When September ends...

E gata şi septembrie! În ultimele zile m-am gândit foarte mult la trecere, la lucrurile cu adevărat importante. Am devenit foarte strictă cu lucrurile în care cred: copiii, toleranţa, bunul simţ, buna dispoziţie, interculturalitatea, respectul reciproc.

Ieri am fost foarte vehementă în argumentarea răspunsurilor pe care le-am dat celorlalţi referitor la toleranţă, nondiscriminare şi acceptarea diversităţii.

Azi mi-am dat seama că m-am schimbat, am îmbătrânit, sau poate doar m-am maturizat :-) Am bănuit că mi-e dor de Angie, de bunicii mei, de mine acum 8 ani, de ideile mele de atunci, de modul în care-mi apăram convingerile. Dar mi-am dat seama că am rămas la fel de open minded ca în liceu în legătură cu multe din convingerile mele... şi asta m-a bucurat, mi-a umplut sufletul cu un feeling de mulţumire, de satisfacţie că anumite părţi bune ascunse din noi nu dispar... oricât ar încerca timpul şi experienţa să le şteargă. Şi mi-am adus aminte de melodia lui Green Day - Wake me up when September ends... trezeşte-mă când septembrie s-a terminat... Ei bine... Trezeşte-te Loredana! Septembrie s-a terminat! Te aşteaptă lucruri importante! De exemplu să bei o cană de must cu prietenii! :-)

Wake me up when September ends...

A mai plecat un dascăl...

Zilele trecute discutam cu o colegă despre cât de puţini dascăli adevăraţi au mai rămas prin şcolile româneşti… despre cum unii pleacă în străinătăţuri să culeagă legume, despre cum profesia asta e terfelită prin presă, despre dascălii de la ţară răpuşi de modernitate, de calculatoare, internet, Ael-uri şi alte TIC-uri.

Sâmbătă a mai plecat un dascăl… la cer de data asta. A fost chemat de Dumnezeu să înveţe îngerii să scrie compuneri şi să socotească lucruri frumoase. A lăsat în urmă o familie îndurerată şi colegi bulversaţi. Dar a mai lăsat generaţii întregi de Oameni care ştiu să scrie şi să citească datorită ei. Nouă, colegilor, ne-a lăsat o parte din calmul şi blândeţea ei, ne-a împărtăşit din pasiunea ei pentru flori, ne-a lăsat amintiri şi ne-a lăsat şcolari. Pentru toate acestea, mulţumim! Dumnezeu să vă odihnească în pace Doamnă învăţătoare Doina Uncescu!

Un băieţel în familie

Azi Miha a aflat că bebe e de fapt un băieţel. Am văzut primele lui poze, e un copil frumos, deştept şi părea cuminte. Felicitări Miha pentru băieţel şi felicitări băieţel pentru mămica ta! E o tipă deşteaptă, care ştie ce vrea! Acuma pe bune, vă meritaţi unul pe altul! Sigur o să petrecem împreună momente frumoase, rămâne doar să ne grăbim şi să o aducem şi pe Dorotheea în grupul vesel! Ce zici Mihăiţă, ne încuscrim?!?! :-)

Mofturi de familişti

Mda, azi e o zi din aia... în care nu am chef de nimic, vreau să fiu lăsată în pace să citesc, să beau o a doua cafea, să hoinăresc pe blogurile altora. În nici un caz nu e o zi în care am chef să fac curat, să pun rufe la spălat, să şterg praful, să spăl vase, să facem mâncare. Şi totuşi asta facem. Azi e o zi în care fac exact ce nu vreau. El mă obligă :-)
Şi e o zi în care avem mofturi... ups, m-a auzit că sunt la calculator... tre să plec... mă aşteaptă cârpa de praf. Deci, azi avem mofturi şi talente de familişti... mai mult El decât Eu. Da mă conformez ... până la urmă are dreptate... Cineva tre să le facă şi pe astea... îl propun pe Forel Motansky responsabil cu curăţenia... acum are botul plin de polen... şi-a băgat nasul în crini şi e galben-portocaliu pe la bot.
Am plecat! A, şi facem salată boeuf, budincă şi tort! Semn că aşteptăm musafiri! :-)

E ziua Ei

Azi e o zi mai specială, zi de care în facultate de multe ori uitam... e ziua Ei... Ea e persoana care are tot timpul o vorbă bună pentru mine, este împovărată de griji şi trebi dar nu o arată, Ea se trezeşte la 10 noaptea să facă cartofi prăjiţi chiar dacă o doare capul, Ea sună de ziua mea prima, Ei îi datorez calmul de care dau dovadă la job, Ea mi-a arătat ce este lumea, Ea are mâinile cele mai frumoase din lume, Ea e acolo chiar şi când fac cele mai mari prostii, Ea e persoana în faţa căreia plâng şi ştiu că nu mă judecă, Ea e simbolul siguranţei, Ea e slăbiciunea mea cea mai mare. Ea e mama. Şi azi e ziua Ei. La mulţi ani Măiţă, te iubesc!
Cu drag, Dana

Performanţă

35 words

Speed test

Credeam că pot mai mult... :-( Da' promit să exersez... :-)
Încerc acasă şi după dictare... e greu să scrii repede cu ochii în monitor... Mâna care nu ştie să scrie dă vina pe condei :-))

Dacă doriţi să v-amuzaţi....

Am râs cu lacrimi...

O duminică cu final neaşteptat

Azi m-am trezit cu senzaţia că va fi o zi de duminică liniştită: urma să termin un pic ordinea prin casă, apoi să gătim ceva bun şi să vină Olguţa cu Adi la masă. În schimb, m-am trezit la 12 :-( am vorbit o oră cu Miha la telefon, am spălat câteva vase etc., am făcut un duş şi a venit Miha cu J. şi cu bebe, of course, pe la noi. Am ieşit cu maşina spre Copou... mai exact la Breazu... unde nu era must - că asta căutam. Acestea fiind datele problemei ne-am întors în Copou la Vânătorul şi am decis să mâncăm acolo... eram lihniţi de foame. Am mâncat foarte bine toţi 4 (mă rog, 5) şi ne simţeam atât de bine încât am comandat şi desert (clătite cu dulceţă de kiwi - 5 lei - le recomand). Apoi am decis să ducem oamenii acasă la Vaslui. Drumul a fost foarte interesant... ploaie, ceaţă, întuneric... la întoarcere, spre Bucium, parcă eram în Twin Peaks :-) O dată ajunşi la Vaslui am urcat un pic la Miha, am primit cadou o girafă bej suuuper drăguţă, pe care o cheamă Vasi :-)) şi apoi am plecat înapoi spre Iaşi, unde am ajuns la 10 jumate şi unde ne aştepta Forel Motansky supărat că a stat duminica singur. Concluzia: îmi plac duminicile cu final neaşteptat - când e toamnă, frig, plouă, dar vin prietenii să te scoată pe Copou la masă... aşa că ... Miha, J. şi bebe... să mai veniţi! :-)

E toamnă şi e frig…

Şi e aşa cum ar trebui să fie! Toamna e anotimpul meu preferat… iubesc toamna cu zile călduţe în care îţi vine să te îndrăgosteşti, dar şi toamna rece, cu ploi şi mult gri, cu zile în care îţi vine să-ti pui ordine în gânduri, să te bagi sub pătură, să bei un ceai cald şi să citeşti… şi să nu existe telefoane, rude, prieteni şi nimeni să nu mai ştie de tine.

Nu ştiu de ce, dar din copilărie toamna mă simt renăscută, deşi ziua mea de naştere este în mai… de 30 ani încoace, toamna e timpul în care eu prind iar aripi, devin mai veselă, mai sociabilă, mai Eu şi fac lucruri măreţe… pe lângă multele motive administrative cred că subconştient am ales să mă mărit toamna din aceleaşi motive.

De ce iubesc cel mai mult toamna? Pentru că iubesc frunzele colorate uscate (când eram copil le puneam pe perdele), frigul, soarele palid, dar îndrăzneţ, ploaia, pelerinele, zilele de octombrie, prima zi de şcoală, prietenii, pentru că într-o toamnă mi-am confirmat iubirea, pentru că toamna are personalitate, e capricioasă, ne pune să gândim, pentru că toamna şterge transpiraţia verii, pentru că are crizanteme şi must, pentru că-mi aminteşte de bunicii mei, pentru că în clasa a III-a am scris o compunere despre toamnă şi am luat 10, pentru că toamna îmi aducea înapoi în fiecare an de liceu pe Angie, pentru că toamna reîncepea şcoala şi odată cu ea reîncepeau prieteniile (foarte importante pentru un copil singur la părinţi şi singur multă parte din vară, când toţi copiii erau la ţară), pentru că într-o toamnă am învăţat să fiu dascăl, şi cine ştie poate că într-o toamnă voi învăţa să fiu şi părinte. Pentru că toamna am iniţiative, pentru că sunt bine-dispusă, pentru că am gâtul înfăşurat în eşarfe groase, pentru că-mi place să mă plimb prin parc, pentru că adun castane, pentru că e sărbătoare în Iaşi, pentru că am iubit fiecare toamnă ca studentă, pentru că mustul e dulce, pentru mere, pentru poezie, pentru picioarele cu şosete colorate, pentru toţi prietenii aduşi de toamnă (colegi de grădiniţă, de şcoală, de liceu, de facultate, de serviciu), pentru că în septembrie e ziua mamei şi pur şi simplu pentru că e TOAMNĂ.
Aşadar, a venit, a venit toamna… acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine, sau mai bine cu toamna ta…

Doamnelor şi domnilor... Forel Motansky

Forel Motansky e motanul nostru, căci da, e MOTAN!!! E sigur de data asta, pe verificatelea :-) Îl cheamă Motansky pentru că aşa l-am botezat eu (motivul e evident) şi Forel pentru că aşa i-a spus Cătălin... în germană forel înseamnă păstrăv, i se trage de la blana de pe burtă care semănă cu cea a peştelui de munte.
Aşadar, Forel Motansky e motanul nostru! Adoptat deocamdată pedetot - rămâne de văzut şi când o să apară bb care va fi soarta lui. Acum doarme la mine în braţe, eu ascult Clandestino, facem o echipă bună noi doi. E un motan cuminte, îi place să se alinte, să dea pup cu nasul, să mănânce hrană umedă, să dea jos magneţii de pe frigider, să se uite pe geam, să se joace cu dopurile (avem vreo 30 răspândite prin toată casa), să-şi bage capul în gunoi, dacă se poate chiar să-l răstoarne, să se ascundă prin pungi, să se uite la noi când facem baie (adevărul e că îl cam bănuim de voyorism), să miroase florile, în principiu îi place să ne facă fericiţi. Nu-i place când nu-i dăm voie să facă ce vrea el, când plecăm, când scoatem uscătorul de păr, mixerul, aspiratorul sau când e udat cu pistolul cu apă (arma noastră la nevoie) şi nu-i place când avem musafiri... după ce-şi satisface curiozitatea se ascunde în sufragerie. În ceea ce priveşte comentariul lui Cătălin... are dreptate. E motanul lui, mie îmi aparţine numai coada... şi nu coada e cea care face prostioare şi nu coada e cea care zgârâie oameni nevinovaţi :-)
Totuşi, Forel Motansky e motanul nostru şi-l iubim! Chiar şi când e în faza maniacală :-))

Prima zi de şcoală

15 septembrie, toamnă, râsete, şcoală, flori, multe flori, manuale, ploaie, profesori, învăţători, copii, uniforme, bunici, părinţi, emoţii, 5A, poze, umbrele, dor de dinozauri, curiozitate, amintiri, bobocei, planuri, jocuri, abecedare, zâmbete, multe zâmbete, nostalgie... şi totuşi veselie! Îmi place prima zi de şcoală... mereu aceeaşi şi totuşi altfel! Anul acesta din 25 de motive altfel! :-)

Viaţa de la Straja

E greu să povestesc despre experienţa asta – am atât de multe de spus, atâtea de arătat, atâtea de împărtăşit. Viaţa e genul de experienţă pe care trebuie să o trăieşti ca să o înţelegi. Mai întâi nişte detalii administrative: Viaţa este o tabără de educaţie prin aventură, probabil cea mai bună tabără din România, tabără situată în masivul Straja, jud. Hunedoara, vis-a-vis de Retezat. Este un Program care aparţine de Fundaţia Noi Orizonturi (cei cu IMPACT-ul), dar mai multe detalii pe http://www.tabara-viata.ro. Este cea mai bună lecţie de viaţă pe care un părinte o poate oferi copilului lui, este ceea ce psihologii recomandă şi programul la care pedagogii doar visează. Pentru mine, este unul dintre cele mai extraordinare lucruri pe care le-am făcut în viaţa mea; în gândurile şi trăirile mele stă alături de călătoriile în Franţa, Italia şi Germania, de experienţa descoperirii Parisului şi Berlinului, de speologia din Bordeaux, de primul zbor cu avionul sau prima baie în ocean…

Cele ce urmează reprezintă jurnalul meu de acolo pe care l-am transcris acum deoarece nu am avut laptopul cu mine şi mi-am notat în fiecare seară în dulcele stil clasic, adică cu pixul pe hârtie :-)

Motto: „TU poţi face lucruri pe care eu nu le pot face. EU pot face lururi pe care tu nu le poţi face. ÎMPREUNĂ putem face lucruri măreţe!!!”

Day 1½

Am plecat din Iaşi spre Lupeni la prânz, lăsându-l pe Cătălin cu Sarah şi Ute. Nu pot să spun că aveam emoţii, copiii sunt foarte simpatici, iar în tren ne-am distrat foarte tare: am spus bancuri, am jucat mim şi din când în când povesteam despre Minimax. Marea dilemă au fost biletele de tren, grupul meu schimba trenul la Simeria, iar grupul Claudiei la Deva… până la urmă am schimbat toţi la Simeria, noaptea în frig. La Lupeni a început distracţia… adică nu ştiam în care gară vom fi aşteptaţi, aşa că am coborât la ultima… aşa cum ţineam eu minte. Acolo nu era nimeni, iar controlorul ne-a sfătuit să ne întoarcem o gară dacă vrem să ajungem la Straja. Ne întoarcem şi după un timp, văzând că nimeni nu ne caută, am sunat la Ilie la Fundaţie. În sfârşit a venit cineva după noi, am băut o cafea şi ne-am mai făcut câteva provizii de la supermarketul local. Spre prânz am urcat pe Straja cu telescaunul şi ne-am cazat (stau cu doamna Cati şi cu Claudia, asta după ce am convins o fetiţă să se mute cu copiii). Apa caldă e cu program, dar asta nu o să ne strice buna dispoziţie, aşa e la munte. Am aflat că sunt în grupa 3, dintre cunoscuţi sunt doar cu Tudor. Vreo 2 ore am făcut jocuri de intercunoaştere, pe unele le ştiam de la Impact, altele le-am învăţat de la americani, cum ar fi I can PoGo, super tare game. Grupul e foarte eterogen: avem 2 fetiţe, una de 10, cealaltă de 12 ani, majoritatea sunt adolescenţi (14-17 ani) şi doamna Cati şi cu mine. De asemenea, avem 3 americani în grup, Andrew, Stacy şi Solita, foarte zâmbitori şi simpatici. Liderii nu m-au convins foarte tare, nu erau foarte sincronizaţi la jocuri, ba chiar anumite jocuri le ştiam eu mai bine de la Impact, dar nu am vrut să intervin. Seara am vizionat regulamentul taberei, am primit Jurnalul de tabără (foarte bine făcut), iar acum mă pregătesc de somn, sunt terminată de oboseală.

Day 2 – Frânghii joase
Azi, de cum m-am trezit am decis că va fi o zi frumoasă, plină de optimism. Aşadar, m-am hotărât să le dau liderilor o şansă şi să am încredere în ei şi în pregătirea lor. După mic dejun şi coffee am plecat sus în tabără. Urcarea a fost grea, dar după izvor e ok; tabăra e aşa cum mi-o aminteam (am mai fost acolo la un Seminar în aprilie 2007). S-a decis ca numele grupului să fie PoGo Team, după jocul propus de Stacy; ne-am făcut chiar şi un strigăt de grup. Ziua a început cu exerciţii de teambuilding (încredere în grup). Salcia şi căzătura de încredere le ştiam de la Impact, dar nu sărisem niciodată. La săritura de încredere te arunci cu spatele de pe o buturugă de un metru în braţele grupului. Senzaţia în momentul în care te prind e fantastică; deşi pare genul de exerciţiu Eu nu pot să fac asta, merită încercat. Am continuat cu Trecătoarea Nitro (sau Planetele, cum i-am spus noi) – acolo trebuia ca, ajutaţi de o frânghie (asta după ce o prindeam) să trecem toţi 15 pe o platformă de un metru pătrat. Deşi iniţial părea imposibil, am reuşit. Să mai spun că 2 dintre noi nu puteau vorbi, alţii erau legaţi la ochi, iar Andrew era într-un picior. Ideea e să conştientizezi că şi persoanele cu dizabilităţi sunt utile chiar şi în cele mai dificile momente. Apoi a urmat escaladarea zidului Viaţa, un zid de 3 metri jumătate, pe care trebuia să treacă tot grupul – nu-mi vine să cred că l-am trecut şi eu (cu foooooarte mult ajutor de la echipă, of course). După ce urcai trebuia să laşi ceva din tine, ceva de care vrei să scapi: eu am lăsat frica de ridicol. Am mai făcut Lowmohac (nu ştiu exact cum se scrie, traducerea e mersul mohacului), unde grupul trebuia să găsească o strategie de a traversa din copac în copac pe frânghie un traseu… din loc în loc aveai frânghii de care te agăţai, în rest, te bazai pe ceilalţi şi pe echilibrul tău. A urmat V-ul, un element de echipă pe frânghie joasă. După ce ne-am întors la cabană şi am mâncat am asistat la câteva scenete amuzante şi am avut parte de cel mai drăguţ compliment: fetiţele din grupa mea au crezut că am 23 de ani :-) Seara s-a încheiat cu vizitarea schitului din Straja, unde părintele ne-a făcut o prezentare a Strajei, cu tot cu legendele ei. La întoarcere am găsit o bomboană de la îngeraş, iar la rândul meu am scris mesaje. Acum mă pregătesc de somn, sper să mă descurc mâine la frânghii înalte.

Day 3 – Frânghii înalte
Azi m-am trezit devreme, am încercat să fac un duş, dar cum nu era apă caldă am stat de vorbă cu Claudia. După micul dejun şi coffee am aflat că azi urcăm în tabără şi că ne întoarcem la 10 seara. În tabără Ilie ne-a prezentat elementele şi am aflat cu surprindere că la frânghii înalte eşti mai în siguranţă decât la frânghiile joase de ieri.
Am început în forţă cu Platformele, un element aflat la 8,5 m înălţime, unde trebuie să sari 1.5 m în aer de pe o platformă pe alta. Iniţial am zis că nu pot, dar cum ieri mi-am demonstrat că am mai multe resurse decât sunt eu conştientă am zis să încerc. Şi am încercat, şi am sărit şi am pupat copacul şi mi-a crescut self esteem-ul mai sus de platforme. Şi am pornit în forţă spre al doilea element, Cat walk… unde self esteem-ul a coborât iar la nivelul ierbii. Din fericire, Cat walk (un buştean perfect rotund aflat la 9 m înălţime) mi-a plăcut fooarte mult, atât de mult că aş fi vrut să mai urc o dată. Mi-am zis însă să nu pierd senzaţia aia şi m-am dus la următorul element, Centipetul, un element de forţă, care nu mi-a plăcut foarte tare, dar l-am încercat. La Cat walk, în momentul când ajungeai la capătul buşteanului trebuia să-i dăm un nume: eu i-am spus Potmaimult, căzătura era de la mijlocul buşteanului, pe spate, mi-a plăcut mult tare. A urmat Veveriţa, cel mai tare din parcare element: acolo eşti ridicat la 10 m înălţime, experimentezi cum e să zbori şi te coboară în timp ce cânţi (eu am cântat Trandafir de Moldova :-), iar la coborâre m-a aşteptat urlând Malamut, un câine frumos, care ne-a însoţit toată ziua. Am plecat apoi la Highmohac, unde te urci în echipă de 2 la 10 m înălţime şi mergi pe funie, din funie în funie :-) Iniţial am spus că asta nu mai fac… dar Dănuţ, unul din lideri a zis să nu-i dezamăgesc acum la final, aşa că mi-am pus echipamentul şi am urcat împreună cu Stacy, americanca. Adică, pe lângă faptul că sunt la 10 metri pe o funie, trebuia să mai vorbesc şi în engleză. Senzaţia e super tare, când am coborât self esteem-ul era la cer, dincolo de Highmohac. Seara a continuat cu foc de tabără, ne-am căutat un băţ pentru frigărui, pe care ni le-am făcut singuri, cu cârnaţi, ardei, roşii şi ceapă. După ce am mâncat am cântat în jurul focului cântece dragi mie, ca Andrii popa sau Vremuri (acela cu hei, tramvai). Drumul înapoi l-am făcut pe întuneric, o experienţă foarte tare. La cabană am vorbit cu Cătălin şi Miha – trebuia să mă dau mare, nu?!?! :-) )

Day 4 - Escalada pe stâncă
Azi ne-am trezit devreme, am mâncat şi am plecat spre stâncă – vom petrece ziua împreună cu grupa 2, unde e Claudia cu o mare parte din grupul de la Iaşi. Am urcat într-un final şi eu; mi s-a părut foarte interesant, nu atât stânca cât căutarea prizelor. Coborârea în rapel mi-a plăcut cel mai mult. Am plecat de la stâncă cu senzaţia că mai vreau să încerc asta. După amiază a fost cursul de Orientare turistică, curs în care ni s-a arătat cum să folosim profesionist harta şi busola. Apoi am plecat pe traseu, din indiciu în indiciu… o treabă foarte deştept făcută, mi-a plăcut. La ultimul indiciu PoGo Team a făcut senzaţionala descoperire că lui Tudor i-a plăcut mult în tabără. Seara am povestit despre cele mai senzaţionale momente din tabără, apoi am plecat la culcare. Cătălin mi-a spus la telefon că Motansky e obraznic şi pornind de la asta am stat cu Claudia până la 1 de vorbă despre pisici :-) Nu-mi vine să cred că mâine e penultima zi.

Day 5 – Vârful Straja
Dimineaţă am avut cursul de ecologie; am aflat lucruri teribil de interesante, cum ar fi că o coajă de banană se biodegradează în 5 ani… Am făcut pe-a traducătorul pentru Andrew, şi mi-a prins bine exersarea englezei. După prânz am urcat pe Straja (1868 m), începutul a fost mai greu, dar apoi urcuşul e moderat. Pe drum am mâncat afine şi coacăze roşii. Peisajul a fost extraordinar… iar plimbarea la fel: am urcat mai mult cu Claudia şi cu Anca-Mihaela, iar conversaţia a fost foarte plăcută. Seara am avut carnaval, iar eu cu doamna Cati şi Claudia ne-am costumat într-o super formaţie: eu eram rapper, doamna era rocker, iar Claudia era hippy style. Ne-am primit diplome, am râs şi am dansat şi apoi am venit în cameră să facem bagajele pe mâine.

Day 6 – plecarea
Dimineaţă am terminat bagajele, apoi am mâncat şi am băut o ultimă cafea cu colegele mele de cameră. Apoi ne-am retras pe grupuri şi am discutat angajamentele Viaţa, primind şi brăţara aferentă. După ultimul schimb de mail-uri şi pupături am luat telescaunul şi am coborât la Lupeni. Acolo ne-am lăsat bagajele în parc şi am plecat în căutare de mâncare de drum şi de cafea (mulţumesc Tudor A. şi Claudia de la Bârnova pentru ajutor:-). De asemenea, mulţumesc lui Cristi şi lui Iuly de la IMPACT Lupeni că ne-au ajutat până la plecarea trenului. Am schimbat trenul în Simeria, am reuşit să stăm în vagoane apropiate şi dimineaţa am ajuns obosiţi la Iaşi.

Concluzia: Dacă ar fi să concluzionez această experienţă aş spune doar atât: că pot mai mult, că am aflat despre mine că am resurse de care nu sunt conştientă încă, am învăţat că pot avea încredere în ceilalţi, că totul nu e decât o chestiune de voinţă. Asta e şi esenţa taberei; nu e ceea ce pare la prima vedere; nu e o tabără de senzaţii tari, e un loc în care te descoperi pe tine, e locul unde re-descoperi VIAŢA.

Later post: Dacă daţi click pe colajul de poze le puteţi vedea mai clar... am răspuns celor care mi-au scris că pozele sunt prea mici :-)