înainte de Anu'nou

ultima zi din an! M-am trezit bine dispusă, cu un motan flămând la picioare. Am făcut coffee, am dat cu aspiratorul prin casă. Ne-am hlizit. Ne-am băit şi am ieşit la cumpărături. Mi-am luat de Anu 'nou (dar şi ca premiu pentru trainingurile la care-am trudit din greu ultimele 2 luni) un colier de agate roş-roşcate şi o carte. Voiam să îmi iau trei cărţi de la Humanitas la promoţia 2+1. Din păcate pentru buzunarul meu promoţia nu mai este aşa că Sara Gruen, Niccolo Amanniti şi Amos Oz trebe să aştepte alte promoţii. Toate 3 ar fi mai bine de 100 de lei, aşa că... Cam deprimată de chestia asta am intrat în Carrefour, unde m-am îndeptat spre (oare ce?) cărţi. Am mângâiat câteva cotoare, mârâind la preţul de pe copertă şi apoi hotărâtă, l-am sunat pe Cătălin să-i spun că mi-am găsit cartea. Am pus mâna pe Zăpada lui Pamuk (mi-o doream de mult timp, oricum!) hotărâtă să o iau cu mine. Cătă a zis da (la rânjetul mulţumit pe care-l aveam nu putea să spună altceva). Ajunşi acasă, am primit copiii cu uratul şi apoi ne-am retras spre bucătărie. Am făcut prăjitura de la doamna Livia (singură, fără ajutor, yupiii, dar în râsul lui Cătă care se hlizea de concentrarea mea în faţa reţetei super simple :-). După prăjitură, am făcut cuiburi cu foetaj (cu tot felul de umpluturi minunate - de la bacon cu smântână la icre şi ton cu porumb), iar Cătă a făcut pastă de brânză cu maio. Mai trebe să facem o friptură de vită în sos de bere (în premieră) şi probabil un borş de sfeclă şi gata cu bucătăreala pe 2010. Pe la 11 ne vine Anca cu Tefo şi Marie şi mergem la artificii. Ce facem după aceea, încă nu ştim. :-) sper că şi voi aţi avut o zi frumoasă şi că 2011 o să fie un an bun pentru toţi. Bilanţul şi rezoluţiile le las pentru începutul lui ianuarie.

şi pentru că vreau ca 2011 să fie un an vesel, las cântecul ăsta. I-am învăţat versurile şi îl fredonez toată ziua, aşa de mult îmi place. Happy new year everybody!

today

what a day! Ne-am trezit bine dispuşi, tare frumos e la noi! :-) Am fost la cumpărături pentru anu'nou, am citit, am ascultat muzică, iar spre seară a fost la noi O&A. Am gătit, frigărui cu cartofi pai copţi în cuptor, am făcut apertif :-), iar O&A au adus tort bun cu Moş Crăciun. Cătă a făcut eclere şi salată de icre. Am zâmbit, am certat motanul care s-a întors cam alintat de la Boto. What a day! :-)

crime şi moarte lentă. 2 cărţi de Guillermo Martinez

Crima perfectă nu e cea care rămâne nerezolvată, ci cea care este rezolvată, dar cu vinovaţi greşiţi.

Cred că prin vară am citit un volum de-al lui Guillermo Martinez, Crimele din Oxford, carte cu tentă poliţistă, de citit într-o după-amiază. Acţiunea e la Londra, unde tocmai se mută un tânăr argentinian, doctorand în matematici. Acesta se cazează la bătrâna Mrs. Eagleton, specialistă în decriptarea codurilor din al doilea război mondial, care la scurtă vreme e găsită moartă. Între timp, crimele se înmulţesc, intriga se complică, intră în peisaj Arthur Seldom, un celebru matematician, crimele par a fi în legătură cu teorema lui Wittgenstein (foarte tare asta, spune că pentru orice serie logică se pot găsi n variante de a fi continuate, putând fi toate corecte). Anyway, ca-n orice roman poliţist, rezolvarea e mai simplă, şi, elementary my dear Watson, era chiar sub ochii tăi :-) Când găsesc cartea asta printre pachetele cu cărţi o să o împrumut lui Lilinasha, e genul de enigmă matematică care i-ar plăcea :-) A, şi există şi filmul (trailerul e aici). ştiu că-l dădea hbo într-o perioadă.

simpla activitate de a te ruga stimulează, prin ea însăţi, credinţa, ca o reacţie mecanică sau ca un precipitat. (p. 158)
Pentru că mi-a plăcut stilul simplu, curat şi clar al lui Martinez, mi-am luat de la promoţia cu cartea de 10 lei şi Moartea lentă a Lucianei B. Deşi am regăsit scriitura, cartea asta e totuşi diferită. Tot multe morţi (încă nu m-am hotărât dacă au fost toate crime), tot explicaţii logice şi în acelaşi timp greu de crezut. Personajul principal e un scriitor, care acum 10 ani, în urma unei fracturi la mână a apelat la o secretară care să-l ajute să-şi dactilografieze romanul. Secretara e Luciana B., angajată pe termen lung de scriitorul de succes Kloster. Luciana apelează la personajul nostru ca să o ajute în coşmarul în care este de 10 ani. Se pare că aproape toată familia ei a murit în accidente, care totuşi ar putea fi mâna criminală şi răzbunătoare a lui Kloster (în urmă cu 10 ani, acesta a încercat să o sărute, iar ea l-a acuzat de hărţuire sexuală, acuzaţie care i-a ruinat viaţa personală). Finalul e cel puţin ciudat, cu tentă paranormală, dar parcă potrivit cu cartea.

3 filme

nu filme de Crăciun, ci 3 filme care ne-au umplut Crăciunul.

1. Memento. Un film despre memorie care mi-a plăcut mult. E genul noir şi e filmat de la coadă la cap, ceea ce te cam înnebuneşte, dar te ţine cu ochii pe el. Nu are rost să povestesc, trebe să-l vezi ca să înţelegi. Trailerul e aici.

2. Adaptation. Hoţul de orhidee. Iniţial, am crezut că e povestea din spatele filmului Hoţul de orhidee, apoi m-am convins că ăsta e de fapt filmul. E povestea unui scenarist timid, a unui botanist împătimit şi a unei jurnaliste de vârsta a doua cu probleme existenţiale :-) şi până la urmă, totul e adaptare. trailerul aici.

3. Scara lui Iacob. Povestea unui veteran în Vietnam, halucinantă şi cu flashuri trecut-prezent. La final aflăm că de fapt nimic nu s-a întâmplat, totul e halucinaţia personajului principal înainte de a muri în jungla vietnameză. Mi-a plăcut mult filmul ăsta, mai les metafora scării lui Iacob, scara spre rai. Trailerul aici.

three days of Christmas

şi a fost Crăciunul. Evident, timpul a trecut mai repede decât voiam. Ne-am plimbat, am citit, am văzut filme şi (obviously) am mâncat!

în prima zi de Crăciun ne-am trezit bine dispuşi, iar spre prânz am plecat la Boto. Acolo am făcut bradul cu mama, ne-am hlizit cântând colinde cu Alina şi Alex la chitară şi am mâncat. :-)

A doua zi a fost cam la fel. Vizite, mâncare, am terminat de citit Eat, pray, love (finally!) şi ne-am uitat la 3 filme pe dvd.

A treia zi - the same. Citit, filme, plimbare. Poate n-a fost cel mai agitat Christmas ever, dar a fost bine. Am citit destul de mult, am dormit la greuceanu, am mâncat bine şi am râs. A fost super! :-)

de Ajun

au fost copiii cu colinda, şi HappyA şi IMPACTii! m-au colindat prieteni dragi! e timpul să luăm plăcinta cu mere din cuptor şi să plecăm şi noi la colindat! şi da, să vină Moşu! :-) Crăciun fericit tuturor! :-)
advent 24 (ultimu'): Dorotheea! sau Matei! :-)

Tanenbaumu' advent 23

Bradul trăieşte! şi e frumos foc! Mau îl iubeşte de nu mai poate! A fost ca-n desene animate. Eu puneam un glob, Mau dădea jos două. şi tot aşa! Dar în final e gata! şi e frumos :-)

advent 23: să fim sănătoşi! :-)

m-aş întoarce în timp

am luat de la Cora quizz-ul ăsta. Cică dacă aş fi Moş Crăciun m-aş întoarce în timp. Păi ar fi o idee. e destul de adevărat ce scrie acolo, cu excepţia faptului că eu îl aşteptam pe Moş Gerilă, abia după 89 a venit Moş Crăciun.

Daca ai fi Mos Craciun pentru o zi te-ai intoarce in timp in copilarie. De fiecare data, in ajunul sarbatorilor de iarna iti amintesti cu placere si bucurie de clipele copilariei. Nimic nu se compara cu bataile cu bulgari de alta data, mersul la colindat alaturi de cei mai buni prieteni si emotia traita asteptandu-l pe Mos Craciun. Asadar, ti-ai dori ca macar pentru o zi sa retraiesti toate aceste sentimente si daca ti s-ar oferi ocazia ai accepta fara sa mai stai pe ganduri. De asemenea, poznele copilariei insumeaza alte amintiri placute, deosebit de importante. Esti o persoana vesela, energica si plina de viata. Chiar daca nu mai esti copil, inca-i mai binedispui pe toti, nu prin ghidusii, ci gratie zambetului voios, molipsitor.
quizz-ul e de aici.

advent 22: să-mi ordonez albumele cu poze. şi cu pozne. :-)

advent 21

advent 21: vreau o cameră video mică şi utilă. n-am nici o idee pe unde e camera noastră.

târguiala. advent 20

azi am avut târgul de Crăciun cu obiecte hand made. Am vândut bine, cash şi pe datorie! :-)

advent 20: să am mai mult timpt pentru CreActori! merită! :-)

advent 19

advent 19: o cameră foto nouă! cu cât mai performantă, cu atât mai bine! :-)

ai mei :-)

tare mândră sunt de ei. au luat premiul I :-)
advent 18: să terminăm clasa cu toţii. bine.

advent 17

advent 17: să facem o vacanţă în belgia! vreau să văd Bruges! :-)

dor. advent 16

advent 16: să ajung la prietenii mei din Canada. Deja mă înnebuneşte dorul de ei.

mândră de lilinasha

azi am fost la concert. printre vedete - Lilinasha. Mă aşteptam să cânte bine, dar nu mă aşteptam să fie aşa profi. Tare mândră am fost de ea! :-)

advent 15: anul viitor vreau să dansez. :-)

hey december

băi decembrie, ce esti asa de grăbit? Am impresia că decembrie trece întotdeauna prea repede. şi eu am atâtea lucruri de făcut! :-(

advent 14: anul viitor să merg mai des la teatru.

prietena mea. advent 13

prietena mea Anca a trecut azi printr-un moment festiv. Mi-a plăcut de ea :-)

advent 13: să iau cea mai bună decizie în legătură cu lucrarea pentru gradul I.

advent 12

advent 12: să-mi exersez mai mult engleza şi franceza. să-mi îmbunătăţesc germana. Natürlich! :-)

primul twilight

Când viaţa îţi oferă un vis care îţi întrece de departe orice aşteptări, nu e de bun-simţ să jeleşti atunci când se sfârşeşte. (p. 2)

no, şi dacă tot am văzut filmul şi am citit cartea, hai să şi povestesc. Am mai scris că ştiam de film şi de cărţi, dar mi se păreau puerile şi adolescentine rău. Zilele astea multe nu-mi funcţionează la standarde obişnuite, deci şi scala mea de valori literare scârţâie rău.

Deci, am văzut întâi filmul şi apoi am citit cartea. O să scriu de carte şi apoi de film, mi se pare mai logic aşa. Deci. Bella Swan are 17 ani şi tocmai s-a mutat cu tac-su (pe motiv de recăsătorire a mamei) din însorita Arizonă într-un orăşel mic din nordul Americii. La liceu îşi cunoaşte colegii, printre care şi ciudaţii fraţi Cullen; frumoşi şi inabordabili. Dintre toţi îl remarcă pe Edward, un mascul frumos care pare că o urăşte, ba mai mult, e îngreţoşat (la propriu) de prezenţa ei. După ce Edward o salvează de la un accident de maşină, dând la o parte cu mâine goale (da, ştiu, laim) maşina de pe ea, fata e fascinată de el şi de ce ar putea fi el. Bla bla bla, descoperă că e vampir (şi nu orice fel de vampir, unul vegetarian - nu glumesc! :-) adică el şi familia lui nu se hrăneau decât cu sânge de animal). Edward e atras de sângele Bellei, dar e şi intrigat de (ei, da!) personalitatea ei. Se pare că el este un vampir cu abilităţi şi poate citi gândurile celor din jur. Ale tuturor, mai puţin ale ei. Fata, sfidând orice fel de instinct de autoconservare, nu pare să aibă nimic împotrivă şi încep o relaţie. Care relaţie, evident, se complică atunci când James, un vampir mai de modă veche, adică din ăla care preferă sângele uman, se hotărăşte să o vâneze de dragul vânătorii şi a enervării lui Edward. Tot clanul vampiresc e pus pe urma lui, ajung să se confrunte, iar vampirul rău muşcă fata. Edward e pus să aleagă - între a lăsa fata să se vampirizeze sau, luptându-se cu propriile instincte, să îi cureţe sângele de venin şi să o salveze. Totul se termină idilic, în amurg :-), cu balul de la sfârşitul liceului, când, dansând romantic fata cere ca el să o transforme şi pe ea, ca să se iubească forever, bla bla, iar el refuză (pentru că mai urmau 3 cărţi de 500 de pagini de citit). Lăsând ironia la o parte, cartea e drăguţă; e romantică şi plină de imagini plastice. Chiar şi fără să fi văzut filmul mi-aş fi putut imagina pădurea verde, mirosul de flori a Bellei sau mâinile reci ale lui Edward. E tare uşor de citit, numai bună de o seară de week-end sau de vacanţă. Filmul e pe aproape, pune feţe personajelor din cărţi. Vampirii sunt frumoşi rău, asta dacă-ţi plac feţele palide, buzele roşii şi ochii schimbători. Mie mi-au plăcut actorii şi cred că au fost bine aleşi. Punctul tare (cel mai tare!) al filmului e însă coloana sonoră. Cântecul de leagăn al Bellei, compus de.... Edward (of course, how else?) cred că l-am ascultat de o sută de ori de atunci. E la pian şi de fapt e al lui Yiurma (aici).

Ce aş avea de cârcotit? Prima parte a cărţii mi-a amintit de Parfumul lui Suskind, iar Edward cu adulmecatul Bellei mi s-a părut un fel de Jean Baptiste Grenouille. Mitul cu nemuritorul rece şi puternic şi muritoarea caldă şi ispititoare nu e nou, îl ştiu din clasa a noua, când am studiat un semestru pe Eminescu. Să mai spun că patriarhul clanului Cullen crede în Dumnezeu şi e aşa de bun că-ţi vine să-l pui la rană (şi guess what, vampirul e chirurg! :-). Cu toate lipsurile, aşa cum am mai spus (şi pe bune, în ciuda ironiei de mai sus) cartea mi-a plăcut. Mi-ar fi plăcut să o citesc în adolescenţă şi să comentez cu Angie pe marginea ei. Şi de ce nu, să visăm la Edwarzii noştri :-) Sper să o comentez cu Miha, ca fun la cafea. Până atunci îmi relaxez week-end-ul cu celelalte volume (filmele le-am văzut deja). Citind cartea mi-a fost milă de Edward - adică, la naiba, să ai forever 17 ani?!?! Sunt frumoşi adolescenţii, dar nu aş fi vrut să rămân la 17 ani (poate la 24?! :-)Să ascultaţi cântecul lui Yiruma, e superb.

advent 11: să am o vioară. a mea. n-am avut niciodată o vioară a mea, am tot împrumutat. deci da, vreau o vioară. a mea. Şi o Iulie care să mă-nveţe.

floarea care mă inspiră

advent 10: să-mi fac mai mult timp pentru mine. să-mi umplu mai multe zile cu viaţă.

şi friday flower de azi: floarea care mă inspiră şi-mi redă optimismul. o floarea soarelui din grădina mamei.

băi, canadienilor!

mi-e tare dor de voi. ştiu ca din când în când mai treceţi pe aici, aşa că postarea asta e pentru voi. Pentru că mi-e dor. tare. de voi :-)

mi-e dor de ei

Am studenti la practică, asa ca de vreo 3 saptămâni nu am mai apucat sa tin eu orele, doar asist. Iniţial, asta a venit ca o binecuvântare, luam si eu un pic de respiro. Azi, intrând în clasa lor, m-a lovit: mi-e dor de ei. Mi-e dor să le predau, să dezbatem, să râdem. În spatele meu, studenţii: Doamna, avem musafiri IAR? Eu: Da, hai să înţelegem şi să ajutăm doamnele studente. Ei: dar ne e dor de dumneavoastră. Să facem ora împreună. M-am topit. Sunt iremediabil îndrăgostită de ei. de toţi 24. Şi mă gândesc cu groază că într-un an jumătate va trebui să le dau drumul.

advent 9: să le fie bine. lor.

e clar!

mda, e clar! Am luat-o razna! îmi amintesc că prin primăvară vorbeam cu Miha la telefon şi îmi spunea că citeşte saga Twilight, uitată de nepoata sa adolescentă. Ştiam câte ceva despre cărţi şi mai puţin despre filme. M-am gândit că deh, maternitatea te face mai sensibil şi că eu nu o că citesc prea curând aşa ceva. Luni, în timp ce mă pregăteam de job, mă uitam aiurea la tembelizor. Şi mă trezesc că mă prinde Amurgul de pe hbo. Am stat până la final şi apoi am alergat spre job. Întoarsă acasă, îmi descarc filmele şi cărţile gândindu-mă să arunc o privire. Şi privirea asta a durat vreo 7 ore - m-am uitat la toate 3 filmele până spre dimineaţă. Mi-au plăcut, deşi e clar, nu e genul meu de poveste. Totuşi, mi-a plăcut suficient încât să mă apuc de citit cărţile. Nu ştiu ce nu funcţionează zilele astea în structura mea, dar romantismul din filmele alea m-a prins. So not me! Mda, Miha draga mea, acum te înţeleg! :-) O să revin! :-)

later edit: advent 8: să slăbesc :-)

who? me?

toată ziua de ieri m-am uitat la filme cu vampiri, vârcolaci şi poveşti de dragoste! M-a prins saga twilight! wtf is wrong with me? :-)

later edit: advent 7: să fiu mai asertivă.

a venit. Moş Nicolae.

A venit Moşul! Cu cărţi (what else?!) Cititul îmi lipseşte, cu trainingurile nu am reuşit să citesc nimic. Nici măcar Eat, pray, love nu am terminat-o. Lipsa lecturii mă angoasează, mă face să mă simt aiurea. Sper să recuperez săptămâna asta, e un fel de saptămână sabatică (deşi voi merge la job şi mă voi ocupa de tot, ca de obicei), o să am grijă să-mi fac timp pentru mine!
advent 6: să-mi permit cărţi. multe cărţi.

advent 5

advent 5. să facem dressingul pe hol. Cu fiecare zi care trece mi se pare mai important.

moment

cursul cu Cetăţenia activă merge minunat. O poză cu sala de azi, sală frumoasă din BCU şi momentul în care am aflat mai multe despre inimile noastre. :-)

advent 4

Advent 4: Mi-e dor de Michelangelo, deci vreau înapoi la Florenţa. Mi-e dor de Italia. De noi 2 în Italia.

traininguri pe ritm de friday flower

week-end-ul ăsta ţin un training pe Cetăţenie activă la British Council. Sunt încântată, dar şi foarte, foarte ocupată. salvez postările şi le dau drumul cât de repede. Week-end plăcut tuturor!
A, şi friday flower de azi: trandafiri tomnatici din grădina botanică.

advent 3

Advent 3: să-mi iasă bine cursul de la British Council. Să am mai multe oportunităţi de tipul ăsta (îmi place la nebunie să fiu trainer :-)

ziua cu fundiţă roşie.

minunat. ca de obicei la început de decembrie. Tradiţia trebuia păstrată, aşa că am fost cu ai mei la fundiţa umană din Piaţa Unirii. Ne-a plăcut, nu a fost vremea frumoasă de acum 2 ani, dar nici gerul cumplit de anul trecut. Felicitări Fundaţiei "Alături de Voi".

advent 2

Advent 2. să fie ai mei sănătoşi.

advent. 1

M-am hotărât ca pănă pe 25 decembrie să scriu zilnic o dorinţă. Ca adventu' din Germania! De fapt o să fie 2 dorinţe - una pe termen lung, una pe termen scurt.
1. să-mi termin raportările la timp.

2. să mergem în vacanţă la Roma (că la Roman am fost deja de 2 ori anul ăsta :-))

de la mulţi ani. României.

la mulţi ani - României şi românilor! Eu am sărbătorit prin muncă - all day long! Îmi pare rău că gerul de afară şi raportările m-au împiedicat să ies în oraş. Şi eu şi Cătă (prin de treburi) ne-am promis că o să recuperăm pe 24 ianuarie. :-)

viaţa cu zile

my life is a mess. Totul e dat peste cap. am impresia că trăiesc în transă, că nu am senzaţii, că nu simt nimic. Am atât de multe lucruri de făcut, de planificat, încât am încetat să trăiesc. Am ajuns să-mi umplu viaţa cu zile şi nu zilele cu viaţă. Mă simt frustrată, dar parcă nici frustrarea nu mă motivează ca altădată. Măselele încă mă chinuie, piciorul drept mă torturează în fiecare dimineaţă, totul e aiurea. Din dorinţa de a mai face câte ceva prin casă, Cătă a dat totul peste cap. Baia încă nu are toată faianţa, uşa din bucătărie încă nu e lăcuită, iar de dressing pe hol încă nu poate fi vorba. După-amiezile încerc să-mi conceptualizez trainingul din week-end, seara încerc să citesc. Peste toate astea, trebuie să fac raportul narativ pe noiembrie şi un mega raport financiar. La job dau de oameni frustraţi care ignoră nevoile reale ale copiilor. Îmi vine să plesnesc vreo 2 oameni, dar nu am curaj (de fapt aş avea curajul să-i plesnesc, nu am curaj să suport consecinţele :-) Copiii trag de mine ca de magari, doar că eu sunt la fel de încăpăţânată. De când ne-am mutat nu-mi găsesc şosetele, aşa că azi am o şosetă albă cu albastru şi roşu şi una albă cu negru şi gri. Mau e drăguţ, mă priveşte frumos, dar încă mă consideră salteaua lui de iarnă. Dimineaţa îl găsesc pe picioarele mele (ferească sfântu să-l deranjeze în somn pe idolul lui, Cătălin). Eu pot fi deranjată oricând. Am o şedinţă boring la care nu am chef să merg, cu toate astea o să mă duc. Aseară am vrut să merg la un spectacol intercultural, dar am ajuns la poştă (să ridic un colet) şi în Selgros. Cel puţin de acolo m-am ales cu o căciulă maro bestială cu model norvegian, cu mănuşi asorate şi cu o eşarfă trendy în stil arab. La prânz aş dormi câte 4 ore, dar mă trezeşte conştiinţa. Visez prăjituri. Cerusem o prăjitură cu frişcă şi fructe de pădure şi am primit o tartă cu vişine. Până şi din vis mă trezesc frustrată. Citesc o carte frumoasă, care-mi place. În mod normal o dădeam gata în 2 zile... o citesc de 2 săptămâni. Vreau să mă uit la filme. Cred că o să profit de faptul că am videoproiectorul acasă şi diseară îmi blochez conştiinţa, uit de raportări şi îmi fac cinema. Cu film fain, atmosferă, popcorn, cola, K8 şi Mau. Nu ştiu dacă am menţionat pe blog (;-), dar anul ăsta abia aştept Crăciunul. Vreau linişte, cărţi, brad şi colinde. Anul ăsta cred în Moş Crăciun.

new list, my playlist

azi am continuat seria întâlnirilor metodice nonformale. După terapia culinară, azi ne-am delectat cu meloterapie: terapie prin muzică. Am ascultat muzică bună, ne-am reamintit de Elton John, MJ, Vanghelis, Holograf, Garou, Tina Turner, Taxi cu cele 2 cuvinte, Kitaro şi chiar muzică din ţara moţilor. Tare frumos a fost! Şi pentru că muzica e importantă în viaţa mea, de azi inaugurez o nouă pagină - my playlist! :-)
în decembrie avem terapie prin culoare! :-)

trenuleţu'

l-am văzut azi la cumpărături în Plus! L-am întrebat pe Cătă cât ar trebui să coste ca să-l cumpăr. Suma lui era mai mare decât preţul real. Aşa că l-am cumpărat :-) Acum stă vesel pe fereastra de la living. Mă uit la el şi nu pot să gândesc decât Abia aştept Crăciunul! :-)

dimineaţa

m-am trezit un pic mai odihnită ca ieri! Nu sunt în cea mai bună formă a mea, mă simt aiurea, nu am chef de nimic. Vremea de afară, cu toată nebunia pe care-o implică m-a înveselit. Abia aştept Crăciunul! Anul ăsta mai mult ca niciodată! :-)

A messed up day!

ninge ca-n poveşti! Dacă aş fi în vacanţă, aş fi în al nouălea cer. Dar cum nu e vacanţă, am job, măsea infectată, m-am culcat la 4 dimineaţa (pentru că am lucrat!) şi pe deasupra mai trebe să ţin şi un training - situaţia e naşpa!!! Profii nu cred să fie prea impresionaţi de zăpadă, dar oare mai vin liceenii la training pe vrema asa?!?! hmmm... A messed up day!

şi pentru că e friday, este friday flower: muşcate de la schitul din Straja.

pauza de cafea face munca eficientă!

în week-end ţin un training şi mă gândeam cum fac eu să reduc un pic pauzele de cafea, ca să termin mai repede, să fac tot ce mi-am propus şi să mai ţin cont şi de părerea cursanţilor (majoritatea profi, obosiţi după 6 ore de curs şi o săpătmână cum numai în noiembrie poate să fie). Citind articolul ăsta în Ziarul de Iaşi m-am răzgândit! Aşa că am cumpărat: coffee, capuccino, latte machiato, ciocolată caldă! Să dau oamenilor şansa de a face schimb de experienţă :-)

Pauza de cafea sau ceai in timpul programului de lucru contribuie la imbunatatirea eficientei muncii, sustin experti din cadrul Agentiei de recrutare a fortei de munca Manpower din Suedia. Explicatia ar fi ca, in timpul pauzei de cafea, angajatii au posibilitatea sa comunice unii cu altii intr-un cadru informal si pot discuta diverse probleme, inclusiv legate nemijlocit de productie. "La o ceasca, doua, de cafea sau ceai se face un schimb important de idei, experienta si informatie. Aici se cauta solutiile la cele mai presante probleme puse de conducere", sustine Gunnar Eknam, doctor in economie si managementul organizarii muncii, citat de Agerpres. "Este regretabil faptul ca unii sefi se refera la acest lucru ca la o pierdere inutila de timp", a adaugat
Ekman. Doua treimi dintre suedezi cred ca pauzele de cafea fac munca mai eficienta. Circa 65% dintre cei care parasesc biroul pentru a bea o cafea de doua sau chiar trei ori pe zi considera ca sint devotati muncii lor.

cele mai tari caiete ever

când am văzut prima dată caietele astea am zâmbit şi mi-am spus că e tare fun să-ţi faci temele-n ele. Când le-am văzut la reducere (0,50 lei bucata!!!) mi-am spus că trebuie să le cumpăr pentru training! unul mi l-am oprit mie pentru notiţe IMPACT-iste. Când pun mâna pe el, automat zâmbesc. Mi-ar plăcea o lume cu văcuţe cântăreţe :-)

rainy indian summer

deci plouă. dar e cald. tună şi fulgeră ca-n miezul verii. dar e sfârşit de noiembrie. mie-mi place. o fi ea vreme de beţie, dar e şi vreme de lucrat cu spor. mie-mi place :-)

amintiri din Varlaam

recunosc, am o oarecare nostalgie legată de vechea căsuţă; am stat totuşi 6 ani acolo. Cred că o să postez o serie de amintiri dragi de acolo. Azi, o poză cu Mau (că tot a răsturnat gunoiul :-)

like Christmas

sunt la Boto, la ai mei. E cald, sunt în camera mea, am coffee în cana portocalie, citesc, iar gândurile trec din Italia în India. Mau e empatic, se alintă de carte și apoi trece mai departe țanțoș și cu coada în sus. E tare bine, parcă e Crăciunul. De fapt, asta am și conștientizat: anul ăsta abia aștept Crăciunul! :-)

decizie

azi ne-am hotărât: o să fim mari organizatori de Revelion la noi în casa nouă. Aluziile prietenilor nu au avut nici o influență asupra deciziei noastre :-)

taximetristul învățător. friday flower

mă grăbeam la deschiderea IMPACT de la Național. Salutând din mers copiii mei, am chemat un taxi. Apare un mustăcios de vreo 50 de ani care-mi vorbește frumos și mă întreabă de o doamnă dragă mie, care lucrează la școală. Din vorbă-n vorbă aflu că e absolvent de liceu pedagogic. Avem în comun 5 ani de didactici și vioară. Soția lui e încă învățătoare, el însă s-a reorientat profesional: a fost ofițer, iar acum are un pefe, e taximetrist. A fost o plimbare tare frumoasă, am cunoscut un om deosebit. Florile de vinerea asta (crizanteme de grădină primite cu drag de la mămica unui elev) sunt pentru toți oamenii curajoși cărora nu le e frică de reorientarea profesională, indiferent cât de diferit e domeniul de activitate. (friday flower e din jurnalul Anei)

bal cu boboci

foarte fun. Fiecare generaţie de boboci are farmecul ei. Generaţia 2010 au fost de milioane. Dar şi colegii lor. :-)

mănânc, mă rog, iubesc

adică citesc cartea asta. şi-mi place.

arta e în stradă

în vară la Straja am aflat de Noviembre, un film despre creativitate, teatrul văzut ca viaţă şi viaţa văzută ca teatru. Deşi am plecat cu filmul în laptop, abia acum vreo 2 săptămâni am reuşit să-l văd. Cătă lucra alături, dar corupt de imagini şi sunet s-a uitat şi el. Foarte tare film, foarte tare idee! Arta ar trebui să fie în stradă!
later edit. eu am filmul în spaniolă cu subtitrare în engleză. Se pare că poate fi descărcat gratuit de aici. Habar n-am!

un dia de noviembre

ziua asta e exact ca şi cântecul ăsta.

ziua începuse prea bine

cel mai des îmi reproşez că nu sunt suficient de asertivă. Azi am fost. şi ca întotdeauna când fac asta, îmi pare rău. În ciuda faptului că m-am culcat la 5 dimineaţa lucrând pentru training ziua începuse bine. privind retrospectiv, cred că începuse prea bine: soare, cafea bună, mulţumirea unui design de curs fain. În microbuzul spre training am citit şi zâmbit. Ziua însă s-a terminat mai aiurea, cu multă, prea multă oboseală.
Citesc cartea asta şi-mi place la nebunie. Cumva mă regăsesc în memoriile doamnei Gilbert. şi Doamne, ce nevoie am de o vacanţă.

am văzut Kenya

adică am fost la expoziţia Kenya. The Land of Migration, expoziţie foto a lui Florin Ghioca de la Muzeul Unirii. Ne-a plăcut; în special o poză cu leii lenevind - ne-a amintit de Mau :-) expoziţia este până pe 18 noiembrie.

spre roman. friday flower

week-end cu traininguri IMPACT la Roman. şi friday flower, flori primite de Cătă la susţinerea doctoratului.

nervi

şedinţe boring. şi autosuficienţă în spatele căreia oamenii ascund şi multă incompetenţă. şi nervi. atât.

aniversară. 3 ani

Acum 3 ani eram zâmbet. Urma să mă nuntesc împreună cu iubitul meu, persoana cea mai bună care există pe lumea asta. Nu o să povestesc cum a fost (am tot detaliat aici şi aici), important e cum este acum. Şi e bine. Nunta nu a schimbat mare lucru între noi, lucrurile erau deja bine stabilite, nu aveam nevoie de confirmarea lumii pentru asta. Cu toate acestea, nunta ne-a bucurat. Încă îmi amintesc cu drag de ziua aceea. Azi, după o zi de job extenuantă (de ambele părţi) ne-am reîntâlnit zâmbind şi am plecat în oraş. Am mâncat o îngheţată şi ne-am zâmbit. Nu am vorbit prea mult. În loc de cadou ne-am luat o carte. Una pentru amândoi. O carte care ne cam defineşte pe noi în ultimii trei ani: Eat, pray, love :-) Evident că eu o să o citesc prima, apoi el. Şi după aia o să mergem să vedem filmul. Ne-am luat cartea şi pentru că ne e dor de vacanţe. Şi de Florenţa, acolo unde acum 2 ani ne făceam luna de miere întârziată. Zilele astea, deşi sunt groaznic de ocupată o să scriu despre Firenze şi relaţia noastră specială cu ea :-)
seara am terminat-o cu Florin şi Alina, 2 prieteni foarte dragi alături de care acum vreo 8 ani ne-am petrecut o vară în Franţa. Am povestit, am făcut planuri. Ne-am uitat în albumele de la nuntă şi am făcut pe experţii. Ei se vor căsători în octombrie anul viitor şi voiau sugestii. Ne-am făcut planuri de călătorii şi am acceptat invitaţia la ei în California. Rămâne să vedem cum manageriem timpul şi banii ca pasienţa să ne iasă. Târziu în miez de noapte ne-am retras la culcare. Încă zâmbeam! :-)

motanul îmbrăcat

motanul îmbrăcat e Mau, who else? :-)

reguli

joi am participat la o şedinţă cu părinţi de elevi şi cu reprezentanţi ai poliţiei. Am militat pentru 2 lucruri:
1. un program clar pentru părinţi. Nu mai suport să văd părinţi aiurea prin şcoală. Pauza nu este doar pentru elev, ci şi pentru profesor. În alea 10 minute profesorul poate să respire, să bea o gură de apă, să-şi pregătească şi să se pregătească pentru următoarea oră de curs. E greu să faci asta când ai 4 părinţi pe hol cu care trebuie să vorbeşti. E un lucru de bun simţ să suni profesorul şi să-ţi anunţi prezenţa la şcoală. Evident, exceptăm urgenţele (care nu sunt multe, oricum).
2. fără obiecte de preţ la şcoală. Fără bijuterii, fără bani mulţi şi fără telefon mobil. Nu sunt de acord ca un copil să aibă telefon mobil până la 14 ani. Şi dacă e neapărat necesar (stă departe de şcoală, e bolnav etc.) telefonul să nu fie unul scump şi obligatoriu fără cameră video sau foto. Nu înţeleg de ce trebuie să-ţi suni copilul la pauză să vezi dacă a mâncat. Asta arată eşecul tău ca părinte şi handicaparea propriului copil. E problema ta ca părinte dacă nu ai ştiut să-i dezvolţi abilităţi de viaţă independentă.

Mai am multe de spus, dar îmi păstrez gândurile pentru activităţile de săptămâna asta.

frământare

ai mei sunt plecaţi la Bucureşti. tata are probleme medicale, mama e cu el. Toată săptămâna am vrut să-i sun, dar luată cu munca, am tot amânat. Vineri m-au sunat ei. Nu am cuvinte să descriu cum m-am simţit când mi-au spus cum a fost viaţa lor săptămâna asta. azi mă simt aiurea, mă tot gândesc la poezia asta.

l'été indien

e cald. e aşa de frumos afară, încât nu poţi să stai în casă, oricât de multe traininguri ai avea de pregătit sau rapoarte de completat. M-am trezit pe la 10. Zâmbeam spre soarele care se reflecta în floarea soarelui de pe geam. Iubitul meu butona deja nişte articole pentru job, iar eu am cerut alintată cafea (recunosc, cam profit de aniversarea celor 3 ani de mariaj :-) Chestia e că nu mi-a mers; Cătălin m-a trimis la bucătărie să-mi fac singură coffee, iar el s-a concentrat pe treabă. Norocul meu a fost un telefon de la O&A, care ne invitau la picnic. Evident că am acceptat, am împachetat în grabă şi am plecat spre Ezăreni cu tot cu Mau. Am făcut un super grătar asezonat cu sos de smântână şi am băut bere hlizindu-ne la vântul cad. Ne-am pozat în apus şi ne-am întors acasă la un vin fiert şi a second coffee. Ne-am terminat seara cu fereastra deschisă. Tare frumoasă e vara indiană. :-)

când flacăra se stinge, se aprind amintiri. friday flower

am crescut cu muzica Cenaclului Flacăra. Nu ştiam bine să vorbesc, dar fredonam cântece de-ale lor. Poate de aceea muzica folk e cea care mi se potriveşte cel mai bine. Îmi amintesc cum mă târâiau ai mei la concertele Cenaclului. Am încă vii amintirile de la un concert de la mare, pe nişte dealuri lângă Mangalia. Era noapte, deja dimineaţă, eram înfofolită cu o pătură şi mă smiorcăiam la ai mei că vreau acasă să dorm. Ei, pătrunşi de muzică, mă tot duceau cu zăhărelul... încă un cântec şi plecăm. Preferatul meu era cântecul ăsta cu căciula. Nu ştiu de ce dar îmi plăcea la nebunie Asta e căciula mea :-) În amintirea mea sunt încă vii Ulciorul, Muntele, Cana cu vin, gutuia din geam care-mi aminteşte de bunica, colinda care mă face de fiecare dată să plâng, cântecele patriotice (Să fie paaaace în lume.. :-) şi unul cu ţestoasa hailihailop - ăsta! :-) Am acasă la ei mei, Cenaclul Flacăra pe vinil. Aşa de fani erau ai mei :-)

Azi am aflat de moartea lui Adrian Păunescu. Nu eram cine ştie ce mare admiratoare, dar respectam poetul şi nu politicianul Păunescu. Am crescut cu poeziile şi cântecele lui, mi-am purificat adolescenţa cu folkul promovat de el şi mi-am colorat studenţia cu Totuşi iubirea cântată de Julia&Julia.

friday flower, idee din jurnalul Anei, e pentru sufletul meu nostalgic de azi.

my lucky feeling

I'm feeling lucky, i-am spus, iar el a rânjit. pe bune, i'm going to win! I have a strange feeling! i-am spus cu tonul de mafiot serios. El a rânjit iar. Şi da, am câştigat! Nu premiul cel mare, următorul la rând. Nu contează că e doar o traistă faină cu mâner de bambus şi că n-am câştigat stickul de care aş fi avut mare nevoie, important e că am câştigat! nici nu ştiu de ce am scris asta, poate ca să-mi amintesc să cred în feelingurile mele, în ciuda rânjetului lui. Deci, da!

super bucurie

Fundatia Noi Orizonturi a luat premiul doi la Gala Premiilor in Educatie, sectiunea ONG-ul anului, pentru cele două programe de educatie nonformala pentru tineri: IMPACT şi VIAŢA. Cat de tare e chestia asta? :-)

- mâine o să scriu detalii, acum sunt prea emoţionată pentru asta. :-)

me. the witch

apropos de postarea de ieri. Eu, vrăjitoare la un proiect IMPACT la LC.

cui i-e frică de Halloween?!

tot felul de dispute. pro sau contra. că e bun că nu e bun. halloweenul, de el vorbim. că de ce importăm sărbători? că de ce să vorbească copiii de moarte, de frică, de monştri? Şi toate astea le spun adulţii, uitând că lumea copiilor nu e doar zâmbete şi joc, ci şi frică, monştri sub pat, întuneric şi baubau. Eu văd sărbătoarea asta ca un pretext de a vorbi cu copiii despre fricile lor, ca pe o oportunitate de a se confrunta cu ceea ce îi înspăimântă. Cred că dacă vedem sărbătoarea asta aşa, îi putem găsi sensul în lumea copiilor. Multe sunt de la americani (de fapt de pe la engleji, da hai să dăm vina pe americani, că aşa am aflat noi de la teve) şi totuşi... când eram mică făceam şi eu felinare înspăimântătoare din dovleci, le puneam în mijloc lumânare, îi trânteam pe prispa bunicilor şi îmi imagineam tot felul de minunăţii fioroase. şi îmi amintesc cu drag de asta, nu cu groază. Pe de altă parte, aveam, ca orice copil, fricile mele. şi mi le măcinam singură, pentru că la grădiniţă şi la şcoală vorbeam doar despre faptele noastre bune, despre ce frumoasă e ţara noastră, ce mult munceşte tata şi ce frumoasă e mama. Ca şi cum întunericul şi moartea nu ar exista în viaţa copiilor. E o prostie să ignori curiozitatea asta naturală a copiilor şi pretextând că dacă tu nu vorbeşti desprea chestiile naşpa, ele nu există. Până la urmă, cui i-e frică mai tare de baubau?

Cleopatra Stratan - Nu mi-e frica de bau-bau
Asculta mai multe audio diverse

despre o duminică cu cafea, botez şi crizanteme

dimineaţa a început cu o cafea bună. M-am trezit obosită după escapada de ieri, dar mulţumită de ora în plus. Cu cafeaua în mână şi motanul în braţe m-am uitat pe geam. E aşa frumoasă toamna de la fereastra căsuţei noastre! şi vara a fost ok! Dar toamna e mult, mult mai frumos!

să nu divagăm! Am făcut o plimbare la cumpărături cu Anca şi apoi la botezul lui Andrei, băieţelul Nicoletei, o prietenă foarte dragă mie. Slujba a fost frumoasă, copilul mic şi cuminte, preotul foarte simpatic hrănind băieţelul cu biberonul. Mi-a plăcut, sper să-i placă şi lui hăinuţele şi oiţa cântăcreaţă :-) După botez, am plecat veselă cu Tefo, Marie şi maman spre casă.
Cătă a venit pe la 1 şi după ce am mâncat rapid am pus-o de-o grădină botanică. Am stat la coadă să intrăm (da, era coadă la grădina botanică), dar a meritat. Am fost întâi la expoziţia de dovlecei şi apoi la cea de crizanteme. Anul acesta sunt 150 de ani de la fondarea Univeristăţii Cuza, astfel încât pentru fiecare facultate, era o expoziţie tematică (pentru facultatea de educaţie fizică erau mingi din crizanteme, la fizică un atom din crizanteme, o carte cu litere din flori pentru Litere, la Psihologie copacul psihicului uman în formă de psi etc.).
Ne-am plimbat vreo 2 ore aiurea prin rosarium şi în jurul lacului, ne-am întâlnit cu O&A şi am mai dat o tură şi cu ei pe la crizanteme, iar la final am vizitat serele, hlizind-ne la bananele crude şi imaginându-ne cum suntem noi cu maceta în jungla amazoniană :-) seara am terminat-o cu pizza şi prăjitură cu mere la O&A.

Şoc boldogşagot pentru Maria şi Lorand!

ehei, ce mai zi! Am plecat dimineaţă cu Adi spre Roman să-i culegem pe Mona şi Daniel şi să mergem la nuntă la Tuşnad :-) După 5 ore în maşină, în care am râs şi am făcut exerciţii de imaginaţie (de tipul Eu nu pot să o văd pe Maria în rochie de mireasă, oare cum se îmbracă Bzz?, da Diana?, oare cum o să fie Dana? etc. etc.), după emoţii că nu o să reuşim să ajungem la timp - iaca am ajuns. Ne-am pupat la repezeală, ne-am pozat şi am participat la cununia religioasă. Am mers cu alaiul la restaurant, unde am făcut front 3 contra lui Adi dacă să mai stăm sau nu. Şi-am stat, am şi mâncat (slavă domnului, că altfel eram terminaţi de foame încă 5 ore până la Iaşi). După ce am mai socializat puţin :-), cu părere de rău că nu putem sta mai mult, am urcat în maşină, şi iar... 5 ore până la Iaşi. toată agitaţia asta însă a meritat. Privirile Mariei şi ale Dianei la vederea noastră au meritat tot efortul. No, ce a mai fost fain la nunta de la Tuşnad? păi, mi-a plăcut ţinuta nonformală a nuntaşilor, faptul că eram serviţi (chiar şi pe masă era o farfurie) cu kurtos kalacs, m-am bucurat să revedem cea mai tare echipă ever şi best of the best - mi-au plăcut mărturiile - erau suporturi de fotografii, iar în interior un ghid de conversaţie româno-maghiar. Foarte intercultural, foarte pe gustul meu! :-)

mai multe poze, în curând pe facebook.

târgul halloweenian :-) şi friday flower

expoziţia cu vânzare a fost the best. Creactorii au vândut TOT. Am avut broşe şi magneţi sub formă de dovlecei zâmbitori, fantome vesele, vrăjitoare simpatice şi diverse chestii funny. Cel mai mult mi-au plăcut tehnicile de marketing. Am descoperit talente, unii copiii au fost o revelaţie pentru ei înşişi. Pentru că e antreprenoriat social profitul obţinut e investit în comunitate, iar de data asta şcoala are mare nevoie de noi. Copiii au ales să investească profitul în produse de curăţenie pentru şcoală. Asta pentru că bugetul şcolii pe acest trimestru a fost zero pentru curăţenie. După ore ne-am întâlnit la club unde ne-am debrifat, am făcut planuri de viitor, apoi am întrebat administratorul ce are nevoie şi am plecat la cumpărături. Ne-am întors cu braţele pline de produse de curăţenie şi cu zâmbete. Sunt tare buni copiii de la IMPACT. Pentru ei sunt florile de vinerea asta (idee a Anei).

vbd

adică veribizidei. Job, pregătit proiect pentru IMPACT, stat la şcoală până noaptea. nu ştiu cum e treaba asta dar cele mai bune idei creactoriceşti ne vin exact cu o zi înainte de proiect. mâine avem expoziţie cu vânzare de halloween. avem emoţii, dar suntem şi curioşi dacă o să meargă noile noastre produse. Asta pentru că avem planuri mari pentru Crăciun. Motanul e din ce în ce mai agitat când venim acasă. Cum am lipsit şi câte 12 ore e şi normal. Se ţine după noi, se alintă, ne provoacă la joacă. Noaptea doarme numai cu noi. Dimineaţa se uită cu jale spre uşă. Ziua mi-e dor de el. Seara sunt prea obosită să ne jucăm. Azi e ziua Greciei, mi-e dor de-o vacanţă. Şi de o prăjitură cu fructe de pădure. Şi nu vreau să vină iarna. Vreau să citesc. Ce voiam să apun? A, că am avut o veribizidei. dar măcar am avut o seară liniştită!

şi o seară la fel

ştiam că în week-end am o nuntă în program. E la o persoană foarte specială, de care îmi place mult. Ştiam că am stabilit la ultima întâlnire cu gaşca să strângem nişte bani pentru un cadou, cum e firesc de altfel. Azi, în timp ce completam registre am primit un telefon. Să stabilim detaliile pentru sâmbătă. Napoleniană din fire, scriam în registru şi vorbeam şi la telefon, notându-mi în acelaşi timp pe un post it detaliile. Până în momentul în care am auzit suma stabilită. Şi mi-a îngheţat respiraţia. Nu e o sumă uriaşă, nu e foarte mult, dar pentru bugetul meu actual e dezastru. E 30% din salariul de luna trecută. Am terminat de vorbit politicos la telefon şi am rămas cu privirea în aer. Dacă nu aveam atât de multă treabă mă apucam de plâns. pe bune. dar am înghiţit în sec şi mi-am blestemat conducătorii. şi vremurile. şi m-am apucat de treabă, că doar nu era să mă înec în autocompătimire. am avut o zi tristă. şi o seară la fel.

3 ani. starea civilă.

azi sunt 3 ani de când iubitul meu a devenit familia mea oficială! Bună dimineaţa, iubitule! te iubesc! :-)

despre eveniment am scris aici şi aici.

terapie culinară

cred că am mai scris şi altă dată de grupul floare de nu-mă-uita, grupul meu de comisie metodică. Am onoarea să fac parte dintr-o grupă de oameni inimoşi, cu suflet mare, creativi şi spontani, care au ştiut să transforme o activitate obligatorie, plictisitoare şi anostă într-o activitate plină de viaţă şi la care abia aştepţi să participi. Pentru că suntem împreună de vreo 7 ani, iar de vreo 4 în formula aceasta, am dus lucrurile la un alt nivel. Adică, am depăşit stadiul de referat, la care unul citeşte, ceilalţi aplaudă şi după 2 ore lumea pleacă mulţumită că a trecut şi întâlnirea asta. Anul acesta am hotărât să învăţăm unii de la alţii strategii de terapie educaţională, alternative la sistemul clasic de consiliere. Am început azi cu un atelier de terapie culinară (la liceul Eminescu este un laborator culinar excelent dotat), la care s-a gătit şi degustat papanaşi fierţi ca-n Ardeal, friptură de pui cu cartofi la cuptor şi extraordinara prăjitură cu fulgi de porumb a doamnei Livia. Debrifingul de la final a fost pe măsura activităţii. Vom continua lunile următoare cu meloterapie, terapie prin culoare, terapie prin dans şi terapie prin artzi partzi. Şi ideile încă mai vin. Sunt o norocoasă că am onoarea să coordonez un astfel de grup. Abia aştept întâlnirea din noiembrie - meloterapie. :-)

p.s. am uitat camera acasă. când primesc poze de la colegele mele, o să postez. :-)

ce bine că-i bine

azi am avut vizită importantă, mama lui Cătă a fost pe la noi. după o vizită fulger la Vlădi, turul casei noastre, Golia şi o scurtă vizită la O&A vizita s-a terminat. Concluzia este în titlu! :-)

la castel

sâmbăta asta am fost la Miclăuşeni, un superb castel în stil neogotic aflat la o oră de Iaşi. Nu am fost în excursie ci cu jobul (acolo a fost întâlnirea consilierilor educativi). Nu vreau să povestesc de şedinţa boring (în care am aflat totuşi lucruri utile) ci de castel. Care e o minunăţie! A fost proprietatea familiei Sturdza, iar acum e proprietatea Mitropoliei Moldovei şi Bucuvinei. Deşi soldaţii ruşi au distrus mult în timpul războiului, iar comuniştii au făcut acolo o casă pentru copiii cu handicap psihic sever castelul a supravieţuit. exteriorul arată încă excelent, interiorul însă nu. Încă se mai văd urme ale frumoaselor picturi murale, iar tâmplăria este cea originală. Elementele blazonului familiei Sturza sunt peste tot (şarpele, leul şi crucea - înţelepciunea, puterea şi credinţa!). Iar la intrare este dictonul familiei: Frumuseţea este pretutindeni. Castelul a fost fundalul filmului lui Nicolaescu pentru Orient-express (de aici şi deja-vu pe care-al aveam când am coborât din microbuz) şi apare şi în videoclipul ăsta al lui Bittman.

mai multe detalii despre complexul de la Miclăuşeni aici. Intenţionez să revin acolo curând. probabil că în orice anotimp Miclăuşeniul e frumos, toamna însă e special.

în stradă şi friday flower

am fost la miting. am primit fluier, am fluierat şi am strigat. Mi-a fost ciudă pe cei care nu au ieşit în stradă. să nu aud textul cu oricum e degeaba. M-am săturat să văd lătrători pe după colţuri şi autocompătimire. Când e de făcut ceva, devin laşi şi ridică din umeri cu eternul oricum e degeaba! Nu a fost degeaba. Conştiinţa m-ar fi înnebunit de cap dacă aş fi stat acasă când colegii mei protestau şi pentru drepturile mele. M-a impresionat Sanitasul, sunt cu adevărat o forţă. M-au impresionat colegii mei care au venit. M-au dezamăgit ceilalţi. M-au impresionat copiii care au înţeles de ce nu facem în vinerea asta IMPACT-ul. Şi deşi erau pregătiţi de un atelier creactor m-au privit cu seriozitate şi mi-au dat de înţeles că sunt de acord. M-au impresionat oamenii de la miting până la lacrimi. Nu ai cum să-i vezi fără să ţi se umezească ochii - nimeni nu a ieşit în stradă de bine. M-am bucurat să aud printre slogane şi numele învăţătoarei care e în grevă de peste 2 luni. şi pentru că e vineri, e friday flower (idee din jurnalul Anei) - un ghiveci de crizanteme primit de la verii lui Cătălin.

experienţă teatrală

azi am fost la teatru, la Furtuna de Shakespeare. Am întrebat colegii dacă nu e cam mult pentru 500 de copii de la 6 ani jumate la 15. Ni s-a spus că e o adaptare şi că e frumoasă. ok, ajung cu ultimul autocar la teatrul Luceafărul, iar acolo stupoare! Nu mai erau locuri compacte, adică ai mei s-au răspândit prin toată sala. deşteaptă cum sunt, i-am lăsat să-şi caute locuri şi evident că cei cuminţei s-au dus în faţă, iar ticăloşia în spate. Cu rânjet larg m-am duc la grupul vesel din spate care a mai apucat să spună Ups. Şi piesa începe... cu întuneric total! Evident că cei 500 de copii nu s-au putut abţine să nu urle (fie vorba între noi, asta aş fi făcut şi eu dacă aveam 7 ani). Toată piesa a durat vreo oră jumate în care nu a fost deloc lumină. Spectacolul (foarte frumos pentru un adult, dar cam nepotrivit pentru 500 de copii cu vârste foooarte diferite) s-a dovedit plictisitor după prima jumate de oră. Era conceput numai din lumini şi umbre şi aproape tot timpul un refletor albastru ne făcea să ne ferim privirile sau să închidem ochii. Personajele erau fie adulţi, fie marionete, chestie care confuza rău. Ce să mai spun, că Ariel, Caliban sau Prospero nu au însemnat nimic pentru copii. În aşa condiţii e de înţeles rumoarea din sală şi disconfortul adulţilor, care totuşi sperau să înţeleagă ceva din spectacolul după marele Will.

La ieşire, după mare reorganizare spre autocare, întreb: V-a plăcut?? şi inevitabilul răspuns: Daaaaaa! O fetiţă îmi spune cu sinceritate: Doamna, dumneavoastră aţi înţeles ceva?că eu sincer vă spun că nu am înţeles nimic! Sondând un pic publicul ţintă realizez că nimeni nu a înţeles de fapt ce s-a întâmplat. Prin urmare, joia viitoare la dirigenţie, vom discuta/analiza/povesti Furtuna de Shakespeare.Acuma, noi mergem la teatru semestrial. Ultima dată a fost o adaptare după Alecsandri, foarte reuşită, copiii au fost foarte încântaţi şi la fel şi noi. Piesa asta însă nu a funcţionat. Cred că de vină a fost semi-întunericul permanent şi regia neinspirată, başca conţinutul piesei. Ce să mai spun că foarte teatral a fost folosit cuvântul târfe şi foarte explicit s-a explicat de ce Miranda era foooarte buuunăăă (asta în timp ce Caliban mima destul de explicit frecându-se de un buştean).
No, hai să spun ceva şi de bine. Proiectarea portretului lui Shakespeare de la final, cu ochii care i se mişcau a fost de mare efect. Acum cel puţin ştiu că 500 de copii ştiu cine e Shakespeare şi cum arăta el. Un alt punct pozitiv e că mi s-a făcut dor de teatru. Îmi pare rău că nu pot să merg şi mâine cu cealaltă jumătate a şcolii la Cartea junglei - mâine mă duc la protest!

o carte plină de candoare

... eu ştiam cum judecă oamenii ăştia lucrurile. Aveau întotdeauna nişte timp în plus în viaţa lor ca să-şi facă griji şi pentru vieţile celorlalţi. (p. 187)

Biblia de neon a fost prima carte cumpărată anul ăsta, şi da, pentru că era la reducere. Nu ştiam mare lucru despre John Kennedy Toole, dar ştiam de Conjuraţia imbecililor. Cartea a fost înregistrată şi aruncată în bibliotecă, la fel ca multe altele :-(
Luni seară, imediat ce am terminat cartea lui Grunberg, m-am dus spre biblioteca din living să aleg ceva. Ochii mi-au picat pe Biblia de neon şi am simţit că trebuie să fie următoarea la citit. După primele 10 pagini eram deja îndrăgostită de carte. A doua zi a fost gata. Cartea este toată o candoare. Naratorul, David, ne povesteşte în timpul unei călătorii cu trenul, momente din maturizarea sa într-un orăşel din Mississippi, orăşel numit generic valea. Familia este formată din mama (casnică), tata (muncitor), micul David şi tanti Mae, sora mamei, o fostă cântăreaţă prin localuri suspecte, cu haine ciudate şi privită tare rău de ceilalţi locuitori. Tanti Mae devine singura prietenă şi confidentă a băiatului. În urma problemelor economice, tatăl este şomer, iar familia nevoită să se mute pe deal, într-o casă modestă, friguroasă şi insalubră. Lucrurile se agravează, tatăl este recrutat în război în Italia, unde moare, iar mama înnebuneşte în urma acestui eveniment. Între timp facem cunoştinţă cu mediul bigot al oraşului, cu predicatorul, cu un profesor homosexual tolerat doar pentru că era cea mai cultă persoană care a lucrat vreodată la şcoală, cu o pretinsă profesoară creştină ba chiar şi cu un mare predicator evanghlist din Memphis. Acesta din urmă va diviza locuitorii oraşului, oraş habotnic, superficial şi foarte intolerant. Toate acestea le vedem prin ochii lui David, care analizează prin prisma celor 10-12 ani ai lui ce se întâmplă în jurul lui. E interesant descrisă perioada războiului, cum femeile au luat locul bărbaţilor în fabrici, cum a crescut stima lor de sine şi modul în care lucrurile se schimbă (de fapt revin la situaţia anterioară) imediat după război. În final, tanti Mae pleacă spre un job bun la oraş, mama moare, predicatorul are parte după părerea mea de ce merita, iar David fuge în lume. Deşi nu ştim ce se întâmplă mai departe, eu am încheiat cartea cu gândul că David a avut o viaţă fericită, aşa cum merita. :-)

Ce m-a impresionat foarte tare la cartea asta e că a fost scrisă de autor la 16 ani. Încă mă şochează chestia asta - cum a putut un adolescent să scrie aşa de simplu, şi în acelaşi timp atât de profund la 16 ani; vârstă la care majoritatea adolescenţilor abia ştiu să se exprime corect. Se pare că Toole nu a dorit niciodată publicarea acestui roman, considerându-l nereuşit şi naiv. Totuşi, cartea a fost publicată de rudele sale (în urma unor proceduri juridice) la 35 de ani de la sinuciderea lui, sinucidere cauzată de eşecul publicării Conjuraţiei imbecililor. Cartea (Conjuraţia) a fost imediat un succes, Toole primind premiul Pulitzer postmortem. Mă aşteptam să mă simt aiurea citind ceva ce autorul nu a vrut să facă public, dar cartea este aşa de frumoasă încât m-am bucurat că rudele au insistat să o publice. E genul de carte pe care aş fi vrut să o citesc pe la 16-17 ani şi pe care o recomand cu drag. O să încerc să-mi fac rost şi de mult lăudata Conjuraţie a imbecililor ca să văd cum a evoluat stilul lui Toole.

marţi în ploaie

plouă. programul meu era azi de la 10, dar a început la 8. O mică schimbare de plan şi am avut ore continuu de la 8 la 14. şi am plecat printre picături de ploaie la job în ideea că va fi o zi naşpa. şi n-a fost. am vorbit, am predat, am povestit, am făcut educaţie. în pauze am citit din Biblia de neon, care îmi place foarte mult. afară plouă frumos şi în ciuda frigului am deschis geamul ca să aud ploaia. copacii sunt aşa de frumos galbeni, încât i-aş poza pe toţi. şi mi-aş face postere uriaşe cu pozele astea. ca să le lipesc pe blocuri vara, când e căldura mai mare. şi aş mai stoca ploaia cu tot cu sunetul ei. ca să mă alint cu ea când nopţile trec greu. şi când gândurile devin apăsătoare.
am plecat spre casă cu un plan gastronomic. pe uşa blocului am aflat că azi e revizie la gaz, aşa că planul meu gastronomic nu mai poate fi pus în aplicare, de aceea cred că o să-mi iau un ecler de la magazinul economic ca să-mi îndulcesc ziua. şi apoi, cu un ceai cald şi încă o cafea, cu stafide în ciocolată şi cu biscuiţi cu susan o să mă retrag în pat să citesc cu motanul în braţe. şi o să fie bine.

nesuferitele zile de luni

fiecare are povestea lui, chiar şi proştii şi ignoranţii... (p. 6)

Cu Arnon Grunberg am făcut cunoştinţă anul trecut, când am citit Istoria calviţiei mele, care mi-a plăcut şi despre care am scris aici. Ştiam de Nesuferitele zile de luni, dar am devenit foarte interesată când am găsit cartea la oferta Humanitas de 9,9 lei. Am început să o citesc lunea trecută şi am terminat-o lunea asta; nu pentru că ar fi mare filosofie în ea, ci din lipsă de chef sau pentru că am tras cu ochiul şi prin alte cărţi.

Cartea e debutul lui Grunberg şi are două părţi. În prima parte, Rose, facem cunoştinţă cu personajul principal Arnon, un adolescent dintr-o familie de evrei, disfuncţională (how else?), în care tata e alcoolic vorbăreţ aiurea, iar mama, supravieţuitoare a Holocaustului (nu scrie clar asta, am intuit eu, dar e posibil să mă înşel) sparge farfurii la nervi. Rose e prietena lui Arnon, colegă de şcoală şi parteneră de şotii adolescentine, de la chiulit, vândutul manualelor în piaţă şi cheltuirea banilor prin baruri până la escapade sexuale. În partea a doua, Fetele, Arnon, fără Rose, este pierdut în lumea prostituatelor şi a barurilor triste. Prima parte mi-a plăcut, în partea a doua însă m-am cam plictisit. Am aflat mai multe despre lumea prostituatelor din Amsterdam, chestii pe care nu chiar ţineam să le aflu. Hai ca să termin într-o notă pozitvă, cu o mostră de umor din primele pagini, chestie pe care am şi vizualizat-o citind :-)

Pe vremuri, la noi în familie, mâncau toţi dintr-o cratiţă şi stingeau lumina înainte de a începe, pentru ca toată lumea să aibă şanse egale la o porţie. (p.8)
Cât despre nesuferitele mele de zile de luni, zile în care vorba poporului, nici iarba nu creşte - o să povestim lunea viitoare :-)

povestea unei pasiuni

e povestea povestită de mine de Ziua cărţii, într-un aprilie. a fost o postare pe primu'blog, dar şi restanţă la o leapşă primită de la Cora în luna iunie. am zis eu că postez când am timp, m-am ţinut de cuvât! gata! :-) În povestea mea e vorba despre o fetiţă. Fetiţa asta, al cărei nume o să vi-l dezvălui la sfârşit, era în clasa a III-a, la o şcoală oarecare din oraşul Botoşani. Era singură la părinţi şi îi plăcea la nebunie să se joace afară, în faţa blocului, cu prietenii ei. Într-o după amiază de toamnă, era frig... nici un copil nu mai era afară la joacă... aşa că, plictisită, fetiţa a intrat în casă. Ce să facă??? Era singură, mama venea acasă târziu, pe vremea aia nu erau jocuri şi nici desene animate la televizor. A încercat să se joace, să deseneze... într-un final, plictisită, s-a dus la bibliotecă şi a luat de pe raft o carte... verde şi cu poveşti. A întors prima foaie, a doua, a noua... a douăzecişinoua... şi aşa mai departe. Se înserase, a aprins lumina, a tras o pătură pe ea şi a continuat să citească... s-a făcut ora zece şi a venit mama... fetiţa a salutat-o şi s-a întors la carte... până la culcare, a terminat-o. A doua zi a luat altă carte din bibliotecă... şi tot aşa până când nu au mai rămas cărţi necitite în biblioteca ei... şi s-a dus la biblioteca şcolii, apoi la biblioteca judeţeană... apoi în librării...
Treptat, cartea şi lectura au devenit cea mai mare pasiune a ei. Făcea mari sacrificii să-şi cumpere o carte pe care o dorea... nu-şi cumpăra dulciuri, haine frumoase... ba chiar o dată a renunţat la o excursie pentru a folosi banii să-şi cumpere cărţi.
Timpul a trecut, fetiţa a crescut... şi o dată cu ea a crescut şi pasiunea pentru cărţi şi lectură... şi acum e la fel... citeşte mult şi face sacrificii... pentru a-şi cumpăra cărţi. Cât mai multe cărţi. E profesor şi diriginte şi îşi doreşte ca şi copiii ei (toţi 24) să citească. Muuult! Cât mai muuult!
Numele ei e Loredana S.!

ploaie în ritm de fado

sâmbătă ploioasă în ritmuri de fado. Cafea neagră şi bună, muzică pe gustul sufletului meu, motan languros în braţe. Ah, life is good! :-)

mov din Halle. friday flower

aş fi vrut să postez o poză de la sfânta Paraschiva, dar, din greşeală, un copil mi-a dat delete la tot cardul. pentru că mi-e dor de Halle, friday flower de astăzi sunt florile din piaţa Altmarkt din Halle. friday flower e o idee preluată de la Ana.

sărbătoare

mare nebunie la Iaşi. Mai rău ca de Revelion. Am plecat din casă cu gând să mergem la concert, dar ne-am oprit la carrefour ca să admirăm ofertele de 4 lei. În final, am ajuns exact când concertul era gata şi am admirat artificiile în timp ce căutam o parcare safe pentru maşină. Ne-am cumpărat suc de portocale cu ginseng şi am făcut stânga-mprejur prin mulţime. Ne-am mulţumit cu admirarea Goliei, mare frumuseţe au făcut din restaurarea ei. Ne-am promis că zilele astea o să ne facem timp să ieşim cu camera foto în mână să admirăm frumuseţile recent renovate/puse în valoare din Iaşi. Acasă am făcut planuri de week-end - Cătă are o conferinţă, eu impact, în plus mai avem şi rude în vizită. Mi-am propus să lucrez cu fimo, să citesc, să mă plimb.

postare cu prieteni, ţuică fiartă şi farfurii refuzate de ikea

după o discuţie cu impactiştii de la LC am zis să ieşim şi noi în oraş, că deh, e sărbătoare. ca nişte nostalgici (fricoşi şi deci, uşor superstiţioşi) ce suntem, am zis că dacă e octombrie, şi mai e şi 13, mai bine să evităm să mergem cu maşina. Aşa că am pornit-o uşor cu ţufusu până la Mitropolie, ne-am holbat la chestiile de vânzare, multe kitsch-uri, dar şi multe chestii faine. În dreptul palatului, cineva ne opreşte cu strigăte şi ne-am bucurat să-i revedem pe Alina şi Florin, prietenii noştri de la Clubul de lectură din Franţa (o să povestesc şi de clubul ăsta). Ne-am bucurat pentru că ultima dată aflasem de ei de pe facebook şi ştiam că sunt prin California, deci americanizaţi. Nu ştiu care dintre noi era mai fericit de revederea asta. Ne-au spus că au trecut prin faţa blocului nostru, s-ar fi autoinvitat la o pizza şi un vin, dar nu era lumină şi nici florare-soarelui nu mai era pe geam, deci fraţilor care-i treaba?? Ei bine, ne-am mutat, cu tot cu floarea soarelui, care de azi e şi pe geamurile de la casa nouă. A rămas să ne vedem în cursul săptămânii la o pizza şi un vin şi la poveşti româno-americane. Cu zâmbete prinse după urechi de bucuria revederii, ne-am îndreptat spre Mitropolie, să ne minunăm de mulţime. Ne-am întâlnit cu O&A şi cu icoane sub braţ (suveniruri pentru parentes) ne-am îndreptat spre un must care s-a transformat într-o ţuică fiartă. Doamna care vindea respectiva licoare alcoholică (:-) era toată o îmbujorare. La primul pahar cumpărat ţuica avea 35 de grade, la al doilea 37. Mai mult de 2 pahare partea masculină a familie nu a mai poftit, deci nu am aflat cât ar mai fi crescut temperatura în faţa halei centrale. Veseli, am pornit spre casă, nu fără a ne opri la standurile cu farfurii de la Ikea, vândute de intermediari din etnie, dar erau comercianţi cinstiţi, noi cumpărători cu mare nevoie de fafurii (pe naiba!) aşa că ne-am înţeles foarte bine între noi. Bine, problema e că nu prea ne-am înţeles pe noi pentru că avem cam 3 seturi de farfurii primite ca dar de nuntă care stau nedesfăcute şi cocoţate în nişele de pe hol. Ideea e că nu-s la fel de faine ca alea refuzate de ikea şi vândute la preţ redus de sărbători. Acasă, am cercetat achiziţiile la lumină, am apreciat culorile gri-maron şi în final am construit un şotron din farfurii, şotron peste care Mau a trecut în fugă cu tot cu detestatul şoarece roşu. În final, înainte de a ne retrage pe saltele terminaţi de oboseală, am hotărât că mâine mergem iar în târg!