leapşopremiu "împrumutat"

citeam ieri - alaltăieri la Cora de un premiu şi o leapşă. Cum m-am plictisit de studiu, caut motive să bloguiesc.

aşadar am împrumutat (a se citi furat) acest leapşopremiu:

1. Cinci lucruri pe care le fac cu plăcere:

- lectura! am perioade când cititul îmi e vital precum respiraţia! Din păcate tre să amân plăcerea asta până după 1 septembrie :-(

- să lucrez cu copiii; în mod special fac cu maaaare plăcere educaţie nonformală (şi mai ales IMPACT);

- călătorii - eu şi Cătălin suntem turişti profesionişti :-)

- traininguri! - îmi place la nebunie să fiu formator!

- cântatul - nu prea am eu voce, da-mi place la nebunie să cânt. La Straja chiar am participat la karaoke - de 5 ori :-))

- gătitul pentru prieteni - da numai cu Cătălin lângă mine!

- băutul :-) Ei, staţi un pic, nu chestii tari! Sunt o băutoare profesionistă de cafea, asta da, recunosc! Mai recunosc şi că îmi place la nebunie sangria cu gheaţă, martini (cu sau fără măslină), berea cu lămâie (mai nou şi Redds Sun), vinul alb şi ceaiul (mai ales icetea).

- să adun chestii cu floarea soarelui şi cu girafe :-) prietenii ştiu de ce :-)

- să fac poze! - camera e de obicei o prelungire a mâinii mele :-)

- să cumpăr chestii de papetărie - chiar dacă nu o să le folosesc niciodată :-)

- hoinărela pe net - pe blogul meu şi mai ales pe al altora...

iaca se făcură 11 lucruri pe care le fac cu plăcere :-) şi presimt că va urma...

2. să trimit premiul la 10 persoane. Nu vreau să numesc pe nimeni de data asta, cine vrea să ia n-are decât să "împrumute" :-)

baxu cu bere

încerc să învăţ. uneori îmi iese, alteori nu. Ca să compensăm monotonia - seara ieşim în oraş. Luăm o îngheţată, apoi ne întoarcem acasă să gătim ceva bun. Ieri seară hoinăream pe net, iar Cătălin cu Adi făceau paste bolognese. Stăteau la o parolă şi beau o bere pe balcon în întuneric. Deodată îi aud râzând. Sub capac câştigaseră un bax de bere :-) Sunăm la Bucureşti, ne dau un nume de magazin, iar dimineaţă fugim după bere. Schimbăm vreo 2 magazine... până când dăm de promoţie. Venim triumfători spre casă... sunăm pe Adi... să vină în seara asta la noi... facem pizza ... doar avem de băut un bax de bere :-))

am luat premiu

da, am luat premiu. Ana- Maria m-a premiat pe mine şi pe blogul meu! :-) Trebuie să-mi fac mai mulţi prieteni (aşa e!) spune ursuleţul... care seamănă perfect cu ursuleţul primit de Cătălin la Florenţa de la un spaniol - don't ask! - povestea e prea lungă :-)

Mulţumim Ana-Maria că mi-ai înseninat ziua cu un zâmbet. Dau premiul mai departe Danei, lui Flore, Meşterului în Turcia, tuturor rătăcititorilor şi în mod special (chiar dacă nu au blog) lui DanaT. şi Ancăi. :-)

inimioarele mele

Vă mai amintiţi campania asta? Dacă trimiteai poze cu inimioare găsite Aerotravel dona câte 2 euro de inimioară? Ei bine, mie îmi plac toate campaniile de tipul ăsta şi deci am percutat şi acum. Am adunat inimioare, le-am trimis pe mail şi am aşteptat să văd dacă mă bagă în seamă. Surpriza a venit când mi-am găsit primele inimioare postate pe site-ul lor. Acum cred că sunt toate acolo... ba mai mult... astăzi campania are poza scutzengel-ului meu (înger păzitor) adus tocmai de la Dresda. Am plesnit de mândrie când am deschis dimineaţă calculatorul şi am văzut :-) Şi ca să laud şi mai mult campania - am primit şi mail personalizat de mulţumire din partea Inimii copiilor. Bravo lor! Dacă clickaţi aici o să vedeţi toată colecţia - şi da, Loredana sunt Eu! :-))

dacă vă uitaţi în dreapta blogului (la goana după inimioare - inimioare găsite) o să-mi vedeţi schutzengelul live :-) doar azi! :-)

- tre să subliniez că sunt acolo inimioare făcute de clasa a V-a A (ai mei) dar şi inimioare făcute pentru un proiect de Clubul IMPACT 36 :-)

am revenit!

Gata! Sunt acasă! Şi Tot-ul, şi întâlnirea de reţea s-au terminat! Ştiu că am spus când am plecat că voi nota totul în stil jurnal, dar nu am făcut-o decât în primele 2 zile. Eram prea obosită ca să mai continui. Încerc să fac o sinteză a celor 10 zile petrecute acolo:
1. Straja - la fel de frumoasă ca întotdeauna.

2. Motelul Alpin - vă recomand să treceţi pe acolo, cazarea e excelentă, iar mâncarea lui doamna Mimi e delicioasă.

3. Tot-ul - foarte bine pregătit, un ritm un pic cam heirupist (12 ore pe zi!!!), dar a fost bine. Mi-am consolidat multe cunoştinţe, am învăţat, m-am entuziasmat.

4. Întâlnirea reţelei IMPACT - foarte frumos... suntem mulţi acum, sper să fim şi performanţi.

5. Fun-ul - am cântat karaoke (Ace of base, ce să faci, aşa e cu dragostili din tinereţe :-), am spus bancuri şi am râs mult. foarte mult.

6. Viaţa - deja am scris despre ea.

7. chestii naşpa: certălăul din gara Petroşani şi faptul că m-au nenorocit ţânţarii; ei, un fleac! m-au ciuruit!

8. Oamenii - nu pot scrie despre ei pentru că nu s-au inventat cuvinte ca să-i descrie. O să-i numesc doar: Miha, Alina, Marius, Mona, padre, Adi, Ioana, Maria, Ramona, Daniel, Laura, Sorana, Andrei, Irina, Cati, Nelu, Octavia, Raluca, Dan, Ana şi tot staful FNO (Dana, Brandi, Ilie, Alin, George etc.etc.etc.) şi oamenii mei preferaţi, Diana şi Maria - fără ele IMPACT nu ar fi supravieţuit.

Concluzia: mda, o s-o punem de-un IMPACT! (prietenii ştiu de ce :-))

Sper să-mi revin repede şi să mă apuc de învăţat pentru gradul II! E o mare provocare examenul de la sfârşitul lui august - da o să-i fac faţă! Ce naiba, doar am mers pe frânghie la 10 metri înălţime!!! :-)

Viata, frate!

Anul trecut, când am plecat din Viaţa, m-am uitat în urmă spre platforme şi mi-am spus: ok, am sărit, pot mai mult, da eu altă dată acolo nu mai urc. Anul ăsta am revenit în Viaţa şi după nici o oră nu numai că urcam la platforme, ba chiar am şi sărit. Am pupat cu drag copacul şi l-am rebotezat Pot şi mai mult. Am sărit ca veveriţa (super fun) şi am refăcut Lowmohak din ambele sensuri. Când credeam că e gata cu senzaţiile tari, Tibi m-a convins şi am urcat cu el pe Highmohak :-) M-am bucurat că am urcat muuult mai uşor decât anul trecut, că scara şi scoabele din fier nu m-au speriat... că frânghia mi s-a părut la fel de uşor de ţinut sub picioare, chiar şi la 10 m înălţime. Am fost mândră de mine şi mi-a plăcut. Mi-ar fi plăcut ca grupul să fie mai suportiv, dar asta e altă poveste. Mi-a părut rău că nu a fost timp să urcăm şi pe buştean; anul trecut Catwalk a fost preferatul meu. Am însă convingerea că voi reveni :-)

Viaţa face minuni, frate!

later post: recunosc că am simţit lipsa şi suportul Claudiei :-)

telegramă de la Straja

am ajuns cu bine. stop. de vreo patru zile. stop. cazarea excelentă. stop. mâncare multă şi bună. stop. oamenii foarte faini. stop. râd mult. stop. training bine făcut. stop. luni pe la trei trecute fix am de prezentat o sesiune. stop. ţineţi-mi pumnii. stop. mi-e dor de Cătălin. stop. şi mi-e dor şi de voi toţi din blogosferă. stop. mai revin. stop. o duminică frumoasă. stop. stop.

plec!

diseară plec la Straja! Cred că e singura mea ieşire vara asta, aşa că încerc să mă bucur de ea, fără să mă gândesc la examenul de la sfârşitul lui august!

Deci, plec la Straja pentru 10 zile. Vreo 5 zile voi participa la un ToT (curs de formare de formatori), în urma căruia sper să fac lucruri mari în IMPACT la Iaşi. Următoarele zile voi participa la un seminar- workshop naţional cu toţi liderii IMPACT din ţară. E de fapt o întâlnire naţională între noi ca să punem ţara la cale :-)

Straja e unul dintre cele mai frumoase locuri din ţara asta. E în judeţul Hunedoara, vis-a-vis de Retezat. Am mai scris despre cum arăta Straja în aprilie 2007 aici. Tot Straja găzduieşte Tabăra VIAŢA, una dintre cele mai tari experienţe pe care le-am avut şi despre care am scris pe larg la vremea respectivă aici.

Azinoapte mi-am făcut prezentarea Impactului meu şi m-am culcat la 5 jumate. Uitasem ce bine m-am simţit cu CreActorii anul acesta. Sper ca şi la anul, copiii să se distreze la fel de bine şi să facem proiecte frumoase şi utile pentru comunitate. După o lună de vacanţă nu mi-e dor de job, dar mi-e dor de IMPACT.

Gata! Am amânat cât am putut făcutul bagajelor, dar acum chiar trebuie să le fac! O să fac ca în vacanţa trecută, o să ţin un jurnal de vacanţă day by day şi când mă întorc îl postez. Nu mai ţin minte dacă pe munte era wirless, dar eu oricum nu car laptopul cu mine. E greu şi m-ar incomoda mult pe drumul de aproape 17 ore. De aceea trebuie să-mi cumpăr cât mai repede mini-laptopul ăsta, dar deja e altă poveste :-)

Urez tuturor rătăcititorilor mei o săptămână frumoasă, vreme caldă (dacă plecaţi undeva), sau răcoroasă (dacă nu plecaţi nicăieri:-) şi să ne vedem cu bine în blogosferă! Pa! :-)

Vive la France!

Primul meu contact cu Franţa a fost acum vreo 10 ani, când am făcut acolo un stagiu de voluntariat în psihiatrie. Erau alte timpuri: am mers la Ambasadă după viză, erau franci şi nu euro, se mergea doar cu autocarul, iar eu eram debusolată tare. Îmi amintesc după-amiaza când am intrat în Paris... oraşul era atât de frumos şi atât de ostil. Când am ajuns la Gare d'Austerlitz nu am vrut decât să plec mai repede spre Bordeaux. Cel puţin acolo mă aştepta cineva. Îmi amintesc noaptea în tren, gara din Bordeaux (am secat-o pe funcţionară cu întrebările) şi apoi gara din Bergerac - unde evident, eram aşteptată! Mare uşurare! Am ajuns în camp, le-am cunoscut pe Marie-Laure, Elisabeth şi Anna (cu care am păstrat legătura până azi). Am făcut un duş şi am dormit vreo 27 de ore după aceea.

ce a urmat a fost o vacanţă de vis: Bordeaux (şi vinul lui), Oceanul Atlantic, Bergerac, Sarlat, Saint Emilion, degustările profesioniste, am făcut canoe pe Dordogne, am pictat floarea soarelui pe pânză şi muuuulte muuulte altele. Cea mai importantă a fost experienţa stagiului de psihiatrie (şi geriatrie) - de negăsit în România, nici măcar în zilele de azi.

Un alt câştig au fost prietenii - de multe, multe naţionalităţi - de la francezi, până la chilieni, algerieni, polonezi, cehi, nemţi, britanici, ţări ciudate din Africa şi chiar ruşi din Siberia! Şi poate cel mai mare câştig, a fost perfecţionare limbii franceze. Ştiam că vorbesc o franceză bună (datorită liceului), dar nu credeam că vorbesc o franceză atât de bună. Şi vorbeam, frate! Eram singura româncă de acolo, aşa că dacă nu voiam o lună de izolare, trebuia să vorbesc!

problema mea a fost la întoarcere, când am constatat că viza îmi expira în 2 zile... eu fiind în sudul Franţei, iar biletul meu fiind din Paris. Nu am panicat, am sunat la Ambasadă, la Consulat, unde am fost asigurată că va fi ok. Singura problemă reală a fost compania Atlassib, care nu a mai vrut să mă ia înapoi, pe motiv că îmi expiră viza (nimeni nu mă instruise la plecare cum e cu viza!). Acela a fost un moment de deznădejde. Trebuia să stau măcar o noapte la Paris şi nu ştiam unde (încă mai aveam în minte Gare d'Austerlitz şi atmosfera ei ostilă). Cei din camp s-au mobilizat... iar Thibault, un francez căruia niciodată nu-i voi putea mulţumi îndeajuns m-a asigurat că pot să stau la mătuşa lui. Am plecat a doua zi la Paris cu TGV-ul (altă experienţă :-), am coborât în Montparnasse şi de acolo în Place de la Bastille, unde stătea mătuşa lui Thibault (îmi dăduse inclusiv numărul interfonului de la intrare). O dată ajunsă, doamna mătuşa, arhitect, (lucra la o restaurare) m-a făcut să mă simt extraordinar şi să savurez atmosfera Parisului. Datorită ei am văzut La Tour Eiffel, Montmartre, Arcul de Triumf, Luvrul, Notre Damme etc. Altă persoană căreia nu voi putea niciodată să-i mulţumesc îndeajuns.

Mda, ar mai fi muulte de spus. Am revenit în Franţa de încă 2 ori, dar niciodată nu am fost singură ca atunci. A doua oară am fost cu Angie şi Cătălin, iar a treia oară cu Cătălin şi ai-am cunoscut pe Florin, Alina şi Adrian - dar despre ei altădată. Am revăzut Parisul de vreo 3 ori după aceea, dar nu a mai fost acelaşi lucru. Cred că a fost maturizarea mea atunci (aveam 20 de ani), a fost pelerinajul meu la Compostela (aluzia la Coelho e doar de amuzament :-), a fost un moment când mi-am confruntat fricile, temerile şi mi-am descoperit resursele. Am văzut că pot mult mai mult decât cred. De atunci nu mai am nici o inhibiţie în a folosi limbile străine. De aceea, spun cu tot dragul în fiecare an pe 14 iulie - Vive la France!!!

P.S. 1. Pozele sunt de acum 10 ani, deci se explică ţinutele :-))

P.S.2. o să mai povestesc despre aventurile mele în Franţa. Amintirile sunt frumoase! Deci, va urma... :-)

La mulţi ani, Anca!

Azi este ziua unei persoane foarte speciale, de la care am învăţat multe! E genul de persoană de care îmi amintesc cu plăcere, pe care o sun seara fie şi numai pentru a auzi cum şi-a petrecut ziua! Are doi copii extraordinari (Maria şi Teofan), pe care îi creşte frumos, aşa cum puţine mame o mai fac în zilele noastre! Datorită ei l-am descoperit pe Tolstoi şi îi mulţumesc pentru asta! La mulţi ani, Anca! Îţi doresc să ai parte de bucurii, de momente frumoase cu copiii tăi şi de călătorii extraordinare! Poza postată e făcută de ea; împărţim amândouă pasiunea pentru fotografii şi pentru Paris - pe care amândouă l-am văzut şi poate, cine ştie, odată o să-l revedem împreună :-) Dedicaţie specială pentru tine aici. :-)

Vinovatul! S-apară vinovatul!

De câteva ore mă uit la operaţiunile de salvare a fetiţei din Călăraşi. Aceasta a căzut într-un puţ adânc de 10 metri, după ce a fost lăsată nespravegheată 10 minute. Toată dimineaţa am văzut reporterii exagerând cu comentariile asupra acestui caz. Din primele momente, se punea accentul pe vinovaţi - tatăl e vinovat că a lăsat copilul singur şi s-a dus să reîncarce un telefon mobil, mama e vinovată că nu era acolo. Abia mai târziu se punea accentul pe soluţie.

Acum câteva zile am văzut la ştiri cazul cu fetiţa care a murit după ce s-a prăbuşit un panou peste ea într-o bancă. Mama nu o supraveghea, fiind ocupată probabil cu birocraţia de la bancă, Cea mai mare problemă a reporterilor - aflarea vinovaţilor! Cineva trebuie să fie vinovat!

Nu putem să înţelegem că în lume există şi accidente! Şi că unele situaţii sunt fără vinovaţi, doar Dumnezeu ştie de ce se întâmplă. Dar nu, cineva trebuie să plătească! Familia, sau dacă e din 15 septembrie până pe 15 iunie, automat şcoala e şi ea vinovată! Găsim noi o modalitate să implicăm şcoala!

În România nu există conceptul de educaţie a părinţilor decât sporadic. Eu am un astfel de program - Şcoala părinţilor. Din 2006 de când aplic acest program am observat (şi sper că am şi schimbat) multe. Iniţial, programul era sub formă de cursuri (traininguri) pentru părinţi în legătură cu educaţia copiilor lor. Treptat, am extins programul incluzând activităţi sociale (cu diverse ocazii), work shop-uri sau lectorate. Întotdeauna, da întotdeauna, încep cu o parte de teorie. Nu sunt de acord cu expresia teoria ca teoria, practica ne omoară. Eu cred că practica "ne omoară" tocmai pentru că nu ştim bine teoria; pentru că ne aruncăm în practică fără să ştim ce ar trebui să facem. Pedagogia nu mai e de mult doar o artă, este ştiinţă; asta implică şi teorie.

Am stat destul de mult timp în restul Europei ca să văd altceva. Acolo copiii sunt independenţi de foarte mici. Nu am văzut părinţi înfofolindu-şi copiii la 30 de grade şi nici părinţi care îndoapă copilul pe sistemul mănâncă tot din farfurie. Nu am văzut decât rareori părinţi ridicând vocea la copii, şi, niciodată părinţi lovindu-şi copiii. Ce e drept, nu am văzut nici copii plictisiţi ca la noi. Acolo, dacă pleacă de acasă cu copilul, părintele are în spate un rucsăcel - plin cu jucării creative, un caiet de desen, creioane colorate, biscuiţi şi apă. Nu am văzut copii cu jucării inutile de tipul păpuşilor barbie. Dacă părintele se opreşte undeva mai mult de 5 minute, scoate din rucsăcel ceva pentru copil. Poate că dacă mămica care era la bancă o punea la o măsuţă cu o carte de colorat nu s-ar mai fi întâmplat tragedia! Nota bene! Nu o acuz pe mamă, a fost un accident... la fel cum raţiunea mă face să dau dreptate şi băncii - sediul ei nu e loc de joacă pentru copii.

Poate dacă părinţii ar fi informaţi cum să procedeze, ar avea deschiderea să înveţe aceste mici "trucuri" în educaţia şi ocuparea timpului liber al copilului, situaţiile tragice nu ar mai fi aşa de multe. Din păcate, în România se pune accent în curricula pe cunoştinţe seci (nici măcar cu valoarea teoriei de care vorbeam mai devreme). Avem opţionale pe matematici şi literatură, dar nu învăţăm cum să ne calculăm o dobândă sau cum să ne selectăm lecturile. Educaţia pentru sănătate, în ciuda investiţiilor făcute (ştiu ce vorbesc, sunt formator naţional pe acest domeniu) a devenit aproape inexistentă. Nu există cursuri de formare de deprinderi în situaţii de criză. Românii (mă refer mai ales la părinţi) nu învaţă să acorde primul ajutor: în caz de înec (şi mă refer la înecarea cu mâncare, frecventă la copii), în caz de febră sau de infecţie. Încă se mai tratează copiii cu leacuri băbeşti şi se neglijează medicul. Apropos de medici - medicii de familie ar trebui să lucreze mai mult pe prevenţie. Părinţii ar trebui să fie mai fermi cu controalele periodice (la dentist, la oftalmolog etc.).

Cel mai des avem principiul merge şi-aşa. Până când nu mai merge. Până când copiii mor striviţi de panouri sau în puţuri de apă. Şi atunci, în loc să vedem ce învăţăm ca naţie din toate aceste tragedii, noi căutăm vinovaţi.

Autorităţile caută să pedeapsească şi atât! După ce am pedepsit, avem conştiinţa curată. Nu ne uităm un pic în jur cu ochii larg deschişi să vedem cum e lumea în jurul nostru. Nu am copii personali, dar lucrez cu copii. Inevitabil, oriunde mă duc, judec ceea ce văd prin prisma persoanelelor care au grijă de copii. Şi sunt de acord cu părinţii (citeşte aici) care nu văd în jurul lor locuri child friendly; pentru că întradevăr, România e plină de locuri neprietenoase cu copiii. E greu ca părinte să găseşti un loc de joacă decent şi curat, un parc cu apă potabilă şi bănci confortabile, un restaurant cu scaun special pentru copil.

Nu, decât să facem prevenţie şi să investim în educaţie mai bine să căutăm vinovaţi. Hai să dăm cu parul, e mai rapid decât o discuţie constructivă. E timpul ca românii să se trezească şi să facă din educaţie o prioritate. E timpul să ne oprim din judecarea părinţilor şi să-i învăţăm cum să procedeze în cazuri similare. Nu e suficient să impunem acoperirea fântânilor, trebuie să-i învăţăm pe părinţi cum să-şi lase copiii singuri şi în siguranţă. Trebuie să ne mobilizăm şi să facem un program naţional de educaţie a părinţilor. Şi să ne axăm mai mult pe educaţia timpurie (preşcolaritatea) şi mai puţin pe liceele de elită cu elevi foarte deştepţi în cunoştinţe, dar incompetenţi în realitate. Prea mulţi de trebuie, prea multă bătaie de cap pentru statul român.

Îmi cer scuze pentru tonul sarcastic, de fapt e mult amărăciune în spatele cuvintelor mele. O seară frumoasă vă doresc! Dumnezeu să odihnească sufletul micuţei de la Călăraşi şi să dea putere părinţilor să treacă peste acestă dramă şi să aibă grijă de cealaltă fetiţă.

experienţe bancare

Azi dimineaţă, pe la 10 Cătălin dă trezirea. Hai iubita, ai spus că azi mergi cu mine pe la bănci. Acuma, eu nu sunt mare fan al ieşirilor într-o zi de vară super călduroasă. dar... dacă am zis, am zis! Mă duc la baie, mă foiesc, mă machiez şi hai să mă îmbrac. Iau nădragi, sandale şi un taior... stai un pic, mă duc să mă interesez la bancă, nu să mă angajez acolo. Schimb taiorul cu o bluză în stil marocan. Ok! Pun la gât un colier cu trei floricele în asorteu cu bluza marocană şi cu mood-ul meu. Plecăm! Afară, după 10 minute mă ia cu leşin. e cald. Mergem pe jos, zona Podu-roş-Hală e naşpa cu parcarea; e mult mai repede şi facil pe jos. În drum plătim utilităţi: gaz, lumină, Rds cu tot pachetul (teve, net, telefon). Ne mirăm cât de puţin am plătit... plecăm deci optimişti, dar morţi de căldură spre bănci.

1. BCR. Atmosferă profi, aer condiţionat, ok, e de bine. Ne preia un consilier, un domn simpatic, tinerel, cu cămaşă somon (mă pricep :-). Întrebăm de prima casă, ne răspunde repede şi frumos. Unde nu ştie, nu ştie - ne ia numărul de telefon şi urmează să ne sune săptămâna viitoare când au şi detaliile oficiale. Pentru prima bancă vizitată, e de bine. Plecăm mulţumiţi... şi de cum am fost trataţi şi de ofertă. Ştiam că suntem eligibili, dar nu credeam că ne încadrăm chiar aşa bine în condiţii. ok. plecăm spre hala centrală cu gândul la o cafea.

2. CEC. Căutăm clădirea... e în renovare şi totuşi există. Nici o firmă afară care să arate că e pe-acolo; ne-au informat meşterii. În clădire, nici urmă de aer condiţionat - e cald ca afară, iar atmosfera naşpa. Ne preia o doamnă consilier care ne spune că nu ştie nimic de prima casă, doar ce a citit în presă. Noi punem întrebări, că deh, ne-am dus cu lecţiile făcute. Tanti dă din colţ în colţ. Habar n-are ce e cu ea. Noi o întrebăm de diferenţele dintre creditele în euro şi cele în lei. Ea răspunde pe lângă, precizând că sursa e Money channel (Whaaat???). Eu mă enervez şi o contrazic... doamnă, ce ne spuneţi sunt previziuni, nu garanţii şi nici certitudini. Ea se enervează un pic şi îmi dă argumente: experienţa ei de 25 de ani la CEC (whaat???) şi cuvântul domnului preşedinte al nostru (eu cred că e vorba de Băsescu, nuuu, e vorba de preşedintele nostru de la CEC) care a spus că o să fie bine. Eu zâmbesc în zeflemea. Ea reconfirmă că de fiecare dată când domnul preşedinte a spus că va fi bine, a fost bine. (îmi vine în minte vorba lui Adi - să mori tu?!?) Tanti ne mai spune că şi cei care lucrează la celelalte bănci (private) tot la CEC îşi fac creditele (din nou, să mori tu?!?). Şi ne face tanti un calcul pe un calculator de prin anii '80 (care stătea lângă un capsator tot de pe-atunci). în urma acestui calcul elaborat aflăm că luăm bani puţini. Noi suntem contrariaţi... la BCR ne dădeau dublu.... tanti rectifică... nu vorbea de prima casă ci de ce ne poate da acum. Adică eu vin pentru mere, da na, ea îmi vinde gutui. Plecăm. Suntem şocaţi de atâta incompetenţă. Afară e din ce în ce mai cald.

3. BRD. Intrăm în sediu şi ne ducem direct spre consilieri. suntem informaţi că doar două persoane oferă informaţii despre prima casă. Semn bun, de profesionalism, adică nu toată lumea din bancă se pricepe la orice, e fiecare pe domeniul lui. O domnişoară amabilă ne explică condiţiile, ne dă detalii. Atât cât ştie; mai avem întrebări la care spune nu ştim încă. Rămâne să revenim săptămâna viitoare, pentru mai multe detalii. Primim un document cu toate datele. Mulţumim şi plecăm; la ieşire luăm un pahar cu apă rece free.

Plecăm spre casă; trecem pe la evidenţa populaţiei că totuşi, tre să-mi schimb buletinul. O luăm agale pe Sfântul Lazăr spre casă. E din nou cald; foarte cald. Ne oprim la restaurantul la care am ieşit noi prima dată :-) acum e schimbat, are alt nume, terasă şi reclamă. Cu toată căldura, muream după un coffee. Luăm un menu de 10 lei (supă de pui, şniţel cu cartofi prăjiţi şi salată şi clătite), o bere Perroni şi un espresso (2 lei). Eu sunt sceptică ţinând cont de preţuri. Surprinzător, mâncarea e excelentă, servirea rapidă şi amabilă, iar cafeaua extraordinară. Un espresso de calitate. Mâncăm încet, zâmbim mult, plătim şi plecăm spre casă. După mâncare şi căldură, vrem un duş şi o siestă. Atât deocamdată despre experinţa cu băncile. va urma...

O după-amiază răcoroasă vă doresc!

leapşă

Am primit de la Elite şi de la Dana următoarea leapşă:

1. Luatzi cartea cea mai la indemana, deschidetzi la pagina 18 si scrietzi aici cel de-al patrulea rand.
Şi deci să nu-mi fac probleme, că nu e nimic anume în neregulă cu mine. (Haruki Murakami, În noapte) - tocmai am terminat-o de citit.
2. Fara sa verificatzi, cat e ora?
14.10.
3. Verificatzi:14,20
4.Cum suntetzi imbracat(a)?
pantaloni scurţi bleu, maieu colorat în dungi orizontale.
5. Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitatzi?
la maratonul cu Michael Jackson de pe MTV.
6.Ce zgomot auzitzi in afara de cel al calculatorului?
Michael Jackson la teve şi zgomotul de la şantierul de lângă Kaufland - Bricostore cred că fac acolo.
7. Când aţi ieşit ultima oară şi pentru ce?
Ieri. Am venit de la ai mei de la Boto. A, stai! Aseară am fost la Kaufland.
8. Ce atzi visat ieri noaptea?
Că organizam cluburi Impact :-).
9. Cand atzi ras ultima data?
aseară. Am avut invitaţi la cină.
10.Ce avetzi pe peretzii incaperii unde suntetzi?
multă floarea soarelui. rafturi cu cărţi şi suveniruri. O reproducere după Van Gogh (cu floarea soarelui), un poster livresc de la Humanitas pe uşă. Pe pereţi sus am stele florescente :-)
11. Daca atzi deveni multimilionari peste noapte care ar fi primul lucru pe care l-atzi cumpara?
O casă (asta căutăm şi acum!). O maşină (WW Sharan). Călătorii în toată lumea. Şi cărţi. multe cărţi.
12.Care este ultimul film pe care l-atzi vazut?
la laptop la ai mei am văzut Dragostea în vremea holerei. Şi aseară am văzut pe tvr1 Dr. House.
13. Atzi vazut ceva neobisnuit astazi?
Azi încă nu. Ieri am văzut urmele unui accident la Hârlău şi cum un tir a fost foarte aproape de a intra într-o căruţă. Scary.
14. Ce parere avetzi despre acest chestionar?
Îmi plac lepşele, am mai participat.
15. Spunetzi-ne ceva ce nu shtim inca.
OFICIAL, NE CĂUTĂM CASĂ. Pe bune, începem să căutam apartament prin prima casă. Dacă ştiţi oferte, Iaşi, Nicolina I, II 2-3 camere, fără parter...
16. Care este prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba despre o fetitza?
Noi visăm la Dorotheea.
17. Si daca ar fi vorba de un baiat?
Matei.
18. V-atzi gandit deja sa locuitzi in strainatate?
Da! Foarte des, din ce în ce mai des.
19. Ce atzi dori ca Dumnezeu sa va spuna cand intratzi pe portzile Raiului?
Nu m-am gândit, sunt optimistă în privinţa asta. Aş vrea să-mi spună că am fost un om bun, că am influenţat pe cei din jurul meu în bine.
20. Daca atzi putea schimba ceva in lume, in afara de politica, ce atzi schimba?
violenţa în familie - aş face-o să dispară. Şi aş face ca toată cafeaua proastă din lume să devină super coffee. :-)
21.Va place sa dansatzi?
Da, foarte mult.
22. George Bush?
No way.
23. Ce atzi vazut la tv. ultima data?
Aseară Dr. House; acum mă uit pe Mtv la tributul pentru MJ.
24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa primeasca aceasta leapsha?
Păi, mulţi au primit deja. Mă gândesc la Meşterul Manole, Flore, Colţului liric, Dana T. şi Anca (chiar dacă nu au bloguri :-) Aş mai da şi altora, dar ori au primit deja, ori ştiu că sunt foarte ocupaţi.
Şi cine doreşte - e cu autoservire. :-)

amintiri din copilărie

Week-end-ul ăsta am fost la ai mei la Botoşani... şi la o nuntă. Ştiam că e o nuntă super sofisticată, nu cunoşteam decât părinţii mirelui şi mirele - cu care am copilărit, dar pe care nu l-am mai văzut de vreo 20 de ani. Am fost super curioasă să văd cum mai arată şi ce face. De la intrare, la primire (evident că nimeni nu ne cunoştea, probabil credeau că am greşit nunta :-), îl întreb: Alex, ştii cine sunt? Şi îmi spune: Da, eşti Dana mea. Dana Stiuj. Am rămas mască. M-a impresionat tare că m-a recunoscut; eu recunosc că dacă îl vedeam pe stradă nu ştiam cine e. Mi-am amintit cum jucam cărţi seara la bunici (Macaua şi război :-) şi de poveştile din după-amiezile de iarnă. Şi mă uitam la el - cum a crescut - îm mintea mea a rămas tot pe la vreo 5 ani :-)) Câte ceva despre nuntă: a fost într-un loc frumos, restaurant cochet, menu aristocrat, viţel la proţap, foc de tabără şi dansuri ţigăneşti în jurul focului. Mi-a plăcut "valsul" mirilor - de fapt un mix de dansuri - vals, MC Hamer (pe bune), Michael Jackson şi Shakira (cred). Mirii au dansat suuuper. O alt lucru inedit a fost momentul de reculegere pentru Michael Jackson (mirele fiind fan :-)) Cam asta e! În prima poză e Alex (la câteva luni) cu mama lui şi eu la vreo 2-3 ani; poza a doua e de la ziua mea (împlineam 6 ani): e Laura de la Braşov (în rochiţă, of course), Alex şi eu (în pantaloni şi cu cămaşă, of course) :-))

la parentes

plecăm tot week-end-ul la parentes. Avem de participat la o nuntă (care se anunţă inedită şi foarte sofisticată), avem de citit în patul de domnişoară :-)), de lenevit şi de mâncat mâncare nu ca, ci de la mama de-acasă.

Week-end plăcut vă doresc! :-)

BOUreanu

mă uitam aiurea la tembelizor. E vacanţă, cea mai mare parte a timpului citesc, iar pe la prânz dau drumul la teve cât îmi pregătesc siesta. Ieri (alaltăieri?!) îmi atrage atenţia scandalul cu ministra Tineretului... şi îl văd pe domnu Boureanu cum o face pe preşedinta comisiei domnişorică, motivând că e un cuvând din Dex... adică, ce aşa mare jignire ?!?!

Când ştiu că soţia lui, doamna Pelinel (mereu m-am amuzat de cuplul Boureanu-Pelinel; zici că sunt din Caragiale) e o tinerică blondă, genul de fotomodel insipid da cu pretenţii de divă, mă cam miră tupeul domnului pe care nu cred că întâmplător îl cheamă BOUreanu.

cu motanu' pe tricou

aici şi aici am văzut un concurs cu o leapşă pisicească. Trebe să-ţi pui motanu pe tricou (preferabil ca tricoul să fie pe tine :-) şi dacă oamenii te votează câştigi nişte tricouri frumoase cu papion asortat pentru pisică. Eu şi Mau am tot făcut şedinţe foto şi într-un final ne hotărâsem la poza de mai sus. Voiam să postez repede şi să vă rugăm să ne votaţi. Când să pun linkul văd că deja concursul s-a încheiat...

No, public cer scuze lui Mau (numele lui complet e Forel Motansky sau cu respect, Monseur LeChat) că l-am chinuit în cele 3 şedinţe foto :-( : una aseară, una azi la Ezăreni, iar a treia în seara asta... când ne-am gândit să punem jos tricoul, iar Mau să facă scheme de karate. N-a fost să fie :-)