37. azi. 37 de ani, milioane de experiențe.
Profesional vorbind, am în spate un liceu fantastic, două facultăți utile - una făcută de plăcere, una mai de nevoie și pe grabă, un master făcut de drag, zeci de traininguri și formări - unele faine-faine de tot, altele plictisitoare și mâncătoare de timp și resurse inutile. Am lucrat ca învățătoare pentru 17 copii minunați, ca educatoare pentru 40 de copii jucăuși, ca profesor pentru câteva sute (deja cred că mii) de elevi talentați, cuminți sau mai puțin cuminți. Am trainuit zeci (cred că deja sute, poate chiar și o mie) de oameni extraordinari, de la fiecare am învățat câte ceva. Am lucrat cu zeci (poate deja sute) de părinți pe educație parentală - fiecare dintre ei a lăsat și o urmă în mine. Am mentorat zeci (poate deja sute) de studenți. Am avut în paralel și cinci joburi. Acum am doar două... în curând trei... din când în când patru. Am învățat permanent și continui să învăț.
Personal vorbind, am lângă mine cel mai minunat bărbat care există pe planeta asta, am cel mai zâmbăreț și iubăreț copil din lume, am parte de o mamă minunată care e lângă noi de doi ani și nu știu cum o să-i mulțumesc pentru asta. Am parte de un tată din ce în ce mai suportiv, de rude puține, dar de toată isprava. Am două finuțe (una mare-mare, de 27 de ani, una de un an și 3 luni) și un fin de aproape 3 ani... pe toți trei îi iubesc de nu mai pot.
Social vorbind, am avut parte de prieteni extraordinari, unii îmi sunt mai aproape, alții mai departe... pe toți cei buni îi simt însă în sufletul meu. Ăsta e poate cel mai mare regret în ultimii ani... că nu mai am prietenii aproape, să-i strâng în brațe atunci când simt că nu mai pot. Am regrete și cuvinte nerostite pentru prietenii pierduți, am cuvinte care stau ascunse în drafturi de mail pentru prietenii buni din depărtări. Am prieteni cu care nu vorbesc un an, dar când îi sun, îmi vorbesc de parcă ne-am văzut zilnic.
Am în spate zeci de călătorii, am avut parte de oameni frumoși în călătoriile astea, toți m-au îmbogățit cu ceva. Am văzut locuri la care unii doar visează, am dormit o noapte întreagă pe Champ de Mars, în fața Turnului Eiffel la Paris, am râs și m-am veselit un Revelion în stradă, în fața Bundestag-ului la Berlin, am plâns de fericire în fața lui Michelangelo la Florența, am sărbătorit Ziua Franței pe Champs Elysee, am vizitat zeci de locuri fascinante din Franța, Germania, Italia, Ungaria, am făcut baie în Oceanul Atlantic (era să mor înecată acolo, dar am supraviețuit :-), mi-am bălăcit picioarele în Dunăre în trei capitale diferite - la Viena, la Budapesta și la Bratislava, am văzut Marea Baltică și Estonia, am văzut Araratul din Armenia, m-a plouat de câteva ori în Anglia (cea mai frumoasă ploaie ever). Multe am făcut prin Europa, multe am vizitat și de multe m-am bucurat în România.
Am citit sute (poate chiar o mie) de cărți, multe le-am uitat, dar multe m-au marcat pe vecie. Încă iubesc cărțile și cititul, încă am mare foame de ele. Am făcut milioane de planuri, am avut milioane de visuri. Am scris sute de cărți în mintea mea și am vizitat lumea întreagă în imaginația mea.
Pe lângă toate experiențele de mai sus, am avut parte de două experiențe care m-au uimit și mi-au întrecut așteptările în sens pozitiv: sarcina și nașterea. Matei este sufletul meu, este partea cea mai puternică și mai vulnerabilă din mine; cu el am experimentat cele mai mari bucurii și cele mai groaznice dureri - ambele tipuri de trăiri m-au crescut, pentru toate sunt recunoscătoare.
Acum, în următorii 37 de ani, profesional văd în față multe traininguri, văd un doctorat (de ce nu?!?), văd joburi mici, dar utile. Am nevoie de partea asta profesională, am nevoie să mă dezvolt în afara zonei de confort. Pe plan personal, mă văd îmbătrânind frumos cu soțul meu, da, cel mai minunat bărbat de pe planeta asta, mă văd mamă de încă un copil (mi-ar mai plăcea încă doi, dar na - 37!), mă văd mai înțeleaptă în relația cu ai mei. Mă văd călătorind mai mult și mai departe. Îmi doresc să-mi văd mai des prietenii vechi, dar îmi doresc și prieteni noi. Mă văd citind mai mult... din ce în ce mai mult și electronic (cartea tipărită e tot dragostea mea, dar de vreun an simt că aș putea să cochetez și cu electronicele :-) Îmi doresc un kindle sau orice alt e-reader simpatic. Mă văd publicând cel puțin trei cărți de specialitate, toate creionate destul de bine în drafturi. Îmi doresc să mă mobilizez și să scriu o carte pentru copii - Aventurile motanului Forel Motansky, zis Mau. Îmi doresc să am puterea să iubesc un alt pisoi cu dragostea pe care mi-a lăsat-o moștenire Mau, cel mai iubit motan care a trăit în lumea asta. Îmi doresc să fie pace (știu, sună aiurea, dar mi-e tare frică de război). Îmi doresc să avem în continuare puterea și abilitatea să facem bani, suficienți și pentru a avea cu ce cumpăra cărți și cu ce să ne plătim călătoriile. Mai mult decât orice, îmi doresc să petrec timp cu copilul meu, să am puterea să-i provoc amintiri frumoase.Îmi doresc să fim sănătoși, să ne fie bine. Nu-mi mai doresc extraordinarul, îmi doresc ca lucrurile să decurgă firesc, dar bine.
Îmi doresc mulți ani fericiți și sănătoși - mi se pare mai important ca oricând să-mi fie bine - Matei are nevoie mult timp de-acum încolo de noi.
Cartea asta o am de ceva timp în bibliotecă, cumpărată din 2008. Prima dată am dat de ea în garsoniera unei studente la medicină... garsonieră în care aveam mai târziu să-mi trăiesc și eu studenția, să învăț să iubesc și unde aveam să-mi pierd o bună prietenă. Un loc pe lângă care încă mai trec suspinând în gând (nu, nu cu înverșunare, acum doar cu tristețe). Să revenim la carte. Așadar, am dat de ea în biblioteca unei studente la medicină și m-am gândit că ia uite, ce interesant! Maiteryi are versiunea ei de poveste, mi-ar plăcea să o citesc și eu. În 2008 mi-am cumpărat cartea, găsită la Junimea, în 2015 am și citit-o în aproape 3 zile, nu e lectură chiar facilă. Povestea este versiunea Maitreyiei despre dragostea cu Eliade. Sincer, am citit puțin pe net despre cartea lui Eliade... nu-mi mai aminteam decât de dragostea adolescentei pentru un copac :-) Maitreyi își descrie povestea sub numele de Amrita, deși numele Mircea a rămas (Euclid, nu Eliade). Și Eliade a făcut la fel; a păstrat numele lui Maitreyi, dar pe el îl chema Allan, era englez, nu român în roman. Maitreyi neagă partea erotică a cărții, de care află abia în 1972, când un prieten al lui Eliade, aflat în India, îi povestește despre ea. Povestea pe scurt: Amrita (Maitreyi) este o tânără de 16 ani, poetă recunoscută chiar de Tagore (da, Rabindranath :-), cu un tată savant. În casa lor este găzduit Mircea, un tânăr european aflat la studii de sanscrită. Cei doi se îndrăgostesc, dar tatăl fetei îi forțează să se despartă, izgonindu-l pe Mircea. Deși are parte de o căsătorie aranjată (ca toate fetele din casta ei din India), Amrita are parte de un soț bun și de o viață împlinită. Totul se schimbă în 1972 odată cu vizita prietenului lui Eliade, care îi povestește de roman, iar ea retrăiește idila din 1930 cu Mircea. Cartea este deci versiunea ei asupra poveștii, e scrisă cu multă poezie și filosofie indiană, mai greu de digerat de mine acum... ar fi fost mai ușor dacă citeam cartea acum vreo 15 ani. Răscolind pe net după poza lui Maytreyi, am aflat că e și un film după carte, La nuit bengali, cu Hugh Grant. Coperta e oribilă. 
