o după amiază literară

Am fost aşadar la Ateneu, la prelegerea lui Dan Lungu. Am găsit loc de parcare şi am ajuns cam pe la fără 10. Sala mică, cam neoxigenată pentru că era aproape plină. Am făcut proasta alegere de a sta pe la mijloc; mai bine mergeam pe locurile din faţă. Scriitorul a intrat în sală însoţit de directorul Ateneului, pe la şi 7 minute (deh, întârzierea de până în 10 minute e considerată de bonton :-). Mai întâi autorul a citit 3 pasaje din carte, pentru ca şi cei care nu au citit cartea (destul de mulţi după reacţie) să înţeleagă despre ce e vorba. Apoi ne-a povestit cum a luat cartea viaţă în urma unui interviu sociologic cu o bătrână. Aceasta avea numai amintiri frumoase din vremea comunismului şi regreta perioada respectivă. Ne-a mai povestit cum editoarea franceză i-a cerut volumul doi la Raiul găinilor şi cum asta era imposibil (cei care au citit cartea înţeleg de ce), el i-a propus ideea cu baba comunistă. Ca să condimenteze discursul, ne-a mai povestit câteva chestii amuzante despre cum ne percepeau francezii atunci; am reţinut ideea conform căreia uneori, deşi ai un fir perfect logic, ajungi la cele mai incorecte concluzii. Întrebări n-au prea fost... dar autorul a încropit cu mult umor răspunsuri (de fapt, după tonul celor două cărţi citite de mine, mă aşteptam să fie o persoană cu simţ dezvoltat al umorului). La final, m-am dus cu cartea să iau autograf. L-am întrebat dacă locaţia în cele 2 cărţi e Boto şi mi-a confirmat (deşi nu era vorba chiar de cartierul la care mă gândisem eu :-) Cătă m-a pozat în acest moment :-)

Apoi, Cătălin a insistat să ia şi el autograf pe Raiul găinilor...  şi mi-a plăcut că a cerut autograful tot pentru mine. Na, am zis eu că am dat peste cel mai minunat om din lume.

 

Seara am încheiat-o cu bunătăţi ieftine de la Târgul de prăjituri. Noapte bună!

plan cultural :-)

mâine, la ora 17.00 mergem la o prelegere la Ateneu în Tătăraşi. Dan Lungu va vorbi despre babele comuniste şi despre nostalgia trecutului. Am scris despre cât de mult mi-a plăcut cartea cu pricina aici. Sper sa iau si autograf pe carte; îmi place la nebunie scriitura lui. :-)

emoţii

cu gândul la cea mai dragă persoană din lume. Ştiu că se va descurca minunat!

enlightenment

de ieri am început un curs de formare postuniversitar. Prima zi a început bine, dar a continuat prost. Formatoarea e un excelent terapeut (așa mi-a lăsat impresia), dar un slab trainer. A inițiat un joc de rol pe care l-a întrerupt de vreo 10 ori... când noi am insistat să lase oameniii să presteze ne-a spus că nu are timp să facă jocul de rol și apoi să corecteze greșelile...  e mai bine să le facă pe loc. Ok! Problema e că jocul de rol a fost un eșec... deci timpul economisit a fost de pomană. La finalul zilei ne-a întrebat ce vrem să ne povestească a doua zi. Whaaatttt???? Doamna formator (lector universitar), care va să zică nu aveți o structură? Adică, ați venit în fața a 80 de specialiști și improvizați de dimineață?!?! (chestie pe care de altfel o și bănuiam!) În acest moment o colegă i-a cerut să se prezinte (nu a făcut-o la început, am intuit noi pe parcurs în ce calitate a venit) și mai ales, să ne spună domeniile ei de expertiză. Ne-a răspuns că nu consideră că e necesar (wtf?!?). Biiiineee... am început cu propuneri... pe care le-a tot desființat. În final, a rămas ca-n plop, și plopu-n aer! Azi dimineață m-am dus la curs cu subiecte de rezervă, în cazul în care e la fel de enervant ca sâmbătă și trebuie să-mi ocup mintea. N-a fost nevoie. Doamna a venit cu structură... avea niște idei stabilite, coerență, umor (chestie care i-a lipsit rău în prima zi) și a fost chiar foarte fain. Mai mult, am aprofundat o teorie (pe care probabil o mai citisem, dar nu o aplicam), super revelatoare pentru job și pentru viața mea personală. O teorie simplă (asta!), dar care mi-a explicat multe din comportamentul celor din jurul meu în ultima vreme. Ce-am învățat azi? Că e bine să dai feed back fomatorului... că uite, așa are șansa ca a doua zi să te impresioneze... că m-am săturat să fiu salvată cu forța... că o să încerc să nu fur oamenilor din jur propria experimentare... și ar mai fi câteva idei, dar le voi mai rumega pe parcurs.

old love

Săptămâna asta am ajutat cel mai drag om din lumea asta cu niște concepte de pedagogie. Pare incredibil, dar mi-e un dor nebun de didactică!

ff lila

azi ca friday flower avem un ghiveci cu zambile lila, cumpărate cu doar 5 lei de la Kauf. Le-am luat pline de boboci şi au înflorit până au devenit albe. Superbe flori, extraordinar miros. Ce bine că vine primăvara! :-)

despre felina din viaţa mea

Cred că toată lumea care contează pentru mine ştie că eu am pisică. De fapt am un motan. L-a cules Prinţul consort din faţa blocului de la doamna Stava într-o duminică după amiază, după un picnic vesel. După ce a luat tărcatul în mână mi-a spus gata, am pisică! Eu am râs ironic şi am zis fie, ia-l sus să-i dăm un pic de lapte. Sus, după ce a lipăit puţin, s-a uitat la noi galeş şi a adormit lângă mine. Am zis ok, mai lasă-l puţin, apoi o să-l dăm afară. Când s-a trezit, a avut chef de joacă şi torcăială. Am zis că e mut... nu scotea nici un sunet, orice îi făceam. Cum se făcuse seară, am zis ok... îl dăm afară mâine dimineaţă, nu pot să alung un pisoi noaptea. La cină, am reîncălzit resturile picnicului... şi odată cu mirosul de carne am avut parte de un şoc. Mâţa mută s-a aruncat pe masă mieunând isteric. I-am dat şi lui, după care a vrut pipi. Nu aveam nisip, aşa că i-am pus pământ de flori. A făcut apoi numai acolo. A doua zi dimineaţă, a venit la mine torcâind... şi m-am topit... şi nu l-am mai dat afară. Şi de atunci au trecut 4 ani jumate. Şi avem acum ditamai motanul de 5 kile. Nu ştiu cum ar fi casa fără el, dar viaţa mea sigur ar fi mai pustie. Dimineaţa, imediat ce am dat semne că mă trezesc, se caţără pe braţul patului şi se alintă. Nu mă trezeşte dacă dorm. Când vin acasă e tot numai o veselie, se trânteşte pe jos, se alintă, şi, în funcţie de cât am lipsit, restul zilei merge după mine ca un căţel. Dacă lucrez, e cuminte. Dacă sunt veselă, are chef de joacă. Dacă sunt tristă, e trist şi el. Nu ştiu ce puteri magice are, dar pe mine m-a convins. Îl iubesc de nu mai pot, zilnic învăţ câte ceva de la el. Am impresia că el ne consideră din specia lui... uneori ne spală în cap, ne alintă picioarele, ne linge pe mână (şi are o limbă asprăăă, ca şmirghelul :-), ne vorbeşte. Are mieunături specifice... ştiu când se alintă, când îl doare, când îi e rău, când i-e foame, când ne ceartă, când se plictiseşte, când se joacă sau pur şi simplu când se prosteşte. Răspunde dacă îi vorbeşti, sau te provoacă el la vorbă; ce mai, e fantastic!

Are o mulţime de nume, deşi oficial e Mau Forel Motansky. De când am citit şi văzut Viaţa lui Pi îi mai spunem Richard Parker; ba uneori îl fugărim în partea lui de barcă. În fiecare zi mă uimeşte dragostea lui necondiţionată; jur că în ochii lui văd că ne iubeşte. Postul ăsta e inspirat de nişte imagini văzute pe net. E povestea unui leu crescut de doi prieteni... pentru că deja era prea mare, leul e dus în Africa şi vizitat de cei doi prieteni după un an. Aceştia au fost avertizaţi că leul e sălbăticit complet şi că nu o să îi mai recunoască. Oamenii şi-au asumat riscul. Ce a urmat, merită să vedeţi singuri. Povestea pe scurt e aici, varianta mai calitativă vizual e aici, iar documentarul de 45 de minute, e aici. Sunt super prieteni felinele astea!

anturaju

Nu ştiu dacă aţi aflat sau nu, dar anturajul este vinovat pentru orice. Dacă al tău copil a ajuns adult de 35 de ani şi stă acasă tocând banii lui mama şi lui tata, de vină e anturajul. Dacă adolescentul de 14 ani nu învaţă nimic şi stă numai călare pe internet de vină e anturajul. Dacă eşti un ratat profesional, cine e de vină? exact... anturajul! Tot anturajul e ăla de strică neveste cuminţi sau bărbaţii fideli. Ei bine, eu m-am cam săturat să aud asta. De vreo două săptămâni lucrez cu părinţi care nu îşi asumă nici o responsabilitate (vedeţi ce frumos am evitat cuvântul vină) pentru situaţia copiilor lor; nuuuu... acasă nu au văzut aşa ceva... nuuuu.... anturajul le-a stricat copiii. Am tot înghiţit găluşca asta, am consiliat, am făcut recomandări până când nu am mai putut şi le-am turnat părinţilor în faţă: dragii mei, dacă voi aţi fi pus o temelie solidă educaţiei copilului, nici un anturaj din lumea asta (oricât de multe gadgeturi ar avea el) nu v-ar fi corupt copilul. Mă aşteptam la reproşuri, dar culmea, nici măcar nu m-au contrazis. Am văzut pe faţa lor conştientizarea! Şi speranţa că de azi înainte anturajul nu va mai fi vinovat de comportamentul copilului lor. Mai am speranţa că vor înţelege de ce e important să ne ajutăm copilul să-şi asume consecinţelor propriului comportament. Şi de ce e important să lăsăm copilul să facă alegeri, să se mai dea şi singur cu capul de pragul de sus, ca să-l vadă şi pe cel de jos. Şi mai sper să conştientizeze că decât să pregătească drumul pentru copilul lor, e mai înţelept să pregătească copilul pentru drum.

dor de Firenze

de vreo 2 zile mă visez în Florenţa... aşa că am căutat pozele ca să-mi mai potolesc dorul (wow! au trecut 4 ani de la vacanţa cu iz de lună de miere). Cred că-mi fac timp să pun un album pe facebook şi să le am tot timpul cu mine (pozele şi amintirile!).

let them talk!

Let them talk if they want to Talk
of, că bine le mai zice Hugh Laurie! 

cum vestea merge repede în rețea

mda, o să-mi vărs o nemulțumie și o frustrare. De mulți ani, datorită jobului principal, confidențialitatea este o mare valoare pentru mine. De ceva timp, am un secret drăguț, foarte personal, pe care îmi place să-l răspândesc încet (la timpul potrivit o să-l scriu și aici; încă nu e timpul potrivit!). Am vorbit cu câteva persoane apropiate și am dat CLAR de înțeles că vreau discreție. Dezamăgirea mea este că persoanele astea puține (în care chiar aveam încredere), au dus repede vestea în rețea. Nu asta mă nemulțumește, că alții au aflat, ci faptul că mi s-a luat MIE bucuria de a vorbi. Mi se pare o mare lipsă de respect față de mine. Ok, am învățat și de aici și chestia asta îmi confirmă încă o dată că am avut maaare dreptate să amân. Oamenii nu știu să aprecieze viața personală și emoțiile altcuiva; așa că rușine, oameni dragi în care am avut încredere!!!!

ff și emoții

friday flower de azi e un superb buchet primit de la copiii mei ieri. Azi am avut o zi emoționantă - am fost cu IMPACTul la un centru de zi; made my day.

Valentin cu bal, boboci și teatru

Azi, împreună cu juniorii de la 5B ne-am dat în spectacol la Teatrul Luceafărul, unde am oganizat balul bobocilor. De regulă, balul ăsta era în noiembrie, dar am descoperit în timp că e mai ok mai târziu, copiii se cunosc mai bine și au mai mult curaj să participe. La început, aveam mai multe fete înscrise și am făcut lobby la parentes de băieți să-i convingem să participe și ei. Cu o săptămână îniante de eveniment, aveam mai mulți băieți doritori, no, acum hai cu procesul invers... să convingem fetele să participe.  După ore am exersat valsul (explicat ca o plutire), tangoul și brașoveanca. Am refăcut poezii cu rime (Lilinasha, cu nume de cod profa de mate, a fost revelația copiilor în ceea ce privește ceativitatea). Am ridicat stima de sine și am făcut exerciții de prezentare. Am făcut proiecții mentale... cum ar fi să câștigăm, dar cum e ok și să nu câștigăm (evident, la final, am avut lacrimi și frustrare). Balul a fost ok, copii mei minunați, au venit și cei de la HappyA să ne vadă (doar că nu prea am avut timp de ei), eu mă declar mulțumită! Am în clasă pe miss și cele 2 locuri I, how proud can I be? După ce m-am asigurat că toți au plecat în siguranță acasă, am dus recuzita la școală și apoi am plecat la cumpărături, unde m-am răsfățat cu cărți (la Carrfour cărțile au fost reduse cu 25% pentru Valentin). O zi de Valentin foarte bună, aș zice eu!

ce-am mai văzut

filme, care va să zică.

1. Viaţa lui Pi - la cinema, în 3D, am scris deja despre el... mie mi-a plăcut mult. 

2. Django Unchained - Tarantino clasic, film fain, cu sânge şi tot tacâmul, dar mie mi-a plăcut. Cred că e unul dintre filmele care m-au relaxat teribil în ultima vreme. Recomand pentru o seară singură sau cu partenerul, clar nu e de văzut cu copchilul. 

3. Silver Linings Playbook - cam psihologic, dar mie mi-a plăcut mult. Un film cu doi nebuni care descoperă dragostea. Mi-au plăcut cadrele rapide, care reflectau starea maniacală a personajelor. În plus, mai e și cu deNiro.
4. Impossible (sau cam așa ceva; la noi e tradus cu Paradisul pierdut parcă). E vorba de cutremurul și tsunamiul din Thailanda. O familie britanică cu 3 băieți sunt prinși de catastrofă și încearcă să supraviețuiască. Film sensibil, mi-a plăcut.
Cam astea sunt noutățile. Sper să-mi mai fac timp să mai văd câteva filme și în perioada următoare, de departe cea mai aiurea perioadă după mult timp.

cât te iubesc

te iubesc. te iubesc atât de mult încât mă doare fizic. te iubesc atât de mult încât mi-e dor de tine în fiecare zi. te iubesc atât de mult încât nimic nu mai contează. te iubesc atât de mult încât nu-mi mai aparţin. te iubesc dincolo de puterea mea de înţelegere. am iubit şi înaintea ta. dar nu aşa cum te iubesc pe tine. te iubesc cu furie, cu dragoste, cu fiecare fărâmă a sufletului meu. te iubesc mult. şi ştiu că o să te iubesc şi mai mult. și știu că și tu mă iubești. :-)

ff cu lalele

a intrat cu ele în mână şi mi-a zâmbit complice. Pentru mine sunt? am întrebat. Da, zice ea. wow, răspund eu, lalelele sunt florile mele preferate. Ştiam! îmi spune cu superioritate. şi apoi izbucneşte în râs.

Mulţumesc Ioana, tu, minune de 9 ani şi jumătate!

pentru gândul bun lalelele de ieri sunt friday flower de vinerea asta.

culinară

morcov cu usturoi. de lins farfuria. şi degetele. şi de mulţumit iubitului.

ţie

ţie, dragostea mea! pentru că eşti mai puternic decât crezi. pentru că aşa cum eşti acum, singur împotriva tuturor, te iubesc mai mult. pentru că nu mor caii când vor câinii. Nu pot să te fac să uiţi laşitatea, răutatea sau minciuna celorlalți. dar pot să-ţi amintesc curajul, bunătatea şi adevărul tău. ţie, dragostea mea!

safety first

despre siguranţa pe internet. despre asta am discutat azi. În fiecare an fac activitatea asta, simțind că e nevoie de ea... fiecare generație îmi confirmă că am dreptate, că au nevoie de toate avertismentele, de înțelegere a mediului virtual. Dacă reușesc să fac asta prin metode nonformale, într-o atmosferă de dezbatere și de fun, misiunea mea e îndeplinită! Anul ăsta am lucrat cu clasele a V-a; e incredibil câte lucruri știu și în același timp cât de multe nu știu legat de internet. Până la urmă, e mai ușor să previi, decât să tratezi, așa că, na, safety fist!

4 februarie, the D day!

azi, 4 februarie, am reuşit să strâng Christmasul din casă. Nu-mi vine să cred că am avut brad împodobit până azi. Ca de obicei, Mau a fost de mare ajutor la strâns :-)

bunătăţi de week-end

made by prinţul consort. cu mascarpone, foetaj şi fructe de pădure.

lecție de supraviețuire de la pi

Baza era în mine, dacă voiam să supravieţuiesc. (...) cea mai mare greșeală a unui naufragiat este să spere prea mult și să facă prea puțin. Supraviețuirea începe când ești atent la ce este la îndemână și imediat. Să te uiți în jur sperând și nefăcând nimic este soluția cu a-ți petrece viața visând. (p. 182)

Despre cât de mult mi-a plăcut să citesc cartea asta am scris deja. A fost dragoste la prima pagină, a continuat aşa până la finalul cărţii. Pi, pe numele lui întreg Piscine Molitor Patel (botezat de un unchi, mare înnotător, după numele celei mai frumoase piscine din Paris) este un adolescent indian, din regiunea Pondicherry, reviera franceză a Indiei :-) Piscine se re-botează Pi (3.14) pentru a scăpa de porecla cu iz de pipi cu care-l seacă colegii de şcoală. Tatăl său este director de grădină zoologică, copilul fiind fascinat de mic de animale şi căutând modalităţi de înţelegere a lor. Pe lângă zoologie, Pi este pasionat de religii. De toate religiile. Este educat hindus de mama lui, dar treptat, descoperă creştinismul (şi povestea incredibilă a zeului care-şi sacrifică Fiul din iubire :-), islamismul, ba chiar e atras şi de sinagogă. În felul lui unic, Pi reuşeşte să le împace pe toate în filosofia lui de viaţă. Cum treburile merg prost în India, familia decide să emigreze în Canada, luând şi o parte din animalele de la zoo, pentru a le vinde în noua lume. Pe drum, vasul se scufundă, iar Pi se trezeşte într-o barcă de salvare în compania unei zebre rănite, a unei hiene, o femelă urangutan şi a lui Richard Parker, un superb tigru bengalez, botezat din greşeală cu numele vânătorului lui de un funcţionar beat. Lupta pentru supravieţuire determină hiena să ucidă zebra şi urangutanul, iar tigrul kilăreşte şi mănâncă hiena. Norocul lui Pi este că Richard Parker are rău de mare :-) Pi descoperă resursele din barca de salvare - apa, biscuiţi, un kit de supravieţuire, îşi construieşte din vestele de salvare o plută în apropierea bărcii şi învaţă cum să trăiască cu acestea şi cu Richard Parker pe deasupra. Decide că tigrul nu poate fi îndepărtat din barcă şi singura soluţie este să-l menţină hrănit şi să-l dreseze cu ajutorul fluierului de la vesta de salvare. Şi aici începe povestea. Relaţia dintre cei doi este când calmă, când zbuciumată. Richard Parker învaţă să-l respecte pe Pi, iar Pi învaţă cum să-l menţină sub control. Aflăm lucruri interesante despre dorade, rechini, balene şi alte chestii din ocean. Când totul pare că se sfârşeşte cei 2 ajung pe o insulă plutitoare, aparent raiul pe ocean... cu alge hrănitoare, apă dulce şi milioane de manguste, numai bune pentru carnivorul de Richard Parker. Totul e foarte frumos, doar că insula e carnivoră şi ea. În final, cei 2 ajung pe o plajă din Mexic, unde Richard Parker dispare în junglă, fără ca măcar să întoarcă capul spre partenerul lui de supravieţuire. Şi aici începe partea a treia a cărţii. Povestea lui Pi este de necrezut pentru japonezii de la compania de asigurări, astfel încât acesta povesteşte o alta - cu un marinar rănit (zebra), mama lui (urangutanul), un bucătar sadic (hiena) şi el (Richard Parker). În noua poveste cu accente horror, Pi este Parker (cel care ucide bucătarul, care i-a ucis şi mâncat pe ceilalţi supravieţuitori). Acuma na, alegeţi adevărata poveste! Ambele au cam aceleaşi personaje... Richard Parker fiind alter-ego-ul lui puternic, dar şi rău, care în definitiv îl ajută să supravieţuiască. Personal, prefer prima poveste. Aşadar, o poveste frumoasă... nu ştiu valorarea literară a cărţii şi nici nu mă interesează, dar povestea este foarte frumoasă. 
later edit. Azi (duminică) am văzut şi filmul în 3D; foarte frumos! respectă linia cărţi cu mici excepţii, apare şi o dragoste indiană adolescentină, care în carte nu e. dacă nu aveţi timp de carte (deşi ar fi mare păcat să daţi de ea şi să nu o citiţi) nu rataţi filmul!

de lamulţiani again

azi e pentru cumătra mea, Ionela, mama finului nostru, Adrian! :-) La mulţi ani! :-)