in love

luni am fost la o activitate metodică, unde, în timp de exersam un exerciţiu metaforic, aud o colegă spunând că parcă am fi în viaţa lui pi. Îmi aduc aminte imediat de cartea pe care tot voiam să o curtez, dar nu ştiu de ce, mi se părea cam boring. Colega îmi spune că e acum filmul la cinema în 3D, dacă vreau să-l văd. Ei bine, acasă îi spun lui Cătălin că am o nevoie mare, că eu dacă nu-mi cumpăr cartea asta sufăr. Cum soţul meu nu suportă suferinţa mea livrească, odată ajunsă în Carr, intru în librăria Alexandria, caut cartea, nu o găsesc, mă duc la librăreasă şi, cu ajutorul ei, dibuiesc coperta galbenă. Cartea e 30 lei, ce dacă, eu vreau cartea asta. Ajunsă acasă m-am apucat de citit. şi m-am îndrăgostit. De Pi, de scriitură, de poveste, de tigrii bengalezi, de leneşul cu trei degete. Mai am maxim 100 de pagini şi povestesc. În week-end vreau la film.

despre alegerile şi dilemele superfemeii

ehei... asta da provocare! Am citit despre carte întâmplător, pe un blog feminist întreţinut de o femeie pe care o admir. Cum am văzut cartea am şi cumpărat-o şi nu îmi pare rău. Am început să o citesc cu gândul că madama asta de autoare va fi foarte părtinitoare cu mamele carieriste. Ei bine, după ce am citit toată cartea mi se pare că e destul de obiectivă cu ambele părţi ale baricadei (deşi nu ştiu de ce naiba noi femeile trebuie să ne scindăm singure în dilema asta cu mamă versus femeie). Eu nu am fost niciodată tipul de femeie a extremelor... am o carieră pentru care am muncit pe brânci, am satisfacţii profesionale în domeniul meu, am avut şi eşecuri, şi dezamăgiri şi nereuşite şi de toate... dar am trăit şi bucuria succesului, a stării de bine când îţi iese ceva pe plan profesional. Nu ştiu cum va fi când voi mamă cu copil în braţe. Deocamdată ştiu cum nu-mi doresc să fiu... dar îmi las libertatea de a experimenta şi de a descoperi singură calea cea mai potrivită pentru mine... nu cea decretată ca fiind corectă de către mamele eroine. Se pare că şi acum 5 ani gândeam la fel... m-am bucurat să descopăr postarea asta. Nu cred în naturalismul dus la extrem... încerc să fac lucrurile cât mai bine, dar nu neapărat în mod extrem. Nu verific chiar toate etichetele de E-uri, nu mă îmbrac numai cu bumbac nu ştiu de care, nu cred că naşterea naturală e întotdeauna cea mai bună soluţie. Sunt foarte centrată pe ecologism, fac activităţi pe tema asta, sufăr şi mă înfurii când văd crime asupra mediului. Cu toate astea, nu aş putea să folosesc scutece re-spălabile :-) Am experimentat şi asta când verii mei erau mici şi nu cred că acum aş avea timp şi răbdare să spăl pelinci. În plus, nu cred că mama ar trebui să fie sclavă a copilului şi a familiei... cred în schimb în familie... sarcinile trebuie împărţite între cei 2 - soţ şi soţie. Mai cred că familia nu e cuplul... că după naşterea unui copil cei 2 ar trebui să nu uite că se iubesc, că au nevoie de timp în 2. Eu sunt o norocoasă, am parte de un soţ extraordinar, cu care împart totul şi care nu crede în ideea femeii ca unic îngrijitor al casei. Din păcate, văd mame care stau acasă să aibă grijă de copii, dar în final fac de toate (mâncare, spălat, călcat, cumpărături, facturi) numai de copil nu au grijă. Am mai spus-o... timpul ca şi cantitate nu valorează nimic pe lângă timpul de calitate. Concediul de creştere a copilului nu este concediul de făcut curat, mâncare şi TOT ce înseamnă o casă... ori eu asta văd la mamele cu care lucrez sau la prietene... stau cei 2 ani acasă... şi se ocupă de TOT (că deh, ce altceva să facă toată ziua acasă?)... soţul vine obosit, doarme, se odihneşte... poate se mai joacă un pic cu copilul. poate. Mi s-a întâmplat ca mamele aflate concediul de 2 ani să-mi spună că sunt mai obosite decât atunci când mergeau la serviciu. Am văzut femei depresive şi dezamăgite, care deja se gândeau cu tristeţe cum va creşte copilul, va uita sacrificiile ei, iar ea la bătrâneţe va rămâne doar cu surogate de amintiri. Nu cred că e o idee bună să te sacrifici total ca femeie... cred că există o cale de mijloc, trebuie să fie. Îmi propun să fiu o mamă bună, nu o super-mamă. Îmi propun să am curaj să caut cel mai bun drum pentru mine ca mamă... să nu mă las influenţată de autodeclaratele supermame dacă feelingul meu spune altceva. Îmi propun să stau mult cu copilul meu, dar nu exclusiv cu el. Vreau să continui să muncesc, vreau să nu uit de mine. Ştiu că pot face asta, fără să devin o mamă rea; indiferent ce va crede lumea în jurul meu. Îmi propun să cresc un copil independent, nu unul dependent de mamă... un copil care să aibă ca repere şi pe mama şi pe tata. Ehei, câte sunt de spus :-) Să revin la carte... am aflat multe din ea, mi-a plăcut diferenţa dintre femeile childless şi femeile childfree. E drept că studiul se referă mai mult la societatea franceză, dar cu toate astea, pe mine m-a prins,  inclusiv cu partea de statistică. Bănuiesc că lectura cărţii ajută un pic mamele care se culpabilizează (sau sunt blamate de cei din jur) când îşi doresc să mai facă şi altceva decât să aibă grijă de copii. O femeie rămâne o persoană valoroasă şi dacă nu are copii; şi nu cred că femeile care aleg să nu aibă copii sunt rele; la fel de mult respect femeile care se declară împlinite doar prin maternitate. Nu există din punctul meu de vedere alegeri bune sau rele, ci alegeri potrivite într-un anumit moment. Totul e să ne asumăm şi consecinţele acestor alegeri. şi să fim împăcaţi cu noi înşine. 

plan de relaxing

să ne relaxăm, zic! Încep să citesc Viața lui Pi! dacă trag tare și termin cartea până vineri, în week-end mergem la cinema să vedem viața lu Pi și în 3D! Presimt o săptămână bună! :-)

de ce mi-e frică

- că nu am să mai călătoresc la fel de mult. ASTA e cea mai mare frică, că nu o să mai am timp, bani, forţă, chef. 

- că nu o că mai citesc măcar la fel de mult; din lipsă de timp şi de oboseală; 

- că o să refuz oportunităţi; 

- că nu o să mai caut oportunităţi; 

- că nu o să-mi mai aparţin deplin; 

- că o să devin exact ce urăsc mai mult; 

- că nu o să fiu consecventă; 

- că o să fiu nemulţumită de tot ce fac, că o să devin ultraperfecţionistă şi cu cât o să aştept mai mult, cu atât o să fiu mai dezamăgită; 

- că nu o să mai am timp de pierdut aiurea, dormind, visând, făcând planuri irealiste, dar atât de faine; 

- că o să mă pierd în rutină; 

- că nu o să conştientizez toate fricile astea şi nu o să fac nimic contra lor. 

minunăţii la MMV

week-endul ăsta am mâncat enorm. da cum să rezişti bunătăţilor făcute de Miha şi Viorel? n-am reuşit, recunosc! :-)

copil vesel în zăpadă

Mihăiţă la 4 ani.

ff si gânduri de vreme buna

Ar trebui ca la pranz sa plecam la Vaslui la Miha si Mihaita. De dimineata ninge groaznic, drumul intre judete e blocat, iar codul este portocaliu. offff!!! 

Si daca tot e asa de iarna afara, friday flower sunt flori artcraftuite de cursantii creativi de la Cluj. enjoy!

zilele unui motan, ale unui dentist şi în final, ale regelui

Cartea asta mi-am dorit-o mult timp... când a apărut a fost însă peste bugetul meu. Treptat, mi-am cumpărat încă două cărţi de autor: Degete mici şi Băiuţeii, dar, deşi le-am avut pe etajera de la pat pe amândouă, nu le-a venit timpul. Cum am avut bani speciali pentru cărţi, Zilele regelui a fost clar în teancul de cumpărat. Nici nu am înregistrat-o în registru (pentru cine nu ştie, eu îmi înregistrez toate cărţile din biblioteca personală, am şi ştampilă de pe la 14 ani pentru chestia asta, ce mai, sunt o profesionistă :-) că m-am şi apucat să o citesc. Şi am citit-o în vreo 3 zile... înceeet ca să se termine cât mai greu, aşa e de frumoasă. Backgroundul poveştii este venirea la tronul Principatelor Române a lui Carol I, domnitor/principe şi ulterior primul rege al României. O dată cu el, îl convinge să vină şi pe Joseph Strauss, dentistul lui şi personajul principal al romanului. O dată cu dentistul, vine şi Siegfried, motanul acestuia, o mâţă maidaneză berlineză, romantică şi deşteaptă şi super, super simpatică. Cadrul e Bucuresciul anilor 1870, şi mai ales Lipscanii cu negustorii lui. Dentistul se îndrăgosteşte de Elena, o sârboaică, domnitorul (prin intermediul dentistului) are o legătură cu aspecte medicale :-) cu o prostituată oarbă, iar Siegfried se îndrăgosteşte de o minune de pisică, adusă de vrăjitorul frizer neamţ (numele ei e Manastamirflorinda, dar oamenii îi spun Riţa :-). Motanul îşi scrie povestea scrijelită pe tapiseria scaunelor, iar dentistul îşi spune povestea motanului, care rescrie totul (cel mai amuzant a fost cum povesteşte el sarcina Elenei - e atât de mare în ochii lui că bănuieşte că ar fi acolo vreo 15 pui :-) Povestea se complică, apare un secret al regelui, preluat de dentist, razboi şi conflicte civile. Deşi lectura e uşoară, stilul e destul de greoi; cu toate aste nici nu simţi cum se topesc paginile. În plus, ai parte şi de o lecţie de istorie şi de cuvinte din vremea aceea; pe unele le ştiam, pe altele le-am intuit, la altele am zâmbit (cum ar fi apotecar, vorbitorii de germană ştiu ce spun :-) Ce să mai spun că multe scene au aspecte erotice, dar scritura e aşa de frumoasă că până şi astea sunt extraordinare. Surpriza de final e tălmăcirea titlului... zilele regelui abia încep! dacă daţi de cartea asta, să-i daţi o şansă, merită!!!

de lamultiani

pentru Miha si Mihaita... vasluienii mei dragi. Abia astept sa ajung la voi in week/end sa va sarbatorim! La mulţi aniiiiii!!!!!

mda

citind articolul ăsta, la început cu amuzament, apoi cu enervare, la final cu un rictus, mi-am dat seama de ce nu sunt eu nevasta perfectă :-) 

de pe la Crăciun

just Mau şi leneveală de Crăciun.

bunătăţi a la Kate

prinţul consort a descoperit brânza mascarpone. În 15 minute a trântit prăjiturile astea. lecker!

timpul nu le rezolvă pe toate

timpul le rezolvă pe toate? Iată una dintre credințele cele mai răspândite, dar fără nici un temei: timpul nu rezolvă nimic. Timpul erodează, înrăutățește, adâncește. De așa manieră încât, chiar dacă nu e un secret de care să ne fie rușine sau un păcat ascuns și de nemărturisit, o fisură neînsemnată ajunge o falie adâncă, cu timpul, desigur! (pp. 120-121) 

O carte sensibilă, am citit-o azi în vreo 2 ore. E la oferta de 10 lei la Polirom, de mult o tot curtam și iată că i-a venit timpul. E povestea lui Gabriel, un traducător talentat din Thomas Mann, cu o viață aparent liniștită și frumoasă. De fapt, Gabriel e măcinat de moartea surorii mai mari (în accident, din vina unui șofer beat) și de tăcerea impusă de părinții lui (e obsedat de cuvintele tatălui la aflarea veștii accidentului - Domnul a dat, Domnul a luat!). Toată copilăria, adolescența și chiar acum la maturitate, Gabriel simte că ceva nu e în regulă cu el, cu originea lui. Treptat descoperă că de fapt, familia lui e de origine maghiară (cuvinte rostite doar de părinți în șoaptă și doar între ei), ba mai mult, de origine evreiască. Gabriel nu poate depăși tăcerea impusă de mama lui... deși se căsătorește cu Laura, o fată veselă și plină de viață și reușește să-și facă un prieten - pe Leo, un tânăr cu aceași dramă a pierderii surorii mai mari. Aflând că va fi tată, Gabriel simte nevoia să fugă, să se regăsească pe el însuși. Nu știm dacă se va descoperi, sau dacă va fi tatăl minunat, așa cum își dorește în sufletul lui să fie.  Băile Kiraly e o carte sensibilă, o carte despre confuzia identității, despre căutarea sinelui și despre tăcere. Părinții nu conștientizează ce mult rău produc pe termen lung copiilor prin tăcerea și misterul lor - cum le distrug viața copiilor prin alegerile lor de falsă protecție.

de dor.

băi Lăuraș, mailul tău kilometric (foarte frumos, așa trebuie să fie mailul pentru prietenii vechi) m-a răscolit și mi-a făcut un dor nebun de tine și de noi toate. Știu că mai treci pe aici... nu am răspuns imediat pentru că pregătesc un mail pe măsură! Să ai grijă de tine!!!

un roman cu zvonuri și mistere

Dan Lungu m-a cucerit cu Sunt o babă comunistă; deși mai am de el Cum să uiți o femeie (pe care încă n-am citit-o), ceva m-a făcut să-mi cumpăr cartea asta și să o citesc imediat! E tot o poveste cu iz comunist; e povestea străzii Salcâmului, o mahala cu case, aproape de gară, într-un oraș de provincie (evident, în mintea mea am știut imediat că e vorba de Botoșani; indicii ca fabricile IUPS, Electrocontact sau Răchiți făcându-mă sigură :-). Deși strada e în oraș, povestea are iz de sat. Avem ca decor crâșma lui Ticu Zidaru - Tractorul șifonat (în acte și pe firmă fiind Cafebar) și o mulțime de personaje nostalgice: Colonelul - bogatul străzii... respectat pe față, dar bîrfit pe la spate... are cea mai mare casă, dar vecinii lui știu pe ce e construită și în secret speră să vadă fisuri în tencuială :-), Mitu, un sculer matrițer, care fabulează despre cum l-a întâlnit pe Ceaușescu și a primit cadou de la el o mașină Dacia, aproape nouă :-)), Hleanda, o bătrână înnebunită și distrusă de noul regim, nea Petrică, pictorul firmelor comuniste, Relu Covalciuc, un pasionat de găinile lui albe (raiul găinilor pare a fi un loc de dorit în viața de apoi); acesta are o pățanie cu grădina plină de râme gigantice (evident, explicația e simplă și de tot râsu), domnul Costel Spătaru... iute la băutură și cu nemulțumirea cumpărării de la basarabenii din piață :-) a unor ochelari cu dioptrii prea mari (deh, de fapt face economii... o să-l țină 15 ani în loc de 10) și alte personaje amuzante și pitorești. Super carte, de citit mai ales dacă ați trăit perioada aceea... pentru mine Botoșaniul fiind fundalul cărții a făcut ca povestea că capete mai mult farmec :-)

cu gândul încă la Cluj

o poză cu oamenii minunaţi din fno. Sunt tare norocoasă să lucrez cu ei!!!

mic dejun la Tiffany

Când cineva îți dăruiește încredere îi rămâi dator! (p. 123)

Cartea asta mi-am luat-o de curiozitate. Am citit-o la Cluj, așteptând să adorm. Am văzut filmul, am încă în minte imaginea lui Audrey Hepburn în rolul principal. Povestea are 2 personaje principale - Holly Golightly, o ingenuă cu aer de copil și maniere de domnișoară răsfățată și vecinul ei de palier, un scriitor (nu cred că îi este spus numele lui real... Holly îl botează Fred, după fratele ei). Povestea începe peste timp... scriitorul văzând o poză cu un african ținând în mână o statuetă care seamănă leit cu Holly. Acesta e momentul care declanșează amintirile... între Holly și scriitor existând o prietenie interesantă (cu toate că el ar fi vrut mai mult de la ea). Viața fetei este una ciudată - se declară Călătoare, nu pare a avea loc de muncă, e înconjurată de bărbați idioți, dar bogați, de prieteni dubioși, ba mai mult, se pare că e persoana de legătură între un mafiot din închisoare și banda lui de afară. În timp, aflăm mai multe despre fată... se pare că a avut o copilărie extrem de nefericită (Holly nu e nici măcar numele ei real, mai apare în peisaj un soț bătrân și confuz). Viața fetei este foarte dezordonată... nici nu-și botează pisica tocmai ca să nu se atașeze de nimic... ea este o călătoare. Imaginea ei despre siguranță este o dimineață la Tiffany; acolo, printre bijuterii și bărbați prietenoși pare locul ideal. În fine, pentru a scăpa de poliție (legătura cu mafiotul din închisoare e motivul), scritorul o ajută să fugă în Brazilia. Nu mai știe nimic de ea, până la vederea imaginii cu statueta din Africa. Cartea e scurtă, nici 200 de pagini, de citit în câteva ore. Mie mi-a plăcut... aerul boem al New Yorkului, personalitatea șarmantă a lui Holly, calmul scriitorului. Cred că mi-ar plăcea să revăd și filmul.

acasă. finally

am ajuns cu bine acasă (iar am avut mare noroc .. personalul de la service ne-a ajutat repede, la 11 eram gata de plecare din Cluj!). Am găsit un motan iubăreţ şi Crăciun (sper să-mi fac timp să strâng ornamentele zilele astea). Las o poză cu Munţii Bârgăului, nu mai pot de oboseală... iar mâine e prima zi de job. of.

tot la Cluj

suntem TOT la Cluj (şi nu la teote :-). Ieri, eram gata să plecăm, am dus un coleg la gară şi la un semafor, ni s-a oprit maşina. de tot. Noroc că eram în faţa unui service... Cătă a chemat băieţii de acolo, care au constatat că e vorba de cureaua de la alternator (sau aşa ceva). ei bine, nu e mare lucru, doar că piesă de schimb nu găsim decât luni. Cătălin a sunat la prietenii vechi din Cluj, care au venit imediat cu maşina după noi şi uite aşa ne-am petrecut week-endul la ei, alături de 2 fetiţe simpatice. Azi am făcut şi o excursie la Dej, la un alt prieten, pe care nu-l mai văzusem de prin 2004. Mare noroc să cunoşti oameni buni - deşi nu am luat legătura cu ei de secole s-au purtat cu noi de parcă nu ne văzusem de o lună. Nu am cuvinte să spun cât de recunoscătoare sunt pentru tot!!! Îmi mai doresc doar ca luni să ajungem în siguranţă la Iaşi!

io, superformatorul supererou

am ajuns şi la finalul celor 8 zile de training şi 10 zile de când suntem la Cluj. Am ieşit în oraş doar vreo 3 ore.. cât să cumpăr câteva chestii de la un DM şi cât să hoinăresc printr-un charity shop de care o să mai povestesc. în rest, am stat şi am lucrat pentru training. Am întâlnit oameni frumoşi, am avut parte de o colegă co-trainer de la care am învăţat multe. Sper să repet experienţa cât de curând ;-)

Iată şi po(z)na mea ca super formator supererou. aşa, fără falsă modestie :-)

final de călătorie

sunt frântă de oboseală. Dar m-a inspirat poza asta la final de curs şi de călătorie. de comparta cu asta :-)

semne de carte cu responsabilitate financiară :-)

Mau şi îngerul lui păzitor

Mau a rămas acasă... cu îngerul lui păzitor, pe numele ei Anca. Aceasta nu numai că merge zilnic la el, îi dă mâncare, apă şi îi schimbă litiera, dar îmi şi trimite pe mail zilnic o poză cu el :-) Nu ştiu cum o să-i mulţumesc vreodată pentru tot!!! Mau e oricum, superrecunoscător!!!

pregătiri de curs. și emoții

ca de fiecare dată, am mari emoţii înaintea unui curs; azi m-am concentrat pe pregătirea trainingului şi a sălii. Nu mai mergem cu vaporaşe, ci cu maşinuţe... schimbare survenită pe la 1 noaptea. datorită prinţului consort am maşinuţe colorate pentru toţi participanţii :-) Mulţumesc!!! :-)

spre cluj. și de la mulți ani.

de lamulţiani pentru Lilinasha... te iubim şi ne gândim la tine, chiar dacă nu te putem vizita. 

şi o poză din drumul spre Cluj (unde am ajuns cu bine, suntem cazaţi la un hotel fain, e cald şi e bine). Sunt bucuroasă că m-am reîntâlnit cu oameni minunaţi; abia aştept să încep pregătirile de training.

bunătăţi de Anu nou :-)

ca în fiecare an, de AnuNou gătim ceva ce n-am mai gătit - plus alte bunătăţi probate deja. Anul acesta am avut parte de aperitive, cu tot felul de preparate, mai mult sau mai puţin de casă şi cu telemea de bivoliţă:

de salată de icre făcute în casă, ornate ca un ceas de Anu Nou, pastă de brânză ornată cu 2013, salată de vinete coapte chiar de noi în toamnă, ornată cu artificii :-)

foietaj cu jambon

 

supă de pui cu tăiţei nemţeşti

În plus, am făcut din nou quiche lorraine şi o super ruladă cu carne. Ca desert, Cătă a făcut o prăjitură cu foietaj, brânză dulce şi fructe de pădure (nu ştiu de ce nu am poze cu acestea din urmă, cred că le-am descărcat pe undeva, în fine, sper să le găsesc).

ca de anu nou

aseară am fost la artificii - foarte frumos spectacol... din păcate nu am cine ştie ce poze...

am băut un pahar de şampanie cu prinţul consort, Anca and family şi apoi ne-am dus acasă la mâncare; era un ger de minus 13 grade, după artificii nu am mai rezistat decât vreo 10 minute. Am mâncat, am băut vin fiert şi apoi fiecare la casa lui. Eu am mai citit ceva... şi atât! La mulţi ani!!!