Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l”Orient ou tout est
pris a la legere! (Raymond Poincare) - Ce vreti, aici suntem la portile
Răsăritului, unde scara valorilor e cu totul răsturnată, unde nu se ia
în serios nimic! (p. 141)
o, de când tot vreau să citesc cartea asta... de când ne povestea domnișoara Baciu în liceu despre ea. O am cumpărată de mult timp, dar abia acum i-a venit timpul. Craii sunt trei domni, mai mult sau mai puțin tineri - Pantazi, Pirgu, Pasadia. În plus, mai avem și naratorul povestirii, tânăr și el. Pașadia este cult și cinic, a avut o viață interesantă, plină de virtuți și desfrâu. Pirgu, Gore Pirgu, e o lichea. Știe toate bordelurile, toți netrebnicii, toate șmecheriile; de aceea prietenia cu Pasadia e greu de înțeles de către narator. Pantazi e călător, om umblat care va să zică și destul de enigmatic; în ultimul capitol aflăm mai multe și despre viața lui, e încă îndrăgostit de Wanda, fosta sa logodnică care-l înșelase înainte de nuntă cu un zugrav. După ce pierde toată averea ca să-și înece amarul, Pantazi moștenește un unchi bogat și se schimbă radical. Pirgu inițiază craii în viața de noapte a Bucureștiului, unde naratorul e îngrozit de desfrânarea evidentă, dar mai ales de Pașadia - ziua e omul cult și rafinat, noaptea este un mare petrecăreț (cu stil, totuși!). De altfel, Pașadia ascunde multe, inclusiv prin plecările sale enigmatice de ”la munte”. Naratorul mai află și despre povestea vieții familiei Arnoteanu, unde Gore face mișmașuri cu fetele, promițând când una, când alta lui Pantazi și lui Pașadia. Craii se ceartă, Pașadia moare, Pantazi pleacă în străinătățuri, Pirgu e dezamăgit de eșecul politic. Frumoasă carte, foarte frumoasă, nu știu de ce mi-a luat atât de mult timp să o citesc. 