parabola crucii omeneşti: Un om îşi ducea crucea lui cea grea. O ducea, o căra şi în cele din urmă i se adresă lui Dumnezeu ocărându-L. Că prea e grea crucea. Că îi lasă urme pe gât, că-l striveşte, că-l îndoaie. Nu mai poate. Dumnezeu i-a auzit jelania şi i s-a îndurat de el.
"Bine, zice, vino după mine, nefericitule."
Îl duce în faţa unei enorme grămezi de cruci.
"Uite, vezi, toate astea sunt cruci omeneşti. Aruncă-ţi crucea şi alege o alta. Poate că vei găsi una mai uşoară."
Omul se veseli şi se puse pe încercat. Îşi pune una pe umăr: "Nu, prea e grea. Mai grea decât a mea." Şi ia alta. Toată ziua nu face altceva decât să alerge în jurul muntelui acela de cruci şi nu izbuteşte să aleagă vreuna. Erau grele crucile oamenilor. În sfârşit, spre seară, nimereşte una:
"Iată, zice el, asta e mai uşoară decât celelalte. Asta nu e o cruce, e o adevărată plăcere."
Atunci Dumnezeu zâmbeşte:
"Păi asta e vechea ta cruce, cea pe care ai aruncat-o azi dimineaţă..."
Fragmentul face parte
din Fiica unui Erou al Uniunii Sovietice de Andrei Makine (un emigrant din URSS în Franţa), carte pe care am citit-o azi (200 de pagini, scris frumos, e lectură de o zi). E povestea lui Ivan Demidov, care a luptat în al doilea război mondial şi care e decorat cu crucea de aur, cea mai înaltă distincţie militară (Erou al Uniunii Sovietice). Pe un câmp de bătălie unde zăcea rănit este salvat de infirmiera Tatiana, cu care se va căsători după război. Anii de pace, sunt mai dramatici decât anii de război - cu sărăcie, foamete şi secetă. Se mută într-o suburbie a Moscovei unde i se naşte o fiică, Olia. În timp, la fiecare 9 mai, ziua victoriei, este silit să joace în continuare comedia patriotismului de paradă, povestind şcolarilor războiul altfel decât a fost... ajungând într-un final să nu mai deosebească adevărul de invenţie. După moartea Tatianei (în îmbulzeala de la coada la unt de la Gastronom) dă în alcoolism, spre revolta partidului. Olia, după ce a terminat Institutul de limbi străine, şantajată de K.G.B. pentru o aventură de-o noapte cu un sportiv francez, devine prostituată de lux în slujba serviciilor secrete sovietice. Evident că momentul în care află de soarta fiicei sale, este unul dezastruos pentru Ivan... care se dedă la vandalism într-un magazin de tipul shop-urilor nostre dinainte de revoluţie.
Nu ştiu de ce am avut impresia că va fi o carte comică... de la primele pagini însă m-am înfiorat de cruzimea războiului... imaginea în care un neamţ omoară un copil (fratele lui Ivan) luându-l în baionetă "ca pe o frigăruie" şi mai face şi o poză - încă mă urmăreşte. Cartea mi-a plăcut... şi subiectul şi scriitura... abia aştept să mai citesc ceva de Makine (mai am în bibliotecă Crima Olgăi Arbelina). Perioada comunistă... cu patriotism de faţadă, cu cozile la salam şi unt (doar 2 pachete de persoană!) m-a umplut de remember. Şi nu ştiu de ce, mi-a amintit de bunicii mei, amândoi veterani de război... şi mai ales de bunicul Traian (dacă-mi amintesc bine a ajuns până în Munţii Tatra)... care nu povestea niciodată de perioada aceeea... ştiu că nu-şi putea îndoi degetul mic de la o mână şi că era de la o schijă din război. atât. era un om vesel... nu ştiu ce fel de amintiri îi răscolea războiul... dar nu voia să povestească despre asta. Acum e prea târziu să aflu... bunicul s-a dus acum 3 ani... o s-o mai întreb pe mama... poate ei i-a spus mai multe...
m-am trezit la 7. era soare. dar mă durea stomacul. tare. am luat o pastilă şi m-am ghemuit înapoi în pat. la 8 jumate m-am trezit iar... am făcut un duş, m-am jucat cu motanul, m-am uitat la tembelizor. la 9.45 mă prgătesc să plec la job... şi superba mea geantă albastră cu documente se rupe... prea tare ca să mai ies aşa... apelez la rezerve... o fostă geantă de laptop... constat că Mau a testat-o. ei, merge... nimeni n-o să-şi dea seama. Dau să ies pe uşă şi realizez că cheile mele au rămas la Cătălin. sun nervoasă, iar Cătă săracul vine repede şi îmi aduce cheile. plecăm amândoi spre joburi. afară e tot soare şi cald şi frumos. Pe drum mă întreabă dacă nu vreau să merg în martie (când facem 10 ani împreună) în Malta... vreau, cum să nu vreau?!?!? ne zâmbim, ne pupăm, plecăm grăbiţi fiecare spre jobul lui. Ajunsă la job mă apuc de treabă... dar e vineri şi programul e scurt. E încă soare, cald şi frumos. Aflu că meci-ul (menesterul educaţiei adicălea) a dat comunicat de presă: pe 30 noiembrie suntem liberi - 4 zile de mini-vacanţă, yupiiii), iar de pe 11 decembrie gata şcoala. Suntem în concediu fără plată. vacanţă prelungită, bani foarte puţini. M-aş întrista, dar afară e soare, cald şi frumos. şi am de pregătit o prezentare pentru luni dimineaţă. Aşa că îmi mai fac o cafea, scriu postul ăsta şi mă apuc de treabă. :-)
