acum ceva mai mult de-un an

acum ceva mai mult de-un an eram naşi de cununie pentru Alina şi Don Costello. Nu avem timp să ne întâlnim să ne sărbătorim comme il faut... da am dat toţi 4 o fugă azi până la Bucureşti la IKEA. Ei şi-au cumpărat mobilă, noi ne-am cumpărat chestii de decor. Toţi 4 ne-am simţit minunat. Mi-s tare dragi, se simte, nu? :-)

fără titlu. doar tristeţe.

când eram mică îmi făcea tot felul de cadouri. eram cea mai mică nepoată şi cred că-i eram dragă. când am mai crescut îi spuneam hitler. pentru că în perioada aceea avea o mustaţă funny. când am devenit adult ne vedeam rar. sigur, avea hachiţele lui de burlac, dar tot unchiul meu era. toată viaţa o să-mi amintesc zâmbetul lui şi privirea jucăuşă. şi refuz să mă gândesc la trupul mâncat de cancer. dragă Mitică, băi hitler, Dumnezeu să te odihnească! îmi pare rău că nu am apucat să-ţi spun ce unchi simpatic ai fost! 

în pozele astea eu avem 8 luni, iar el 24 de ani.

tristeţi de ziua Ei

e ziua Ei, a mamei mele. am sunat-o dimineaţă. era veselă... se grăbea să facă un tort. Spre prânz am aflat nenorocirea - fratele ei mai mic a murit. azi. nici nu am putut să sun din nou. of.

toamna în variantă suedeză

furia se naşte din tăcere, din lipsă de înţelegere. (p. 104)

Din când în când simt nevoia unei astfel de lecturi. Ce-i drept, în poveşti din astea, scandinavii sunt neîntrecuţi. Toamna am citit-o la început de toamnă. Personajul principal e o poliţistă, care e trimisă într-o zi ploioasă să ancheteze moartea unui avocat bogat, găsit în şanţul de apă al castelului unde locuia. Povestea are 2 planuri - unul e cel al poliţistei, iar al doilea e al mortului - care dorind să ajute la elucidarea crimei, povesteşte şi cum a ajuns mort :-) Apar în peisaj foştii proprietari ai castelului, nobili cu pretenţii şi fiţe, deloc străini de crimă. Mai apare un mort - unul dintre proprietari, iar în final, misterul este rezolvat. Mi-a plăcut cartea, chiar şi capitolele în care mortul povesteşte. Colecţia asta are ceva în scriitură... şi aşa cum spuneam la început, din când în când simt nevoia să revin la câte o lectură din asta.  

mi-e dor

în primul rând, mi-e dor de vechiul blogger. ăsta nou nu-mi place, dar na, se pare că n-am ce face şi o să mă obişnuiesc cu el ca şi cu noul facebook. noul yahoo încă nu m-a convins. 

whatever! sunt singură acasă cu Miţoiul (sau Mau, cum e mai cunoscut el prin blogosferă); m-am apucat de curăţenie şi am abandonat după 10 minute. din lipsă de chef şi de dor. de chestii nedefinite clar. mi-e dor de timp liber, de citit romane faine, de vacanţă, de iubitul meu plecat cu trebi până diseară. mi-e dor să scriu chestii inteligente, de o polemică din care ies cu învăţăminte, mi-e dor de casa mea curată, de un cocktail cu alcool, de mare, de copiii din happyA. mi-e dor de replici deştepte, de conversaţie sclipitoare. mi-e dor de hainele în care nu mai încap, de mama, de bunicii mei. mi-e dor de viitorul meu fin, pe care încă nu l-am strâns în braţe, dar pe care simt deja că-l iubesc. mi-e dor de canadieni, de nopţile pierdute cu palavre şi lacrimi. mi-e dor de linişte, de zgomot şi de muzică. mi-e dor de entuziasm, mi-e dor să dansez. mi-e dor să râd până nu mai pot să respir, mi-e dor de un film bun, care mă lasă pe gânduri. mi-e dor, dar nu doare. şi asta mă îngrijorează cumva. 

din nou prima zi

sunt 24. clasa a V-a B.

tată şi fiu

Nenorocirea se lipeşte de tălpi, e greu să scapi de ea. Fericirea nu durează. Ca frumuseţea, ca tinereţea, se duce numaidecât. (p. 19)

O carte mică, despre relaţia dintre un fiu (acum ajuns profesor universitar) şi tatăl lui. Titlul este un citat din Hamlet - altă poveste celebră despre un tată şi fiul lui. Aflăm de la început că fiul nu-şi înţelege tatăl - acesta îşi iubeşte foarte mult soţia, soţia îşi iubeşte enorm soţul, astfel încât copilul se simte cumva în plus în relaţia celor doi. Tatăl este considerat un mediocru - a avut o viaţă grea, o soră geamănă, de care era teribil de taşat şi care a murit, este muncitor şi în plus, foarte respectuos. Crede mult în viitorul fiului, pe care îl încurajează chiar şi când acesta are eşecuri şcolare. Fiul înţelege iubirea tatălui, însă mult prea târziu. tatăl moare, nu înainte de a afla că fiul e homosexual, nu ştiu cât de întîmplător sau nu legat de relaţia cu ta-su. 

Cartea nu mi-a plăcut în mod special. M-a impresionat însă povestea cu eroul din război. În micul sat al tatălui, toţii fiii trimişi la război au murit; doar unul, cel mai nătărău s-a întors. Neînţeles, acesta moare şi el, iar satul îl trece pe monumentul dedicat eroilor cazuţi în război - ca să fie complet tributul adus ţării. 

fericirea pe nefericirea altora

N-aş fi în stare fericirea să mi-o zidesc pe un rău - pe o nedreptate făcută altcuva... Ce fel de viaţă ne-am putea clădi pe o astfel de temelie? (citat din Edith Warton la p. 7)

Despre cartea asta am citit pe un blog o recenzie, mi s-a părut interesant şi mi-am zis să o caut. Când am găsit-o la târgul de carte la 3 lei nici nu am ezitat. Se citeşte rapid şi te lasă mai mult timp pe gânduri.
Iris Lockhart primeşte o scrisoare din care află ca are o rudă, sora bunicii ei, care este internată într-un spital de psihiatrie. Iris n-a auzit însă niciodata de Esme Lennox, iar bunica ei, Kitty, singura care poate ştie adevărul, este la rândul ei internată şi senilă. Iris este intrigată de această istorie.. e clar că Esme e sora bunicii... dar de ce nu apare în povestea familiei?!? Ei bine, în anii 30 Esme a fost o rebelă, neînţeleasă de cei din jur. Când mai rămâne şi gravidă cu cel pe care-l simpatiza soră-sa este închisă în casa de nebuni şi ştearsă complet din familie - nimeni nu-i mai pomeneşte numele, e ca şi cum Esme nu a existat. Soră-sa, Kitty, dă însă de ea, dar face la rândul ei o nebunie. Cum ea nu avea copii, ia nou-născutul lui Esme şi îl creşte ca pe copilul ei (tatăl lui Iris, care va să zică). Deşi au trecut ani mulţi, Esme şi-a creat mecanisme interne de supravieţuire, iar cartea are un final la care nu m-am aşteptat... Esme îşi sufocă sora senilă, regăsindu-şi probabil liniştea. sau nu.
Aşa cum am scris la început, o carte aparent superficială, dar care te lasă pe gânduri mult timp. şi da, nu-ţi poţi clădi fericirea pe nefericirea altuia. n-o să ţină.

ministerul groazei

e cu neputinţă să trăieşti fără a avea încredere în semenii tăi: e ca şi cum te-ai închide în propriul tău eu, carcera cea mai îngrozitoare. (p. 61)

Are ceva Graham Green, ceva vintage, nu ştiu, da mie-mi place să-l citesc. Cartea asta este povestea lui Arthur Rowe, un ziarist, chinuit de remuşcări pentru că şi-a eutanasiat soţia suferindă. In urma unei bombardament, Rowe se trezeşte implicat intr-o retea de spionaj a cărei activitate poate influenta soarta celui de-al Doilea Razboi Mondial. Arthur suferă de amnezie şi se crede extrem de fericit, asta până încep să-i revină amintirile... şi odată cu ele, vina. Cartea are de toate: suspans, poveste, chiar şi o poveste de dragoste - toate în stilul vintage al lui Graham Green. Finalul e deschis... se pare că personajul alege fericirea aparentă, dar nefericirea interioară. După ce am aflat de pe net, am tras cu ochiul şi pe ecranizarea romanului, alb-negru. 

Balgheria. ultimele 3 zile

o scurtă trecere în revistă a ultimelor zile din Bulgaria. Ne-am trezit dimineața să vedem răsăritul și să profităm de aerosoli. Am vizitat Nessebarul am vizitat Muzeul de arheologie, care are și o minunată colecție de icoane vechi, ne-am plimbat printre ruine și am cumpărat tot felul de suveniruri cu aromă de trandafiri (că deh, suntem în patria trandafirilor :-) Următoarea zi a fost zi de conferință, again. Am mai avut timp de un pic de plajă, bălăceală și plimbare pentru aerosoli. În drumul spre casă am oprit la Vama Veche, așa de dragul studenției :-)

Balgheria. day 3

azi am avut program mai relaxant. Dimineață ne-am bălăcit, iar spre seară am făcut o plimbare pe plajă pentru aerosoli (poate păcălesc bronșita și mă părăsește :-) E frumos, încerc să mă bucur cât pot de mult de zilele astea cu iz de vacanță.

salutări de la Marea Neagră din Bulgaria

Bulgaria! printre discuții, conferințe și chestii serioase, am strecurat și o plimbare pe plajă.

Seara am fost și în Nessebar, un oraș istoric frumos (deși cam prea comercial). Am net, dar vreau să profit la maxim de timpul petrecut aici - vreau să stau la soare, să mă bălăcesc în mare, să savurez Nessebarul și poate și Burgasul (dacă o fi timp!). keep in touch!

update! spre Balgheria

ştiu! ştiu!!!! am promis că postez, dar nu am avut timp nici să respir! În Germania nu am avut acces la net decât ca să-mi verific mailul de pe laptopul unui neamţ. Ca de obicei, postările odihnesc în laptop... Ajunsă acasă, am tras tare să predau lucrarea de grad... am terminat şi asta cu bine... şi iată că iar am făcut bagaje! Plecăm în Bulgaria, la Nessebar, la o conferinţă pe tema educaţiei. Sperăm să mai prindem şi soare şi atmosferă de vacanţă.

Am multe de povestit... vacanţa din Franţa, Germania şi oraşele ei minunate, cărţile super faine pe care le-am citit. În plus, în viaţa mea a mai apărut şi Adrian, un băieţel tare special despre care o să povestesc pe îndelete când ne întoarcem! Offff, timpul ăsta!!!! :-)