Aventurile motanului Forel Motansky, zis Mau. Îmi doresc să am puterea să iubesc un alt pisoi cu dragostea pe care mi-a lăsat-o moștenire Mau, cel mai iubit motan care a trăit în lumea asta. Îmi doresc să fie pace (știu, sună aiurea, dar mi-e tare frică de război). Îmi doresc să avem în continuare puterea și abilitatea să facem bani, suficienți și pentru a avea cu ce cumpăra cărți și cu ce să ne plătim călătoriile. Mai mult decât orice, îmi doresc să petrec timp cu copilul meu, să am puterea să-i provoc amintiri frumoase.Îmi doresc să fim sănătoși, să ne fie bine. Nu-mi mai doresc extraordinarul, îmi doresc ca lucrurile să decurgă firesc, dar bine.

Îmi doresc mulți ani fericiți și sănătoși - mi se pare mai important ca oricând să-mi fie bine - Matei are nevoie mult timp de-acum încolo de noi.

a patra zi Altfel

a patra zi de Scoala Altfel. Dimineata am fost la Teatrul Luceafarul: am vazut o piesa foarte interesanta (Kajtus, vrajitorul), regizata de un polonez: o poveste creata din lumini, umbre si metafore... chiar daca nu a fost chiar pe intelesul tuturor copiilor, piesa e tare frumoasa. 

 
Dupa amiaza am petrecut-o cu IMPACT Ibraileanu... am vazut oameni frumosi, mi-am bucurat sufletul cu dansuri populare extraordinare, am inteles puterea traditiei. La final am incondeiat singura un ou... a fost o experienta foarte frumoasa! 

la 11 luni!

la multi ani, Matei! - 11 luni - 9 aprilie 2014! Ultima luna de bebeluseala! :-)

lma NATALIA

Bine ai venit pe lume, Natalia! Abia aștept să ne jucăm împreună!

ultima zi din anul 13

ei bine, anul ăsta e altfel. Ne-am trezit bine dispuși, am mâncat, ne-am alintat și am plecat la cumpărături. Nu am luat mare lucru, doar chestii utile pentru gătit. Păstrăm tradiția și gătim ceva nou - anul ăsta avem în plan pulpe de pui în crustă de aluat, ruladă de carne de porc la cuptor, icre cu pește afumat, pastă de brânză, iar ca desert brioșe cu ciocolată și marțipan. După amiaza ne-am jucat, am citit și definitivat postări pentru blog :-)

Pe la 12 fără câteva minute vom ieși pe esplanadă să ne bucurăm de noul an (nu cred că mergem în Centru; avem problema parcării și nu știm nici cum va reacționa Matei la zgomotele puternice; vom vedea!). Pentru că mai e doar puțin până la finalul anului, ne-am pregătit ținută specială:

un an diferență

mi-e sufletul plin de drag! :-)

cum să împlinești o dorință!

Simplu! Mergi la Carrefour Era, cauți copacul cu dorințe, alegi o dorință, intri în supermarket, cumperi ce scrie pe dorință (orice dorință costă maxim 6 lei!), lași pachetul în coșul special amenajat! Noi am îndeplinit azi 2 dorințe! A fost așa de simplu! 

7 luni

La mulți ani, Matei! - 7 luni... și îl așteaptă pe Moș Crăciun!

6 luni

La mulți ani Matei (aka Mister Charming)! - 6 luni

giving is the best communication!

priviti aici: http://www.publicitate.tv/clipuri-tv/reclama-care-a-amutit-o-lume-intreaga.html

surpriza canadiană

ehei, azi am avut parte de o mare surpriză... a venit Găbița din Canada... cu multe cadouri frumoase pentru Matei... am stat la povești, ni s-a făcut mare dor de prietenii noștri dragi!

sunt un jupân pe fân

mai ştiţi cântecul ăsta, cu vând fân? :-) Ne-am gândit la el azi, când l-am tăvălit pe Matei prin paiele puse special pentru joaca copiilor la Târgul toamnei de pe Ştefan cel Mare. Matei e din ce în ce mai sociabil... am observat că îi place când vede copiii şi ne trage spre ei.

trei generaţii. bunica, mama şi fiul

La mulți ani, bunica!

Matei :-)

după baie.

alin şi alint

Cea mai mare temere a mea şi cel mai mare eşec pe care-l văd eu ca părinte acum e să-mi alint/răsfăţ exagerat copilul. Insist să doarmă singur în pătuţ, să-l ţinem cât mai puţin în braţe, să nu fie linişte absolută când doarme etc. etc. Pe când avea Matei 9 zile (care va să zică era mai mic :-) l-a apucat durerea de burtică... tranziţia de la formulă de maternitate la alăptat exclusiv la sân. Atunci am înţeles diferenţa dintre alint şi alin... şi ce important e acesta din urmă, mai ales când copilul tău are 9-10 zile. Multe mai am de învăţat!

la o zi

Matei la fix o zi. 10 mai2013, ora 12.30.

Marea Întâlnire

Mâine e Marea Întâlnire! Doamne-ajută să fie bine!

povestea a două maimuţe

 Acum vreo 5 ani, în decembrie-ianuarie, eram în Germania, la iubit. Înainte de revelion, a sosit şi Miha la noi (Miha e o fostă colegă de facultate şi prietenă tare dragă de-a noastră, în plus e mama lui Mihăiţă); ne-am plimbat cu trenul prin Germania de Est, de la Magdeburg la Dresda şi de la Leipzig la Wittenberg. Revelionul l-am făcut la Berlin (dar asta e altă poveste!). Cea mai mare parte a timpului însă am stat la Halle. Acolo, în gară, e un magazin cu nume simpatic, Nanu-Nana, unde găseşti chestii diverse, de la papetărie la decoraţiuni şi jucării. Printre jucării era şi o maimuţă zâmbăreaţă tare, redusă drastic la suma de 3 euro. Miha a decis să-şi ia una, noi am luat şi noi una, aşa, să fie :-) Maimuţa noastră a poposit în coşul pentru copilul din viitor, maimuţa lui Miha a poposit într-un an la Mihăiţă, băieţelul ei, care Mihăiţă a decis că maimuţa lui e cea mai importantă jucărie din univers... doarme cu ea, merge la grădiniţă, ba chiar a spus că el nu are frate, ci maimuţă. Azi, Mihăiţă şi ai lui au venit la noi în vizită şi Mihăiţă (însoţit bineînţeles şi de maimuţa lui) m-a rugat să-i arăt şi maimuţa mea. După ce am răscolit în coşul cu jucării pentru copilul din viitor, pe la fundul lui, am dat şi de maimuţa noastră... pufoasă, zâmbăreaţă, ba chiar cu tot cu eticheta portocalie cu reducere :-) Am pozat cei doi prieteni regăsiţi... în stânga e al lui Mihăiţă (ultraspălat, fără puf, dar cu dragoste în privire), în dreapta e al nostru (nou, cu puf şi etichetă). Am râs cu Miha că cele două maimuţe seamănă cu copiii gemeni din experimentele psihologice... unul crescut în condiţii vitrege, celălat în condiţii excelente. Maimuţa lui Mihăiţă, încercată de viaţă, pare mai fericită decât maimuţa ţinută în condiţii excelente, este? :-)

în escursie :-)

cu clasa a5a. Am plecat dimineaţă dintr-un Iaşi rece şi am intrat repede, pe drum de ceaţă într-un Neamţ şi mai rece - cu copaci brumăriţi.

Prima oprire a fost la Paşcani, unde ne-am mâncat pacheţelul ţopăind de frig. După ce ne-am mai pus stomacul la cale, ne-am dus direct la Secu, loc pe care nu l-am văzut niciodată. Am intrat în curtea mănăstirii - nu era nimeni... doar noi... mulţi şi cam gălăgioşi. Recunosc, eram cam sceptică că o să avem o primire bună (încă mai am sechele de la Mănăstirea Bistriţa - cea mai neprietenoasă mănăstire ever). Nici nu ştiu de unde a apărut un călugăr ca din cărţile vechi - avea barbă mare, haine largi, negre evident, iar pe cap cel mai spectaculoas acoperământ pe care l-am văzut vreodată la un preot. În mână avea o cheie de vreo 30 de cm... cheia de la biserică. Copiii m-au întrebat dacă nu e cheie fermecată, că prea arăta ca în poveşti. L-am întrebat şi pe părintele - care a râs şi le-a confirmat copiilor că e doar o cheie obişnuită, doar că neobişnuit de mare :-) Apoi... s-a apucat de povestit... despre icoane, despre istoria locului... o încântare! Avea voce plăcută şi o privire inteligentă şi liniştitoare. Dacă nu trebuia să mai vedem locuri, aş fi rămas acolo să-l ascult. Copiii au găsit 2 pisici de alintat şi s-au apucat de cumpărat suveniruri (abia i-am mai potolit... cred că trebuie să fac nişte ore de economie :-) Pentru că au cheltuit ceva bănuţi la pangar (v-am spart cu cuvântul ăsta, este? :-), am primit cu toţii gratuit câte un semn de carte cu mănăstirea. Frumos, prietenos, ne-a plăcut! mai departe am plecat la Sihăstria - unde, ca să vezi, cerul s-a luminat şi ne-a inindat un soare de toamnă frumoasă. Ei, ne-am spus noi, ce bine, că o să reuşim să ne şi jucăm. Secu, sihla şi Sihăstria sunt poate singurele mănăstiri celebre de prin Neamţ pe care le-am ratat până acum.Sihăstria e locul părintelui Cleopa; recunosc, eu nu sunt mare fan al lui, am ceva probleme cu multe din sfaturile lui, dar nu e momentul să le exprim aici. Sihăstria mi s-a părut un loc magic - biserică maare, luminoasă, o a doua biserică mai veche, tare frumoasă şi ea, plus un al treilea loc, nu ştiu dacă tot o biserică, dar cu nişte picturi-icoane mi-nu-na-te. Aici copiii au dat peste 2 călugări veseli, care i-au luat la întrebări simpatice de nu mai puteam să-i iau de acolo. Când au văzut că ne cam grăbim, părintele a scos 3 cărţi de sub tejghea şi le-a dat copiilor cadou ca să citească şi singuri. Frumos, prietenos, copii au plecat zâmbind! la fel şi noi! Am fost şi la chilia părintelui Cleopa (se pare că e doar locul unde predica, nu unde locuia) şi la mormântul lui - aflat într-un cimitir în pădure, un loc care avea şi el aspecte magice - cimitir vechi, cruci de lemn, loc care inspiră rugăciune. Cum la Sihla nu puteam ajunge cu autocarul, am hotărât să ne continuăm drumul spre Mănăstirea Neamţ. Aici, acelaşi călugăr cu privire aspră care a luat copiii la întrebări, dar a fost pe loc potolit de colega mea de religie, care i-a explicat scopul şi durata vizitei. Copiii au fost impresionaţi de povestea Sfântului necunoscut, povestită frumos de doamna lor, deoarece, neplătind intrare n-am avut parte de explicaţii. nu-i bai, doamna a suplinit excelent treaba asta. Din păcate, odată trecuţi de Secu, am intrat iar în frig, ceaţă şi brumă. Am vizitat Schitul Vovidenia, şi el în ceaţă, cu o biserică frumoasă, care-mi este tare dragă. Copiii au luat o muştruluială de la părintele, dar, de data asta pe bună dreptate. Le-a prins bine, părintele a vorbit şi cu noi şi în final, a fost chiar simpatic. După schit, am intrat îngheţaţi în autocar şi ne-am îndreptat spre cetatea Nemţului... aici nu am mai fost de vreo 10 ani, ultima dată am fost tot într-o escursie, cu nişte spanioloaice simpatice cărora le-am fost ghid.
Cetatea este restaurată, acum arată întradevăr ca un loc turistic european. Costă doar 3 lei pentru copii şi 5 lei pentru adulţi. Acum era cam în ceaţă, dar asta nu a făcut decât să-i sporească misterul. După ce am vizitat, am profitat şi ne-am pozat şi zbânţuit cu toţii.

În final, am dat iar toţi buzna la suveniruri... am cunoscut o doamnă meşter popular, de la care am cumpărat cu 5 lei un magnet cu chipul lui Ivan Turbincă din lut, cu păr de cânepă şi tare simpatic (Mau a fost înnebunit acasă după el, cred că mirosul de cânepă e vinovat :-) Cum deja era fooooarte frig, am luat masa în autocar şi, prin ceaţa din ce în ce mai deasă, am revenit obosiţi, dar veseli, la Iaşi.Gata! :-)