Oh-la-la... une soirée parfait!

Ce soir nous avons eu une soirée parfaite. J’ai vu un film extraordinaire – Sabrina, un film blanc&noir fait en 1945. Aprés ça, nous avons fait des crêpes avec du fromage et du confiture (orange, cerise et fraises). Tout le soir nous avons parlè en français! Maintenant je lis mon livre russe et j’adore mon mari.
Oh-la-la, que la vie est belle !!!

Mon amour, ce chanson c’est pour toi ! Je t’aime ! :-)

Mes Dammes and Monsieurs... les artificies

Aseară, după o zi de curăţenie, eram aşa, într-o stare mai melancolică... cu coktail şi reverie :-) Pe la 7 ne-au sunat Olguţa cu Adi să ieşim în oraş.... şi am zis că de asta am nevoie ca să ies din starea de amorţeală. Am mers pe jos până la Palatul Culturii (wow), m-am scălămbăit pe zigzaga (când am ajuns noi cânta Loredana Groza), apoi am căscat gura la artificii... foarte frumoase, dar prea jos... ne-am murdărit hainele cu resturile lor ?!?! Mda, acasă m-am jucat cu un colaj şi iaca ce-a ieşit!

Toată agitaţia era pentru Ziua Unirii...
După artificii, am venit înapoi acasă (pe jos!), i-am luat la noi pe O&A şi am făcut o pizza, pe care am savurat-o cu un pahar de vin roşu delicios! Şi gata!

La mulţi ani, MIHA!

La mulţi ani, Miha! Să ai parte de sănătate, de fericire, de bucurii, de prieteni ca noi :-)

Şi de o naştere foarte uşoară! - avem noi un cadou pentru tine, dar cel mai frumos cadou vine mâine - mă strânge stomacul numai când mă gândesc! Te iubim mult!
Aici e un cântecel pe care ţi-l dedicăm cu drag! Happy birthday!!!:

I am a Sunflower :-)

Of course I am! Am scris şi aici despre asta!

I am a Sunflower What Flower Are You?

Deci, cum sunt eu ca floare de soare:
"When your friends think smile, they think of you. There is not a day that goes by that you can't find something good about the world and your fellow human."

Am emoţii!

Da, am emoţii... eu care mă laud că am un control emoţional demn de laudă... uite că m-am trezit ieri că am emoţii. Motivul? Am cumpărat haine de bebeluş... adică nu haine de copil, haine de bebeluş, mici de tot. N-am rezistat! Cătălin tot spune că e timp, dar Mihăiţă vine vineri, nu? Tre să fim pregătiţi. Şi dacă i-am luat un body portocaliu cu steluţă lui Mihăiţă, am mai luat şi unul roz cu guleraş pentru nepoţica prin alianţă care va veni în aprilie. Şi am mai luat şi un costumaş cu nădragi şi jachetă cu girafă. Pentru nimeni în special... să fie acolo ;-)

Pe când hoinăream printre haine de bebeluşi m-a trăznit... prietena mea va avea un copil... şi m-am emoţionat :-) Şi m-am gândit la Angie în Canada cu Alexuţul ei şi la Ionela cu Teodora ei... şi m-am emoţionat mai tare. Prietenele mele au copii! Wow!

Delăsarea-mi prinde bine

Când eram mică mama-mi zicea "ce poţi face azi nu lăsa pe mâine"; când m-am făcut mai mare mă distra şi zicala că "ce poţi face azi, nu lăsa pe mâine, lasă pe poimâine, că până atunci ori nu mai trebuie făcut, ori face altcineva în locul tău". Ei, joi am primit un telefon de la şefi mari să fac un dosar... l-am lăsat pe vineri că era deja după-amiază... vineri l-am lăsat pe luni, că, deh, am şi eu dreptul la week-end, iar luni am lăsat pe marţi... că na, luni e prima zi din săptămână şi nici iarba nu creşte (ar fi şi ciudat în ianuarie, dar asta e altă poveste). Azi... hai să mă apuc de dosar... şi primesc mesaj că nu mai trebuie, că a fost o încurcătură şi nici nu e nevoie....

Eeeeiiii, dacă stăteam joi seara şi munceam, sau mai grav, în week-end nu mă ofticam?!?!?! Ba da! :-)

Deci, aşadar şi prin urmare şi delăsarea e bună... uneori! Ca să vezi!!!

Vă pot ajuta cu ceva?

Nu, staţi... nu vă înghesuiţi... nu mă ofer să ajut pe nimeni! Azi sunt prost dispusă, nu mi-am băut toată cafeaua, mi-e frig şi am chef să mă bag în pat cu cartea rusească de la Anca.
Voiam să scriu despre ajutorul necerut - care e la fel de frustrant şi enervant ca şi atunci când ai nevoie de ajutor şi nu sare nimeni.

Deci, ieri ne-am întors în Carrefour Era - nu pentru cumpărături ci pentru o problemă administrativă. Cătălin s-a dus cu trebi, iar eu am zis că mă plimb prin magazine vreo jumate de oră. Intru mai întâi la Meli Melo... fără gânduri, dar aşteptând să am feeling-ul ăla că vreau să-mi iau ceva... OK! Vine o domnişoară, mă întreabă "Pot să vă ajut cu ceva?" Zic "nu, mulţumesc, mă descurc!" Ea "căutaţi ceva anume?" Eu "nu, mulţumesc, vreau doar să arunc o privire... poate-mi place ceva". Ea "Dacă doriţi ceva pe mov avem şi nuanţa asta..." Eu "da, mulţumesc, o să mă uit..." Ea - nu mai pleacă de lângă mine... Eu mă enervez, mă întreb dacă am faţa de killer la mine (n-o aveam), las mărgelele la locul lor şi dau să plec... Ea "vă mai aşteptăm pe la noi" Eu "da, mulţumesc" - dar în gândul meu "asta s-o crezi tu!"
OK! Intru vis-a-vis la BamBoo... aceeaşi poveste... "vă pot ajuta cu ceva, nu, mulţumesc! avem asta la ofertă! Da, mulţumesc, nu vreau! etc. etc.
Intru la Plafar... nici nu fac 2 paşi în magazin (la propriu) şi doamna "Vă pot ajuta cu ceva??" Ei, chiar mă enervasem... Zic "Da, un supliform" Îmi dă repede, face bonul, plătesc.... şi îi spun că aş mai fi cumpărat şi altele dacă m-ar fi lăsat să arunc o privire..." Ea nu se prinde, eu ies... şi mă îndrept spre alt magazin unde probabil aş fi fost ajutată împotriva voinţei şi chefului meu, dar sună telefonul şi mă recuperează repede Cătălin.

Concluzia: e ok să ajuţi oamenii care-ţi intră în magazin, că doar de aia eşti plătit acolo, dar să sufoci omul nu e deloc ok... Nu am vrut să spun că e bine să nu te ajute deloc (cum fac domnişoarele de la House of Art), dar nici să cadă în extrema cealaltă... Şi să nu aud că aşa e în străinătate... domnişoare dornice să te ajute la orice că nu e aşa. Acolo te întreabă o dată, dacă zici nu, te lasă în pace că sunt conştiente că şi tu ai gură să întrebi... Nu mi s-a întâmplat să mă sufoce nimeni cu întrebări sau sugestii şi am testat până acum magazine din Franţa, Germania, Italia... dacă e să fiu corectă recunosc că în Grecia am mai dat peste situaţia asta... dar tot româncuţe erau domnişoarele dacă mă gândesc mai bine...

Acasă m-am gândit care ar fi soluţia la astfel de situaţii... nu pot să nu mă mai duc la cumpărături, nu? Dar... aş putea să-mi dezvolt asertivitatea, aş putea să devin ironică prin răspunsuri pregătite... Aşa că, data viitoare când sunt sufocată cu "vă pot ajuta cu ceva" o să răspund cu una dintre variantele de mai jos, în funcţie de stare, de zi, de domnişoară:
- da, o cafea neagră, vă rog!
- da, mi-ar prinde bine un masaj!
- da, ajutaţi-mă cu sacoşa asta, s-a făcut cam grea!
iar lista rămâne deschisă...

Later edit: între timp am băut cafeaua, am citit, am dat drumul la centrală şi e cald în casă şi am revenit la sentimente mai bune. dar tot nu renunţ la răspunsurile de mai sus! :-)

Când vreau eu să fiu cucoană

Bajo Fondo-Scent of a Woman Tango
Asculta mai multe audio Muzica »

Când eram copil mama înţelegea prin a mă îmbrăca frumos a mă îmbrăca curat. Bunica Catinca mă vedea îmbrăcată frumos dacă eram îmbrăcată în alb (mai ales să am pantaloni albi), iar bunica Maria nu dădea 2 bani pe haine - frumoase erau hainele "celi buni" şi atât! Ei, cu aşa o atitudine în familie concluzia e că nu-mi place să mă elegănţesc, dar îmi plac hainele sofisticate, simple, iar stilul meu e şi retro şi trendy în acelaşi timp :-)

Îmi place să mă îmbrac comod, stil casual, dar să am şi acel je ne sais quoi care e numai al meu. Îmi place să fiu altfel, dar să nu ies în evidenţă. Printre cele mai excentrice chestii pe care le-am avut au fost: părul în două codiţe (vara e şi foarte comod), şuviţe albastre într-un an de Crăciun, eşarfe (multe în stilul hippy), pălării, genţi (niciodată poşete) mari şi foarte comode, pe care le port în stil poştăresc. Îmi plac ghetele, pantofii joşi (urăsc să merg pe tocuri, deşi îmi plac ?!?), eşarfele (am vreo 200), mănuşile, pălăriile, colierele (lemn, plastic, ciudate), brăţările, şosetele colorate, broşele (mai ales cele cu mesaje de campanie gen anti HIVSIDA), hanoracele, iile, bluzele cu mânecă largă în stil medieval, gluga de la geacă, jachetele, tricourile cu mesaj, pantalonii 3 sferturi, poncho-urile, sandalele "de fetiţă", vestele, lenjeria de bumbac. Stilul meu e cam ca tangoul de mai sus.

Nu-mi place: să-mi vopsesc unghiile, să port fuste (iecs), ciorapi lungi, machiaj, cercei, bijuterii, poşetele, sclipiciul şi atitudinea de mare damă feminină şi sensibilă - bleah!

Acuma, când vreau eu să fiu cucoană, de obicei:
- mă machiez;
- îmi aranjez părul (atât cât îmi permite potenţialul lui limitat);
- mă îmbrac cu pantaloni negri, cu o cămaşă sau o bluză cu un oarece decolteu;
- obligatoriu arunc la gât o eşarfă;
- îmi pun un colier simpatic, brăţară şi inelul de logodnă cu piatră verde;
- ochelarii noi;
- mă parfumez cu Pur desir de lila sau cu Chanson Magique;
şi îmi iau o atitudine de siguranţă de sine. Şi un zâmbet discret şi misterios (în genul ce ştiu eu şi nu ştii tu)! Şi gata! Sunt cucoană! :-)

Povestea ochelarilor mei

Am impresia că sunt ochelaristă de când mă ştiu... de fapt port ochelari din clasa a V-a (deci de la 10 ani!). Ochelarii sunt parte din mine, e primul lucru pe care pun mâna dimineaţa şi ultimul pe care pun mâna seara (asta dacă nu dorm cu ei, iar dimineaţa am nişte urme ca-n desene animate). Mai fac şi duş uneori (ba mă mai spăl şi pe cap) cu ochelarii pe nas - dar asta e altă poveste :-)

Deci, eram în clasa a V-a, era toamnă şi după mai multe încercări eşuate am realizat că nu mai văd aşa de bine la tablă. Am cerut alor mei să mă ducă la control, mama m-a dus, am descoperit că am miopie destul de mare pentru vârsta aia (-1), mi-am ales o ramă cu negru şi roşu, bengoasă (cel puţin aşa mi se părea atunci), m-am dus la şcoală şi am anunţat tare că port ochelari (am radiat la privirile pline de invidie ale colegelor). Apoi am aşteptat să vină comanda de la oftalmolog. Peste vreo 2 săptămâni, când am venit acasă cu ochelarii, tata a reacţionat admirativ (la suprafaţă), dar ciudat în inerselfu lui (de parcă avem un handicap foarte grav; eu cred că de fapt era vorba de o tipă care purta ochelari şi care lui nu-i plăcea! :-). Whatever! Cert e că am făcut furori în clasă... pe vremea aia foooarte puţini copii aveau ochelari... şi erau de obicei batjocoriţi.... Eu am avut norocul ca alor mei colegi să le pară foarte cool chestia asta! Sic! Acum, din păcate, foarte mulţi copii poartă ochelari, e o raritate să ajungi la 18 ani fără ochelari!

Ştiu că nu mă deranja deloc purtarea ochelarilor... deşi îi dădeam jos destul de des... sau îi uitam prin buzunare... Evident, am trecut şi prin perioada "aragaz cu patru ochi" - la care răspundeam cu clasicul pe atunci "şî ci, ţii ciudî?", că ăsta era răspunsul când te enerva cineva la 10-11 ani.

Cu o chestie nu mă puteam împăca... nu puteam merge la taoletă cu ei pe ochi... mă blocam şi gata! Aşa se face că, înainte de a mă aşeza pe tron, lăsam ochelarii jos. Când să mă ridic (fără ochelari pe ochi, evident!), nu vedeam ochelarii şi îi călcam... şi se rupeau... şi îi spuneam mamei că s-au rupt în ghiozdan... Aşa se face că iar mergeam la control, iar îmi făceam ochelari noi... din ce în ce mai urâţi :-( Pe vreme aia (înainte de 1989 şi imediat după) nu puteai alege decât din cel mult 2 rame de ochelari (mă refer la ramele de ochelari pentru copii!). Îmi amintesc şi acum de nişte ochelari groaznici de plastic alb transparent (încă îi mai am printr-un sertar de-al mamei), în care ochii mei arătau ca ochii unei broscuţe... Tot pentru că era criză de rame sau de lentile (şi atunci eram în criză!) a trebuit să port vreo lună ochelarii lipiţi cu scotch... arăta groaznic! A, şi am mai purtat vreo 2 săptămâni ochelarii sub formă de monoclu ... una din lentile îmi cădea. Şi uita aşa, am devenit cu timpul expertă în reparat ochelarii... ştiam să le prind înapoi lentila, să le strâng şuruburile cu o şurubelniţă mică... mai ceva ca un tehnician oftalmolog.

La liceu, când mă iniţiam în feminism, nu mă interesa deloc designul ochelarilor... pentru mine erau un obiect necesar şi nu unul estetic (aveam colege care-şi puneau ochelari de formă). Recunosc însă că îmi plăcea aerul intelectual pe care mi-l dădeau ochelarii (o babă chiar mi-a spus pe la 12 ani... se cunoaşte că e deşteaptă, poartă ochelari!). Mai tre să spun că faptul că citesc destul de mult nu are legătură cu ochelarii (ai mei sunt de distanţă, nu de citit), aşa cum îmi reproşa bunica :-). Şi în facultate şi după am avut acceaşi părere despre utilitatea şi estetica ochelarilor... până în decembrie când am făcut un control oftalmologic gratuit la job. Atunci m-am hotărât să-mi schimb şi ramele (cele vechi îmi lasă nişte urme verzi pe la ochi şi urechi de zici că am început să mucegăiesc... başca că îmi fac şi nişte răni groaznice vara la nas)... şi m-am alintat cu o pereche de rame Donna K (ăştia din poză). Sunt şmecheri, sper că îmi stau bine (mie îmi plac, ceea ce e mai important!), sunt uşori şi comozi şi sunt cu protecţie pentru razele de la computer (sau ceva de genul ăsta!).

Concluzia acestei poveşti (şi ce am vrut să spun de fapt) este că astăzi mă simt bine în sensul de sunt fudulă cu ochelarii mei noi, marca donna k! :-)

Sunt cea mai tare din lume!

Părerea unui copil de 8 ani! Şi da, domna sunt eu! :-)

Cărţi şi ceai cu dichis

Dimineaţă m-am simţit bine dispusă - o zi însorită şi plină de lucruri bune. Spre după amiază ziua s-a făcut naşpa... nu am mai avut chef de lucrat, am citit cu plictis, iar Cătălin mi-a propus o plimbare la Cărtureşti. Ziua mi s-a terminat la fel de bine cum a început! Mi-am luat o super Craft book (English, of course, 40 lei), o carte de la Polirom la oferta de 5 lei şi un cadou pentru o persoană deosebită care de o vreme încoace îmi dăruieşte cafeaua mea preferată (ea fiind amatoare de ceai). I-am luat ceai Tropical Green (ceai verde, petale de floarea soarelui - eee!!! - bucăţi de ananas şi mango, şofran) şi o cutie metalică super drăguţă pentru ceai.
Da, am încheiat seara cu dichis, ce mai!

Joaca cu Soarele

Dimineaţa Soarele se joacă în fereastra de la job. Dacă mai adaug cafeaua şi un zâmbet de copil am chef de muncă toată ziua! :-)
Să aveţi parte de o zi bună şi însorită!

Mau undercover

Când caloriferul e cald şi vrea să ne spioneze fără ca noi să îl vedem agentul secret Forel Motansky, cunoscut sub pseudonimul de Mau devine undercover. Ca să nu îi afectăm stima de sine de cele mai multe ori ne prefacem că nu îi vedem coada sau lăbuţa care mai scapă de sub acoperire :-)

Lepădarea de Crăciun

De când mă ştiu am fost Christmas fan (mă rog, o perioadă am fost fan Moş Gerilă - alte timpuri). Chestia asta mi se trage de la mama, care a ţinut întotdeauna să avem brad natural, să avem globuri frumoase (am la ai mei globuri vechi de peste 30 de ani!), să împodobim casa de Crăciun. Tot de la mama am învăţat că bradul tre să fie împodobit colorat (ca un brad de Crăciun, nu?) - de aceea nu prea îmi plac brazii unicolor (acum mama are şi un brăduţ alb pe care îl împodobeşte numai cu albastru, da oamenii se mai schimbă).

Când eram adolescentă îmi plăcea la nebunie să fac bradul - dar şi să-l stric (astea erau expresiile, na!) catalogând fiecare cutie de globuri. În timp am adunat multe chestii de Crăciun (globuri, beteală, ornamente etc. etc. etc.), mai ales acum vreo 2 ani când am fost de sărbători în Germania şi mi-am luat o groază de chestii de la reducerile de după Crăciun. Ce să mai, de Crăciun casa mea este raiul fiecărui copil... brăduţi peste tot, fiecare cameră e împodobită - inclusiv baia :-)

Anul ăsta însă, m-am apucat să scot Crăciunul (aşa numesc eu cutiile cu ornamente) în săptămâna Crăciunului (altădată casa era împodobită de pe 1 decembrie). Era cam 1 noaptea, aşezasem vreo 2 ghirlande pe hol şi m-am plictisit. M-am aşezat pe scaun în bucătărie cu mâţa în braţe (care nu mai putea de curiozitate) şi m-am întrebat dacă să mai continui... dacă nu ar fi mai bine ca anul ăsta să las totul în cutiii - şi aşa în a doua zi de Crăciun plecăm la Botoşani unde totul e împodobit de mama... să nu mai fac dezordine.... şi deodată m-a lovit! NU MAI VREAU SĂ PUN ÎN CASĂ CRĂCIUNUL! Gândul ăsta m-a uimit şi m-a îngrozit - mi-am spus mereu că oamenii care nu-şi împodobesc casa de Crăciun sunt reci, detaşaţi şi plicticoşi. Mi-am spus că dacă am ajuns ziua în care nu mai vreau casa împodobită de Crăciun, fie am îmbătrânit tare (aşa, ca oamenii ăia, reci, detaşaţi şi plicticoşi), fie m-am acrit ca o fată bătrână. M-am mobilizat, m-am ridicat de pe scaun, am aruncat o bucată de beteală mâţei, am scos toate cutiile şi până la 3 dimineaţa casa era împodobită - mai puţin bradul, pe care l-am împodobit în Ajun cu Cătălin. Şi m-am simţit bine, ca şi cum făcusem ceea ce trebuia făcut :-)
Ieri însă a venit momentul lepădării de Crăciun, adică de ornamentele lui... pentru că spiritul Crăciunului e mereu viu în sufletul meu!!! (na, am vorbit exact ca în semeseurile alea idioate!).

Ce aş face dacă nu mi-ar fi frică

Tot am citit despre leapşa asta în blogosferă şi mi-am zis să încerc şi eu. Deci, ce aş face dacă nu mi-ar fi frică?

- aş pleca în America sau Canada (mai mult în America) şi aş lua-o de la capăt (deşi nu cred în chestia asta cu de la capăt, viaţa e o permanentă continuare) - fără bani şi cu entuziasm;

- aş spune exact ce gândesc oamenilor care-mi plac, dar mai ales celor care nu-mi plac;

- aş face un copil cu dragoste şi fără raţiune (eu, nu copilu' :-);

- aş face credit pe 30 de ani pentru o casă;

- aş pleca din nou în Italia cu Cătălin de Valentine's Day (aşa cum mi-a propus de Crăciun);

- mi-aş schimba job-ul şi m-aş angaja la un ONG sau la o firmă la Resurse umane;

- m-aş uita la partea a 2-a şi a 3-a a unui film groaznic, pe care îl urăsc şi nici nu vreau să îi spun numele (dacă aş putea l-aş obliga pe scenarist să se ducă la psihiatrie);

- dacă nu m-aş teme de ridicol (şi dacă n-aş avea bun simţ): m-aş îmbrăca cu haine mulate; aş purta bluze înflorate; aş purta fuste scurte şi cu volane.

Cam atât! Aş face probabil mai multe lucruri pe care nu cred că nu le fac de frică ci pentru că nu vreau.

Colour and the City

Ieri am venit obosită, foarte obosită de la job (aşa, ca în prima zi!). Am mâncat ceva (dacă tartinele se pot numi prima mâncare a zilei), m-am trântit în pat cu jeleurile rămase de la Crăciun şi m-am gândit că e momentul să văd şi eu (finally!) Sex and the city - filmul.

Rămân la ideea că e un film (serial) la care te uiţi cu prietenele, comentezi admirativ sau răutăcios, râzi în hohote sau te gândeşti cu jale că şi tu ai trecut prin asta. Mie mi-a plăcut... deşi semăna mult cu serialul (la care sunt fan!). Cel mai mult mi-a plăcut când cele 4, pentru că era un copil la masa lor de bârfe, au schimbat cuvântul sex cu a colora... : Eu n-am colorat de 6 luni (Miranda), Să vezi când colorează Big (Carrie) etc. M-am distrat la nebunie... am mai râs şi în alte locuri, dar asta pentru mine a fost cea mai tare poantă (de aici şi titlul postării). Nu pot spune că e cel mai tare film văzut ever, că e mai bun sau mai slab decât serialul... pot spune doar că m-a binedispus într-o după amiază de iarnă, când afară erau -5 grade. Şi că după ce l-am văzut am fost la un pas de a renunţa să citesc nuvela lui Tolstoi pentru o carte chick-lit de la Polirom :-).

Melodia îmi aminteşte de spiritul serialului... o dedic tuturor prietenelor mele care trec pe aici.

Nu ştiu de ce nu pot posta melodia; până găsesc eu cum să fac daţi click direct aici.

New Year’s Resolution 2009

Acum un an scriam aici ce am făcut în 2007 important şi ce intenţionez să fac în 2008. Ei bine, a venit momentul... să văd ce am făcut în 2008 şi să văd ce-mi propun pentru 2009.

Deci ... să vedem ce-mi propuneam şi ce s-a realizat:
- să trec cu bine cele 50 de examene... ca deh, sunt iar studentă :-); yes :-)
- să iau noua licență și atestatul de psiholog liber profesionist; doar licenţa -yes :-), atestatul probabil în 2009 (nu mi se mai pare la fel de important!);
- dacă timpul și banii ne permit să mergem în Canada în vizită la Angie, Adrian și Alex; - no :-(
- să planificăm un bebe; no :-(
- să-mi păstrez hotărârea de a citi seara în loc să mă uit la teve... viața e prea scurtă ca să-ți petreci un sfert din ea în fața tembelizorului; yes :-)
- să ne plimbăm mai mult – in the city, în țară dar mai ales în afara ei; yes :-)
- să am mai multe initiațive... atât în family cât și la job; so-so :-|
- să reușesc să-mi fac jurnalul de călătorie pe blog (de când mi/am propus asta!!!), să scriu despre locurile care mi/au plăcut, despre Iașul meu personal, despre mine și prietenii mei și despre tot ce/mi mai trece prin minte, preferabil idei :-) so-so :-|
- să biciclesc mai mult... da, da, da... no :-(
- să fiu mai bună, mai altruistă și mai relaxată; so-so :-|
- să-mi ajut copiii să termine clasa a 8-a, cum o fi, dar s/o termine; yes :-)
- să încerc să câștig mai mulți bani... so-so :-|
- să fiu mai veselă și repet, mai relaxată! so-so :-|
Cam asta îmi propuneam pentru 2008. O parte le-am realizat în totalitate, o parte deloc, o parte doar pe jumătate!

Ce am făcut în plus în 2008 şi merită amintit??? Din nou, ordine aleatorie...
- iar nu-mi amintesc nimic din prima parte a anului, de parcă iarna intru în amorţeală...
- cursul festiv şi banchetul pentru dinozauri (clasa a 8a) din iunie;
- Seminarul naţional One Level Up din iulie, de la Buşteni, în urma căruia am lansat CreActorii (unul dintre cele mai dragi proiecte de până acum);
- Tabăra de aventuri Viaţa, despre care am povestit aici, a fost poate cea mai tare experienţă personală a anului; Am descoperit în mine resurse pe care le credeam inexistente sau amorţite, m-am descoperit că sunt curajoasă, că îmi place Viaţa, că sunt o supravieţuitoare, că ridicolul e neînsemnat pe lumea asta, că experienţele mari se obţin şi prin emoţii tari...
- luna de miere din noiembrie (e adevărat că la un an distanţă) la Florenţa, Pisa şi Siena, despre care am vorbit, sau voi vorbi curând aici; Am re-descoperit Italia, şi am avut revelaţia Florenţei - am dansat în faţa Turnului înclinat din pisa şi pe Ponte Vechchio, din cauza asta, ce mai, a fost best honeymoon ever!!!
- vacanţa cu Johannes and family de la Voroneţ - aici;
- am început o nouă aventură care acum se numeşte 5A, o aventură care mă provoacă în fiecare zi şi căreia îi sunt recunoscătoare;
- ne-am luat pisică, pe Forel Motansky, zis Mau - care ne luminează dimineţile şi ne linişteşte serile;
- am trăit intens vestea că o să avem un băieţel în familia noastră de prieteni, pe Mihăiţă (care în 2-3 săptămâni ni se va şi arăta :-);
- am citit mult, mai mult decât în 2007;
- l-am descoperit pe Modigliani (o să ajung eu şi la Livorno!); l-am re-descoperit pe Michelangelo la Firenze;
- mi-am consolidat vechi prietenii, mi-am făcut noi prietenii (mai mult sau mai puţin virtuale, nu-i aşa Elite? :-)
- am trăit experienţa Plaza, cu ocazia Conferinţei Internaţionale din octombrie de la Bucureşti;
- am fost în prima mea excursie de când lucrez cu copiii în şcoala asta;
- am avut momente triste, unele de-a dreptul naşpa, am plâns şi am făcut planuri de răzbunare, dar am avut şi multe momente bune, vesele, în care am râs cu poftă, în care m-am bucurat de prietenii mei, de copiii mei, de familia mea, de viaţă.


Ce-mi doresc pentru 2009? Ordine aleatorie...
- să-mi rezolv problema de identitate, prietenii ştiu de ce;
- să iau cu notă foarte mare gradul II din august;
- să- mi rezolv problemele dentare;
- să folosesc pe bune bicicleta şi să pun în aplicare planul meu de vreo 5 ani încoace;
- să concep un bebe, undeva prin toamnă;
- să mergem din nou la Florenţa, să vedem Viareggio, Livorno, San Gimignano şi încă un pic de Toscana;
- să revedem Parisul, Berlinul, să văd Viena, Praga, Budapesta;
- să ajungem (cum vrea Cătălin) în Olanda, Marea Britanie, Barcelona sau ţările nordice;
- să-mi ajut copii să termine clasa a 5a, cu medii peste 8;
- să învăţ să înot mai bine;
- să citesc mai mult în franceză, spaniolă şi engleză (Cătălin o să ajute!!! hi hi!); să învăţ mai multe cuvinte în germană;
- să-mi stabilesc mai clar priorităţile, astfel încât să nu mai simt că rămân fără timp;
- să citesc mult, mult, mult;
- să ascult mai multă muzică cu teve-ul închis;
- să mă uit cu Cătălin la mai multe filme, tolăniţi pe canapea cu popcorn şi Coca-Cola;
- să fiu mai optimistă, mai zâmbitoare şi da, mai relaxată...
Cam atât! Dacă îmi mai aduc aminte de ceva, o să adaug!!! Doamne ajută să fim sănătoşi, ca să pot să-mi îndeplinesc tot ce mi-am propus!

Şi ca să termin postul frumos - un cântecel (pe care îl dedic Ancăi - prietena cu care-mi împart pasiunea pour les chansons en francais :-)


keren ann - les rivieres de janvier
Asculta mai multe audio Muzica »

Patch Adams

În a treia zi de Crăciun, acasă la ai mei, neavând somn şi nici chef de citit am deschis pe la 1 noaptea laptopul să mă uit la un film. Din colecţia lui Cătălin de filme am ales Patch Adams (traducerea în română e total neinspirată - Un doctor trăznit), o poveste reală, cu Robin Williams în rolul principal - rol pe care îl joacă formidabil.
Despre ce e vorba? Un tânăr (cam de vârsta mea!), dezamăgit de cei din jurul său încearcă să se sinucidă, nu-i iese şi astfel se auto-internează într-un azil de boli psihice. Acolo are parte de 2 fenomene - un psihiatru total neinteresat de pacienţii lui şi de bolnavi care îl determină să vadă lumea cu alţi ochi şi să conştientizeze că dacă se conectează la oameni şi la suferinţa lor, va reuşi să se vindece de propria lui suferinţă. Se hotărăşte să devină doctor şi se înscrie la facultatea de Medicină, unde dă peste un decan rigid care promovează răceala şi profesionalismul în tratarea pacienţilor de către medici. Determinat să îi facă pe pacienţi să râdă, Adams glumeşte şi face pe clovnul pentru a le afla personalităţile şi nevoile. Deşi pacienţii se simt mult mai bine, profii şi colegii lui sunt revoltaţi - motivul - Patch nu se conformează sistemului. Ca să ajute oamenii, Patch deschide un institut de sănătate - Gesundheit - care e gratuit, se adresează tuturor celor care nu-şi permit asigurări de sănătate. Filmul mai are şi dramă - prietena lui Patch e omorâtă de un client al Institutului - dar şi mult, mult umor - cum ar fi primirea ginecologilor la un Congres. Ar fi multe de povestit despre film, mi-a plăcut atât de mult încât m-am mai uitat încă o dată la el cu Cătălin.

Filmul ăsta m-a impresionat mai mult decât toate cărţile motivaţionale citite în ultimii ani. De ce? Pentru că promovează calitatea vieţii şi nu lungimea ei şi pentru că re-confirmă motto-ul meu de every day life - Umple-ţi zilele cu viaţă, nu viaţa cu zile! Îl recomand cu drag... dacă l-aţi văzut deja, poate lăsaţi un feed-back.

Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre adevăratul Patch Adams, despre Gesundheit sau despre film.

Vizita de 2 zile la Bebe Mihăiţă

Am fost la Vaslui, la Miha şi mi-am făcut prima poză cu bebe Mihăiţă :-)

Ne-am simţit bine, am mâncat foooarte bine, am conversat cu oameni simpatici, ne-am jucat cu Tudorel, un băieţel de aproape 2 ani şi cel mai important, am sta de vorbă cu Miha, aşa, ca în vremurile bune.
Pe drumul înapoi am avut o vreme extraordinară:

Ajunşi acasă am găsit o nouă surpriză de la Mau:

SeMeSe-ul EsEmEs

Pe 1 ianuarie am ajuns acasă pe la 4 dimineaţa. Pentru că nu mai aveam somn, la teve nu era nimic demn de văzut şi nici nu aveam chef de citit m-am hotărât să răspund le EsEmEs! Am ales un SMS simpatic, simplu (le urăsc pe alea cu acum, când anul 2009 arată ca o carte nescrisă... bleah!), cu La mulţi ani şi nişte steluţe (primit de la cineva, of course!). Am butonat telefonul meu LG, mic şi deştept (doar la SMS e cam ciudat menu-ul - m-am hotărât să revin la Nokia!) până am trimis cam 50 de SMS-uri. Făcând treaba asta am realizat că nu-mi plac semeseurile deloc şi că prefer felicitările scrise şi trimise prin poştă (da, mai există!). Da, dar dacă-i moda, ce să-i faci?!?!?!

Tembela tembeliziune

Am citit ieri pe blogul Ralucăi despre un act civic care mi-a plăcut. O să citez direct din blogul ei:

În sectorul 2 din Bucuresti, primăria a montat indicatoare de Oprirea Interzisa pe tot bulevardul Tei, dupa care i-au trimis pe "hingherii de maşini" de la o firmă privată să le ridice locuitorilor maşinile. Evident, că toţi s-au înfuriat şi pe 18 decembrie, seara, au făcut un protest civic inedit. Ideea mi se pare cel putin inteligentă: toţi locuitorii s-au adunat la o trecere de pietoni şi au traversat trecerea înainte şi înapoi timp de vreo ora. E legal!

Dacă vreţi şi filmuleţul video:


Ce voiam eu să evidenţiez! E genul de ştire pe care aş vrea să o văd la teve. Problema e că tembeliziunile nu au transmis nimic! De ce? Mă depăşeşte... dar e unul dintre motivele pentru care eu citesc seara în loc să mă uit (foarte mult) la tembelizor.

2009 - Willkommen!

Stefan Pintilie - Iasule, Iasule, mandra cetate
Asculta mai multe audio Muzica »
La mulţi ani!
Am sărbătorit Revelionul în stradă - la fel ca în ultimii 10 ani, cred! Poate doar strada a fost diferită ;-) Iaşul aseară arăta fabulos - era ger, un pic de ceaţă, dar era plin de râsete, veselie şi bun simţ. Nu am auzit nici o petardă (poate am fost eu norocoasă, nu ştiu!). Am văzut în schimb oameni fericiţi de un lucru mărunt cum e savurarea unui vin spumos în ger alături de necunoscuţi. Am ascultat UB40 şi mi-am adus aminte de tinereţe (Red, red wiiiineee); am căscat gura la artificii - care au fost frumoase, dar ceaţa a cam stricat efectul; ne-am pupat, am urat La mulţi ani necunoscuţilor de lângă noi şi am plecat. Am cântat şi am valsat cu Cătălin pe melodia lui Ştefan Pintilie (e mai sus!) Iaşule, Iaşule şi m-am simţit aşa - foarte bine în oraşul meu adoptiv. Mi-am reamintit de ce am ales să locuiesc în Iaşi, de ce mi-e dor de Iaşi chiar şi în oraşe ca Berlin sau Florenţa, de ce simt că respir mai liber când intru în Iaşi. Am mai fi stat, dar era ger mare şi Olguţa şi Adi ne aşteptau la masă!