prima excursie în judeţ

prima excursie în judeţ a fost la Hadâmbu. Deşi stăm de un car de ani în Iaşi nu an ajuns acolo, cu toate că e foarte aproape. Mănăstirea nouă este su-per-bă, cea veche este o minunăţie, iar grădina şi curtea sunt raiul pe pământ pentru o mamă cu bebeluş la cărucior. Grădina e plină de flori minunate şi de tot felul de decoruri simpatice, curtea este asfaltată şi perfectă pentru plimbare. În plus mănăstirea are şi un parc zoologic cu struţi, căprioare, păsări şi capre. Atmosfera este foarte babyfriendly. Noi ne-am gândit să revenim curând acolo!

la 3 luni

ce face Matei la 3 luni: 

- e vesel, gângureşte mult, spune îngî pe diverse tonalităţi;

- zâmbeşte mult... la noi, la jucăria lui preferată luna aceasta (telefonul colorat); 

- are colici... încă! e drept că mai rar, dar uneori sunt tare intenşi; se pare că Sab Simplex îi face bine!; 

- îi place pe-afară... doarme!; 

- doarme bine noaptea - cu o trezire la 2-3 şi apoi la 7-8 dimineaţa; 

- are cele mai frumoase hăinuţe de bebeluş... fie moşteniri de la Mihăiţă, Adrian sau Ştefi, fie hăinuţe noi cumpărate de noi, de oamenii frumoşi care l-au vizitat şi mai ales, primite de la naşi!; 

- mănâncă la sân, e mare fomist; 

- bea ceai (Humana şi of, Baby drink)... mai puţin însă decât o făcea acum o lună; 

-  se plictiseşte dacă e lăsat prea mult singur în pătuţ... plânge să vii să-l vezi... şi când te apleci asupra pătuţului râde! 

- ţine bine capul mult timp! 

- dansează cu tati şi dă din mânuţe; 

- ascultă muzică cu mami; 

- întinde mâna după lucruri şi dacă le atinge le strânge tare în pumn; 

- prinde cu mâna toate lucrurile din preajmă... păturică, jucării, un şerveţel, orice!

- poartă scutece mărimea 3! 

- analizează lumea... mai ales cea de afară! - sunt fascinată de cum priveşte şi pare să analizeze tot!

- bea suc de fructe - 50 ml zilnic - citrice (portocală, grapefruit, clementine) sau morcovi! 

- face kk zilnic (datorită sucului de fructe); 
- a făcut prima călătorie din viaţa lui în afara oraşului - la 2 luni jumătate am fost împreună 4 zile la Miercurea Ciuc;  

-  se gâdilă şi râde!; 

- doarme în pătuţ sau cu parentes; 

- bagă degetele de la mână în gură - degetul mare e the favourite! 

- urmăreşte cu atenţie gărgăriţele de la carusel şi steluţa muzicală de la Cotoons!

- stă în fund sprijit, pentru scurt timp;

- înainte de a plânge face un botic simpatic; 

- îi place să fie plimbat în braţe şi încă reacţionează la zgomotul alb;

- şi-a cunoscut cei 4 bunici şi a petrecut 4 zile cu ei;
to be continued...

oamenii există... poveştile nu!

când au apărut clipurile cu poveştile înduioşătoare de la Roşia Montană ne întrebam (eu şi Cătălin) dacă oamenii ăia chiar există şi dacă nu o să îi verifice cineva. Oamenii există, poveştile lor însă... altă poveste! Sper ca măcar acum, odată cu dezvăluirea acestor porcării oamenii să realizeze că ce intenţionează să facă afaceriştii canadieni la Roşia Montană e mare crimă! 

detalii aici: http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/reactia-unei-vedete-tv-%E2%80%9Eft-buha-aceea-fac-video-atentie-continut-explicit-si-de-ce-nu-exista-vreo-diferenta-intre-gigi-becali-si-raluca-turcan-97036.html  

finul nostru - 1 an

azi e altă zi specială - e ziua lui Adrian, finul nostru. Împlineşte un an... l-am sunat de lamulţiani, i-am făcut un filmuleţ special şi ne pregătim cu multe cadouri pentru tăierea de moţ care va fi la început de septembrie. La mulţi ani, dragă Adrian! Să creşti mare, să fii sănătos, să iubeşti viaţa! Ştiu că eşti iubit - de părinţi, de sora ta, de bunici şi mătuşi! Vreau să-ţi spun că şi noi te iubim mult, abia aşteptăm să fim lângă tine şi să ţi-l prezentăm pe Matei! :-)

ziua marelui miracol

acum un an eram în Germania, la Halle, la o conferinţă despre efectele migraţiei în Europa împreună cu prinţul consort. Eram pasionată de discuţii, bucuroasă peste măsură că sunt în heimat, la Halle. Halle e oraşul unde prinţul consort a avut o bursă pentru doctorat şi unde ne-am petrecut multe luni împreună în vremea aceea. Nu e cel mai frumos oraş din Germania, dar e cel mai special oraş pentru noi, al treilea loc unde, după Iaşi şi Boto, pot să spun că sunt acasă. Deci... acum fix un an eram la Halle. În seara zilei de 21 august, acum fix un an, la Halle, s-a produs marele miracol. În seara de 21 august Matei s-a decis să fie copilul nostru. Nu sunt foarte superstiţioasă, dar cred că nu întâmplător marele miracol s-a produs la Halle :-)

 

jurnalistul şi Kaminski

Răul se ascunde întotdeauna în calea cea mai uşoară. (p. 105)

Uite încă o carte care nu mi-a plăcut. Am luat-o pentru că auzisem de bine de Daniel Kehlman cu a lui Măsurare a lumii, dar şi pentru că la Inmedio am găsit-o cu 10 lei :-) E lectură de maxim o zi, uşor de citit, dar mai greu de urmărit. Sebastian Zollner este un tânăr jurnalist şi pretins critic de artă, cinic şi în căutarea celebrităţii şi a banilor. El încearcă să scrie biografia lui Manuel Kaminski, un pictor retras, ucenic de-al lui Matisse. Kaminski a devenit celebru după pictarea unei serii cu oglinzi, tablouri de o tehnică excepţională... dar şi prin calitatea tablourilor pictate după ce a orbit. El stă cu fică-sa, o doamnă între două vârste, hotărâtă să-şi protejeze tatăl. Zollner îl răpeşte (bine, cu acordul acestuia şi după ce a mituit menajera) pe Kaminski şi pleacă împreună într-o călătorie în căutarea marii iubiri a pictorului. Romanul devine amuzant pe ici pe colo, dar cam atât. Finalul e simpatic, Zollner renunţând la poveste, iar Kaminski dezvăluindu-ne secretul (bănuit totuşi). Aşadat, o carte de citit într-o zi, care mie nu mi-a plăcut în mod deosebit. 

ff cu remember

friday flower de azi e reprezentat de florile de la cristelniţa de la botezul lui Matei. Buchetele au fost din  crizanteme galbene, albe şi lila, grâu, busuioc, floarea miresei şi un trandafir (ca simbol de la Micul prinţ - tema botezului). Buchetele le-am făcut eu şi Cătălin, au fost 4, prinse cu o panglică satinată albastră în simbolul Sfintei Cruci. Sper să mă motivez şi să scriu şi despre botez, aşa cum am promis.

marinerul

de Ziua Marinei, marinerul Matei vă salută! :-)

my precious

floarea-soarelui, marea mea obsesie pasiune! Tare dor mi-a mai fost de ea! Azi am fost la ai mei la moșie și am reușit să mă bucur și de floarea-soarelui!

de la tati

tati a venit în sfârșit acasă de la Bușteni-Caraiman și i-a adus lui Matei o pisică! Mau e fericit! (de venitrea lui Cătălin, nu de pisica handmade!)

în așteptarea lui tati

tati, cei 2 copii te aşteaptă acasă!

aşa bunică, aşa nepot!

cum să grăbeşti sfârşitul unei iubiri

Nesiguranţa este cel mai îngrozitor sentiment pe care-l trăiesc îndrăgostiţii. (...) Nesiguranţa deformează sensurile şi otrăveşte încrederea. (p. 83)

Am luat cartea asta la citit la repezeală. De anul trecut nu am mai citit Graham Green, ştiam că e lectură uşoară şi am pus mâna pe ea. Recunosc, mi-a plăcut şi coperta :-) Cartea însă... aşa şi-aşa. Povestea este relatată de scriitorul Maurice Bendrix... iar iubirea este între el şi Sarah, soţia unui funcţionar public destul de important. Cadrul este ultima perioadă a celui de-al doilea război mondial. Aparent fără motiv, Sarah îl părăseşte pe Bendrix, determinându-l pe acesta să-şi transforme iubirea în ură. Întâmplător, într-o seară ploioasă, Bendrix se întâlneşte cu soţul lui Sarah, care îi mărturiseşte că se teme că aceasta îl înşeală. Cum gelozia şi ura mocnesc în el, Bendrix angajează un detectiv particular care să o urmărească pe femeie. Ce descoperim este că Sarah a făcut un pact cu Dumnezeu în timpul unui bombardament... dacă Bendrix supravieţuieşte renunţă la el, deşi îl iubea cu pasiune. Bendrix nu crede în Dumnezeu, iar jurământul i se pare stupid. Este hotărât să o recâştige pe Sarah, dar aceasta moare de la o pneumonie. Poveste e interesantă, dar poate şi mai interesant e relaţia personajelor cu Dumnezeu şi modul cum aceştia se raportează la credinţă. Nu ştiu de ce, dar nu mi-a plăcut foarte tare. Stilul e facil, lectură de o zi, maxim două. Aş fi vrut să văd şi filmul... am citit numai de bine despre el, dar nu l-am găsit. Dacă îl văd, revin aici cu impresii.

3 luni

la mulţi ani, Matei! - 3 luni!!! 3 month old and STILL living with his parents! :-)

zgomotul alb

Zgomotul alb e zgomotul monoton... cum face aspiratorul în priză, sau feonul, sau coolerul de la computer, sau ventilatorul sau zgomotul avionului sau al trenului. În timp, s-a descoperit că are efect de calmare asupra bebeluşilor atunci când au colici. Am apelat şi noi la el când Matei plângea tare de colici şi se calma repede. Nu funcţiona întotdeauna, dar funcţiona. O prietenă mi-a povestit de un prieten care şi acum la 30 de ani umblă cu feonul după el pentru că e zgomotul care-l ajută să adoarmă... aşa proceda mama lui când era mic, ceea ce mă face să cred că zgomotul alb e cunoscut de mult şi de mămicile de pe la noi. Youtube-ul e plin de zgomote albe... preferatul lui Matei era ăsta. Ăsta în schimb e preferatul meu. O să revin cu o postare mămicească despre colici.

despre alăptare şi alţi demoni

atenţie - post mămicesc! este ultima zi din Săptămâna Internaţională a Alăptării (da, există aşa ceva!) şi asta m-a hotărât să-mi pun şi eu pe hârtie blog experienţa, pentru cine vrea să citească, dar mai ales pentru mine, pentru a-mi aminti cum a fost dacă mă hotărăsc vreodată să o iau de la capăt :-)

Să începem cu începutul. Încă dinainte de a rămâne însărcinată mi-am spus că voi alăpta. După ce am aflat de sarcină m-am tot gândit la alăptare în mod serios... am citit, m-am informat, am întrebat mame, medici, am citit experienţe pe bloguri de mame etc. şi am decis că voi încerca să alăptez, dar că dacă nu voi fi în stare nu voi face din asta o tragedie. De altfel, toată sarcina, naşterea şi chiar şi acum, mi-am dat liber să experimentez... să văd cum e, cum mă simt şi apoi să iau decizii. Eram (şi încă sunt!) ferm convinsă însă de importanţa laptelui matern, dar mai mult, de importanţa colostrului (pentru necunoscători, colostrul este primul lapte care apare după naştere, contine anticorpi, vitamine si minerale, precum si alti nutrienti necesari dezvoltării copilului). În luna a cincea de sarcină, la o aniversare, am simţit ceva suspect... m-am dus la baie şi am descoperit primele picături de colostru. Pentru că ştiam că există posibilitatea să apară nu m-am panicat, dar recunosc că nu m-am simţit confortabil, au contraire. Experienţa s-a mai repetat de vreo 4-5 ori în următoarele luni până la naştere. Apariţia colostrului în sarcină este frecventă, dar nu obligatorie... asta nu garantează nici lapte, nici lipsa laptelui ulterior. In just happens, or not! ok! Imediat ce am născut, copilul mi-a fost pus la sân, dar evident, nu era nimic pentru el acolo. Lactaţia mi s-a declanşat în a treia zi de la naştere (cezariană). Menţionez că am pus zilnic copilul la sân... eram singura mamă din salon care făcea asta. Nimeni din personalul medical nu m-a încurajat, ci doar superginecoloaga cu care am născut, dr. S. Matei nu ştia să sugă (deh, biberonul era deja prieten bun cu el), iar eu, deşi încercam, nu reuşeam să-l conving. M-am trezit astfel în a treia zi de la naştere, dintr-o dată cu pieptul plin, de simţeam că o să explodez. Noroc cu o mamă din salon, care mi-a recomandat prosopul udat cu apă caldă, chestie care m-a ajutat să rezist până la 4 jumate dimineaţa, când am mers la etajul 6 şi mi-am stors sânii la pompa electrică de acolo, producând un borcănel cu 50 de ml de colostru gălbui, frumos mirositor - îmi amintea de mierea de albine. Asistenta l-a transformat în biberon, iar Matei l-a băut în 3 minute, cu mare, mare poftă. Reacţia lui mi-a confirmat atitudinea, astfel încât am decis că deşi nu vrea să sugă, îi voi da colostrul chiar dacă asta însemna biberon. În acelaşi timp, am mai făcut eforturi de a-l pune la sân, fără rezultat însă. Între perioadele de la pompă, umpleam cămaşa şi tampoanele de sâni, dar am perseverat. Am avut colostru 3 zile... şi am insistat ca Matei să-l bea până la ultima picătură. Mă laud, dar am fost singura mamă de acolo care făcea asta. În a şasea zi colostrul nu mai era aşa gălbui, ci devenea alb... se transforma în lapte. Asta a fost şi ziua când (probabil că nimic nu e întâmplător!) aparatul de sterilizat al maternităţii s-a defectat... singura soluţie pe moment fiind mulsul manual sau alăptatul. Eram disperată... nu de faptul că Matei o să fie flămând (îi dădeau oricum completare cu Humana1), ci de starea sânilor mei, din ce în ce mai plini (mastita a fost unul dintre demonii care-mi bântuiau mintea de lăuză). Ei bine, m-am dus la Matei, iar asistenta, doamna Carmina (Dumnezeu să-i dea sănătate!), cu glume şi perseverenţă m-a obligat să-l fac pe Matei să sugă. Mi-a arătat cum să fac, m-a ajutat şi... guess what!... am reuşit imediat! Matei sugea cu mare, mare poftă, iar eu aveam lacrimi în ochi... nu, nu de durere (asta a venit mai târziu!), ci de bucurie. Nu voi uita niciodată momentul acela... starea mea, suptul lui Matei, pumnişorii lui strânşi de efort (doamna Carmina glumea spunând că dacă ar putea, ar alerga-o oleacă prin salon pentru că-l obligă să sugă :-), privirea celorlalte mame. L-am sunat pe Cătălin, mândră de parcă schimbasem lumea. Seara, deşi îmi promisese că mă va ajuta mai mult, doamna Carmina nu a mai avut timp de mine... dar, ca o heroină ce mă credeam deja (stima de sine era în tavanul salonului :-), am luat copilul din pătuţ, l-am pus la sân aşa cum am fost învăţată şi asta a fost... după ce a strâmbat o dată Matei a apucat sânul şi gata! Doamna Carmina m-a lăudat (mi-a întărit comportamentul, nici nu ştiu dacă era conştientă că asta făcea!), spunându-mi că e păcat să nu alăptez... şi acum o citez: lapte este, cărniţa e bună, copilul e bun, e păcat la Dumnezeu să nu-l alăptezi în continuare. Prin urmare, nu am mai stors sânii şi am cerut expres să nu i se mai dea biberon, pentru că de-acum încolo eu alăptez (surle şi trâmbiţe, vă rog, bătăi de tobe!!!). Totuşi, a primit completare (că dacă nu se satură... bullshit!). A doua zi am plecat acasă, speriată de moarte că o să-mi flămânzesc copilul... dar hotărâtă cu încăpăţânare să continui să alăptez. Am oprit pe drum la o farmacie, iar Cătălin a cumpărat o cutie de Humana 1 (şi acum e pe raft, nedeschisă) şi o sticlă cu tetină de la Avent (din care acum Matei bea ceai). Tot de pe drum, am luat-o şi pe mama de la autogară, o mamă sceptică şi speriată. Acasă, Matei era flămând şi l-am pus imediat la sân. A supt, a mâncat, a adormit. Mama s-a calmat... deşi cred că era la un pas în a mă pune să-i fac formulă. Am decis că voi alăpta la cerere... adică nu după un program fix, ci de câte ori va cere el. În ciuda ironiilor (de tipul... cum să ceară el, de unde ştie el când să ceară...), am continuat aşa... iar treptat s-a format un program. Alăptez în medie de 5-6 ori pe zi şi o dată noaptea (pe la 3 sau 4, când îl hrănesc 20-30 de minute şi apoi adoarme până dimineaţa la 7-8... ce să mai, am copil cuminte!).
Nu-mi vine să cred că au trecut aproape trei luni şi încă mai alăptez. Nu a fost însă simplu. După vreo 10 zile de la primul alăptat au început durerile... mai întâi o durere scurtă la mufarea la sân, apoi ragade. Cătălin mi-a luat de la farmacie Garmastan, care m-a ajutat mult. În plus statul la aer a ajutat şi el. Deşi scrâşneam din dinţi la fiecare alăptat, am continuat pentru că citisem că asta e cea mai mare greşeală - să te opreşti. Durerea a ţinut vreo 3 zile, dar nu a fost imposibilă. După aceea, am renunţat treptat şi la Garmastan. Din păcate, Matei a făcut la o săptămână colici, chestie care m-a debusolat pentru o perioadă... nu am renunţat la alăptat... mi-am controlat strict dieta, şi cu toate astea, colicii au continuat (despre colici însă, în alt post mămicesc!). În ciuda a ceea ce am scris, nu sunt mare fan al alăptării şi recunosc că abia aştept să termin cu el. Nu mă doare, dar în schimb este groaznic de plictisitor. Acum durează cam 20 minute sau mai puţin o masă, dar la început dura şi o oră jumate (de fapt, chiar săptămâna trecută, la Miercurea Ciuc am alăptat 2 ore într-o noapte, de la 4 la 6 dimineaţa). Există şi beneficii... privirea lui mulţumită, mânuţa lui mângâind sânul, zâmbetul fericit de după. Şi somnul lui odihnitor. Vreau să alăptez cel puţin încă trei luni... poate şi mai mult. Nu cred însă că voi depăşi un an. Lapte am avut din plin şi nici nu mi-am dat voie să mă gândesc că nu este sau că nu e suficient. Mi se pare cretină întrebarea dacă se satură la sân. Sigur că se satură! A luat în greutate normal (la 2 luni jumate avea peste 5 kg, eu născându-l de 3.600 grame). Arată sănătos şi nu obez. L-am alăptat, dar l-am şi hrănit cu biberonul în care era tot lapte de-al meu, stors cu pompa manuală (de la Primii paşi, împrumutată de la Alina T.). Am încercat şi o pompă electrică, dar am returnat-o la magazin... nu făcea mai multe decât pompa manuală, parcă din contra. De ce am apelat la pompă? de nevoie. Sunt de felul meu dinamică şi deşi sunt în concediu postnatal am muncit voluntar... atât la jobul principal, cât şi la celelalte. La 10 zile de la naştere am fost la o activitate de orientare şcolară programată din martie. Am lăsat lapte şi a fost ok. Matei suge şi la sân, bea şi din biberon, atâta timp cât este lapte. Am zile când storc mai mult sau deloc. Vreau să fac şi nişte stocuri în congelator pentru situaţiile în care nu pot alăpta. Când Matei avea 2 luni, aveam mult de lucru şi am decis să las mai mult lapte stors acasă. Mi-am cumpărat ceai de lactaţie de la Fares şi cred că a funcţionat. Acum simt că am o producţie mai slabă (deşi e posibil ca el să mănânce mai mult sau să-mi fi schimbat ritmul în cele 4 zile de la Miercurea Ciuc, când îl alăptam de 3 ori pe zi, în rest lăsam lapte scos cu pompa). Ieri am crezut că nu mai am lapte şi cu toate astea el a supt şi s-a săturat. Am mare încredere în organismul meu şi în simbioza dintre el şi Matei. Mi-am cumpărat ceai de lactaţie de la Humana... deşia arată dubios, e tare bun la gust... dar mi se pare că mai mult întreţine lactaţia, nu o stimulează (aşa cum mi se părea că o face ceaiul de la Fares, care e şi de 5 ori mai ieftin!).
Ce-ar mai fi de spus? Poate câteva din credinţele mele. Cred că laptele matern e produsul perfect pentru copil (şi, aşa cum am citit pe un blog, de câte ori în viaţă poţi spune că ai dat copilului tău ceva perfect?!). Mă bucur că pot alăpta şi deşi abia aştept să-mi recâştig independenţa, sper să pot alăpta cât mai mult, măcar până începem diversificarea. Mai cred că nu voi alăpta până la 2, 3, 5 ani... nu condamn mamele care fac asta, le admir şi respect, dar nu cred că eu voi fi la fel. După toată experienţa cu alăptarea, după durerile de la ragade, după frica de mastită şi după alţi demoni ai alăptării, pot spune că înţeleg şi respect şi mamele care aleg să nu alăpteze. Nu-mi permit să judec pe nimeni. Cred aşadar că laptele matern e perfect, că nutritiv e superior formulei (laptele praf, pentru necunoscători), dar nu cred că laptele matern te face mai deştept sau mai frumos (poate doar cu o imunitate ceva mai stabilă!). Cred că e o mare prostie să afirmi că laptele matern creşte I.Q.-ul. Poate că e aşa, dar eu mă îndoiesc! Cred că laptele matern pe mine m-a ajutat enorm... a fost singura chestie care-l liniştea profund pe Matei când avea colici puternici. Sunt sigură că-i crea liniştea de care avea nevoie ca să-şi revină. Mai cred că alăptatul îi crează o stare emoţională bună, dar nu cred că dacă-i dădeam formulă era dereglat emoţional. Cred că mai am de învăţat în ceea ce priveşte alăptatul... am de gând ca în viitorul apropiat, când se întoarce Cătălin (e la Buşteni, la o conferinţă) să mă duc la un consilier privind alăptatul. Vreau să ştiu dacă fac bine ce fac şi vreau nişte confirmări sau răspunsuri. O să apelez la cabinetul de consiliere pentru alăptare de la etajul 6 al maternităţii unde am născut... sper să găsesc pe cineva acolo... cât am stat în maternitate era tot timpul încuiat. Am de gând (ca o mamă activă ce sunt :-) să fac valuri dacă nu sunt ajutată să primesc această consiliere. Mai cred că e bine că împărtăşesc experienţa mea... multe mame renunţă să alăpteze din lipsă de sprijin. Nu avem o cultură a alăptatului... nu vedem şi nici nu încurajăm alăptatul. Despre asta se vorbeşte în şoaptă sau deloc. Nu sunt o adeptă a parentingului extrem... nu cred că mi-aş alăpta copilul în public ca gest manifest... dar aş face-o dacă mi-ar fi copilul flămând şi nu aş avea de ales. De felul meu eram mai pudică, dar naşterea m-a schimbat. Nu consider că e o ruşine să-mi hrănesc copilul... nu o fac ostentativ, evit dacă pot să o fac de faţă cu musafirii, dar dacă nu am de ales, alăptez discret. Cui nu-i convine, n-are decât să nu se uite. Totuşi, recunosc că prefer să alăptez fără public. Îmi place mai mult intimitatea dintre mine şi copil. Am învăţat să mă adaptez şi să găsesc soluţii şi la timpul petrecut alăptând... citesc, mă uit la teve, mă gândesc la joburi sau ascult muzică. Sau pur şi simplu îmi admir copilul :-) Mai cred că e nevoie de sprijin, indiferent de decizia privind alăptarea. Eu am aavut parte de încurajarea lui Cătălin sau de vorbele bune venite de la câteva prietene. Cred că alăptatul ajută la slăbirea după sarcină. Bine, cazul meu e mai altfel. Eu m-am îngrăşat 7 kg toată sarcina şi în prima săptămână după ce am născut am slăbit 12. De atunci doar mă menţin... nu am slăbit pentru că mănânc echilibrat şi în afară de purtatul copilului şi de împins căruciorul, alt sport nu mai fac. Altceva... a, nu cred că e mai uşor să alăptezi decât să prepari formula. Din punctul meu de vedere să spui că e simplu ca în orice moment să scoţi sânul şi gata! e o aiureală. Alăptatul durează... laptele matern nu costă bani, dar costă timp, care va să zică. Eu cred că mie mi-ar fi mult mai simplu să prepar laptele în 3 minute, iar în 15 copilul să fie gata adormit decât să alăptez 2 ore cu aceeaşi cantitate de lapte. E părerea mea, o menţin! 
Ce aş mai avea de adăugat? Păi, să spun ceva despre lapte. Când storceam lapte în maternitate eram uimită de culoarea diferită a laptelui de la diverse mame: unele aveau lapte alb-alb, altele alb-gălbui, altele alb-gri; unele avea laptele mai subţire, altele mai dens. Ulterior am citit şi am aflat că laptele la început e mai subţire (ca să satisfacă setea copilului) şi apoi e din ce în ce mai gras (ca să satisfacă şi foamea copilului). E important să golim complet un sân înainte de a trece la celălat (chestia asta nu mi-a ieşit întotdeauna). Laptele stors l-am depozitat în frigider în diverse biberoane... ce nu am ştiut şi m-a şocat e cum se decantează grăsimea din el... foarte ciudat... dar asta nu face decât să confirme cât de minunat este ... dacă-l agiţi puţin, redevine ca la început. Uite şi o poză cu recipiente cu laptele meu în frigider:

Am căutat să cumpăr pungi speciale pentru congelator... dar sunt groraznic de scumpe (20 de pungi costă în farmacie 120 de lei!)... am apelat la sfatul unei mame cu 4 copii care mi-a recomandat pungile de congelator ca soluţie. Încă nu am stocat în congelator, ce am avut stors a mâncat Matei destul de repede cât am fost eu plecată prin oraş. Sper însă să reuşesc să fac nişte rezerve pentru toamnă, când intenţionez să mă întorc la muncă (despre asta, în alt post mămicesc :-).
Chestii care m-au ajutat în alăptare: 
1. perna de gravide/ de alăptare. Clar, cea mai bună investiţie din toată sarcina. Alăptarea este foarte uşoară cu ajutorul ei.
2. pompa manuală. Aşa cum am spus, eu am una împrumutată de la o colegă, e de la Primii paşi, e ieftină (costă între 33 şi 44 de lei) şi e super utilă pentru mine.
3. tampoanele de sân. Mare nevoie am de ele. Cele mai ieftine sunt la DM (8 lei pentru 30 buc); la fel de bune sunt cele de la Sanosan (12 lei 30 buc), dar cele mai bune încercate de mine sunt de la Auchan (marca lor, baby, 18 lei - 40 buc). Nu am încercat alte tipuri.
4. blogurile altor mame. Aici e o colecţie foarte utilă pe tema alăptării.
5. Garmastan - cremă pentru sâni... de regulă evit chimicalele, dar asta mi-a vindecat repede ragadele şi am alăptat uşor apoi.
6. bustierele. Nu am găsit sutiene de alăptare care să-mi placă, în schimb mă înţeleg perfect cu bustierele (am una cumpărată din Egros cu 10 lei şi 2 din Lidl cumpărate cu 30 de lei bucata - astea sunt the best!). Mai folosesc sutiene-bustieră de la Auchan - 22 lei bucata, super faine... pe astea o să le folosesc şi mai târziu. 
7. Încăpăţânarea şi convingerea mea. Nu instinctul de mamă, ci faptul că m-am informat şi am avut încredere în mine, în organismul meu şi în copilul meu. Asta m-a ajutat cel mai mult. Şi gândul că fac un mare bine copilului meu.
Nu ştiu ce să mai adaug... cred că e cel mai lung post ever :-) Oricum, cum am scris mai mult pentru mine, dacă îmi mai amintesc ceva, o să adaug.

Orange sucks!

vineri mi-am încărcat on-line telefonul... după vreo 5 ore în care nu s-a întâmplat nimic am sunat la serviciul clienţi şi mi s-a spus că este o problema la departamentul tehnic şi că în cursul zilei problema se va remedia. Ookkk! Sâmbătă dimineaţa am sunat iar! Domnişoara de acolo mi-a spus că în week-end departamentul tehnic nu lucrează şi că problema se va remedia luni. Nervii mi s-au întins la maxim şi am întrebat de soluţii. Da, există o soluţie! să-mi cumpăr credit de la un orange store, caz în care, fiind vorba despre aceeaşi perioadă de valabilitate, pierd banii plătiţi on-line. Cu alte cuvinte, plătesc de 2 ori pentru acelaşi serviciu! Ieri am sunat iar... problema se va remedia în cursul zilei, îmi spune altă domnişoară enervată că nu înţeleg situaţia. Aseară Matei a avut colici puternici şi am vrut să sun pediatrul... de pe ce să sun... ar fi trebuit să apelez la vecini pentru un telefon... noroc că a fost bine. Azi sun din nou la serviciul clienţi (nota bene: fiecare apel de acest tip a fost taxat!). Domnul Hamza Marian, operator fără soluţii, îmi spune că da, problema este semnalată la tehnic şi să aştept. Îi reamintesc că e a cincea zi în care aştept un serviciu pe care l-am plătit deja şi că din punctul meu de vedere, a lua bani pentru un serviciu pe care nu-l furnizezi este considerat furt. El zice că nuuu, că nu e furt pentru că ei m-au notificat!!! Întreb când m-au notificat, iar el spune că prin sms. Îi spun că nu am primit nici un sms în acest sens şi că am aflat de problemă după ce EU am sunat la ei după câteva ore în care contul nu mi s-a activat! Îmi spune că nu e nici o soluţie... îi spun că există soluţiii... una oferită chiar de ei... să-mi cumpere ei alt credit în locul celui pe care l-am plătit. Domnul Hamza îmi spune dintr-o suflare că nusepoate! Eu îi spun că atâta timp cât eu aş putea face asta (dar aşa îmi pierd banii plătitţi iniţail), ar putea şi Orange face asta! Răspunsul e în continuare nusepoate şi să aştept rezolvarea de la tehnic... întreb de un termen... domnul Hamza îmi spune că nu are termen, nu ştie dacă şi când problema va fi remediată! Aşadar, NU cumpăraţi credit on-line de pe site-ul orange.ro... este furt la drumul internetul mare! Îmi pare rău, sunt client Orange de dinainte de 2000, când orange se numea alo, dialog! Acum scriu la Protecţia consumatorului - e o instituţie în care am încredere... până acum tot ce-am reclamat a primit răspus favorabil!
later edit: am primit un sms de la orange... citez: pentru că ai apelat la sreviciul Clienţi Orange, te invităm să participi la un sondaj despre acest serviciu. Pentru aceasta, te rugăm să suni gratuit la 461 până mâine inclusiv. am încheiat citatul! - de unde se vede, că cei de la Orange au umor... o să sun totuşi să dau un feed-back pe măsură... ce generoşi sunt... până mâine inclusiv...
later, later edit: gata! am încheiat războiul cu Orange! Azi (miercuri) m-a sunat un domn amabil, să-şi ceară scuze pentru atitudinea colegilor de la serviciul clienţi. Mi-a activat contul gratis şi mi-a promis că în 48 de ore primesc banii înapoi în cont.  

să citeşti şi să tot râzi

Cuvântul e ca o albină: câtă vreme zboară, el numai bâzâie; când se-aşază pe-o hârtie, abia atunci îşi lasă veninul sau dulceaţa. (p. 270)

Cartea asta am luat-o la oferta ziarului de Iaşi şi m-am apucat de citit din ea într-o zi toridă de vară. Cred că nu apucasem să citesc 5 pagini şi deja râdeam copios. Primele 100 de pagini le-am citit cu patimă, oprindu-mă de multe ori să-i citesc pasaje şi lui Cătălin cu voce tare. De mult nu am mai citit o carte ATÂT de amuzantă. Povestea are mai multe personaje principale (deşi personajul principal e umorul :-). Asistăm la călătoria lui Barzovie-vodă (vodă mazilit), care împreună cu spătarul Vulture şi cu rapsodul (cu limba tăiată) Broanteş merg la sultan, la Istambul, să vadă motivul mazilirii şi cum poate schimba asta. În acelaşi timp, asistăm la călătoria călugărului Metodiu, care împreună cu mai tânărul călugăr Iovănuţ, merg la papă, la Rîm (Roma) cu o misiune secretă. Pe parcursul celor două călătorii, cunoaştem tot felul de personaje, unul mai comic ca altul. Cartea abundă de umor de calitate, mai ales când autorul face referire la procesul literar sau la tot felul de stereotipuri ale literaturii române. Aici este o mostră, dar eu vă sugerez să cumpăraţi cartea şi să o citiţi imediat. Deşi are 360 de pagini, iar eu am acasă un copil de 2 luni jumate, am citit-o în 2 zile... am râs tare, cu lacrimi, aşa cum n-am mai făcut de mult la o carte. Nu dau citate, fiecare capitol (numit episod) fiind capabil să te facă să râzi cel puţin o dată. Recomand cu mare, mare drag!

căldură mare! Mau face duș!

Ză team

cea mai frumoasă echipă oengistă! mândră că sunt alături de ei!

sunt o bufniță!

sunt o bufniță mândră de mine, de colegii mei bufnițoi și de colegii canguri și pinguini! Tare creativă e echipa fno!