sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Ziua cu fundiţă roşie

1 Decembrie, Ziua Mondiala de Lupta impotriva SIDA, este in fiecare an o ocazie pentru oamenii din toata lumea sa-si demonstreze solidaritatea fata de persoanele infectate cu HIV. In acest an, Romania se va solidariza cu cele peste 33,2 milioane de persoane care traiesc cu HIV/SIDA in lume, cei peste 420,000 copii care au fost infectati doar in 2007 (sursa: AIDS epidemic update: December 2007), cele peste 11,000 de persoane din tara noastra, din care peste 8000 sunt tineri (sursa: Compartimentul pentru Monitorizarea si Evaluarea infectiei HIV/SIDA in Romania – IBI “Prof. Dr. M. Bals ”).

Anul acesta, Fundatia “Alaturi de Voi” Romania impreuna cu partenerii sai, prin finantare UNAIDS, sub sloganul campaniei nationale „Deschide-ti Inima! Sunt la fel ca tine!”, dedica aceasta zi tinerilor care aduc speranta schimbarii in lupta impotriva discriminarii si a prevenirii transmiterii infectiei cu HIV prin promovarea unui comportament sanatos, lipsit de riscuri.

Astfel, in perioada 15 noiembrie – 15 decembrie, in Centrele ADV Romania din judetele Iasi, Constanta si Targu Mures, vor fi derulate o serie de evenimente a caror obiective vor viza in special:

  • Constientizarea populatiei ca discriminarea fata de persoanele care traiesc cu HIV/SIDA exista in variate forme;
  • Dezvoltarea unei atitudini pozitive fata de persoanele care traiesc cu HIV/SIDA;
  • Prevenirea transmiterii infectiei cu HIV;
  • Incurajarea testarii HIV voluntare.

Textul de mai sus e luat de pe site-ul Fundaţiei "Alături de Voi". Ei fac în fiecare an o activitate extraordinară pentru conştientizarea pericolului HIV/SIDA. Anul acesta am făcut o fundiţă umană uriaşă, am aprins lumânări pentru victimele SIDA, am dat drumul la baloane roşii cu mesaje legate, am primit isigne foarte frumoase şi pliante. Activitatea a fost în faţă la UMF - o locaţie care mi s-a părut mai potrivită decât Palatul Culturii. M-au impresionat desenele cu copii care au murit din cauza acestei boli şi am realizat cât de vulnerabili am fost cu toţii înainte de Revoluţie. Mi-a plăcut şi m-a întristat în acelaşi timp.

Mai multe detalii găsiţi aici. Când o să am timp o să postez un colaj cu poze de la activităţile din ultimii trei ani. A, în România ziua de luptă anti SIDA se sărbătoreşte în perioada 28 - 30 noiembrie, ca să nu se supere patrioţii (1 decembrie fiind şi ziua naţională a României).

vineri, 28 noiembrie 2008

Experienţă dinţologică

De vreo 3 zile mă chinui cu durerea de dinţi... de fapt de măsele. Am o măsea descoperită cu nevul la vedere şi din când în când îşi aduce aminte de scopul ei în gura mea - să mă chinuie. Sper ca marţi să am eu revanşa finală. Adică o să îmi calc pe temeri şi o să merg la stomatolog.
Am o experinţă ciudată cu stomatologii - nu am nimic personal cu ei, doar cu profesia lor. Am întâlnit când eram în liceu un măcelar (de fapt o măcelăreasă) care m-a chinuit la plombe şi de atunci am evitat să mai trec pe la dentişti. Anul trecut naşa mea (mulţumesc!) m-a dus la un stomatolog (recunosc, mai mult cu forţa) ca să-mi curăţ de carie dinţii din faţă. A fost peste aşteptările mele.... mă aşteptam să nu mă doară prea tare... cerusem anestezie... dar nu m-am aştepat să nu mă doară deloc. Nu mai ştiu care e numele stomatologului, are cabinetul în Podu Roş, în spatele tonetei cu covrigii buni. Ce pot să spun e că e un profesionist - şi are echipamente extraordinare... mi-a arătat pe computer toate etapele prin care au trecut dinţii mei - de la caria înfiorătoare la aspectul final - mai bun decât erau ei după dinţii de lapte.
Am muuulte de povestit în legătură cu experienţele mele dinţologice... pe scurt... am rupt pielea de scaunul de la măcelăreasă... am tras un cot în stomacul altei doamne stomatolog (era de copii, avea intenţii bune) încât a scăpat freza în gura mea. Şi-a revenit... mi-a spus că îmi putea tăia buzele, limba şi cine mai ştie ce... că îi pare rău... dar că nu putem colabora. Şi m-a dat afară politicos, dar ferm. Mi-am cerut scuze... şi am bifat unul dintre cele mai ruşinoase momente din viaţa mea.
Acum, m-am hotărât. Trebuie să merg la stomatolog. Din fericire pentru mine voi merge abia marţi sau miercuri. Week-end-ul ăsta merg la ai mei. Sper să rezist cu pastilele pe care mi le-am cumpărat cu generozitate de la farmacie. De durere, am ajuns să-mi iau Aulin pe întuneric la 3 dimineaţa. Azi e mai bine... nu ştiu dacă de la Solpadeină (care are un gust prea dubios ca să nu fie eficientă) sau de la Tador. Sper să fac faţă 3 zile cu cât mai puţine analgezice.
A, şi mulţumesc lui Cătălin (care mi-a înţeles starea) şi lui Mau (care a avut grijă să mă alinte şi să toarcă exact în zona unde mă doare).

miercuri, 26 noiembrie 2008

No, I said NO

Dacă e să recunosc care e "defectul" meu cel mai mare aş spune că nu sunt asertivă. Adică, ştiu ce înseamnă asertivitatea, am ţinut cursuri despre asta... dar îmi este foarte greu să o folosesc în viaţa de zi cu zi. Nu pot să spun NU, nu pot refuza să ajut pe nimeni chiar dacă asta înseamnă că îmi pierd resurse importante, că renunţ la timpul meu liber (şi aşa foarte puţin) şi că mă frustrez de ciudă în sinea mea. Din păcate sunt mulţi vampiri, care sug resurse şi timp în loc de sânge, care profită destul de des de carenţa mea de asertivitate.

Ei bine, azi am fost asertivă cam toată ziua. Am spus ce cred, am refuzat să fac mici favoruri altora şi mi-am respectat programul. Din acest punct de vedere azi a fost o zi deosebită – şi sper să se mai repete deşi presimt că nu va fi prea curând. Mda, mă declar mulţumită… mă duc să citesc… pentru că deşi mi-am luat de lucru acasă îmi păstrez atitudinea asertivă şi amân treaba asta până mâine la job. Mâine e o altă zi, like Scarlett says.

Asertivitatea înseamnă apărarea drepturilor personale şi exprimarea gândurilor, sentimentelor şi convingerilor în mod direct, onest şi adecvat, fără a viola drepturile altei persoane (Lange şi Jacubowski). Pe scurt, să ai comportament asertiv înseamnă să ai abilitatea de a spune Nu, să poţi refuza ferm pe ceilalţi fără însă a-i jigni, dar şi să-ţi poţi exprima emoţiile, atât pozitive, cât şi negative (aceeaşi condiţie - fără a jigni). Mai multe detalii aici şi aici.

duminică, 23 noiembrie 2008

Oboseală cronică

Cred că de asta sufăr - oboseală cronică. Spuneam săptămâna asta că am ajuns la limită: sunt aşa de obosită încât mă simt la un pas - de isterie sau de depresie... nu ştiu care din ele e mai aproape.
Am sperat că în week-end mă voi odihni. Nu a fost aşa. Mă simt mai fresh, dar încă obosită. Mă bucur că am avut musafiri la masă, asta m-a mai înveselit. Sâmbătă seară a fost Teofan, Măriuca şi maman :-) iar în seara asta Olguţa şi Adi.
Mâine începe o nouă săptămână. Până atunci iau mâţa şi cartea şi mă retrag în pat să citesc la lumina veiozei mele cu floarea soarelui. Noapte bună!

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Prima ninsoare

Azi dimineaţă când am ieşit din casă ningea. Din casă credeam că plouă... şi m-am bucurat mult să văd fulgii. Problema e că a venit şi frigul... am îngheţat până la 41... am fost în Copou la un Simpozion... da, nu mă pot astâmpăra nici sâmbăta. Când m-am întors, l-am scos pe Mau pe balcon să vadă primii fulgi din viaţa lui - nu i-a plăcut :-( a mieunat şi a vrut înapoi... O să-l scoatem când e zăpada mare şi o să vă povestim cum a fost!
Acum ninge liniştit... :-) noi am făcut curat în casă şi mâncare... ardei umpluţi de post şi ciuperci. Aşteptăm diseară pe Tefo şi Măriuca însoţiţi de mama lor... cred că şi Mau abia i-aşteaptă :-)

vineri, 21 noiembrie 2008

Toamna se numără bobocii ...

Vineri am avut balul bobocilor de clasa a V-a şi ca să respectăm tradiţia am organizat marele eveniment la Teatrul Luceafărul. Am avut emoţii, nu am vrut să dansăm - dar ne-am răzgândit, am avut parte de momente distractive, de teatru, de cântece şi dansuri. A fost frumos, am primit diplome de bobocel, am ales Miss şi Mister bobocel.

Gata, de-acum nu mai suntem bobocei! Suntem elevi mari de clasa a V-a. :-)

luni, 17 noiembrie 2008

Luni, o zi ciudată



Chilian - Ce caut eu in viata mea ?
Asculta mai multe audio Muzica »
Când eram în liceu circula o vorbă printre noi: Lunea nici iarba nu creşte... azi dimineaţă m-am trezit cam fără chef... m-am spălat pe faţă şi am plecat spre job. Azi e cumva ziua mea liberă, dar am zis să vin să mai lucrez la hârţoage... Lunea parcă nici cafeaua nu-şi face efectul - deşi am pus o lingură în plus de ness.
Mda, lunea e o zi ciudată, vorba lui Chilian... iar întrebarea Ce caut eu în viaţa mea?? pare să-şi justifice continuarea: De ce-am venit? Să-mi tulbur liniştea...

Pe cine să-nfrunt??? Cu cine să lupt?!?

duminică, 16 noiembrie 2008

Bella Italia - honeymoon


Am nevoie de timp ca să postez... las melodia asta despre Firenze până o să mă mobilizez să scriu... A fost extraordinar ;-)

joi, 13 noiembrie 2008

The best wedding ever - nunta toamna




poveste de mai
Asculta mai multe audio Muzica »
Pe 10 noiembrie am împlinit un an de când am devenit family şi în ochii lui Dumnezeu. Mie înainte nu-mi plăceau nunţile. La toate nunţile la care fusesem văzusem numai stres, tensiune, veselie forţată, teama că cineva se va îmbăta şi va face scandal.
Ei bine, nunta mea mi-a schimbat optica... dacă ştiam că o să mă distrez aşa de bine mă măritam mai repede... :-)
De ce a fost o nuntă aşa de frumoasă? Pentru că:
- a fost toamna, într-o zi frumoasă de noiembrie;
- de 95 % dintre pregătiri ne-am ocupat NOI;
- am avut invitaţii făcute de noi, foaaarte frumoase;
- am avut doar flori naturale - de la florile din pieptul invitaţilor, la florile din aranjamentele din sală, de la intrare şi până la florile din părul meu - chiar şi tortul a fost ornat cu trandafiri naturali;
- am avut invitaţi cu bun simţ, mult mai mulţi decât ne-am aşteptat (cu vreo 40 mai mulţi);
- am respectat foarte puţine tradiţii tembele - prin urmare nu am avut horă în faţa blocului şi nici batic pe cap;
- am avut invitaţi de foarte departe care au venit doar pentru noi: multe mulţumiri lui Sarah şi lui Ute care au venit din Germania şi Laurei de la Braşov;
- la fel de multe mulţumiri invitaţilor de la Iaşi, Bacău, Oneşti, Câmpulung, Ploieşti, Humor, Suceava, tot judeţul Botoşani etc. etc. etc.
- am avut naşi super simpatici şi admiraţi de toată lumea;
- am avut mărturii din organza aurie - cum mi-am dorit, dar şi un calendar cu 15 file făcut de noi special pentru toţi invitaţii (imaginile erau poze făcute de noi din locurile unde am fost împreună);
- tot noi am făcut: căsuţa pentru cadouri, cardurile de masă, şampaniile transformate în mire şi mireasă, coşurile pentru flori, paharele ornate pentru miri şi naşi, ornamentele cu lumânări de la intrarea în restaurant;
- nu s-a bocit - parentes au fost bine instruiţi - s-au abţinut cu greu, dar s-au abţinut;
- am avut un restaurant extraordinar - Belvedere;
- am avut registru de nuntă - fiecare invitat ne-a lăsat scris acolo impresii de la nuntă - mulţumim lui Miha care a avut grijă de asta;
- am avut câte o eşarfă din organza aurie pentru fiecare domnişoară de onoare - eşarfe făcute de noi;
- am avut o slujbă extraordinară la biserică - cu patru preoţi, dascăl şi cor;
- muzica a fost foarte tare - orchestră - fără nici o manea;
- meniul a fost foarte atent selecţionat şi se pare că a plăcut la toată lumea;
- am fost furată într-un super club unde m-am distrat la nebunie;
- Cătălin mi-a cântat când am revenit după furat;
- am dansat de mi-am distrus picioarele;
- am citit cu o seara înainte cartea lui Kinsella care m-a binedispus teribil;
- după nuntă am dat fiecărui invitat măcar câte cinci poze de la nuntă plus un card de mulţumire;
- nu în ultimul rând - am fost răsplătiţi financiar de către invitaţii noştri muuuuuuuuult mai bine decât ne-am fi imaginat vreodată.

marți, 4 noiembrie 2008

Peripeţiile lui Mau


Aventurile lui Mau în lipsa noastră :-)
S-a obisnuit cu Anca, Teo şi Măriuca, a tors, a mieunat, s-a jucat, a fost vesel. I-a plăcut la nebunie mâncarea umedă şi nu prea s-a atins de cea solidă. S-a jucat cu pantofii şi şosetele noastre; a răsturnat gunoiul. Când Anca i-a schimbat nisipul din baie, a sărit în cadă, apoi în chiuvetă, vesel foc! A fost tare simpatic!
Mulţumim din suflet Ancăi & company. Pentru că Mau a fost totuşi cuminte, i-am adus o conservă care se cheamă Mao :-))

luni, 3 noiembrie 2008

Târgul şi Piatra Neamţ

În excursie la Neamţ m-am angajat fără să mă gândesc prea mult... voiam la un moment dat să mă răzgândesc, dar mă bucur că nu am făcut-o. Am nişte amintiri extraordinare acum.
Day 1 - plecare spre Târgul Neamţ
Am plecat dimineaţa la 7 de la Gara Internaţionlă şi ne-am oprit la Codrii Paşcanilor pentru mic dejun. Apoi am plecat spre Târgul Neamţ, am vizitat mănăstirea, osuarul (care a plăcut cel mai mult copiilor), apoi Biserica Vovidenia, unde am văzut o pictură pastel în care domina vernilul, foarte frumos.
Puţin mai târziu am vizitat Casa Memorială "Visarion Puiu" şi Muzeul "Mihail Sadoveanu". Acolo, ghidul nostru, un călugăr, ne-a povestit despre Sadoveanu şi Visarion Puiu cu un talent demn de domnul Trandafir. Părintele era o adevărată carte de istorie combinată cu literatura, extraordinar. Casa este foarte frumoasă, reşedinţa de vară a lui Sadoveanu, există un pian unde se poate cânta dacă cineva se pricepe... sunetele sunt foarte armonioase.
După atâta istorie, am plecat la zimbrărie... un fel de Zoo foarte îngrijită. Am văzut căprioare, urs, cerbi (inclusiv lopătari) şi evident zimbri. Ne-am oprit apoi la Izvorul Muntelui să vedem Ceahlăul, să mâncăm şi să ne jucăm. Spre seară am ajuns la Piatra Neamţ, ne-am cazat şi am plecat la o plimbare nocturnă prin oraş. Noaptea am avut parte de discotecă şi am dezlegat o mare dilemă - cine a spart uşa?!?! :-)
Day 2 - telegondola şi Piatra Neamţ
A doua zi, imediat după micul dejun am plecat direct spre telegondolă. Plimbarea pe deasupa oraşului e foarte frumoasă şi merită banii (nu foarte mulţi, oricum). Acolo am făcut o mică plimbare prin pădure, am fondat cu copiii mei Grupul vesel, având fiecare câte o isignă cu câte un Smiley. Am coborât în oraş, am luat masa şi ne-am reîntors la Iaşi, în autocar cântând cântece de voie bună.
De remarcat:
- campaniile sociale din Piatra Neamţ, mai ales cea de combatere a cerşetoriei şi cea de traversare responsabilă a pietonilor;
- curăţenia din oraş;
- ce frumos arată Piatra Neamţ noaptea;
- preţurile rezonabile/foarte mici de la intrarea la muzee (cam 1-2 lei);
- copiii noştri care au fost foarte cuminţi, în topul cuminţeniei fiind, of course, copiii mei de la 5A :-)