puterea educației pentru fete

Talibanii au distrus tot ce era vechi și nu au adus nimic nou în schimb. (p. 126)

Am cumpărat cartea asta anul trecut considerând că un om al educației trebuie să o citească. Am purtat-o cu mine prin mai multe călătorii, dar nu am reușit să o și citesc. De 8 martie am vrut să le vorbesc copiilor despre altceva decât floricele și felicitări cu iz comunist, așa că le-am vorbit despre importanța educației fetelor. Am pus conferința TED cu tatăl Malalei (aici) și le-am prezentat cartea. După ore m-am simțit rușinată că am vorbit despre o carte pe care nu am citit-o și am și trecut la lectură. Malala povestește despre viața ei în Swat, în nordul Pakistanului, despre școală și educație. Spre deosebire de multe alte fete de acolo, ea are șansa ca tatăl ei să fie un om educat, cu vederi largi în ceea ce privește educația fetelor. În timp, lucrurile se complică, iar talibanii pun stăpânire pe zona lor. Școlile de fete sunt închise, femeile obligate să poarte burqa, talibanii și/sau armata pakistaneză controlează tot. După ce se întorc din emigrarea internă, tatăl Malalei se chinuie să țină școala deschisă, până într-o zi când, în drumul de la școală acasă, Malala este împușcată în față de un taliban. Fata supraviețuiște cu greu și emigrează cu toată familia în Anglia. Ajunge însă să ne spună povestea ei, iar în 2014 ia premiul Nobel pentru pace. Când a împușcat-o, talibanul a întrebat Cine e Malala?, așa că această carte e răspunsul ei: Ea e Malala!, fata care a supraviețuit ca să ne arate tuturor pericolul taliban, pericolul ignoranței, pericolul ignorării celor care se luptă pentru educație. E o carte foarte puternică și dureroasă despre puterea educației, despre ignoranță și puterea ignoranței. De citit, neapărat de citit. cu mintea și inima. cu dorința de a transmite mai departe mesajul ei puternic.

Malala Yousafzai & Cristina Lamb - Eu sunt Malala!, Editura Polirom, 2015

când un personaj secundar e personajul principal

Ajungi să te obișnuiești cu lucrurile - fără a te obișnui de fapt cu adevărat. (p. 22)

Cartea asta am luat-o din hipermarket pentru că era ieftină (17 lei), a luat Pulitzerul în 2009, am citit de bine de ea și în plus, îmi place coperta. Am avut un feeling că o să-mi placă tare și așa a fost. Romanul e compus din 13 povestiri în care personaje sunt locuitorii dintr-un mic orășel din Maine. Ce mi s-a părut genial este că Olive nu e personaj principal decât pe ici, pe colo, în rest îi compunem caracterul din vorbele și întâmplările celorlalte personaje. Olive e o persoană deșteaptă (a absolvit magna cum laude), dar aspră și ciufută, cu un simț al realității tare dezvoltat. E căsătorită cu Henry, un tip cumva opus... e plăcut de toată lumea pentru caracterul lui și e mama lui Christopher. Pe Henry îl cam bruftuluiește și ajunge să-l aprecieze mai mult după ce paralizează și moare, iar cu Christopher are o relație disfuncțională. Deși îi construiseră cu mâna lor o casă special pentru el, aproape de ei, tânărul (ajuns acum medic ortoped) se însoară cu o tipă independentă (cam ca Olive, probabil de aceea ea nici nu o place :-) divorțează și se căsătorește din nou cu Ann, mama a doi copii mici, care e însărcinată cu copilul lui acum. Poveștile celorlalte personaje sunt toate triste, despre trecut și în general despre pierdere (a soțului, a unui copil, a unei povești de iubire, a copiilor care pleacă de acasă pentru cariere sau pentru un bărbat). Mi-a plăcut mult cartea, am citit-o în două seri pe nerăsuflate și abia aștept să văd și serialul făcut de HBO despre ea. O recomand cu drag prietenilor, dar mai ales mamelor care au tendința de a-și ține la distanță copiii.
2015 Reading Challenge: inițial am vrut să o încadrez la carte cu Pulitzer, dar m-am răzgândit și o trec la o carte scrisă pe baza unui serial tv sau care a devenit serial tv (HBO a făcut o miniserie - vezi aici). Nu cred că mai găsesc altă carte după care a fost făcut serial, iar cărți cu Pulitzer găsesc mai ușor (am în plan Domnul March (am comandat-o ieri pe libris) și Drumul - asta nu o găsesc deloc on-line, dar fac eu rost de ea).

cartea cu cinci povestiri

De o iubire esențială nu te vindeci niciodată. (p. 16)

Volumul ăsta l-am luat de la Carrefour, pentru că era 8 lei :-), dar și pentru că eram curioasă să mai citesc ceva de Schmitt, după Oscar și tanti Roz (care mi-a plăcut). Cumva am avut feelingul că e carte faină, mai ales că e cu 5 povestiri, iar mai nou, de când l-am descoperit pe Rushdie, am descoperit și că îmi plac mult-mult povestirile. despre povestiri...

1. Visătoarea din Ostende - este o doamnă infirmă care s-a hrănit toată viața din povestea ei de dragoste cu un prinț sau ceva de genul ăsta. Cel care povestește este un scriitor, care este cazat în casa acesteia din Ostende, și care primește onoarea de a-i afla povestea... pe care nici nu o crede în totalitate, dar este contrazis de dovada de la înmormântarea doamnei. De reținut preferința livrească a doamnei... doar clasici, cărți care și-au dovedit valoarea în timp... niciodată lecturi contemporane. 

2. Crima perefctă - povestea lui Gabrielle si Gabriel, un cuplu aparent perfect. Ea îl ucide pe el împingându-l de pe o stâncă, dar după ce-l omoară și scapă cu basma curată din proces, realizează adevărul de spre soțul ei... o iubea! 

3.  Vindecarea - o asistentă medicală, Stephanie, plină de complexe și aproape fără stimă de sine, are grijă de un pacient orb, care e fascinat de frumusețea ei, de care este convins deși nu o poate vedea. În final, Stephanie învață să iubească, să se iubească și să trăiască. Mi-a plăcut. 

4. Lecturi proaste - de departe povestirea mea preferată din tot volumul. Un intelectual orgolios nu citește decât cărți de calitate - și se ferește de romane... iar când în final e fascinat de o lectură ușurică, e omorât din greșeală :-)

5. Femeia cu buchetul de flori - e o doamnă care de 15 ani stă cu un buchet de flori în gara din Zurich. Toată lumea încearcă să-și dea cu părerea pe cine așteaptă... unii o cataloghează chiar ca nebună... doar că într-o zi cineva coboară din tren în gara din Zurich și își primește buchetul. 

Povestiri frumoase, scris frumos, o să revin la Schmitt cu siguranță.

2015 Reading Challenge: am încadrat-o la o carte cu povestiri :-)

lumea ca o fabrică de dorințe

Nu ai posibilitatea să alegi dacă să fii rănit în această lume, dar ai un cuvânt de spus legat de cine te rănește (p. 303)

Cartea asta am luat-o ieftin-ieftin de pe elefant, cred, odată cu alte cărți despre care am tot auzit sau am citit pe blogurile altora (bloguri în care am încredere, majoritatea oameni cunoscuți :-) Povestea este despre doi adolescenți simpatici, normali, cu vise și probleme, dar și cu cancer. Ea este Hazel Grace, el este Augustus (Gus) Waters. Ea are metastaze la plămâni, el este în regresie după un cancer osos (cred!). Cei doi se întâlnesc la un grup de suport psihologic și îl au pe Isaac (cancer la ochi, pe cale să rămânbă orb, dar fără cancer) ca prieten comun. Gus se îndrăgostește de Hazel, ea nu vrea să se lase îndrăgostită de frică că o să moare (de fapt din cauza certitudinii că va muri, e ca o grenadă ca să o citez). Gus crede că lumea este o fabrică de dorințe, așa că de ce să nu profiți de asta. Cei doi au lecturi diferite, dar fac o pasiune pentru romanul unui olandez, roman despre o fetiță cu cancer, care se termină brusc... și vor să știe continuarea, dar bătrânul alcoolic (cum aflăm mai târziu) refuză să le spună continuarea, dacă nu vin la |Amsterdam. Ei bine, lumea nu este o fabrică de dorințe, cum constată și Gus spre finalul cărții. Unul dintre ei moare, celălalt învață lecția vieții lui, noi lăcrimăm pentru că volumul e scris tare frumos. Acuma, cartea ca cartea (:-), dar filmul mi-a plăcut mai mult... n-aș putea să spun de ce, dar mi-a smuls mai multe lacrimi, mai multe suspine. O carte frumoasă, cu o ecranizare pe măsură... de citit când ai o perioadă nașpa ca să vezi că poate să fie și mai nașpa. de recomandat adolescenților care cred că vor trăi veșnic și că faptele lor nu au consecințe :-) 

2015  Reading Challenge: o încadrez la carte cu adolecenți... dar merge și la carte după care s-a făcut ecranizare și la multe altele.

2015 Reading Challenge: o încadrez la trilogie... poate și pentru că nu cred că o să mai citesc o trilogie prea curând.

Copy and WIN : http://ow.ly/KNICZ

2015 Reading Challenge: o încadrez la trilogie... poate și pentru că nu cred că o să mai citesc o trilogie prea curând.

Copy and WIN : http://ow.ly/KNICZ

trecutul e o investiție sigură

Viitorul e o bâjbâială. Singurul lucru cert, care nu se mai schimbă, e trecutul. E o investiție sigură. (p. 100)
Știam de cartea asta de ceva timp, știam că o să-mi placă, dar nu-i venise rândul la citit. Păcat că am așteptat atât de mult timp, e o carte foarte faină, despre care am vorbit prietenilor, ba chiar și cursanților pe la training. Lindenfeld este un sat de nemți, din Banat, sat părăsit acum în totalitate. Klaus Bernath este un miliardar neamț, originar din Lindenfeld, nu mai are mult de trăit și vrea să revină la Lindenfeld. Fiul lui vitreg și moștenitorul averii, vrea să-i îndeplinească această dorință, așa că-l angajează pe Otto von Romanoff, un scriitor de biografii să scrie biografia lui Klaus. Otto îl angajează pe Petrică, un român bun vorbitor de germană, atât de bun încât în comunism și-a luat nume nemțesc ca să poată trece la categoria minoritar avantajat de regim. Petrică e genul românului descurcăreț, care e în stare de orice pentru o comandă, chiar și să repopuleze Lindenfeldul. Satul e așadar repopulat cu actorii de la Teatrul german din Timisoara, actori care primesc roluri, le exersează și fac o reprezentație minunată atunci când Klaus vine în vizită... deși acesta, mai mult decât locuitorii din Lindenfeld, căuta amintirile și împăcarea cu Gudrun, iubita lui deportată, dar care a murit cu gândul la el. Deși Klaus moare de un infarct, ei mai joacă 2 zile comedia, pentru că au fost plătiți, dar și pentru hatârul lui Petrică. O carte de un umor fantastic, i-am savurat fiecare pagină, în ciuda poveștii mai mult tragică decât comică.
2015 Reading Challenge: carte cu un singur cuvânt in titlu.

cartea scrisa de doua maini fratesti

cand ai de-a face cu un miracol, chiar si amanuntele lipsite de importanta isi au sensul lor. (p. 51) 

Mi-a placut Filip Florian de cand am citit Zilele regelui. Am pe etajera de la capatul patului si Degetele mici, dar Baiuteii au avut prioritate (sunt intr-o perioada cand nu ma mai satur de citit scriitori romani). Cartea cuprinde amintirile din perioada copilariei comuniste de pe Aleea Baiut a fratilor Florian: Filip (care scrie capitolele pare) si Matei (care scrie capitolele impare). Povestile celor doi se completeaza atat de frumos, incat desi la inceput pare cam ciudat, lectura e lina si tare frumoasa. Diferenta de varsta dintre cei doi frati e de 11 ani, dar iubirea lor nu are limite (m-au impresionat tare cuvintele lui Filip din interviul de la finalul cartii: e nevoie sa-i multumesc lui Dumnezeu fiindca ne-a facut frati, ne-a legat cu o iubire si o prietenie cum putine exista si, cumva, a lasat sa ne zboare prin cap pasarele care se simt tare bine impreuna - p. 256). Intamplarile sunt povestite frumos si, daca ai copilarit in aceeasi perioada la bloc, pot sa-ti para tare familiare - mie mi-a evocat multe amintiri pierdute din acea perioada - chiar m-am gandit cand am timp (as if!) sa le scriu pe toate sub numele Amintiri din strada Prieteniei, strada unde am stat pana la 14 ani, cand, la fel ca autorii am invatat o expresie noua: ne mutam! Nici nu stiu ce sa mai scriu - trebuie sa citesti cartea ca sa-i simti savoarea si sa-i cunosti personajele, altele decat Filip si Matei: unul dintre cele mai simpatice e Cristos, un zburator care cand creste mai mare devine Cristi :-); bunicul Mircea e evocat atat de emotional incat m-am gandit la bunicii mei si la nesansa lor de a nu avea o nepoata care sa-si aduca aminte atat de frumos despre ei, mama fratilor - frumoasa (asa cum ambii frati o descriu si pe care o iubesc, asa cum reiese si din dedicatia de la inceputul romanului - pentru mama care n-a copt in viata ei o placinta, dar ne-a facut fericiti :-), tata - inginer pe santiere, care nu a condus tractorul ca-n celebra poezie, nenea cu Patria pe cap (iubitul mamei, militar cu stema pe cascheta, tatal lui Mircea, al treilea frate care-l transforma pe Matei din frate mic in frate mijlociu), Uca (o matusa prin alianta care-l crste pe Matei), diverse Tovarase de la scoala sau gradinita si sa nu uit de Stim si Stam - prietenii imaginari ai lui Matei. De altfel, cartea asta mi-a facut bine... in saptamana in care sunt mama full time a lui Matei - sa citesc de atatea ori despre un Matei atat de talentat si simpatic, zau ca ma ajuta! :-) Ce-mi pare rau e ca nu am citit cartea asta mai devreme... o am in biblioteca de vreo 3 ani... dar fiecare carte are timpul ei, nu-i asa?

- scuze pentru lipsa diacriticelor: scriu la dektopul care a fost recent devirusat, dar care inca nu are instalate multe programe.

a patra zi Altfel

a patra zi de Scoala Altfel. Dimineata am fost la Teatrul Luceafarul: am vazut o piesa foarte interesanta (Kajtus, vrajitorul), regizata de un polonez: o poveste creata din lumini, umbre si metafore... chiar daca nu a fost chiar pe intelesul tuturor copiilor, piesa e tare frumoasa. 

 
Dupa amiaza am petrecut-o cu IMPACT Ibraileanu... am vazut oameni frumosi, mi-am bucurat sufletul cu dansuri populare extraordinare, am inteles puterea traditiei. La final am incondeiat singura un ou... a fost o experienta foarte frumoasa! 

nostalgii dintr-un oraș de apoi

Sfarsitul unei afaceri proaste merita stropit cu sampanie (p. 154)

Stiam de cartea asta si am avut feelingul ca o sa-mi placa: ceea ce n-am stiut a fost cat de mult o sa-mi placa. Romanul este o colectie de povestiri, despre personaje din perioada anilor `40, povestiri care, asa cum spune si autorul, pot fi citite in orice ordine vrei, dar cred ca e preferabil sa le citesti da capo al fine :-) Cartea vorbeste despre bunicii scriitorului - Stefan si Virginia Theodorescu, despre Medgidia lor, orasul in care au pus pe picioare o afacere (restaurantul garii), unde au trait bucurii, dar si lucruri inexplicabile. Personajele sunt savuroase (stiu ca suna a cliseu, dar exact asta e cuvantul cu care le asociez :-). Trebuie sa mentionez pe chelnerul Ionica (Jacque pe transatlanticul Queen Mary sau in Orient Express, locuri unde a dobandit abilitati și cunoștințe fine), maiorul Scipion (om de onoare, cu o soarta rautacioasa și nedreaptă), judecatorul (holtei, om cult, singurul proprietar de Buick din oras), prostituatele din deal, potcovarul Bazil (Vasile, furnizor al casei regale), doctorița evreică Lea (care deși nu avea voie să trateze decât pacienți evrei are grijă de toți cei care o solicită), polițistul Pomenea (închis pentru că nu a avut dorința de a deveni apoi milițean), Haikis (angrosistul de cereale), domnul Stelian (mai marele legionarilor din oraș, fostul proprietar al restaurantului gării) etc. etc. etc. În fine, toată Medgidia este dată peste cap de comunism, care a distrus tot ce n-au putut distruge nici legionarii, nici războiul, nici rușii. Reprezentantul comuniștilor în Medgidia este curelarul Mînjină, om mic cu caracter infect. Pe lângă acestea, alte multe personaje, de care nu ai cum să nu te atașezi. Ce să mai, carte frumoasă, cu multe povestiri pline de umor, numai bună de dat cadou prietenilor dragi! :-) 

şi românii!

Mai ştiţi clipul ăsta în care norvegienii devini sensibili cu un copil înfrigurat? Ei bine, uite că şi românii au dat dovadă de omenie! Aici :-)

http://ro.celebrity.yahoo.com/experiment--cum-se-comport%C4%83-rom%C3%A2nii-cu-un-b%C4%83rbat-orb-145659078.html

Chapeau, domnule Alifantis!

am sufletul plin de poezie! Am fost la concertul lui Nicu Alifantis; multă emoție m-a încercat! Chapeau, domnule Alifantis! Mulțumesc!

să strălucim şi să fascinăm!

Nu există tineri care creează probleme, ci tineri care trec prin probleme. (p. 148)

Am auzit prima dată de Augusto Cury la o colegă trainer care avea cărţile lui şi era foarte entuziasmată de teoriile lui privind educaţia, parentingul şi profesoratul. Am răsfoit de curiozitate una dintre cărţi şi părea interesantă; la finalul trainingului am primit cu dedicaţie şi o carte cadou. Acasă, din bănuţii primiţi ca formator mi-am comandat pe net încă 2 cărţi de-ale lui. Timpul însă m-a făcut să nu apuc să le şi citesc până săptămâna asta, când am terminat-o pe asta şi sunt la mijlocul alteia. Cartea are idei bune şi e o lectură uşoară pentru orice părinte sau profesor. Promovează dezvoltarea de abilităţi de viaţă independentă punând în opoziţie părinţii / profesorii buni cu părinţii străluciţi/profesorii fascinanţi. Teoria lui Cury e că toate experiențele noastre trec în RAM - Registrul Automat al Memoriei, de unde sunt reactivate când avem contact cu o persoană sau cu un lucru (ei, nu e chiar nouă teoria asta, dar el are un stil facil de  a o expune). Ce nu mi-a plăcut? Cartea are prea mulți de trebuie și promovează ideea de părinte/profesor prieten, idee cu care eu nu sunt deloc de acord. În rest, idei bune, merită citită (mai ales că e lectură ușoară, de o seară). În plus, exemplarul meu era plin de pagini duble și asta mi-a îngreunat lectura.

ziua dascălilor

se pare că azi e ziua profesorilor. la mulți ani! Am avut parte de o seara fantastică... colegii din FNO ne-au făcut o surpriză... am primit la cină un bilețel albastru în care era scris cât de super tare sunt eu :-), apoi după cină, am avut parte de un tort, de lumânări, de lamulțiani cântat și de povești. Fiecare dintre noi a povestit despre profesorii care ne-au influențat viața... povești minunate și inspiraționale. Din păcate, Matei avea nevoie de mine și nu am stat până la final... aș fi vrut să povestesc și eu de trei dascăli minunați... de învățătoarea severă, dar corectă (cu care ulterior am dezvoltat o relație frumoasă, a fost și la nunta mea :-), despre domnișoara Baciu, diriga din liceu și despre doamna Iacob, super profa din facultate. Nu am timp acum, dar sper să am într-o zi timp și să postez măcar aici despre aceste trei doamne minunate!

care-i faza cu cititul

Cărțile se citesc, se recitesc, se spun, se trăiesc! (p. 109)

Cartea asta am primit-o cadou de ziua mea de la Cătălin - cu mențiunea să-l învăț și pe Matei care-i faza cu cititul. Am pus-o în bagajul pentru naștere și am citit-o cât am stat în maternitate. De altfel, a fost foarte potrivită pentru acea perioadă... cu lecturi scurte, fără legătură unele cu altele, lectură facilă, dar plină de sensibilitate, frumusețe și înțelepciune. E o colecție de eseuri, despre carte, lectură și citit. Scriitori români povestesc cum s-au apropiat de carte sau ce aventuri au avut cu primele lecturi. În multe povestiri m-am regăsit, în altele mi-aș fi dorit să trăiesc. Câteva exemple: Dan Lungu povestește cum a fost atras mai mult de papetăria școlară decât de cărți (ehei, remember creioanele chinezești? :-), Cărtărescu compară cărțile cu fluturi care zboară prin mintea noastră, Florin Bican compară cărțile cu dragostea... când privești înapoi, identificarea primei lecturi este la fel de dificilă ca identificarea primei iubiri (p. 11). Eseul cel mai frumos aparține Ioanei Pârvulescu (de la care am citit asta și asta). Eseul se numește Prima carte cu secret, iar personajul principal este un anticar simpatic, plin de mistere. Cartea este extrem, extrem de frumoasă... dar nu e pentru copii... poate pentru adolescenți. Cu siguranță însă, este o carte pentru adulți... mai ales pentru adulții îndrăgostiți de carte și lectură. O recomand cu mare, mare drag! Pe mine m-a inspirat... să fac un proiect asemănător la mine în școală... idei am, sper să-mi amintesc în toamnă și să-mi iasă! :-) Asta-i faza cu cititul... te face mai curios, mai creativ, mai înțelept, mai bun!

Hristos e răstignit din nou

Inima omului este o fiară, o fiară neîmblânzită... Hristoase, nici tu n-ai putut s-o-mblânzești... (p. 84)

Nici nu se putea lectură mai potrivită pentru săptămâna asta. Cartea o am de mult timp, am primit-o cadou de ziua mea de la Lilinasha acum 4 ani, am avut vreo două tentative s-o citesc, dar mi-am spus că în preajma Paștelui e cel mai potrivit (la fel cum am citit acum vreo 2-3 ani și Învierea lui Tolstoi). Cum zilele astea lenevesc în pat, mi-a amintit ieri de ea și m-am apucat de citit... azi am terminat-o. E lectură facilă, odată ce te-ai obișnuit cu scriitura, ritmul e alert, iar multele personaje de la început se limpezesc foarte repede. Așadar, povestea are loc pe la începutul secolului trecut (cred!) în satul Lycovrysy, sat grecesc bogat, aflat sub stăpânire turcească. Aga satului este destul de tolerant, se ocupă de mâncarea bună, de rachiu și de iubitul lui adolescent și lasă sătenii să-și vadă de treburile lor atâta timp cât nu fac scandal. E Paștele, iar fruntașii satului s-au adunat să stabilească personajele unui vechi ritual tradițional care are loc o dată la șapte ani: sunt aleși săteni care să refacă momentul patimilor și Învierii lui Hristos. Cel care coordonează acțiunea este preotul Grigoris. Personajele principale vor fi jucate de  negustorul Iannakos - Apostolul Petru, Kostandis cafengiul - Iacov, Mihelis, fiul boierului Patriarheas – Ioan, iar Panaiotaros, roșcatul va fi Iuda. Văduva cu porniri iubărețe, Katerina, este desemnată a fi Maria Magdalena, iar pentru rolul plin de responsabilități al lui Hristos este desemnat Manolios, un păstor cuminte și credincios. Alte personaje importante care apar printre fruntații satului: zgârcitul și bogatul mos Ladas, batrânul boier, bogat și el, Patriarheas și Hagi Nikolis, învățătorul, frate al preotului. O dată cu stabilirea rolurilor, fiecare personaj are la dispoziție un an să-și curețe viața și să devină responsabil de onorea primită. Și asta se și întâmplă. Manolios, Iannakos, Kostandis și Mihelis se apucă de citit Evanghelia, devenind din ce în ce mai implicați în comunitate. Până și Panaiotaros (numit și Ghipsofagul după pasiunea lui de a mânca statuietele de gips), devine din ce în ce mai Iuda. Acțiunea începe cu adevărat odată cu venirea în sat a unui grup de pribegi săraci, în frunte cu preotul Fotis. Satul lor a fost măcelărit de turci și speră să obțină milostenie de la sătenii din Lycovrys. Aceștia însă își închid casele și sufletele și refuză să-i ajute. Mai mult, fruntașii pornesc chiar un război personal împotriva ”zdrențăroșilor” aciuați pe stâncile din jur. Acțiunea continuă cu deteriorarea stării morale a satului și mai ales a fruntașilor lui. În tot acest timp, pribegii de pe stânci încearcă să-ți clădească o comunitate, ajutați de cei desemnați să fie apostoli și mai ales de Manolios - cel inspirat de Hristos. Totul e însă bine până când o crimă zguduie satul - iubitul adolescent al agăi e găsit mort, iar aga caută un vinovat. Pe când fruntașii satului (deh, politicieni :-) nu știu cum să-și salveze pielea, Manolois se autodeclară ucigaș. Misterul e rezolvat, dar lucrurile fdegenerează... așa cum am scris și la început, ritumul e alert, acțiunea din cele 480 de pagini e rapidă în fiecare capitol. Finalul e cumplit... Manolois e măcelărit de sat, iar pribegii iau din nou calea pribegiei. E greu de povestit un roman atât de complex, poți înțelege doar dacă-l citești. Mie mi-a plăcut mult, de câteva ori am închis cartea și am meditat. Așa cum am spus, e lectură perfectă pentru săptămâna patimilor... ne amintește că putem fi buni, dar și incredibil de răi. Și că lucrurile rele se-ntâmplă când oamenii buni nu fac nimic.

despre superficialitate şi bogăţie

Ori de câte ori ai poftă să critici pe cineva, ţine seama că nu toţi oamenii au avut avantajele de care te-ai bucurat tu. (p. 5)

Cartea asta o am din liceu... ştiu că am şi citit-o atunci, dar mare lucru nu-mi spunea. Cum joi am dat o fugă la Boto la ai mei, am profitat şi am luat-o din bibliotecă în ideea de a o reciti (recunosc, motivată de reclama filmului cu DiCaprio). E lectură de o zi, maxim două; ce m-a împiedicat pe mine să citesc mai repede a fost calitatea hârtiei - exemplarul meu e din 1991, de pe vremea când se tipăreau cărţi pe orice tip de hârtie igienică. Chiar şi aşa, mi-a plăcut mirosul de hârtie veche de bibliotecă. Personajul principal e Jay Gatsby, un mare bogătan dintr-un cartier rezidenţial de lângă New York. Perioada acţiunii e reprezentată de anii 20 - interesantă perioadă în ţara tuturor posibilităţilor. Povestitorul este Nick Carraway, vecin de-al lui Gatsby. Acesta e invitat la una dintre petrecerile lui fastuase de week-end - veneau sute de oameni care petreceau până dimineaţă, de multe ori fără să-l cunoască pe proprietar, ba mai mult acesta find învăluit de tot felul de legende...ba că n-ar fi studiat la Oxford, ba că ar fi fi ucis un om, ba că averea lui uriaşă provine din băutura ilegală. Gatsby îl abordează pe Nick, mai ales când află că acesta este văr cu Daisy, o fostă iubită din tinereţe. Daisy e acum măritată cu Tom, un bogătaş şi el, superficial, grosolan şi cu o amantă focoasă cu care se întreţine la New York. Long story short, Nick le intermediază celor doi o întâlnire, pasiunea reapare, Tom e gelos, iar în timpul unei călătorii tumultoase de la New York, amanta lui Tom e ucisă de automobilul lui Gatsby, condus de Daisy. Soţul amantei, cuprins de durere şi gelozie, se răzbună împuşcându-l pe Gatsby, care oricum era hotărât să-şi salveze iubita de acuzaţii. Problema e că iubita, ca şi soţul ei de altfel, nu aveau nici o clipă intenţia să-şi asume responsabilitatea. Nick asistă la toată drama şi se ocupă de funeraliile lui Gatsby (care se dovedeşte un parvenit din afaceri ilegale), funeralii la care nu participă nici unul dintre sutele de invitaţi care se desfătau la petrecerile de sâmbătă seara. Cartea este aşadar despre bogăţie şi superficialitate, despre un bărbat care şi-a construit bogăţia şi faima cu gândul la o himeră - iubita lui din tinereţe... iubită care se dovedeşte cu totul altfel - superficială şi egoistă - a bitch! :-). Mi-a plăcut şi o recomand. Gatsby devine chiar simpatic, eu recunosc că l-am simpatizat - genul de tânăr sărac, care se descurcă, chiar dacă nu în cel mai legal mod. Abia aştept să văd şi filmul (are un super trailer aici), deşi recunosc că citind, l-am văzut tot pe Robert Redford în rolul lui Gatsby. Până acum am citit de Fitzgerald în engleză nuvela cu Benjamin Button, dar am în bibliotecă şi Blândeţea nopţii şi Cei frumoşi şi blestemaţi (cumpărată marţi cu tot cu ziar la oferta de 10 lei). O să revin la Fitzgerald cât de curând.

părinţii NU se realizează prin copii!

de când am auzit care e subiectul filmului Poziţia copilului am vrut să-l văd! Anual implementez un program de dezvoltare de abilităţi de viaţă independentă şi mereu mă confrunt cu problema părinţilor supraprotectivi, părinţi care pe termen lung îşi handicapează din punct de vedere social propriul copil! Cam asta e şi tema filmului: o familie înstărită din Bucureşti, ea arhitect, el medic, care şi-au crescut copilul oferindu-i pe tavă tot ce e mai bun (din punctul lor de vedere). Copilul (care are acum vreo 40 de ani) are un accident de maşină cu victimă. Familia sare să-l ajute şi să-l scape de închisoare. Relaţia dintre fiu şi părinţi este încordată, lucru de înţeles, de altfel. Mama continuă să-şi sufoce fiul, fiul are reacţii agresive vis-a-vis de ea. În final, copilul are totuşi o poziţie personală, are în sfârşit o reacţie (iar replica Deblochează-mă şi pe mine, mamă e genială!) Finalul e brusc, dar mie asta mi-a plăcut; şi mai cred că explică şi titlul filmului foarte bine! Long story short, filmul e foarte bun! Mie mi-a plăcut la nebunie, cred că e cel mai bun film românesc şi cred ca înţeleg şi de ce a luat marele premiu la Berlin. E filmat cu cadre scurte (Adi spunea că parcă e filmat cu telefonul mobil :-), la început e obositor, dar odată ce te obişnuişeti cu asta, înţelegi rostul - senzaţia e că eşti acolo, cu ei, că eşti un participant invizibil la dialoguri! Actorii joacă impecabil, toţi! Iar tema ar trebui să fie subiect de meditaţie pentru toţi părinţii sufocanţi. Pentru că părinţii NU se realizază prin copii, ci prin ei înşişi!

o după amiază literară

Am fost aşadar la Ateneu, la prelegerea lui Dan Lungu. Am găsit loc de parcare şi am ajuns cam pe la fără 10. Sala mică, cam neoxigenată pentru că era aproape plină. Am făcut proasta alegere de a sta pe la mijloc; mai bine mergeam pe locurile din faţă. Scriitorul a intrat în sală însoţit de directorul Ateneului, pe la şi 7 minute (deh, întârzierea de până în 10 minute e considerată de bonton :-). Mai întâi autorul a citit 3 pasaje din carte, pentru ca şi cei care nu au citit cartea (destul de mulţi după reacţie) să înţeleagă despre ce e vorba. Apoi ne-a povestit cum a luat cartea viaţă în urma unui interviu sociologic cu o bătrână. Aceasta avea numai amintiri frumoase din vremea comunismului şi regreta perioada respectivă. Ne-a mai povestit cum editoarea franceză i-a cerut volumul doi la Raiul găinilor şi cum asta era imposibil (cei care au citit cartea înţeleg de ce), el i-a propus ideea cu baba comunistă. Ca să condimenteze discursul, ne-a mai povestit câteva chestii amuzante despre cum ne percepeau francezii atunci; am reţinut ideea conform căreia uneori, deşi ai un fir perfect logic, ajungi la cele mai incorecte concluzii. Întrebări n-au prea fost... dar autorul a încropit cu mult umor răspunsuri (de fapt, după tonul celor două cărţi citite de mine, mă aşteptam să fie o persoană cu simţ dezvoltat al umorului). La final, m-am dus cu cartea să iau autograf. L-am întrebat dacă locaţia în cele 2 cărţi e Boto şi mi-a confirmat (deşi nu era vorba chiar de cartierul la care mă gândisem eu :-) Cătă m-a pozat în acest moment :-)

Apoi, Cătălin a insistat să ia şi el autograf pe Raiul găinilor...  şi mi-a plăcut că a cerut autograful tot pentru mine. Na, am zis eu că am dat peste cel mai minunat om din lume.

 

Seara am încheiat-o cu bunătăţi ieftine de la Târgul de prăjituri. Noapte bună!

plan cultural :-)

mâine, la ora 17.00 mergem la o prelegere la Ateneu în Tătăraşi. Dan Lungu va vorbi despre babele comuniste şi despre nostalgia trecutului. Am scris despre cât de mult mi-a plăcut cartea cu pricina aici. Sper sa iau si autograf pe carte; îmi place la nebunie scriitura lui. :-)

lecție de supraviețuire de la pi

Baza era în mine, dacă voiam să supravieţuiesc. (...) cea mai mare greșeală a unui naufragiat este să spere prea mult și să facă prea puțin. Supraviețuirea începe când ești atent la ce este la îndemână și imediat. Să te uiți în jur sperând și nefăcând nimic este soluția cu a-ți petrece viața visând. (p. 182)

Despre cât de mult mi-a plăcut să citesc cartea asta am scris deja. A fost dragoste la prima pagină, a continuat aşa până la finalul cărţii. Pi, pe numele lui întreg Piscine Molitor Patel (botezat de un unchi, mare înnotător, după numele celei mai frumoase piscine din Paris) este un adolescent indian, din regiunea Pondicherry, reviera franceză a Indiei :-) Piscine se re-botează Pi (3.14) pentru a scăpa de porecla cu iz de pipi cu care-l seacă colegii de şcoală. Tatăl său este director de grădină zoologică, copilul fiind fascinat de mic de animale şi căutând modalităţi de înţelegere a lor. Pe lângă zoologie, Pi este pasionat de religii. De toate religiile. Este educat hindus de mama lui, dar treptat, descoperă creştinismul (şi povestea incredibilă a zeului care-şi sacrifică Fiul din iubire :-), islamismul, ba chiar e atras şi de sinagogă. În felul lui unic, Pi reuşeşte să le împace pe toate în filosofia lui de viaţă. Cum treburile merg prost în India, familia decide să emigreze în Canada, luând şi o parte din animalele de la zoo, pentru a le vinde în noua lume. Pe drum, vasul se scufundă, iar Pi se trezeşte într-o barcă de salvare în compania unei zebre rănite, a unei hiene, o femelă urangutan şi a lui Richard Parker, un superb tigru bengalez, botezat din greşeală cu numele vânătorului lui de un funcţionar beat. Lupta pentru supravieţuire determină hiena să ucidă zebra şi urangutanul, iar tigrul kilăreşte şi mănâncă hiena. Norocul lui Pi este că Richard Parker are rău de mare :-) Pi descoperă resursele din barca de salvare - apa, biscuiţi, un kit de supravieţuire, îşi construieşte din vestele de salvare o plută în apropierea bărcii şi învaţă cum să trăiască cu acestea şi cu Richard Parker pe deasupra. Decide că tigrul nu poate fi îndepărtat din barcă şi singura soluţie este să-l menţină hrănit şi să-l dreseze cu ajutorul fluierului de la vesta de salvare. Şi aici începe povestea. Relaţia dintre cei doi este când calmă, când zbuciumată. Richard Parker învaţă să-l respecte pe Pi, iar Pi învaţă cum să-l menţină sub control. Aflăm lucruri interesante despre dorade, rechini, balene şi alte chestii din ocean. Când totul pare că se sfârşeşte cei 2 ajung pe o insulă plutitoare, aparent raiul pe ocean... cu alge hrănitoare, apă dulce şi milioane de manguste, numai bune pentru carnivorul de Richard Parker. Totul e foarte frumos, doar că insula e carnivoră şi ea. În final, cei 2 ajung pe o plajă din Mexic, unde Richard Parker dispare în junglă, fără ca măcar să întoarcă capul spre partenerul lui de supravieţuire. Şi aici începe partea a treia a cărţii. Povestea lui Pi este de necrezut pentru japonezii de la compania de asigurări, astfel încât acesta povesteşte o alta - cu un marinar rănit (zebra), mama lui (urangutanul), un bucătar sadic (hiena) şi el (Richard Parker). În noua poveste cu accente horror, Pi este Parker (cel care ucide bucătarul, care i-a ucis şi mâncat pe ceilalţi supravieţuitori). Acuma na, alegeţi adevărata poveste! Ambele au cam aceleaşi personaje... Richard Parker fiind alter-ego-ul lui puternic, dar şi rău, care în definitiv îl ajută să supravieţuiască. Personal, prefer prima poveste. Aşadar, o poveste frumoasă... nu ştiu valorarea literară a cărţii şi nici nu mă interesează, dar povestea este foarte frumoasă. 
later edit. Azi (duminică) am văzut şi filmul în 3D; foarte frumos! respectă linia cărţi cu mici excepţii, apare şi o dragoste indiană adolescentină, care în carte nu e. dacă nu aveţi timp de carte (deşi ar fi mare păcat să daţi de ea şi să nu o citiţi) nu rataţi filmul!

zilele unui motan, ale unui dentist şi în final, ale regelui

Cartea asta mi-am dorit-o mult timp... când a apărut a fost însă peste bugetul meu. Treptat, mi-am cumpărat încă două cărţi de autor: Degete mici şi Băiuţeii, dar, deşi le-am avut pe etajera de la pat pe amândouă, nu le-a venit timpul. Cum am avut bani speciali pentru cărţi, Zilele regelui a fost clar în teancul de cumpărat. Nici nu am înregistrat-o în registru (pentru cine nu ştie, eu îmi înregistrez toate cărţile din biblioteca personală, am şi ştampilă de pe la 14 ani pentru chestia asta, ce mai, sunt o profesionistă :-) că m-am şi apucat să o citesc. Şi am citit-o în vreo 3 zile... înceeet ca să se termine cât mai greu, aşa e de frumoasă. Backgroundul poveştii este venirea la tronul Principatelor Române a lui Carol I, domnitor/principe şi ulterior primul rege al României. O dată cu el, îl convinge să vină şi pe Joseph Strauss, dentistul lui şi personajul principal al romanului. O dată cu dentistul, vine şi Siegfried, motanul acestuia, o mâţă maidaneză berlineză, romantică şi deşteaptă şi super, super simpatică. Cadrul e Bucuresciul anilor 1870, şi mai ales Lipscanii cu negustorii lui. Dentistul se îndrăgosteşte de Elena, o sârboaică, domnitorul (prin intermediul dentistului) are o legătură cu aspecte medicale :-) cu o prostituată oarbă, iar Siegfried se îndrăgosteşte de o minune de pisică, adusă de vrăjitorul frizer neamţ (numele ei e Manastamirflorinda, dar oamenii îi spun Riţa :-). Motanul îşi scrie povestea scrijelită pe tapiseria scaunelor, iar dentistul îşi spune povestea motanului, care rescrie totul (cel mai amuzant a fost cum povesteşte el sarcina Elenei - e atât de mare în ochii lui că bănuieşte că ar fi acolo vreo 15 pui :-) Povestea se complică, apare un secret al regelui, preluat de dentist, razboi şi conflicte civile. Deşi lectura e uşoară, stilul e destul de greoi; cu toate aste nici nu simţi cum se topesc paginile. În plus, ai parte şi de o lecţie de istorie şi de cuvinte din vremea aceea; pe unele le ştiam, pe altele le-am intuit, la altele am zâmbit (cum ar fi apotecar, vorbitorii de germană ştiu ce spun :-) Ce să mai spun că multe scene au aspecte erotice, dar scritura e aşa de frumoasă că până şi astea sunt extraordinare. Surpriza de final e tălmăcirea titlului... zilele regelui abia încep! dacă daţi de cartea asta, să-i daţi o şansă, merită!!!