Supă de pui pentru pantalonii mei

Cred că toată lumea cunoaşte cărţile din seria Supă de pui pentru suflet... Ei bine, eu nu sunt mare fan al cărţilor astea; mi se par mult prea siropoase povestioarele... nu toate, evident! Unele chiar îmi plac... unele!

Astăzi am fost la o şedinţă care s-a terminat cu un power point cu o povestire din această cărţulie. Nu am rezistat să nu comentez ceva ironic...

M-am întors la job pentru că mai aveam de lucru... şi pentru că era deja după amiază mi-am făcut o supă de pui instant (ştiu că sunt nesănătoase, ştiu!). Mulţumită de mine, îmi iau paharul cu supă şi dau să mă aşez la calculator să lucrez la centralizarea unor chestionare. Ei bine, când să mă aşez scap paharul din mână, iar supa aterizează pe pantalonii mei ... noroc că azi am poncho şi reuşesc să ajung acasă fără să mă fac de ruşine...

Ei bine, mi-a fost de învăţătură de minte! Nu mai vorbesc de rău - never ever - supele de pui, mai ales supele de pui pentru suflet... :-)

La aniversară...

Azi am împlinit un an de la oficializarea noastră ca family. Am sărbătorit ieri cu ai noştri, cu sarmale, friptură, vin şi tort. Acum un an eram preocupaţi ca lucrurile să iasă bine… mi-am amintit că nu am avut deloc emoţii, de florile multe şi extraordinar de frumoase pe care le-am primit, dar mai ales de oamenii care ne-au fost alături la ceremonie şi după… la sărbătorirea de la Lee's.

Vreau să mulţumesc pentru prezenţa de atunci părinţilor noştri, naşilor, rudelor, prietenilor şi colegilor mei de la şcoală… şi sper să pot să-mi amintesc de toţi – ordine aleatorie: Olguţa şi Adi, Alina şi Costel, Laura Ad., unchii mei de la Iaşi, naşii lui Cătălin de la Bacău, Doamna director B., Simona, Anca, Carmen P., Maria C., doamna Dorina L., Felicia B, Elena A., Cristina A. şi Bianca, Carmen P. (de muzică :-), doamna Marinica L., Andra şi Manuela, Alina T. şi Bogdan, Nicoleta L, Petronela G., Melania, Bebi şi Aliecs (cadourile voastre au fost minunate), Găbiţa, familia Rebei. Mulţumiri mai speciale se îndreaptă spre Miha, cu care am şi petrecut prima seară de tineri căsătoriţi – nu vă gândiţi la prostii – am râs, am desfăcut cadourile, iar am râs, am mâncat, am băut o şampanie, am făcut poze… nouă, la toate cadourile şi la toate florile.

A fost o zi şi un eveniment de remember pentru că:
- noi am pregătit şi organizat tot;
- am avut momente de neuitat în parcarea de la Kaufland, cu o zi înainte, la 11 noaptea, cu maşina, Cătălin şi Costel;
- era să întârziem;
- Cătălin a condus până acolo – deşi nu ne propusesem… am luat-o prin Tudor ca să evităm traficul din centru, dar mai tare ne-am complicat;
- am învăţat la petrecerea de după să dansez corect meneaito;
- ailor mei li s-a stricat maşina la întoarcere şi i-a scos din încurcătură Alinuţa, Costel şi Peugeot-ul (mulţumim!);
- am avut aranjamente pe masă făcute din legume şi fructe naturale :-)
- mi-am confecţionat singură buchetul din crizanteme galbene – deşi se credea că l-am luat de la florărie;
- ne-a cântat Mulţi ani trăiască un lăutar de pe acolo - neplanificat, dar a cântat bine… stil francez şi foarte boem :-)
- am primit cadouri frumoase … multe farfurii, tacâmuri, nici un mixer… şi aveam nevoie de un mixer – acum avem!!!;
- am avut invitaţii la starea civilă şi cartonaşe de masă – fiecare cu câte alt citat de dragoste (mi-a luat o săptămână adunarea lor);
- s-a aruncat cu orez peste noi încât şi la două zile după mai aveam orez în păr cam de un pilaf;
- am avut persoane dragi lângă noi.

Ne-au lipsit Angie şi ceilalţi doi canadieni, dar ştiu că au fost alături de noi cu sufletul.

Acum, la aniversară… mulţumesc tuturor celor care ne-au felicitat azi şi în mod special Laurei Ad. pentru bucheţelul de crizanteme – făcut exact ca acum un an… doar că era alb şi nu galben… ei, detalii :-)

Şi încă ceva: Cătă, te cuvântul ăla cu I!!!!! Tari di tot!!!!

Fotbal - Romanian Style

Se spune că tot românu’ se pricepe la politică şi la fotbal. Eu recunosc că nu mă pricep… dar iaca că totuşi scriu despre asta :-)

Meciul din seara asta mi-a amintit de o experienţă din primăvară, cred. Atunci am fost pe stadion, invitaţi de Olguţa şi Adi, la meciul dintre CFR (antrenat de Andone – măcar ăsta ştiu cine e) şi Poli Iaşi. M-a întrebat Cătălin pe messenger dacă vreau să mergem la meci… eu ca o supercunoscătoare am întrebat cine joacă… el mi-a scris cfr iaşi … iar eu am întrebat cu cine??? Asta aşa, o mostră din cât mă pricep eu la fotbal… şi dacă tot suntem aici… nu prea ştiu ce e acela corner, hands (asta bănuiesc), de ce se dă 11 metri şi deşi m-am chinuit, nu pot deloc să pricep când e offside …. Dar asta nu mă împiedică să trăiesc cu pasiune meciurile în care joacă România. Dacă e să mă întrebaţi cu cine ţin… ei bine, ţin cu Steaua… din copilărie şi de dragul vremurilor de altădată.

Deci, să scriu despre meci… CFR Cluj cu Poli Iaşi. Am plecat spre Copou cu 41 – în autobuz am dat de fanii lui Poli care blestemau de nu mai puteau Vasluiul (deşi repet, meciul era cu Clujul) şi aşa am învăţat câteva înjurături creative şi am aflat că la sfârşitul lumii e bine să plecăm la Vaslui ca să mai trăim încă 100 de ani :-)
Pe stadion am fost încântată de suporteri, de spiritul gregar (ca să nu scriu de turmă), am scuipat seminţe cât pentru un an, am întrebat când începe meciul şi am aflat că începuse de 15 minute (eu încă mai credeam că se încălzesc jucătorii), am ratat singurul gol al meciului din 11 metri deşi eram exact în spatele porţii (am vrut să filmez golul, dar l-am ratat şi pe film apar doar suporterii care se bucură…) şi m-am distrat de minune. Mulţumesc încă o dată Olguţei şi lui Adi pentru invitaţie… şi mai vreau să mai merg.

Acum… de ce Romanian style… pentru că deşi nu sunt un expert am impresia că stilul de viaţă şi de muncă românesc se reflectă mult în modul în care se joacă fotbal în România… mai întâi entuziasm, heirupism, apoi dezinteres total… mergând până la apatie. Ca exemplu clasic e meciul din seara asta: Steaua – Lyon: 1-0, 2-0, 2-1, 2-2, 3-2, 3-3, 3-4, 3-5 – avantaj Lyon, evident. Asta e… suporterul român e obişnuit cu speranţa, extazul, agonia şi apoi dezamăgirea.

Nu pot să nu-mi amintesc de evoluţia Turciei de la CM… nu mai ştiu exact cu cine juca… cu Croaţia, cred… cert este că turcii au jucat (luptat) fotbal de la prima secundă a meciului şi până la ultima… erau TOŢI atât de implicaţi în meci încât echipa Turciei a câştigat respectul meu forever.

Asta e! Ce pot să mai spun?!?! HAI ROMÂNIA!!!

Mie nu mi-e frică

Acea vară blestemată din 1978 a rămas faimoasă ca una din cele mai calde din tot secolul.
Propoziţia de mai sus este din primele pagini ale cărţii pe care am citit-o în week-end: Mie nu mi-e frică, scrisă de Niccolo Ammaniti şi apărută la Humanitas în 2006. Am cumpărat cartea la reduceri, era 3 (trei) lei ?!?! la Librăria Humanitas din Carrefour Felicia. Am ales-o pentru că mi-a atras atenţia coperta şi pentru că-mi amintea de un film pe care l-am văzut într-o noapte la TVR 1, cred. Îmi aminteam foarte bine subiectul din film şi am zis să văd ce e cu cartea. Am citit jumătate din ea în intercity de la Bucureşti la Iaşi, iar cealaltă sâmbătă dimineaţă. Nu pot să spun ce m-a impresionat mai mult: subiectul cărţii (pe care îl puteţi citi aici), modul frumos şi emoţionant în care este scrisă cartea, personajele principale... nu ştiu. Propoziţia de mai sus m-a marcat pentru că 1978 este anul în care m-am născut eu şi nu ştiu, dar cumva... mi s-a părut că generaţia mea are ceva din Michele, personajul principal...

Cartea mai atrage atenţia prin manifestarea moralităţii la personajul principal, care are 9 ani şi care contrazice teoriile lui Kohlberg (psihologii stiu despre ce vorbesc). Copilul vrea să salveze un alt copil nevinovat, îşi ţine promisiunea cu orice preţ (chiar dacă pentru asta e nevoit să lupte cu fricile... de întuneric, de monştrii din dealuri, de bătaia soră cu moartea pe care o să i-o dea tatăl dacă-l descoperă, de şerpi); cartea aminteşte mult de copilăria de pe vremuri :-), fără teve (sau mă rog, cu unul alb-negru), fără computer, internet sau telefoane mobile. Aminteşte de copilăria fericită, cu biciclete uzate, cu reviste pentru copii numai bune de citit în pat vara pe caniculă, cu poveşti noaptea în pat, cu pâine cu unt şi zahăr... dar şi de copilăria cu temeri, cu întreceri spontane între copii, cu pedepse umilitoare dacă pierdeai, cu frica de bătaie, cu secrete, cu respect faţă de părinţi.

Mai adaug un fragment care mi-a plăcut mult (cât adevăr e în frazele astea!!!) şi vă invit să o citiţi... mai ales cei de generaţia mea sau mai mari... pregătiţi-vă şi pentru deja-vu. ;-)

"Las-o baltă cu monştrii ăştia, Michele. Monştrii nu există. Trebuie să-ţi fie frică de oameni, nu de monştri." Aşa îmi spusese tata.

O noapte la Plaza

De fapt ar trebui să scriu o noapte la Plaza şi două zile în Bucureşti...
Am fost 2 zile la Bucureşti pentru Conferinţa Internaţională "Abilităţile de viaţă necesare viitorului cetăţean european" şi am fost cazată la Hotel Howard Johnson Grand Plaza...
Am avut norocul să prindem două zile foarte frumoase acolo... soare ca în octombrie... ne-am plimbat mult prin Bucureşti - deşi am făcut cam traseul clasic (cum ar spune vară-mia Alinutza), m-am plimbat pe Magheru, am fost pe la Teatrul Naţional, pe la Spring Time şi am mâncat o salată, Cişmigiu (of course), iar seara ne-am plimbat pe Dâmboviţa, pe la Casa Poporului şi apoi prin Piaţa Unirii acasă - la Plaza, deh.
Hotelul a fost conform aşteptărilor... hotel de 5 stele, ce mai! Totul a fost extraordinar - de la mesajul de bun venit personalizat de pe teve până la cosmeticele din baie şi micul dejun fantastic de la Restaurant Avalon (tot nu se compară cu cel de la Poiana Braşov de la Hotel Sport).
Conferinţa a fost conform aşteptărilor... m-am bucurat să revăd IMPACT-ul din Lupeni şi pe Alex Moldovan de la Cercetaşi. Mi-a plăcut discursul ambasadorului Olandei la Bucureşti, iar discursul reprezentantului Ministerului Educaţiei a fost de 2 lei. În schimb, a fost o experienţă super faină pentru că am fost la atelier cu Alinutza. Cel mai emoţionant moment a fost reîntânirea la McDonald's din Gara de Nord cu americanii - Stacy şi Andrew care plecau în Bulgaria şi Grecia.
Ar mai fi de amintit telefonul uitat de Luminiţa în halatul de la Plaza, regăsirea lui, întâlnirea din tren cu doamna Radu, iar ca amuzament cum mi-am făcut check in-ul la Plaza cu degetul mare plin de sânge - am avut o altercaţie cu un cutter înainte de plecare.

Oraşul în sărbătoare

Octombrie înseamnă la Iaşi sărbătoare... e sărbătoarea Sfintei (Paraschiva), dar şi sărbătoarea oraşului... e luna în care vin înapoi studenţii şi odată cu ei şi oraşul prinde viaţă. Anul acesta a fost multă agitaţie... mai multă ca oricând... a fost cald, au fost struguri... deci şi must şi vin... şi sărbătorim 600 de ani de la atestarea documentară a oraşului.
Am încercat să ieşim în fiecare seară să ne bucurăm de atmosferă, de pelerini (ca de obicei, peste 1 milion), de must, de prieteni, de oraş. Am mai luat o porţie din Iaşul meu personal... din Iaşul mustind a toamnă şi a crizanteme... datorită primăriei crizantemele sunt peste tot!

La mulţi ani, ieşenilor... din Iaşi şi de pretutindeni!!!

Bătrânul care citea romane de dragoste

Am citit săptămâna asta o carte excelentă. E vorba despre Bătrânul care citea romane de dragoste, scris de Luis Sepulveda, un autor chilian din care am citit doar Hot line. Am vrut să scriu despre subiectul cărţii, despre personajul principal, dar am descoperit că au facut-o alţii înaintea mea foarte bine, aşa că vă recomand să vă uitaţi aici aici şi aici. Vă recomand de asemenea să citiţi cartea şi să meditaţi asupra ei. Postez doar un mic citat care m-a amuzat şi m-a făcut să citesc în continuare mai repede... Nu vă uitaţi la limbajul simplu cu care e scrisă cartea... de mult am învăţat că în acest limbaj simplu stă ascunsă înţelepciunea.

"Citind textele de geometrie, aproape că îi părea rău că învăţase să citească şi se întreba dacă merita să o mai facă. Din aceste cărţi învăţase o frază lungă, pe care n-o spunea decât atunci când era din cale-afară de prost dispus: "Ipotenuza este latura opusă unghiului drept într-un triunghi dreptunghic", frază care mai apoi îi lăsase cu gura căscată pe locuitorii din El Idilio, fiind luată drept o cimilitură absurdă sau o înjurătură la care nu se putea răspunde în nici un fel"

Textul e din perioada în care personajul principal explora cărţile dintr-o mică bibliotecă şcolară ca să descopere ce îi place să citească. După ce dă la o parte cărţile de geometrie :-), de istorie şi cele pentru copii, se focalizeză pe romanele de dragoste, în care e vorba despre dragostea care doare.

După Sepulveda, mă întorc la Colin Forbes (recunosc, îmi place!), apoi o să dau o raită prin literatura chick-lit (am nevoie şi de rilex), o sa citesc Niccolo Ammaniti, apoi o sa incerc un nou Sepulveda (Nume de toreador) si Russell Banks (Dulcea lume de după). Şi mai am în plan vreo 20 de cărţi până la Crăciun. pentru că pentru mine expresia Nu mai am timp să citesc mi-a ieşit din vocabular... am re-înlocuit teveul cu cărţile... şi am re-descoperit plăcerea de a citi în autobuz, tramvai sau la coadă la RDS. Dacă eu pot, oricine poate!

Mau in Copou

Mau e Forel Motansky, e porecla pe care i-am pus-o noi de vreo 2 săptămâni... pentru că el nu spune miau ca o pisică obişnuită, el spune, rar ce-i drept, mau... Aşa că a devenit Domnul Forel Motansky, zis Mau.
Joi seară l-am luat pe Mau în Copou la plimbare. Mai ieşise el la picnic de 2 ori... o dată cu Tobi, căţelul Olguţei, pe care l-a ignorat după ce l-a scuipat şi i-a tras o labă (Mau căţelului) şi a doua oară tot cu Olguţa şi Adi (dar fără Tobi :-) - când s-a urcat într-un copac şi l-am dat jos cu ajutorul unei măturiţe şi a scaunului pliant... doritorii pot vedea filmuleţul acestei aventuri.
Joi însă, după o zi foarte obositoare, am luat maşina şi ne-am dus iar în Copou... de data asta cu tot cu Mau (Forel Motansky!). Tot drumul a tremurat de parcă îl duceam la veteran (veterinar pentru necunoscători), în Copou însă a devenit curios să adulmece frunzele. L-am lăsat să se plimbe... şi i-am făcut cunoştinţă cu un căţel alb, pe care am uitat cum îl chema... ei bine, a scuipat căţelul şi i-a arătat toată dantura... asta în condiţiile în care căţelul nu mai putea de bucurie (el voia să se joace cu Mau, dar Mau nu cred că vorbeşte limbi străine şi nici nu-i plac căţeii, aşa... din instinct!). Am postat câteva poze din această aventură, abia acasă văzând că noaptea în Copou ochii lui Mau sunt ca de extraterestru.

Ajuns acasă, Mau a mârâit mulţumit, s-a dus la tăviţa cu mâncare, a mâncat, a vizitat locul lui special din baie şi apoi s-a trântit mulţumit în pat pe lenjeria proaspăt schimbată. Acum, când îl mai apucă talentele de muşcat îl ameninţăm cu o plimbare în Copou!

CreActorii

CreActorii sunt un grup vesel, creativ şi dornic de afirmare. Sunt copii din Clubul IMPACT 36 din Iaşi (aparţin de Şcoala "Vasile Conta") şi au câştigat bani pentru a implementa acest super proiect CreActorii păpuşari - proiect social - antreprenorial (detalii pe www.onelevelup.ro).
Ce facem noi de fapt? Facem marionete din şosete (sau diverse alte materiale); cu aceste marionete facem spectacole şi expoziţii cu vânzare. În curând vom lansa şi un catalog din care veţi putea comanda marionete... vom avea marionete unicat sau în serie. Preţurile vor fi foarte accesibile, o parte din profituri vor fi reinvestite în materiale (pentru continuarea activităţii), iar restul în activităţi caritabile (o serată la Căminul de bătrâni, un bal mascat la grădiniţa cu program săptămânal, 2 ecologizări în cartierul Nicolina). Important este că în tot acest timp învăţăm să muncim, învăţăm cum să scriem un proiect câştigător, cum să pornim şi să menţinem o afacere profitabilă şi bineînţeles învăţăm să lucrăm în echipă. Pe scurt, ne distrăm învăţând.

În curând vom avea propriul blog de promovare a proiectului nostru, o piesă de teatru şi evident catalogul cu marionete. Vă aşteptăm să ne cunoaşteţi şi să ne sprijiniţi iniţiativa cumpărând marionete sau un bilet la spectacolele noastre. De tineri ca noi are nevoie România!

Jassy en octobre

Francis Cabrel-Octobre
Asculta mai multe audio Muzica »

Miercuri seară, după o zi obositoare în care amândoi am muncit ca şi cum numai munca ar fi pe lumea asta am luat maşina la o plimbare nocturnă şi am plecat în Copou să ne batem cu frunze. Ne-am plimbat, am cules castane, ne-am bătut cu şi în frunze, am descoperit că s-a deschis Crama Chiriţoaia, am dat replay la amintirile despre vremurile studenţiei, despre Copoul din vremea aceea şi ne-am bucurat să vedem că în Copou octombrie e la fel. Am plecat din parc după o oră, odihnită, cu sufletul cântând şi sperând că din toamna asta Octobre restera peut-être…

Să ascultaţi melodia… dacă sunteţi fan al limbii franceze, găsiţi versurile aici.

Dovadă de iubire

Azi am avut o zi grea... mă simt puţin obosită... aşa că am simţit nevoia să împărtăşesc această dovadă de iubire :-) Sunt mândră de ea...

P.S. Copiilor mei: Şi eu vă iubesc!

La festivalul de teatru

Am fost aşadar la Festivalul de teatru pentru copii şi tineret la Teatrul Luceafărul. Am două tipuri de impresii: impresii foarte plăcute şi impresii neplăcute. Partea frumoasă a fost piesa EXTRAORDINARĂ pe care am văzut-o: Cenuşăreasa în adaptarea trupei de teatru GONG din Sibiu. A fost un teatru mixt, uman şi cu păpuşi :-) Actorii au jucat foarte profesionist, o plăcere să îi urmăreşti... Dacă sunteţi prin Sibiu să-i căutaţi, să-i vedeţi şi să-i aplaudaţi... merită!!!
Partea neplăcută a fost organizarea... a fost în sala mică, de vreo 3 ori mai multe persoane decât încap normal în sală, cald, lipsă de respect faţă de spectatori, dar mai ales faţă de actori... Am fost foarte dezamăgită. Copiii noştri au fost cuminţi, au înţeles condiţiile, au încercat să vadă cât mai mult... din partea unde eram noi nu am văzut cam 80 % din spectacol :-( şi e păcat pentru că piesa merita... O altă dezamăgire au fost elevii unui liceu foarte bine cotat, de pe lângă hala centrală... care s-au purtat ca şi cum nu au fost în viaţa lor într-o sală de teatru... Mare atenţie părinţi care vă daţi copiii de gimnaziu la licee... Copiii din şcolile "de cartier" (deşi nu sunt deloc de acord cu această expresie) au dat clasă marelui liceu de centru.
Felicitări trupei de teatru GONG!!! Vă mai aşteptăm pe la Iaşi!

Ballade a la pluie

Plouă! Cu tunete şi fulgere! Aseară mi-am dorit să plouă… toamna nu e completă fără ploaie! Şi toamna asta cerşea ploaia… la fel ca şi gândurile mele! Ploaia mi le limpezeşte… mă ajută să le pun în ordine. Când eram copil la bunici şi ploua îmi luam o carte şi mă duceam pe verandă să citesc… să citesc şi să mă gândesc… mai târziu mă duceam să citesc, să gândesc şi să scriu... scriam tot ce-mi trecea prin minte, uneori acoperind pagini întregi. Aceeaşi senzaţie am trăit-o azi… m-am trezit şi ploua tare, cu tunete şi fulgere, am deschis geamul, … mi-am luat cartea de jos şi am început să gândesc… şi cum nu-mi era suficient, am deschis şi blogul ca să scriu.. Mmm, vremurile de altădată…

Îmi place ploaia… ploaia liniştită şi caldă, dar şi ploaia agitată, cu tunete, fulgere şi iz de furtună. Îmi plac frunzele de toamnă în ploaie, îmi plac umbrelele şi pelerinele de ploaie. Îmi place de mine în ploaie, îmi plac îndrăgostiţii ascunşi de umbrele, îmi place Iaşul în ploaie, îmi place sunetul ploii şi hotărârea asurzitoare a tunetului. Nu mă ascund de tunete şi nu îmi e frică de fulgere… cred că bunicul m-a învăţat să fiu aşa … şi el iubea ploaia.

Mi-am făcut o cafea, pisica a venit în braţe, muzica e despre ploaie… ah, de nu s-ar mai termina duminica asta ploioasă. Am ales să ascult ploaia în franceză, merge bine cu atmosfera boemă din sufletul meu!

Patru minute de relaxare

Where the Hell is Matt? (2008) from Matthew Harding on Vimeo.

RECUNOSC! Am furat ideea de pe blogul lui Huidu! Dar mi-a plăcut atât de mult pofta de viaţă a filmului încât nu am rezistat să nu postez şi eu! Matt e un tip care avea o viaţă relativ anostă până a plecat în călătorii... într-una din ele un prieten i-a propus să danseze "dansul lui" iar el să-l filmeze... aşa s-a născut ceea ce vedeţi mai sus! Merită să hoinăriţi şi pe aici ca să vedeţi mai multe filmuleţe sau ca să citiţi mai multe despre Matt. Melodia e indiană, iar versurile aparţin lui Rabindranath Tagore (asta tot de pe site-ul lui Huidu ştiu!).

Cele patru minute de relaxare oferite de Matt mi-au făcut chef de călătorit... abia aştept plimbarea la Firenze. O să dansez pe Ponte Vecchio! Şi în faţa Turnului din Pisa :-)

Vă doresc ca în următoarea călătorie să faceţi la fel... să dansaţi ca şi cum nimeni nu v-ar vedea, pe o muzică pe care doar voi o auziţi. Da, viaţa e frumoasă...

Hei, chiar aşa, where the hell is Matt, NOW??? Eu sper că dansează undeva prin Cuba... :-)

LATER POST: Am dansat pe Ponte Vecchio în Florenţa şi în faţa Turnului din Pisa! Super senzaţie, frate! Să faceţi la fel în călătoriile voastre! ;-)

Ziua cu fundiţă roz

Fiecare dintre noi are fricile lui… frica mea despre care vreau să scriu aici provine din copilărie şi e sub forma unor flashuri de imagini: spitale, Bucureşti, certuri în familie, părinţi cu cute pe frunte, nedumerire, corp mutilat, amputare, nopţi cu coşmare, frică. Dar în primul rând dezinformare, sau poate doar carenţă de informaţie. Bunica mea paternă a avut cancer la sân, a fost operată şi a pierdut un sân. Dar s-a vindecat într-un final, cred… pentru că ai mei nu mi-au spus niciodată exact despre ce e vorba. Îmi amintesc de cele de mai sus, de spaima permanentă din familie dar şi de calmul bunicii, de mulţumirea ei că a reuşit să se vindece. Toate acestea se petreceau prin anii ’80, pe vremea comunismului. Acum vremurile s-au schimbat; frica mea însă a rămas. Încerc să o depăşesc informându-mă (mărturisesc că mă sperie un control de specialitate), dar şi promovând campaniile de conştientizare a pericolului cancerului la sân. Mulţi m-aţi întrebat ce reprezintă broşa sub formă de fundiţă roz pe care o port frecvent. Este simbolul luptei împotriva cancerului la sân. Iar azi, 1 octombrie, este ziua internaţională de luptă împotriva cancerului la sân.

Frica mea poartă fundiţă roz. Ştiu că dacă o afişez, măcar cineva mă va întreba de ea, iar eu, dând informaţii transmit mai departe un mesaj important: cancerul la sân se poate preveni, chiar vindeca, dacă e depistat la timp. M-am uitat pe net să văd ce se întâmplă în Iaşi cu această ocazie, dar nu am găsit decât o agendă cu manifestări la Paşcani aici. Mi-ar fi plăcut să văd Palatul Culturii luminat în roz… mi-ar fi plăcut să aud la ştiri sau să văd semne pe stradă… mi-am adus aminte văzând sigla Yahoo. Am găsit mai multe informaţii relevante aici şi aici. 1 din 8 femei sunt afectate de cancer la sân.

Am scris pentru prietenele mele, pentru a le aminti că e cazul să se oprească un pic asupra sănătăţii lor, dar şi pentru prietenii mei, cu rugămintea de a avea grijă de prietenele, soţiile, mamele, surorile lor. Am scris pentru mine. Orice frică mărturisită e pe jumătate trecută. Vă invit ca azi să transmiteţi mesajul mai departe: depinde de noi toţi… nu doar de medici. Putem preveni împreună. Putem preveni cancerul dar şi coşmarele altor copiii.