de ce dom le, de ce?

cred că toți ne-am pus cel puțin o dată întrebarea asta, nu-i așa? cartea lui Lucian Boia încearcă să dea niște explicații, limbajul e facil, cartea e scurtă și ușor de citit. Acum, cred că toți ne-am gândit de ce e Romțnia altfel în rău, iar cartea asta e axată numai pe ce avem noi nasol față de ceilalți. Mi-am notat niște argumente, am ridicat sprânceana la altele (cum că limba română e cea mai puțin romanică limbă romanică, hmm, nu sunt filolog, dar m-a intrigat chestia asta); până la urmă cartea conține părerile domnului Boia, nu e adevărul absolut. de citit, de comentat cu prietenii.

Lucian Boia - De ce este România altfel?, Editura Humanitas, 2013

o călătorie culinară din India până-n Paris

un gurmand este un gentleman care are talentul și tăria de caracter să continue să mănânce chiar și atunci când nu îi este foame. (p. 202)

ia uite o carte delicioasă :) nu știu de ce am luat-o, că era ieftină pe elefant, că am văzut reclamă la film pe hbo, că am citit pe la alții, nu mai știu. Domnul Haji, tată de familie numeroasă, după moartea soției, pleacă din India într-o călătorie în jurul lumii, căutând locul ideal unde să-şi deschidă un restaurant. Ajuns în Provence, se decide că aici e locul magic, dar vecina lui, o premiată cu 2 stele Michelin, Madame Mallory, nu prea înghite chestia asta și îi pune bețe în roate. Cu toate acestea, Maison Mumbai prosperă, iar Madame Mallory îl angajează pe Hassan, fiul bucătar, simțind la el finețurile unui master chef. Asistăm la evoluția lui Hassan, citim detalii despre cum alegi vinul sau cum prepari corect fructe de mare, înghițim în sec și decidem să mergem mai des la restaurante classy. O carte faină, delicioasă, care mi-a făcut chef să gătesc mai multe farafastâcuri :)

Richard C. Morais - Madame Mallory si micul bucatar indian, Editura Humanitas, 2014

cărți și scriitori. O viață

Și a fi inteligentă pe englezește e mult mai greu decât să fii inteligentă pe limba ta (p. 29)

Antoaneta Ralian e traducătoare mea preferată. Am citit cărți doar pentru că erau traduse se ea, simt cumva de la primele pagini când e o traducere bună, iar pe ea am simțit-o. Habar n-aveam însă că e și scriitoare, dar când am aflat de cartea asta, am comandat-o imediat. Povestirile sunt savuroase, fascinante chiar pentru cineva ca mine, pasionat de cărți și scriitori. Povestește detaliat despre Iris Murdoch sau Saul Bellow (încă n-am citit Iarna decanului), dar și despre Thomas Pynchon sau Salman Rushdie. Nu știu de ce nu m-a uimit că scriitoarea ei preferată e Virginia Woolf; și eu o iubesc pe doamna Lup, chiar dacă citesc rar din ea (deși mi-am cumpărat cam toate romanele ei). O carte scurtă, dar plină de esență, despre viața unui traducător, despre cum arătau călătoriile în cenzura comunistă, despre viață. de citit și recitit.
Antoaneta Ralian - Amintirile unei nanogenare. Cărțile mele, scriitorii mei, Editura Humanitas, 2014 

Antoaneta Ralian - Amintirile unei nanogenare. Cărțile mele, scriitorii mei, Editura Humanitas, 2014

Make Money Online : http://ow.ly/KNICZ

Antoaneta Ralian - Amintirile unei nanogenare. Cărțile mele, scriitorii mei, Editura Humanitas, 2014

Make Money Online : http://ow.ly/KNICZ

cartea cu miros de adolescență

Crezi că, dacă ții pe cineva strâns în brațe, asta îl va aduce mai aproape. Crezi că-l poți ține atât de strâns încât să-l poți simți imprimat în tine și după ce te îndepărtezi (p. 345)
Măi, ce drăguță a fost cartea asta! E ușurică, cele 350 de pagini se citesc in no time. Mi-a plăcut mult scriitura, dar și mai mult, mi-au plăcut personajele. E cartea care-ți amintește de adolescență, așa cum o știu eu... cu casete audio, walkman cu baterii, cu cărți și benzi desenate; asta pentru că acțiunea se petrece în 1986 :-) Eleanor este o roșcată creață, plinuță, care se îmbracă colorat și pe deasupra, mai e și ultima venită în autobuzul școlii. Park este  american-coreean, se îmbracă doar în negru, citește benzi desenate și ascultă muzică la walkman. Fata are o familie cu încă 4 frați, o mamă dependentă de alții, un tată vitreg parșiv și un tată nepăsător. Nu are bani nici de o periuță de dinți. El are o familie frumoasă, mama e coreeancă, coafeză, tata american ca-n filme și un frate decent. Cei doi se apropie în autobuzul școlii și se îndrăgostesc, lin și frumos. Cartea e povestea amândorura, din ambele puncte de vedere... când Eleanor, când Park. Când Eleanor dă de greu, Park o ajută, pentru că are o familie suportivă. Finalul e deschis, cu trei cuvinte magice, despre care nu știm nimic (mă tot întreb dacă nu e o eroare de traducere aici și cele 3 cuvinte din engleză sunt două în română). Whatever, o carte frumoasă-frumoasă, cu o poveste care, dacă ai peste 30 de ani, o să-ți amintească de adolescența ta, de frumusețea naivității de atunci. De citit și zâmbit. :)

umbra neputinței

cu cât iubeam mai mult acest oraș (Paris), cu atât mai inaccesibil îmi devenea! (p. 39)

Un Kadare ca nici un altul (de altfel cărțile lui sunt foarte diferite una de cealaltă, cred că de asta îl și iubesc, în fiecare carte îl simt pe Kadare, dar e altceva :-). De data asta, personajul principal e un albanez, cineast ratat așa cum se autocaracterizează. Acesta, cu pile la regim (are un unchi activist de partid) are șansa de a merge des la Paris pentru a organiza diverse acțiuni culturale albanezo-franceze sau francezo-albaneze, acțiuni fără viitor din start (cei care am trăit în comuniost înțelegem ce vrea să spună). La Paris o întâlnește pe Silvaine, de care, nu știe de ce, nu se poate îndrăgosti. Trecerile din Paris în Tirana, îl fac să se simtă ca un mort, ca mortul din legenda lui Konstandin și Doruntina. Cu cât dorința spre libertate e mai mare, cu atât neputința crește. Deși vrea să se integreze și să sugă cât mai mult din libertatea occidentală, presat și de prietenii flămânzi de detalii erotice pariziene, cineastul nu poate să o facă (chiar și sexual se manifestă această răceală). Umbra neputinței, a mortului, devine din ce în ce mai presantă. Mi-a plăcut, ca tot Kadare-ul citit, de altfel. Ce a fost diferit la cartea asta e că știam multe din locurile menționate - și din Paris, și din Tirana :-)
Ismail Kadare - Umbra, Editura Humanitas, 2015

spre lumea de mâine, cu presupuneri

Asa ne-a fost dat: sa traim o epoca de rascruce. Fascinanta sau derutanta, in functie de perceptia si gradul de adaptabilitate ale fiecarui individ. O istorie se incheie si o alta prinde contur. Nu este sfarsitul lumii, dar e ceva ce oarecum ii seamana: sfarsitul unei lumi. O lume apune si se intrevad, ca prin ceata, contururile nedeslusite ale unei lumi noi. (nu mi-am notat pagina)

Știu de mult de cărțile lui Lucian Boia, dar nu am apucat nici să-mi cumpăr, nici să citesc. Recent, l-am văzut într-un interviu la Digicult (cred!) și ne-a atras atenția (și mie, și prințului consort). De Crăciun, am comandat cartea asta, ca cadou (cacofonia e intenționată :-) de Merry Christmas. Prințul a mulțumit și a pus-o pe noptieră pentru citit, dar na, într-o seară și ceva am dat-o gata eu prima. Well, viitorul nu poate fi anticipat e pe scurt ideea cărții. Putem presupune, putem ghici, dar nu vom ști niciodată cu siguranță ce o să se întâmple pentru că uneori intervin evenimente unice, neprevăzute, susceptibile să determine evoluții neașteptate”, așa numitele „lebede negre, atât de dragi lui Nassim Taleb”. Mi-a plăcut... scrisă facil, chiar am avut senzația că mi s-au lămurit niște lucruri... despre Occident și progresul lui, despre evoluția Chinei și a SUA, chiar și despre migrație, rasism sau feminism. Poate nu am fost de acord cu toate ideile din carte, dar ăsta e până la urmă rostul unei cărți... să te provoace să-ți pui întrebări și să gândești singur. De citit, mie mi-a plăcut suficient de mult încât să-mi mai comand una (De ce e România altfel).

prima carte a lui 2016. despre tenis

Pentru asta suntem aici. Pentru a lupta în ciuda durerii și, când putem, pentru a le ușura durerea celorlalți. Atât de simplu. Atât de greu de văzut. (p. 348) 

n-am crezut niciodată că o carte despre tenis poate să-mi placă atât de mult; am citit pe nerăsuflate chiar dacă nu știu diferența dintre serviciu, rever sau forehand. Biografia lui Andre Agassi mi-a plăcut ATÂT de mult încât mi-am comandat și biografiile lui Pete Sampras si Steffi Graf (au și venit, așteaptă pe raftul de citit). Așadar, biografia unui tenismen... care a urât tenisul cu aceeași pasiune cu care juca. Cel care l-a obligat să joace până la epuizare (și după epuizare!) e tatăl său, iranian de origine armeană, emigrat în America, țara tuturor posibilităților și a tenisului. Nu știu ce m-a atras la cartea asta...  pasiunea celor care au citit-o, curiozitatea de a vedea cum poți performa în ceva ce urăști, nu știu. Ce am știut de la început a fost că o să-mi placă, și da, mi-a plăcut, mult, chiar foarte mult. Agassi povestește tot... despre el, despre familia lui, despre tatăl său tiranic (părinții care-și îndreaptă plozii copiii spre performanță ar avea ce învăța de aici), despre prima iubire, despre adolescența rebelă, despre prietnii lui, despre căsătoria și eșecul căsătoriei cu Brooke Shields, despre dragostea pentru Steffi Graf, despre proprii lui copii, despre perioada în care nu avea bani nici pentru mâncare, dar și despre perioada cu prea mulți bani, despre rivalitatea prietenească cu Pete Sampras, despre cum a ajuns să se drogheze, dar și despre cum a descoperit oamenii cu adevărat importanți din viața lui. Mi-a plăcut cum un om care a urât școala (și nu știa decât cum să fugă de ea) a ajuns să aibă ca vis principal construirea unei școli. M-a impresionat și m-a inspirat cum s-a reabilitat profesional... de la primul loc WTP ajunge pe locul 169 (sau ceva de genul ăsta), apoi ajunge din nou pe locul I... când nimeni nu mai credea în el. Mi-a plăcut cum a crezut în oamenii de lângă el și ce importantă a fost echipa pentru succesele lui. Mi-a plăcut cum speră că și copiilor lui o să le placă să citească, cum a descoperit târziu cărțile, iar ăsta e unul dintre regerele lui cele mai mari - că nu a citit mai mult și la timpul potrivit. De citit, de recitit.