to hallloween or not.

azi e hallweenul. Ca în fiecare an, în jur sunt dovleci portocalii, sculptaţi sau nu, costume de vrăjitoare (cu pălării super faine, îmi plac pălăriile înalte de vrăjitoare :-), schelete, fantome şi tot felul de monstruleţi. Nu sunt un fan al acestei sărbători, dar nu sunt nici în tabăra care o pune la zid. Nu sunt de acord cu extremele şi cred că putem profita de sărbătoarea asta ca să îi învăţăm ceva pe copiii noştri. Eu azi am discutat toată ziua despre emoţii, despre frica ca emoţie... despre cum o recunoaştem, cum se manifestă şi cum o putem controla. Am avut surpriza să văd copii miraţi când au aflat că e ok să le fie frică, că nu sunt singuri şi că îşi pot depăşi frica. Aşadar, am profitat de entuziasmul halloweeninc ;-) al copiilor şi am transformat asta într-o experienţă de învăţare. Nu m-am costumat, nu am încurajat asta (deşi acum câţiva ani am organizat cu copiii de la HappyA un astfel de carnaval şi a fost super distractiv şi educativ). De ieri citesc tot felul de avertismente referitoare la halloween... cu multe din lucrurile spuse sunt de acord, dar nu cu totul. Am citit despre un apel la tradiţiile româneşti... şi ce mi s-a părut amuzant a fost cum copiii din România şi-ar dori să se îmbrace în personajele din basmele româneşti. Nu pot să nu mă gândesc cât de pline de cruzime sunt legendele şi basmele româneşti (de altfel, legendele din toată lumea au aceste elemente de fantastic şi cruzime). De curiozitate am citit pe wiki despre câteva personaje din astea din basmele româneşti... şi m-am amuzat şi îngrozit în acelaşi timp citind aici... cât de oribilă şi rea e Samca, că vârcolacii provin din fiinţe născute cu anomalii (oare cum se simte un copil cu dizabilităţi citind asta?!?!), ce ciudat de asemănători sunt pricolicii  româneşti cu personajele halloweenului şi aş mai putea continua. În comparaţie cu personajele negative, cele pozitive sunt puţine şi neconvingătoare pentru copilul de azi (mai ales în opoziţie cu spiderman, batman şi alţii ca ei). Cred că e bine să păstrăm măsura când judecăm şi să ne gândim că atunci când luăm ceva copiilor, trebuie să şi punem ceva în loc! Seara frumoasă! :-)

what the duck?!?

nu încurajez uitatul la teve, clar! cu toate că sunt destul de fermă copilul meu mai este lăsat câteva minute pe zi la ducktv (post tv special dedicat bebeluşilor... desenele sunt neagresive, frumos colorate, acţiunea se mişcă înceeet, uşor de urmărit). Ce-am observat este cum se deschide curiozitatea lui de fiecare dată când îi cade privirea pe postul cu pricina. Mai nou râde când reapare un persnaj care-i place (momo, ceva de genul ăsta) şi renunţă la privit când apar imagini cu instrumente muzicale - nu ştiu de ce, pe astea nu numai că nu le preferă, dar le şi ignoră. Încă nu ştiu ce să cred, aşa că de vreo 2 săptămâni mă tot întreb... what the duck :-))

giving is the best communication!

priviti aici: http://www.publicitate.tv/clipuri-tv/reclama-care-a-amutit-o-lume-intreaga.html

6 ani. starea civilă

acum 6 ani ne-am căsătorit civil... nunta am făcut-o două săptămâni mai târziu. Acum 6 ani era o zi de toamnă foarte frumoasă, cu prieteni dragi și oameni minunați. Dimineața lui 26 octombrie 2013 am petrecut-o în familie, toți3, după-amiaza am ieșit la plimbare la Bookfest. Ne-am făcut cele mai potrivite cadouri... ne-am luat cărți. Cel mai drăguț moment a fost că am primit amândoi o carte cadou... nu ne puteam decide între 2 cărți despre cocktailuri... una era cu rețete, alta cu rețete și cu povestea cocktailurilor... eu am râs și am zis că deh, cocktailul care nu spune o poveste nu se dă băut... vânzătoarea a râs și a zis că ne face prima carte cadou :-) I-am zis că noi sărbîtorim 6 ani de la starea civilă și a râs... simțea ea ceva :-) La mulți ani, așadar! La cât mai mulți ani, cât mai multe cărți, cât mai multe zâmbete și cât mai muuuulte cocktailuri! :-))

prima floare :-)

prima floare primită de la copilul meu :- ) normal că această ocazie este demnă defriday flower! :-)

bună dimineața!

bună dimineața vă spune Matei și cățelul primit în dar de la canadieni!

surpriza canadiană

ehei, azi am avut parte de o mare surpriză... a venit Găbița din Canada... cu multe cadouri frumoase pentru Matei... am stat la povești, ni s-a făcut mare dor de prietenii noștri dragi!

poznă simpatică

ce am meșterit azi inspirată fiind de un model de pe net. dacă e toamnă... e artcraft! :-)

Mau și artificiile

aseară pocneau artificii de ziua Iașului.... Mau s-a uitat spre geam speriat apoi a zbughit-o sub pat de unde după vreo jumate de oră se uita spre noi fix cu privirea asta... :-)

pelegrinu :-)

educaţie nonformală şi lma

azi e timpul pentru nonformal. Am în draft o postare despre ce a însemnat nonformalul în dezvoltarea mea personală şi profesională... sper să-l termin şi să-l postez curând. Dacă e 12 şi e octombrie e ziua Alinutzei mele, verişoara mea dragă. (spun că e Alinutza mea pentru că şi Cătă are Alinutza lui... o verişoară la fel de dragă nouă :-)

A! şi lma pentru Adrian pentru 8 octombrie... n-am uitat!!!! :-)

ff în galben şi portocaliu

dacă e toamnă şi e vineri e friday flower cu crizanteme galbene şi portocalii. Poza e recuperată dintr-un folder vechi de prin 2006 :-)

nu mai înţeleg nimic

deci... citesc de ceva timp cărţi/broşuri/materiale informative despre sarcină şi apariţia primului copil într-o familie. Am citit cu drag despre cum se dezvoltă copilul, am citit cu îngrijorare despre schimbările mamei şi am citit cu uimire despre cum ar trebui să se implice tatăl. În toate cărţile/broşurile/materialele informative aflăm despre cum ar fi timpul ca tatăl să înceapă să AJUTE mama la treburile casnice, cum că e E TIMPUL să se mai implice şi el. wtf? cum adică e timpul să se mai implice şi el - da până acum, care va să zică, nu se implica DELOC? Personal, nu mai înţeleg nimic. Eu am avut parte de o mamă hiperactivă, care se ocupa de tot, de la mâncare la plata facturilor... dar mereu mi-am spus că a fost şi alegerea ei şi că eu nu voi face la fel! Eu împart cu soţul meu treburile casei... e drept că în ultima vreme mai mult el decât eu, pentru simplul fapt că nu e recomandat ca eu să mai fac fizic anumite treburi. Nu am negociat nimic, totul a venit natural, pentru că aşa e la noi în cuplu. Mă uit însă în jur şi nu văd acelaşi lucru. În parc văd mame epuizate, plictisite, cu privirea goală. E drept că văd în parc şi taţi cu copilul în marsupiu sau împingând căruciorul, dar şi mame fericite şi zâmbitoare. Stau şi mă întreb de ce la mine şi la altele se poate, iar la altele nu. Mi-am propus să nu judec, dar nu pot să mă abţin să nu mă gândesc că femeile au partea lor mare de vină. Că şi-au obişnuit bărbaţii să nu facă nimic, să rămână neimplicaţi în familie... şi nu, adusul banilor în casă nu înseamnă implicare. Oscilez între milă şi furie. Milă de mamele care cad epuizate, cu depresia în ceafă. Milă de bărbaţii neputiincioşi care nu ştiu decâtr să aducă bani în casă. Milă de copiii care peste ani vor copia modelele... şi vor ajunge mame epuizate sau taţi neputiincioşi. În acelaşi timp simt furie. Furie pe mamele care nu-şi lasă bărbaţii să facă parte din experienţa asta minunată numită sarcină, naştere şi creşterea copilului. Furie pe bărbaţii care se lasă atât de uşor daţi la o parte! Furie pe femeile care nu-şi iau partenerii la ecografii şi nici nu discută cu ei despre sarcină sau naştere. Simt ură pe expresiile treburi femeieşti, treburi de bărbat. Ce naiba, în ce secol trăim? Şi nu, să nu aud că e problema de ţară... că şi în alte ţări e la fel... poate chiar mai rău! Mai simt neputinţă şi neînţelegere... pe de o parte pentru că mi-am propus să nu judec, pe de alta pentru că mi-e greu să nu intervin. Încerc să mai spun câteva vorbe prietenelor, mamelor cu care intru în contact, dar e prea puţin. Recunosc că sunt şi laşă... să nu jignesc, să nu stric relaţii, să nu fiu percepută ca arogantă şi ca aia de le ştie pe toate. Mai simt furie pe toate cărţile/broşurile/materialele informative de care pomeneam la început. Prin expresiile pe care le folosesc confirmă mamelor că aşa e normal şi că e ok că soţul a fost mai neimplicat... dar acum e timpul să o facă! Am citit cărţile respective cu creionul în mână şi cu post-iturile colorate... pot da exemple din ele cu tot cu numărul paginii, dar nu ştiu cui ar folosi asta. A, şi mai simt tristeţe! Tristeţe pentru mamele care nu au cu cine se bucura de prima ecografie, de prima dată când aud bătăile inimii copilului lor, de primul gângurit, de primul plâns din sala de naşteri sau de primul zâmbet! Tristeţe pentru taţii care nu vor şti niciodată cât de minunat e copilul lor sau cât de fantastică e mama lui în acele momente! Dar cel mai mult şi mai dureros simt tristeţe pentru copil! Pentru că e privat de amintiri valoroase pentru echilibrul lui emoţional de mai târziu! Of, mi-e greu şi să scriu despre asta! De când am aflat că sunt însărcinată sufăr pentru orice copil care nu e fericit sau care nu are parte de tot ce merită! Şi nu ştiu ce aş putea să fac mai mult! Of, uneori nu mai înţeleg nimic! 

5 luni

La mulți ani, Matei!

liniștire

azi am fost la pediatru pentru vaccinare şi control. Matei arată foarte bine pentru aproape 5 luni... e înalt, bine proporţionat. Data trecută cântarul ne-a surprins pe toţi... şi pe noi şi pe pediatră. E ok ca şi greutate, e în grafic pentru vârsta lui, doar că e în limita de jos a graficului. OK! Pediatra mi-a recomandat o suplimentare cu formulă la o masă. Am înghiţit în sec şi am spus că o să vedem... dar nu ieşisem pe poarta clinicii şi deja luasem decizia să nu introduc nici o formulă. Pe drum m-am răfuit cu mine însămi, m-am consultat cu Cătălin şi am decis amândoi să lăsăm copilul hrănit la sân, fără formulă. Mi-am zis să-mi ascult feelingul de mamă că ştie el mai bine. L-am hrănit în continuare la cerere, doar că l-am lăsat mai mult la sân şi l-am pus şi mai des. Azi, nici nu intrasem bine în cabinet şi pediatra m-a întrebat de formulă. Noi ne tutuim cu pediatra, am fost colegi de gimnaziu cu ea şi i-am spus mai cu jumate de gură ce decisesem. Mi-a zâmbit şi mi-a spus că hai să-l cântărim! Şi tanam!... în două săptămâni Matei mai pusese 400 de grame, ceea ce e foarte bine. Am insistat că vreau să continui alăptatul până la 6 luni fără diversificare şi ea mi-a spus că e ok. Am răsuflat super uşurată! Deşi alăptatul nu e cel mai fun lucru din lume pentru mine, deşi îmi fragmentează groaznic programul cred în continuare că e CEL MAI BUN LUCRU pe care-l pot face pentru copilul meu acum. Am mai scris asta... dar de câte ori voi putea spune în viaţa asta că îi dau copilului meu ceva perfect?! Sunt mândră de mine, dar şi de el. Nici în visele mele cele mai optimiste nu credeam că o să alăptez aşa de mult şi aşa de bine şi de frumos! Pentru că e şi frumos! Acum are tot felul de jocuri... suge 2-3 guri, scoate sânul, îmi zâmbeşte cu gura până la urechi, pue singur sânul în gură, mai suge 2-3 guri, iar zâmbeşte... of, îmi umple sufletul de fericire!

prima zăpadă

pe drumul spre Ciuc am prins zăpadă... ningea, munții păreau înzăpeziți, la fel și brazii. Prima zăpadă a lui Matei :-) Pe dumul înapoi, ieri, nu am  mai văzut decât puțină zăpadă... în plus multe brândușe de toamnă. Of, tare bine mi-a prins ieșirea asta!

suvenirul de la Miercurea Ciuc

Matei e fascinat de camera foto... cum o vede, cum pozează :-) Aici e cu un kurtos kolac, singura chestie cumpărată de la Miercurea Ciuc :-)

later edit: nuuuu, kurtos kolac-ul NU e pentru Matei, e pentru bunica. Matei e încă papă-lapte :-)

ziua dascălilor

se pare că azi e ziua profesorilor. la mulți ani! Am avut parte de o seara fantastică... colegii din FNO ne-au făcut o surpriză... am primit la cină un bilețel albastru în care era scris cât de super tare sunt eu :-), apoi după cină, am avut parte de un tort, de lumânări, de lamulțiani cântat și de povești. Fiecare dintre noi a povestit despre profesorii care ne-au influențat viața... povești minunate și inspiraționale. Din păcate, Matei avea nevoie de mine și nu am stat până la final... aș fi vrut să povestesc și eu de trei dascăli minunați... de învățătoarea severă, dar corectă (cu care ulterior am dezvoltat o relație frumoasă, a fost și la nunta mea :-), despre domnișoara Baciu, diriga din liceu și despre doamna Iacob, super profa din facultate. Nu am timp acum, dar sper să am într-o zi timp și să postez măcar aici despre aceste trei doamne minunate!

din nou la Ciuc

de ieri suntem la Miercurea Ciuc. Eu am o întâlnire de rețea de formatori și cum sunt încă în simbioză cu Matei, am venit toți3. Suntem bine, stăm la hotelul nostru preferat din Miercurea Ciuc, avem o cameră frumoasă, eu am parte de experiențe super faine, iar Matei are parte de timp cu tati și de aer curat (deși foarte rece!).

wake me up when the colics end

of, m-am săturat de colici... poate dacă vorbesc despre ei şi îi fac de râs în public dispar pentru totdeauna din burtica puiului meu :-) 

Introducere. Aşadar, ştiam de colici de mult timp, ce nu stiam e ca sunt îngrozitori când se întâmplă copilului tău. În sarcină am citit mult, dar nimic nu m-a pregătit pentru ce a urmat. Matei a fost hrănit mixt în maternitate (şi sân şi formulă), iar când am venit acasă, după 7 zile (asta e altă poveste) am remarcat durerea lui de burtică... era sătul, schimbat, ok şi dintr-o dată se covrigea şi începea să plângă. Zilnic aveam episoade din astea... cam 3-4 pe zi... cu plâns tare, dar nu isteric. De felul meu, sunt împotriva chimicalelor sau pastilelor, dar nu am suportat ideea de a lăsa un copil de 8 zile să sufere, aşa că am dat telefoane stânga-dreapta şi am întrebat de remedii. Primul lucru pe care l-am luat au fost ceaiurile. Baby drink şi Baby calm. Primul e egiptean, cu zahăr (11 lei 12 plicuri), al doilea e de la Fares (2 lei 20 de plicuri) şi e doar cu buruiene. Primul l-a acceptat din prima, cu lăcomie, al doilea nu prea (de ce oare?!?). Pentru că nu mi se părea că ar fi mare brânză de capul lor, am luat şi Espumisan şi da, episoadele de colici, deşi nu trecuseră, s-au ameliorat (de altfel poţi ameliora simptomul, nu poţi preîntâmpina criza, colicii trec de la sine la 3, 4 luni dacă ai noroc!). Şi eu şi Cătălin am pus mâna pe laptopuri şi am dat search-uri la greu... să aflăm ce sunt şi ce mai putem face (apopos, cuvântul vine din grecescul kolikos şi înseamnă colon).
Mâncarea. Cred că m-am dat peste cap să mănânc sănătos şi să evit colicile lui Matei. Nu am mâncat fasole, varză, mazăre, usturoi sau ceapă... nici fructe sau legume crude. Asta a fost tare crunt, în mijlocul verii să mă abţin de la fructe. Cu toate astea, colicile au continuat. Acum cred că nici nu prea contează chestia asta cu mâncarea... de altfel şi copiii hrăniţi cu formulă fac colici. Am avut mare noroc cu prinţul consort, care a gătit toată vara numai chestii bune pentru mine şi implicit pentru Matei. Am mâncat mai mult carne pe grătar, legume pe grătar şi tot felul de supe delicioase.  
Colici pentru mama. Într-o seară, în timp ce-l alăptam pe Matei m-au luat dureri de burtă, care încet, în nici 2 ore s-au intensificat. Pe la 2 noaptea aveam nişte dureri groaznice... colici! De 2 ori am avut intenţia foarte serioasă de a pleca la urgenţă la spital, aşa de groaznic durea. Nici durerile de după cezariană nu se comparau cu intensitatea acestor dureri. Spre dimineaţă au trecut suficient de mult ca să adorm. Parcă ştia prin ce trec, copilul meu de nici 3 luni, a dormit liniştit toată noaptea ... 7 ore fără să fie nevoie de alăptat sau orice altceva. A doua zi, la recomandarea farmacistei am luat Sab simplex şi mi-a fost mult mai bine. Episodul nu s-a repetat, dar nici nu mi-aş mai dori vreodată astfel de dureri. Cred că Dumnezeu mi le-a dat special ca să văd cum e şi să-mi înţeleg copilul. De atunci, la fiecare criză de colici a lui Matei mă uitam la el cu respect... acum ştiam prin ce trece şi răbdarea mi s-a înmulţit!  
Zgomotul alb. O soluţie care chiar a funcţionat a fost zgomotul alb, despre care am scris aici. 

Episodul vecina. Totul era bine. Ne obişnuisem cu crizele de plâns, ştiam că la un moment dat se opresc. Ne-am zis că trebuie să avem răbdare şi asta este... până într-o seară când plânsul a fost groaznic. Matei urla la propriu, nimic nu-l calma... nici ceaiul, nici sânul, nici plimbatul, nici cântatul, nici zgomotele albe. Era ora 10 seara şi îl plimbam pe hol disperată şi resemnată, aşteptând să se calmeze. Atunci a bocănit cineva la uşă... eu zic în glumă, zâmbind amar, că sunt vecinii. Şi da, era vecina de alături! Nu, nu a venit să reclame gălăgia ci să vadă ce se întâmplă... de ce plânge bebeluşul, câte luni are etc. Cu alte cuvinte, small talk... în timp ce Matei urla la mine în braţe. Cătălin i-a explicat ce se întâmplă, că Matei are 3 luni... că da, am fost însărcinată (asta a fost marele şoc al vecinilor... cum nu am avut burta mare şi am lucrat până în ultima zi, ei nu au ştiut de sarcină. Oricum, nu era treaba lor!) Doamna venise însoţită şi de fetiţa de 2 ani, curioasă şi chipurile, neliniştită în legătură cu plânsul bebeluşului. Culmea ironiei este că după ce a plecat vecina, Matei a mai ţipat vreo 5 minute, după care a adormit şi a dormit până dimineaţa (probabil de extenuare). Dimineaţa am realizat ce m-a enervat vecina cu prezenţa ei. Ok, înţeleg intenţiile bune, dar vizita ei nu a făcut decât să-mi inducă o fobie legată de plânsul lui Matei seara. Dacă începea să plângă după ora 8 mă apucau angoasele şi făceam tot ce puteam să-l opresc; ajunsesem să sar la fiecare scâncet mai puternic.

Ce am mai folosit. În afară de Espumisan (varianta nouă, la 35 de lei), i-am dat Alinan (15 lei) - picături naturiste... nu cred că au avut mare efect. Mai târziu i-am dat Protectis (55 lei), picături probiotice şi astea cred că l-au ajutat, cel puţin asta a fost impresia noastră. Mai spre 3 luni am început să-i dăm Sab Simplex (15 lei), picături care nu sunt neapărat pentru colici, ci mai mult pentru balonare. Sax Simplex îi dăm şi acum (aproape de 5 luni), am impresia că îi fac bine (de altfel asta iau şi eu când am astfel de dureri, dar bineînţeles varianta pentru adulţi).
Concluzii. Colicii sunt naşpa, sunt de neevitat... deşi se pare că mai sunt şi copii care nu fac deloc. Bravo lor! Nu se ştie exact de ce apar, se pare că au legătură cu intestinele dezvoltate insuficient. Se pot ameliora simptomele, nu şi cauza. Anumite medicamente speciale au efect... dar nu întotdeauna, depinde de copil. Nu ştii care din ele are efect până nu îl încerci. Ce mi-aş transmite eu mie, mamă de nou năascut, acum, când Matei are aproape 5 luni şi colicii au trecut în proporţie de 99%: RĂBDARE, e nasol, dar trece!

la 4 luni

Ce face Matei la patru luni: 
- e foarte vesel şi bine dispus; zâmbeşte cu ochii şi cu gura până la urechi; 

- mănâncă la sân; 

- are puţin peste 6 kg şi 65 de cm; 

- a avut o ieşire în judeţ la Hadâmbu şi 3 în afara judeţului (la Boto la bunici, la Negreşti-Vaslui la nana Miha şi în Harghita, la Miercurea Ciuc); 

- prinde jucării şi le duce la gură;
- îşi ţine capul foarte bine, nu mai trebuie sprijinit deloc;
- stă în funduleţ sprijinit, dar pentru scurt timp (nu cred că e pregătit încă şi nu îl lăsăm prea mult aşa); 

- trage tot ce apucă pe marginea pătuţului; 

- nu prea îi mai place culcat în cărucior, vrea în braţe ca să exploreze lumea cu privirea; 

- a avut deja prima manifestare de spirit civic... a fost cu mami şi tati la protestul împotriva proiectului minier de la Roşia Montană; 

- bea zilnic 50 de ml de suc de fructe... mai nou morcov cu mere... asta îl ajută să producă cel puţin un kk zilnic :-); 

- a schimbat garderoba... am dat deoparte încă 2 teancuri de hăinuţe; 

- râde în hohote când sughite mami sau când face mami giumbuşlucuri... din fericire primele râsete le-am prins şi pe camera video; 

- îl urmăreşte pe Mau cum se plimbă sau se spală; 

- o iubeşte pe bunica şi a fost complice la surpriza pentru ziua ei;
- poartă scutece mărimea 3 de la Pampers Premium Care;
- este sociabil; urmăreşte adulţii cum vorbesc şi dacă se râde sau se vorbeşte animat gângureşte şi el;
- se încruntă dacă e curios sau mirat de ceva nou;
- bolboroseşte şi face spume la guriţă; prin urmare e mereu ud la gât dacă nu poartă baveţică;
- îşi dă jos şosetele imediat ce i le-am pus;
- se joacă cu mâinile şi cu picioarele pe care ocazional le duce la gură;
- noaptea doarme în sac de dormit pentru bebeluşi - e foarte chic şi foarte roz :-)
- se joacă zilnic cu tati; de multe ori dansează amândoi şi râd; 
- doarme bine noaptea... adoarme pe la 22-23; are o trezire pe la 2 noaptea, mănâncă puţin, adoarme repede la loc şi apoi se trezeşte la 6-7 dimineaţa... când mănâncă, se joacă puţin cu bunica şi apoi adoarme;
- are o mamă care a reînceput serviciul şi nu pare să se sinchisească prea tare de chestia asta :-)