Back to blogging (şi oleacă de remember)

pe ideea că ce nu te omoară, te face mai puternic, iată-mă iar punând de un nou blog. Primul l-am deschis în 2006, când nici nu ştiam bine ce e ăla blog. Cu excepţia unui coleg de la Informatică şi a lui DeeDee (o fostă colegă de facultate) nimeni nu mai avea, nimeni nu ştia ce e un blog. L-am deschis, am pus o postare de genul salut, eu sunt, sper să mă vizitaţi dacă am timp să postez... şi asta fu tot... pentru vreo jumătate de an. Prin 2007 am început să-mi postez jurnalele de călătorie, dar nici asta nu a ţinut mult. Apoi am descoperit bloguri extraordinare (innu), care mi-au făcut poftă de scris şi povestit. Între timp mi-am făcut şi prieteni virtuali, de care m-am ataşat :-)

Pentru că sunt mai de modă veche şi am crescut cu scripta manent, mi-am listat conştiincios la fiecare sfârşit de lună toate postările + comentarii. Astea se află frumos îndosariate, pe luni , într-un biblioraft galben cu floarea-soarelui (cum altfel ? :-) Practic am pierdut doar vreo 10 postări din luna mai, deci nu-i bai. Hoinărind prin computere aseară (cel de acasă, laptop şi cel de la job) am constatat că peste 80% din postări le am şi electronic. Toate pozele sunt în picassa album, iar comentariile voastre sunt sunt în mail ;-) Moralul s-a ridicat brusc în sus.
Am stat şi m-am gândit mult la blogul meu. Mi-am dat seama că am început să scriu mai întâi pentru mine, apoi pentru prietenii mei reali din lumea largă (mai ales pentru trioul din Canada), iar apoi şi pentru noii mei prieteni virtuali. Şi mi-am amintit de perioada când nu aveam decât 2-3 cititori şi cât de bine era :-) Am empatizat mult cu alţi bloggeri care au păţit ca mine, aceştia dându-mi curaj (printre ei este bp căreia îi citeam blogul şi nu înţelegeam unde a dispărut :-)

Concluzie. Blogul ăsta, http://loristiuj2.blogspot.com, este continuarea blogului http://loristiuj.blogspot.com/, blog pe care platforma Google-Blogger mi l-a şters, fără preaviz, în data de 22 mai 2009,. O dată cu el au fost şterse alte mii de bloguri gratuite suspectate de virus. Am vrut să-l redenumesc, dar am păstrat vechea denumire (adăugând 2) tocmai pentru a fi găsită mai uşor. Treptat, treptat, blogul va primi hăinuţe noi, îi voi reda strălucirea de odinioară. Culmea e că lucrând la el, m-am descoperit foarte bine dispusă... m-am simţit exact ca atunci când m-am înscris la a doua facultate ;-) deşi o luam de la capăt, nu era chiar de la capăt, aveam o experienţă în spate, simţeam totul ca pe o continuare. De aceea, anumite posturi vor fi în continuarea celor de pe blogul vechi; voi păstra multe etichete, şi chiar intenţionez să reiau vechile postări, măcar pe cele dragi mie... iertaţi-mi repetarea, voi posta chiar şi comentariile voastre la ele ;-)

Vreo 2 zile m-am întrebat dacă să mai rămân pe blogger sau să dacă să mă mut pe wordpress (care mi se pare mai mişto). Am decis să rămân aici, aici e totuşi colţul meu din 2006! Nu ştiu de ce, mi-am amintit de Povestea unei vieţi a lui Appelfeld, de Pianistul şi de doctor Jivago, de oameni care au pierdut totul şi s-au avut doar pe ei. Mi-am amintit de inundaţii, de tsunami-ul din Thailanda şi am realizat că un blog nu e mare lucru; cu atât mai mult cu cât scriitura e frumos ordonată într-un biblioraft galben cu floarea soarelui. Şi am zâmbit! Viaţa e frumoasă, frate! Indiferent dacă e povestită sau nu pe blog :-) Ce lecţie mi s-a confirmat? că indiferent prin ce trec, am resurse şi I will survive :-))



Gloria Gaynor - I Will Survive
Asculta mai multe audio Muzica »
O zi bună tuturor! Vă aştept să mă vizitaţi în continuare! ;-)

P.S. mulţumesc Meşterului Manole, datorită snapshot-ului de pe blogul ei, am putut avea o poză color cu blogul meu :-))