dacă e miercuri...

dacă e miercuri... e Miercurea Ciuc!!! salutări!!! :-)

extra luggage

mâine plec la Miercurea Ciuc la o întâlnire cu cea mai minunată rețea oengistă ever! M-am apucat de bagajele mele (nu multe chestii... sunt doar 3 zile) și apoi am realizat că mai am de făcut un bagaj! E tare drăguț să împachetezi haine pentru un copil de aproape 3 luni! Ce nu e amuzant e volumul bagajului lui - cam de vreo 3 ori mai mare ca al meu! Povestim mâine mai multe! 

ziua Tigrilor

citim pe facebook că azi e Ziua Internațională a Tigrilor! La mulți ani, tigrișorule! Și la mulți ani și tigrului Richard Parker, aka Mau Forel Motansky!

citesc și râd! citesc!

citesc cartea asta - O sută de ani de zile la Porţile Orientului - și râd cu lacrimi! Mă opresc de zeci de ori să-i citesc și lui Cătălin pasajele amuzante! super, super carte! :-))

prietena de plimbare

zilele acestea Matei are o parteneră de plimbare - cățelușa Țuți!

miniroze, hortensii și alte chestii decorative

friday flower de azi e un suuupeerb buchet de miniroze, hortensii și alte chestii decorative primit de mine la botezul lui Matei de la colega și prietena mea Maria. 

 

dor de canadieni

Dragilor, ne e dor de voi! Oare cum facem noi să ne vedem?!? :-)

din nou în Provence

uite că în 2 zile am terminat şi volumul ăsta. E continuarea aventurilor din anul în Provence. Stilul e la fel de amuzant şi simpatic; găsim acelaşi umor englezesc, aceleaşi frumuseţi provensale şi acelaşi dor de vacanţă. Cartea abundă de referinţe gastronomice, de degustări de vinuri şi de recomandări de restaurante de familie. Peter Mayle ne distrează cu impresiile sale de la o expoziţie chinologică, de la un concert de-al lui Pavarotti (care, în concepţia unei madame din Provence, lua masa printre arii :-) sau cu idei conform cărora broaştele râioase pot fi învăţate să cânte imnul francez. În plus, învăţăm o lecţie despre istoricul şi fabricarea pastisului (care e cu anason... cred că e varianta de ouzo a provensalilor). Iau o pauză de Mayle (mă bate gândul să iau o porţie de Ian McEwan), dar vreau să-mi cumpăr şi Provence pentru totdeauna şi Hotel Pastis. A bientot!

chef de joacă

șotron în Copou! Matei e

în spatele meu, așteaptă la rând :-))

alte vremuri

am citit pe facebook bancul ăsta:
-Ceao , Mitica ! Ce-ai facut in vacanta de vara ? -Am fost la mare , la munte , in Dubai , in Thailanda si in Hawai ! 
Tu ? 
-Bine , sanatos….

și mi-am dat seama că se potrivește perfect cu răspunsul meu anul acesta. Dacă anul trecut pe vremea asta fusesem deja în vacanță 4 zile la Budapesta și cinci la Paris, mă pregăteam de o săptămână în Germania și apoi de cinci zile la mare în Bulgaria... ei bine, anul acesta sunt bine sănătoasă! și fericită! în ciuda frustrărilor zilnice :-))

the dream catcher

în varianta felină!

un an în Provence

De Peter Mayle știu de când am citit Un an bun (cartea e drăguță, filmul e super!). Un an în Provence (ca și continuarea, Din nou în Provence - o citesc acum!) am cumpărat-o cu banii speciali de cărți, acum vreo 2 ani. Cum mi-e dor tare de vacanță și cum trebuia să încep o carte nouă de citit, mi-au picat ochii pe cartea asta. În ea am găsit și un fir de lavandă, luat anul trecut din Franța, din vacanță... îl pusesem la presat, iar acum paginile miros fantastic. Dar să ne întoarcem la carte. Peter Mayle povestește despre Provence... fără o acțiune specifică. Cartea este structurată pe 12 capitole, numite după fiecare lună din an, astfel încât avem sub ochi un an din viața unui englez în plin mediu francez. Mayle și nevasta au cumpărat o casă aici (în Provence, Luberon, mai exact), casă pe care vor să o îmbunătățească. Facem cunoștință cu meșterii francezi, de o indolență simpatică (da, lumea e plină de Dorei). Cartea e astfel presărată de mini povestiri/ anecdote, prin care autorul ne prezintă lumea provensală, cea din spatele turismului atât de cunoscut. În plus, aflăm detalii interesante despre mistral, vântul neprietenos al regiunii (se spune că unii chiar pot înnebuni în perioada mistralului şi chiar pot fi iertate crimele din pasiune stârnite de acesta :-). Ca şi celelalte cărţi citite de Mayle (asta în mod special) şi acest volum abundă de detalii gastronomice şi referinţe viticole. Pe mine m-a convins că atunci când o să am bani mulţi, pe lângă casa din Toscana, îmi cumpăr şi o casă în Provence (maisong, în dialect provensal :-). Ce ştiu sigur este că de asta am avea nevoie noi acum... o vacanţă provensală în trei. poate la anul, cine ştie?!? :-)

sporul casei ca o floare

sporul casei e numele florii, friday flower de azi, cadou de la Anca and family.

la ce-am râs

perioada asta de mămicie e ciudată rău. În primul rând, programul e haos. Plănuim să ieşim la 10 şi ieşim la 12... Matei a făcut (sau n-a făcut) kk, l-am schimbat, îi este foame, alăptez (da, alăptatul la cerere este o mare bucurie), Mau nu mai are apă, stai un pic!!! - ne e foame! Mâncăm ceva pe fugă, facem bagajul şi poate ieşim la plimbare cât mai e soarele pe cer. Ei, în haosul ăsta reuşesc să strecor câteva minute de lectură zilnic, parcurg un curs postuniversitar pe o platformă on-line, completez formulare de candidatură pentru job-uri, schiţez rapoarte restante sau fac planuri profesionale cu tentă nonformală. Recunosc, printre toate astea mă uit ca neghiobul cât e ziua de lungă la tembelizor. Acum câteva seri, cu un Matei atârnat la sân am început să mă uit la filmul ăsta, convinsă fiind că e o comedie anostă şi că e numai bun de pierdut vremea. Ei bine, nu ştiu dacă hormonii mi-au afectat mintea, dar mie mi-a plăcut la nebunie filmul ăsta (This is 40!). Principalul motiv pentru care mi-a plăcut a fost că am râs... da nu aşa... în hohote, cu lacrimi. Am râs cum n-am mai făcut-o de mult timp. Aveam mare nevoie de o astfel de seară... la finalul celor 2 ore de film eram epuizată de râs :-) E clar, trebuie să mai ieșim! :-) 

dilemă

să adorm... să nu adorm?!?! :-)

test

în legătură cu postarea mea de ieri... uite un test haios aici. 

decât după

că bucureştenii unii bucureşteni mă enervează nu mai e un secret. Culmea e că îmi place mult Bucureştiul, îmi pare rău că nu am avut timp şi ocazii să-l descopăr mai mult. Oamenii care-l locuiesc însă, sunt altă poveste. Nu mă refer la cineva anume, de altfel cunosc mulţi bucureşteni simpatici... doar că majoritatea nu sunt bucureşteni veritabili, ci poposiţi acolo în facultate şi apoi adoptaţi de oraş. De ce nu-mi plac? Pentru că mi se par nesimţiţi... tupeişti fără sens, murdari, nepoliticoşi. De multe ori m-am gândit la chestia asta... probabil că ei sunt asertivi, iar eu îi percep agresivi. Poate, nu ştiu! Ce mă enervează cel mai tare însă e maltratarea limbii române. Mă zgârâie timpanul la decât folosit aiurea (ca în formula stau decât 5 minute). Mai nou însă am observat folosirea incorectă a formulei după în loc de de pe. Exemple: am luat căţelul după stradă, sau, culmea prostiei... am descărcat melodia după internet. WTF?!?! Ce simţ pervers al limbii îi face să vorbească aşa şi să nu-i doară mintea?!?! Nu ştiu! Ce accentuează nervii mei este modul în care-şi bat ei joc de moldoveni/ardeleni etc. pentru accentul lor sau pentru regionalisme... ignorând faptul că aceştia (spre deosebire de ei) vorbesc corect gramatical!!!

la 2 luni

ce face Matei la 2 luni: 
- e botezat de pe 29 iunie;

- e bine dispus;
- scoate sunete simpatice la plâns... mă, mă....  

- zâmbeşte din ce în ce mai des; 

- are colici...groaznic!!!; 

- îi place pe-afară... doarme!; 

- doarme bine noaptea - cu o trezire la 2-3 şi apoi la 7-8 dimineaţa; 

- are deja hăinuţe care i-au rămas mici şi le-am dat deoparte; 

- mănâncă la sân; 

- bea ceai (baby calm, Baby drink)... extraordinar ce ataşat e de ceai;

- ţine bine capul, dar nu pentru mult timp! 

- dansează cu tati pe muzica de la teve; 

- ascultă muzica lui mami; 

- strânge tare pumnii (mai ales la colici); 

- poartă scutece mărimea 2!

- face kk singur, dar şi ajutat de supozitor; 

- doarme în pătuţ sau cu noi în pat (mai ales când pleacă bunica); 

- urmăreşte gărgăriţele de la carusel!

- îi place să fie plimbat în braţe; 

- reacţionează foarte bine la zgomotul alb;
- a trecut prin tura 2 de vaccinuri, a plâns un pic şi gata; 

vive la France! - anul trecut vs. anul ăsta

anul trecut, pe vremea asta, sărbătoream ziua Franţei la Paris. Dimineaţa ne-am petrecut-o la parada militară, prânzul hoinărind prin oraş, seara la artificiile de la Turnul Eiffel, iar noaptea am hoinărit pe străzile Parisului invadat de oameni. Anul acesta ne+am petrecut dimineaţa vizionând parada militară pe TV5, la prânz, după alăptare, am continuat să citesc cartea despre Provence, după-amiaza am hoinărit prin oraşul vântos cu un Matei bine înfofolit în cărucior, seara ne-am petrecut-o cu OsiA, bucurându-ne de dansatorii de salsa din Piaţa Unirii. Mi+a lipsit astăzi Parisul, dar gângurelile lui Matei au compensat nostalgia :-)

încep mămiceştile

când am aflat că sunt însărcinată, prin octombrie anul trecut, îmi venea să umplu blogil de chestii legate de sarcină, naştere şi dileme privind creşterea bebeluşilor. Pe ici, pe colo, am mai strecurat câte ceva, dar aşa, mai mult ca o aluzie. Faptul că nimeni în afară de mine şi de soţul meu nu a ştiut de Matei timp de 4 luni m-a determinat să nu scriu mai nimic. Cum însă îmi place să scriu... am scris! Am făcut un jurnal de sarcină complet şi complex care cuprinde toate evenimentele şi deciziile acelei perioade şi, ceea ce e mai important, toate trăirile mele sau schimbările bebeluşului. Acum sunt la stadiul în care pun poze jurnalului, apoi o să-l listez color şi o să-l broşez. Electronic o să-l fac cadou prietenelor apropiate care vor să ştie prin ce-am trecut. Din ziua naşterii şi până acum am început un alt jurnal - pentru mine şi Matei... i-am spus Primele 365 de zile cu Matei... e în curs de completare :-). De ceva zile mă tot întreb dacă să încep să scriu şi pe blog şi mă tot frăsuiesc cu mine însămi pe tema asta. Nu-mi plac femeile care după naştere umplu feisbucu şi blogul doar de poze cu bebeluşi şi sfaturi de creştere - şi mi-am promis că nu o să mă transform aşa... că o să păstrez blogul ca loc în care să-mi împărtăşesc experienţele şi trăirile. Dar trăirile mele s-au schimbat, aşa că probabil că o să încep să postez şi chestii mămiceşti. Nu cer voie nimănui pentru asta, doar încerc să-mi justific mie această alegere. Încep mămiceştile aşadar! Probabil o să încep cu chestii legate de botez (purtu tine, Angie :-), apoi chestii legate de creştere şi câteva chestii legate de sarcină şi naştere. Până la urmă e blogul meu şi postez ce vreau! :-)

ff de botez

friday flower de vinerea asta sunt florile de la lumânările de botez ale lui Matei. Au fost atât de frumoase, încât și acum, deși s-au uscat, încă le mai păstrez în vaza mare de cristal. Combinația de flori (trandafiri, frezii, crizanteme sunflower și miniroze + grâu și busuioc) a fost extraordinară - și vizual și olfactiv.

cum să uiți o femeie

Nici o dispariție, oricât de ingenioasă ar fi, nu e fără rest. Când tai copacul, rădăcinile rămân și se hrănesc în continuare. Din restul de trunchi țâșnesc vlăstare, promisiuni proaspete și crude. (p. 240)

Că sunt fan Dan Lungu, cred că a fost clar când, după o zi plină de muncă, însărcinată și stresată am făcut tot posibilul să ajung la lectura publică din baba comunistă. Cartea asta o am de mult - chiar cred că e prima cumpărată... dar acum i-a venit rândul la citit. E o poveste diferită de celelalte pe care le-am citit, dar stilul e același. Personajul principal este Andi, un ziarist de investigații de la un ziar de provincie, fără prea mulți bani în buzunar și fără mari pretenții de la viață. De la început aflăm că Marga, prietena lui, l-a părăsit lăsându-i un bilet sec și pe el plin de întrebări și frustrări. Restul cărții e încercarea lui Andi de a o uita pe Marga. După plecarea Margăi, Andi e forțat să părăsească garsoniera în care au locuit împreună (pe motiv de neplată a chiriei) și astfel, ajunge, printr-o întâmplare ciudată, să locuiască cu Set, un prof în vârstă de matematică pocăit. Prin intermediul lui Set, Andi intră în contact cu pocăiții și cu filosofia lor de viață. Comunitatea neoprotestantă e plină de surprize pentru Andi... găsește oameni de calitate, ba chiar cu un dezvoltat simț al umorului. Slujba acestora este incredibil de amuzant descrisă. Avem parte și de povestiri din perioada comunistă - mi-au plăcut povestirile din viața Margăi - care avea un tată securist, plin de pile și o mamă profă de franceză plină de griji cu privire la moralitatea fetei în condițiile în care aceasta nu avea deloc libertate. Romanul e ușor de citit, amuzant, numai bun pentru vacanță. Capitolele alternează: unul e scris la persoana I, următorul la persoana a III-a; în final aflăm că de fapt ambele stiluri sunt relatarea lui Andi. Finalul e descis și deși aruncă o bănuială în legătură cu ce s-a întâmplat cu Marga, nu dezvăluie nimic sigur. Mda, abia aștept următorul roman al lui Dan Lungu - pe care va trebui să-l cumpăr, că nu mai am nimic în bibliotecă scris de el.

lma

La mulți ani, Anca! :-)

două luni

La mulți ani, Matei! - două luni!

care-i faza cu cititul

Cărțile se citesc, se recitesc, se spun, se trăiesc! (p. 109)

Cartea asta am primit-o cadou de ziua mea de la Cătălin - cu mențiunea să-l învăț și pe Matei care-i faza cu cititul. Am pus-o în bagajul pentru naștere și am citit-o cât am stat în maternitate. De altfel, a fost foarte potrivită pentru acea perioadă... cu lecturi scurte, fără legătură unele cu altele, lectură facilă, dar plină de sensibilitate, frumusețe și înțelepciune. E o colecție de eseuri, despre carte, lectură și citit. Scriitori români povestesc cum s-au apropiat de carte sau ce aventuri au avut cu primele lecturi. În multe povestiri m-am regăsit, în altele mi-aș fi dorit să trăiesc. Câteva exemple: Dan Lungu povestește cum a fost atras mai mult de papetăria școlară decât de cărți (ehei, remember creioanele chinezești? :-), Cărtărescu compară cărțile cu fluturi care zboară prin mintea noastră, Florin Bican compară cărțile cu dragostea... când privești înapoi, identificarea primei lecturi este la fel de dificilă ca identificarea primei iubiri (p. 11). Eseul cel mai frumos aparține Ioanei Pârvulescu (de la care am citit asta și asta). Eseul se numește Prima carte cu secret, iar personajul principal este un anticar simpatic, plin de mistere. Cartea este extrem, extrem de frumoasă... dar nu e pentru copii... poate pentru adolescenți. Cu siguranță însă, este o carte pentru adulți... mai ales pentru adulții îndrăgostiți de carte și lectură. O recomand cu mare, mare drag! Pe mine m-a inspirat... să fac un proiect asemănător la mine în școală... idei am, sper să-mi amintesc în toamnă și să-mi iasă! :-) Asta-i faza cu cititul... te face mai curios, mai creativ, mai înțelept, mai bun!

artă, șah și suspans

politețea desăvârșită la persoanele de mare calitate, este cea mai înaltă expresie de dispreț față de restul lumii. (p. 44)

Cartea asta a fost un impuls. Mai am în bibliotecă vreo două cărți de Perez-Reverte, le tot dau târcoale, dar nu le-a venit rândul. Deși stilul e ușor, subiectul e greu de urmărit dacă nu știi să joci șah. Pe scurt, e povestea unui tablou medieval, cu doi cavaleri jucând șah și cu o domniță la fereastră. Julia, restauratoarea tabloului, descoperă o inscripție ascunsă în pictură: Cine a ucis cavalerul? Cum unul dintre personajele tabloului fusese ucis, se caută dezlegarea misterului... de amorul artei, dar și pentru creșterea cotei tabloului, care urmează a fi scos la licitație. fata e ajutată de Cesar, un anticar în vârstă, homosexual și tutore al ei. În scurt timp, este ucis fostul ei prieten-amant, profesor de istoria artei, iar crima se pare că are legătură cu tabloul. Pentru a dezlega misterul cei doi apelează la un jucător de șah, care reia partida în sens invers... și apoi continuă partida din tablou, ca răspuns la provocarea criminalului. Julia este amenințată cu moartea, mai are loc o crimă, mai apar două-trei dileme, iar în final criminalul e descoperit, evident, mai aproape decât credeam, în persoana ocrotitorului galant. Toată acțiunea e de fapt concepută de acesta pentru a aduce un pic de adrenalină în viața fetei. Un roman de vară, de vacanță... dar mai potrivit celor știu să joace bine șah. O să mai testez curând ceva de Perez-Reverte, scriitura fiind facilă și potrivită pentru relaxarea dintre două etape de colici :-)

viața sub un clopot de sticlă

Cu cât erai mai lipsit de speranță, cu atât mai departe te ascundeau. (p. 192)

Cartea asta am salvat-o. Știam de Sylvia Plath, voiam de mult să cumpăr Clopotul, dar prețul mă oprea. Acum 2 ani, cu banii speciali pentru cărți am colindat librăriile, iar la Humanitas, am găsit cartea în ediția nouă și un singur exemplar din ediția veche... cam ponosit și în spatele cărților noi. Nu știu de ce, am simțit nevoia să cumpăr exemplarul ăsta, deși arăta mai nasol și era și cu vreo 2 lei mai scump :-) Cred că a fost cartea care a stat cel mai mult în așteptare pe noptieră. Am luat-o la citit de vreo patru ori și am tot abandonat-o. Acum o săptămână, în agitația botezului, am pus din nou mâna pe ea, am reînceput s-o citesc și nu m-am mai oprit. Așa cum intuiam, cartea mi-a plăcut mult. E povestea Estherei, o tânără studentă cu probleme de depresie. Fata primește un stagiu la New York,  din partea unei reviste de modă, dar experiența, în loc să o motiveze, o deprimă și mai tare. Întoarsă acasă, vrea să renunțe la bursa de la facultatea de litere și treptat, apar gânduri de sinucidere. În jurul ei, sprijinul este cam zero: tatăl a abandonat-o în copilărie, mama ei, deși pare că are intenții bune, mai tare o deprimă, are un prieten snob bolnav de tuberculoză, iar doctorii psihiatri nu par nici ei de mare ajutor. Esther (alterego al scriitoarei Sylvia Plath) este foarte inteligentă și talentată și simte acut discriminarea femeilor în societate. Deși are posibilitatea de a fi perfectă pentru timpurile acelea - educată, drăguță, soție de medic, Esther respinge acest scenariu prin tentativa de sinucidere. Clopotul de sticlă este o metaforă pentru depresia care o înconjoară. Partea a doua a cărții constă în descrierea tratamentului psihiatric din spital, în perioada în care șocurile electrice erau considerate de mare efect. Nu e o carte ușor de digerat, deși e facil de citit. Mie mi-a plăcut... nu o consider chiar carte de referință, dar mi-a plăcut. Se pare că recent a apărut și filmul... o să caut să-l văd într-un episod de alăptat. Cum e comparată cu Lanul de secară al lui Salinger

, m-a provocat să recitesc și cartea asta.