picture with a view

pentru că am avut o zi groaznic de obositoare - cu copii, activităţi, părinţi şi control stomatologic. şi pentru că mi-e dor de Firenze şi de o vacanţă adevărată (cartea asta mi-a răscolit amintiri :-)

what a day

Chiar aşa! what a day! m-am trezit plină de entuziasm (dar şi cu o groază de frică). La 10.25 eram la dentist. M-am aşezat pe scaunul ăla special, doamna doctor mi-a făcut un rezumat la dezastrul care se vedea pe radiografie şi am trecut la treaba. Am decis să-mi scoată pe lângîă măseaua buclucaşă şi nişte cioturi de la o măsea de minte. Ok, am tras aer în piept şi eram ready. Mi-a făcut anestezie, apoi a scos cioturile de la măseaua de minte - deşi erau pline de infecţie a durat 2 minute maxim toată treaba asta. Ok mi-am zis, treaba-i bună. Doamna a continuat cu cele 2 rădăcini vizibile de la măseaua cu pricina şi dă-i şi caut-o pe-a treia (rădăcină). O găseşte şi stop! problemă! - era comunicare deschisă cu sinusul. E chemat repede chirurgul să se pregătească să intervină. Eu, eram calmă (deşi mi s-a spus că eram palidă rău), dar recunosc că m-a speriat rău chestia cu chirurgia. Bun! Hai să curăţăm locul - şi îmi scoate de la măsea ditamai bucăţile de infecţie - recunosc, aici m-am sperit rău de pericolul cu care stăteam în gură. Vine doamna chirurg, cotrobăieşte prin măsea... nu simţeam mare lucru - anestezia era în plin efect. Nu-mi mai amintesc decât că nu vedeau ce au de făcut, că acum dădusem şi-n hemoragie. În final au reuşit să-mi rezolve problema. Încă nu-mi vine să cred că am trecut printr-o operaţie şi că m-a cusut cu aţă!!! Nici în coşmarele mele cele mai aiurite legate de stomatologie nu mi-aş fi închipuit toate astea. Acum sunt ok, ameţită dar ok. Mâine am control, iar vineri vreau o altă extracţie la o măsea unde presimt la fel de multe focare de infecţie. Ştiu că am o dantură mizerabilă, dar pericolul cu care stăteam nu-mi dă pace. Nu înţeleg cum puteam să raţionez toate astea şi totuşi să stau cu durerile şi cu frica constantă de abces. Acum sunt pe heirup. Îmi place cum lucrează doamna stomatolog, îmi place de asistentă că e blândă şi mă compătimeşte :-) şi îmi place de mine că am prins curaj. finally! tot înainte aşadar, vreau ca la sfârşitul verii să nu mai am probleme stomatologice. cel puţin să nu mai am probleme majore. uf!

experienţă dinţologică I

program încărcat. Activităţi la un part time, apoi, programarea la dentist. Azi am avut parte doar de detrartaj şi radiografie - de departe cel mai cool moment al zile - mi-am făcut o radiografie la toată dantura. În timp ce muşcam o chestie de plastic un aparat silenţios se mişca în jurul meu. Toate astea în timp ce mă uitam la propria mea mutră caraghioasă într-o oglindă şi pe deasupra şi cu limba lipită de cerul gurii. Pe o ploaie cumplită m-am întors acasă. Mulţumesc Ancăi că a stat cu mine la dentist şi m-a încurajat tot timpul. Aveam mare nevoie. Mulţumesc!

a! mâine urmează extracţie la măseaua care m-a chinuit în week-end! of!

mâtzele

noii locatari de pe fridge. Mau nu-i recunoaşte ca fiind din neamul lui, cum le prinde, cum le dă o lăbuţă :-)

today

somn, antibiotice, antiinflamator, lectură, apă plată, ceai de mușețel, bloguit, plimbare-n supermarketuri, perdele la bucătărie, cărți comandate la Polirom, tartă cu vișine, filme, documentare, gânduri că vine o săptămână ocupată și neplăcută.

what to read

de vreo 2 zile mă tot frăsui cu mine însămi: ce să citesc? Am început vreo 6 cărți, din fiecare am citit în medie cam 30 de pagini. Am pe raft: Jucătorul lui Dostoievski, Castele de furie a lui Baricco, Rotonda părintelui Anania, Clopotul de sticlă a Sylviei Plath, Geniul și zeița lui Huxley și mai nou o carte de Helen Fielding. Hmm... chiar sunt curioasă care va fi prima carte terminată.

caniculă şi friday flower

e îngrozitor de cald. 36 de grade şi asta la umbră. casa e super curată, am terminat o carte delicioasă şi mă pregătesc de o alta. spre seară mergem în grădina botanică. Azi, friday flower sunt trandafiri de săptămâna trecută. o zi răcoroasă!

pedantul şi bucătăria

de ce-ar fi o carte de bucate mai puţin precisă decât un manual de chirurgie? (p. 15)

e primul Julian Barnes pe care-l citesc deşi am vreo 5 cărţi în bibliotecă (2 cadou de la Cătălin la întoarcea din Anglia). Am luat cartea asta de pe raft mai mult din plictiseală şi pentru că nu voiam să citesc altceva. De la primele pagini m-am îndrăgostit de carte. E atâta de veselă şi simpatică că n-ai cum să n-o iubeşti. Personajul principal e pedantul, care povesteşte experienţele lui gastronomice gătind Celei pentru Care Găteşte :-) Foarte, foarte funny! Cărţile de bucate sunt demitizate, bucătăria franceză un pic cam lăudată, la fel risotto şi pastele italiene şi (cum de altfel mă aşteptam) nimic laudativ despre bucătăria britanică. Am aflat cum se găteşte o anghilă, cum să-mi aleg o carte de bucate şi cât de dăunătoare sunt pozele (majoritatea trucate sau cosmetizate) din cărţile de bucate. m-am distrat la nebunie la capitolul despre cantităţi (ce înseamnă totuşi o ceapă mijlocie?!? :-). Pe seară o să mă delectez cu British Cooking (menţionată în carte de Barnes şi cărată din Anglia ca cadou (cacofonia e intenţionată) pentru cel mai pedant dintre gastronomi - iubitul meu :-)

madlena românească

ei bine, madlena românească e tarta cu bezea. plină de zahăr şi colorant. neapărat mov.

ieri, când am găsit tartă de bezea mov la patiseria din kauf nici n-a mai contat că deja cumpărasem prăjituri de 6 lei. Am savurat-o şi împărţit-o cu Cătălin până la ultima picătură de gem, căci da, tarta era ca pe vremuri - cu gem :-) Nu numai că avea gust bun, dar ne-a şi îndemnat la amintiri, că deh, Proust avea dreptate! Ce să mai, deliciu!

camera cu vedere

Dragostea poţi s-o împingi mai încolo, poţi s-o ignori, poţi s-o murdăreşti, dar niciodată n-o vei putea smulge din suflet. (p. 306)
Acum vreo 3 ani am văzut filmul şi mi-a plăcut. Era imediat după ce fusesem la Florenţa, nu avea cum să nu-mi placă. cartea mi-am luat-o de la Târgul de carte din mai şi era la oferta de 10 lei. Era pe lista de cărţi de citit în viitorul apropiat, dar tot nu-i venea rândul. iată că acum i-a venit!

Mi-a plăcut foarte mult, e scrisă în dulcele stil clasic, iar personajele sunt foarte frumos conturate. Aşadar, suntem în Florenţa anului 1908, unde la pensiunea Bertollini facem cunoştinţă cu Lucy Honeychurch (o domnişoară englezească) şi cu însoţitoarea şi verişoara acesteia, domnişoara Charlotte Bartlett. Acestea sunt nemulţumite de faptul că nu au primit o cameră cu vedere - fereastra de la camera lor dă spre curtea interioară a pensiunii. Domnul Emerson, împreună cu fiul acestuia se oferă să facă schimb de camere şi de aici începe povestea. În final, domnişoarele acceptă (nu fără dileme - ce aşteaptă domnii în schimb de la noi?!? :-) La pensiune îl cunoaştem şi pe Mr. Beebe, un pastor simpatic, care simte caracterul lui Lucy, dincolo de convenţiile sociale (şi îşi dă seama de asta ascultând-o pe Lucy cum cântă Beethoven... întrebându-se ce o să se întâmple cînd domnişoara o să trăiască precum cântă :-). Trecând prin diverse peripeţii Lucy se îndrăgosteşte de George Emerson, dar după ce acesta o sărută într-o poiană toscană, fetele pleacă spre Roma. În partea a doua suntem în Anglia, la reşedinţa familiei Honeychurch, unde Lucy tocmai se logodeşte cu fanfaronul Cecil Vyse şi unde cunoaştem şi familia lui Lucy - mama şi fratele ei. Printr-o serie de coincidenţe, cei doi Emersoni se mută şi ei în apropiere, chestia asta dând peste cap logodna lui Lucy cu snobul de Cecil. Evident, povestea se termină fericit, tot la Florenţa, unde bănuiesc că cei doi se află în luna de miere. În epilog, aflăm cum şi-au petrecut cei 2 războaiele, dar prea puţine despre viaţa lor personală (oricum, epilogul ăsta mi s-a păruit tare ciudat, nu prea vezi chestia asta la cărţile clasice). Clar, cartea mi-e plăcut foarte mult. E plină de pasaje amuzante, e scrisă tare, tare frumos, o plăcere pentru o zi răcoroasă de vară. Mi-a plăcut diferenţa între Italia şi Anglia, între viaţa celei dintâi şi rigiditatea celei de-a doua. (În Italia nu vii să cauţi fineţuri, ci viaţă! - p. 19), diferenţa dintre George Emerson şi Cecil Vyse. Foarte, foarte frumoasă carte :-)

Cât despre filme, eu mă declar fan al celui din 1985, cel din 2007 mi s-a părut airea rău. Filmul din 1995 rivalizează cartea; respectă întocmai personajele şi acţiunea (Helena Bonham-Carter face un rol frumos, la fel şi Maggie Smith în rolul lui Charlotte, nu mai spun de Daniel Day-Lewis, care interpretează excelent pe Cecil. Cred că filmul a stârnit şi destul de multe controverse; e comic să vezi nuditate masculină într-un film după un clasic englez. Dar aşa cum am spus, filmul e tare simpatic. În ecranizarea din 2007 nu mi-a plăcut de Lucy, care arată cam soft şi cam ştearsă din punctul meu de vedere (Helena Bonham Carter e mai apropiată de ce a scris Forster). Şi deşi în carte George era brunet, mie mi-a plăcut mult de blondul Julian Sands. Atâta de încântată am fost de carte, încât am convins-o şi pe Anca s-o citească. :-)

starea mea

starea mea e ca-n poza asta.

Amsterdamul lui McEwan

Cât de puțin ne cunoaștem unii pe alții! Ca sloiurile de gheață ființele noastre plutesc în mare parte sub nivelul apei, iar sinele nostru social, vizibil, proiectează exclusiv albul și răceala! (p. 92)

Deci da, Ian McEwan are ceva! Are un ceva în scriitură, ceva care mă tot face să revin la el. Amsterdam e primul McEwan cumpărat (la oferta Ziarului de Iași). Auzisem de scriitor, dar încă nu citisem nimic. Acum e a patra carte pe care-o citesc; mi-a plăcut, dar nu e chiar McEwan-ul pe care l-aș recomanda la citit.

Așadar, povestea începe la înmormântarea lui Molly, loc unde facem cunoștință cu cele 4 personaje ale cărții. Mai întâi cunoaștem pe cei 3 amanți ai lui Molly: Vernon Halliday - mare șef la un ziar londonez, Clive Linely - un compozitor de succes, prieten bun cu primul și Julian Garmony - politician dubios (ca și cum ar exista și politicieni nedubioși :-). Al treilea personaj e George Lane - soțul lui Molly. Acesta îi propune lui Vernon să publice o serie de articole despre politicianul Garmony, articol care are la bază 3 poze făcute de Molly, poze în care politicianul apre travestit în femeie. Ok, acesta acceptă, dar se ceartă cu Clive pe tema asta. Clive scrie o simfonie a mileniului, dar părăsit de inspirație pleacă în Districtul Lacurilor ca să-și revigoreze creativitatea. Acolo are parte de propria lui dilemă morală. În timp ce urca pe munte e martor la o scenă de violență, dar nu intervine pentru a nu-și pierde inspirația (se ascunde după o stâncă unde-și scrie compoziția). Prietenii ajung să se războiască între ei, iar în final pun în practică un pact al sinuciderii în Amsterdam, oraș mai tolerant cu astfel de practici. Finalul e ciudat (ca la toate McEwanurile citite până acum). George, soțul lui Molly triumfă făcând planuri pentru parastas - nu mai are nici un amant prin preajmă care să-l deranjeze.
Cartea e citibilă, lectură de o zi maxim 2. Mi-a plăcut cum e creionată Molly, doar prin prisma bărbaților din viața ei. Mda, clar. Amsterdam nu e cartea mea preferată scrisă de Ian McEwan. O să continui cu mult lăudata Durabila iubire.

refugiul meu în altă lume

Se pare că Flaubert a zis: "când lumea ni se pare rău alcătuită, trebuie să ne refugiem într-o alta" (citat de pe blogul livresc). Zilele astea (şi mai ales săptămâna care tocmai se termină) mi s-a părut că lumea e tare rău alcătuită, e plină de oameni obtuzi, răutăcioşi în mod inutil, făţarnici şi dezinteresaţi de ceilalţi. Ca să scap de lumea asta, m-am refugiat ca de obicei, în altă lume. Am citit ca şi cum abia am descoperit cărţile. Încă mai citesc, lumea de zi cu zi nu s-a îmbunătăţit încă.

friday flower pentru mine

friday flower de azi sunt pentru mine. Sunt flori primite la sfârşit de an de la copiii mei. Am avut o săptămână foarte grea, le merit.

botanică

o săptămână grea. azi am fost în botanică cu copiii mei. tare frumos a fost!

Delft - lumină, perle, inocenţă şi poveste

Numai hoţii şi copiii fug. (p. 117 şi p. 283)

în 2002, la sfârşit de iulie eram la Paris. în frum spre Bordeaux. Una dintre priorităţile noastre era Luvrul, cu un an în urmă nu reuşisem să-l văd, dar acum eram cu Cătălin aşa că nu puteam să ratăm întâlnirea cu marele muzeu. Aveam pe listă câteva capodopere pe care voiam neapărat să le văd: sclavii lui Michelangelo, minunile antichităţii şi Dantelăreasa lui Vermeer. Văzusem odată un film despre tabloul ăsta, apoi am fost fascinată de lumina picturii lui Vermeer. Culmea ghinionului, în ziua aceea sala Vermeer era închisă. Îmi amintesc că m-am aşezat supărată pe o bancă din aia de catifea şi m-am consolat uitându-mă la Ingres. Asta e, mi-am zis, o să vin altădată special pentru Vermeer.

De Fata cu cercel de perlă nu mai ştiu cum auzit - mă refer la tablou; despre cartea lui Tracy Chevalier am citit prima dată pe site-ul Polirom, dar era prea scumpă ca să pot să mi-o cumpăr. Apoi am downloadat cartea de pe scribd şi am citit vreo 30 de pargini (pe nerăsuflate) la cursul de nonformal de la Straja. În februarie însă am găsit albumul Vermeer la 15 lei la Humanitas, iar în martie am făsit cartea la 18 lei la Carrefour. Cu toată aşteptarea, abia acum i-a venit rândul cărţii la citit. Am dat-o gata într-o zi; e foarte uşor de lecturat şi foarte plăcută la citit (mai ales într-o zi răcoroasă de vară ca ieri). Albumul de artă a fost foarte util, puteam vizualiza tablourile în timp ce citeam.

Aşadar, cartea e povestea lui Griet, o tânără din Olanda sec. XVII, fiica unui faianţar, care după ce a orbit la muncă e nevoit să-şi trimită fiica ca slujnică la familia Vermeer, pictor renumit pentru Vederea din Delft, dar şi pentru faptul că era căpetenia Ghildei Sfântul Luca. Aşadar, fata îşi lasă familia şi se mută în noua casă, unde are de înfruntat gelozia nevestei lui Vermeer, greutăţile date gratuit uneori de Tanneke (celalaltă slujnică) şi răutatea Corneliei, fata mai mare a pictorului. remarcăm pe Maria Thins, soacra lui Vermeer, genul de femeie care în literatură e de obicei numită straşnică :-) Aceasta intuieşte capacităţile de muncă şi caracterul lui Griet, dar nu o poate ajuta prea mult în faţa fiicei sale. Treptat Griet se obişnuieşte cu locul de muncă - deşi nu e deloc simplu - pe lângă spălat, călcat, mâncare şi cumpărături, mai are de făcut curat în atelierul pictorului. Treaba pare simplă, dar e de fapt complicată - trebuie să facă curat fără să mişte nimic. Deşteaptă cum e, îşi dezvoltă propriul sistem de măsurare ca să facă curat, dar totul să pară nemişcat. În timp devine asistenta pictorului, pe care-l ajută în prepararea culorilor. Mi-au plăcut la nebunie pasajele în care se descrie măcinarea oaselor de fildeş, sau combinaţia prafului de culoare cu uleiul de in (chiar sunt curioasă cum miroase uleiul de in - în mintea mea miroase ca un tablou proaspăt pictat :-). Îl cunoaşte pe Pieter, fiul măcelarului, care în timp se îndrăgosteşte de ea, dar şi pe bogatul van Ruijven, patronul artistic al lui Vermeer. Acesta comandă un tablou cu ochioasa, aşa cum îi spune el, în ideea că o dată cu tabloul o să primească şi fata. Paginile în care se descrie pictarea tabloului sunt o mică bijuterie. Nu pot eu să descriu în cuvinte, asta e clar, trebuie să citiţi ca să vă faceţi o idee. Ca tabloul să fie terminat, Griet trebuie să poarte cerceii cu perle ai Catharinei, nevasta lui Vermeer. Aceasta descoperă tabloul, vrea să-l distrugă, dar e oprită de pictor. Tânăra trebuie să ia o decizie referitor la viaţa ei (îmi place cum găseşte o mulţime de alternative). În final, se căsătoreşte cu fiul măcelarului, iar peste 10 ani, la moartea pictorului primeşte cadou cerceii cu perle, pe care însă îi vinde.

Sunt multe momente greu de povestit... povestea e spusă chiar de Griet; e tare frumos redată dragostea ei pentru pictor, deşi nu se menţionează măcar o dată cuvântul dragoste sau îndrăgosteală. Scena descoperirii tabloului e destul de dramatică - şi recunosc că am fost dezamăgită de laşitatea Mariei Thins şi a lui Vermeer. Durerea găuririi urechii pentru cercei e ca o metaforă la sacrificiul de dragul artei - fără el opera nu e completă. Mi-a plăcut cum Griet îşi ascundea sub celebra bonetă olandeză părul - şi cum descoperirea lui echivalează cu o dezvirginare. Momentul în care Vermeer îi descoperă părul e mai emoţional şi mai plin de semnificaţii decât primul act sexual cu fiul măcelarului.

Mi-a plăcut cartea foarte mult. Cred că Tracy Chevalier a făcut o treabă foarte bună - povestea e credibil construită, detaliile legate de tablouri şi viaţa olandeză din sec. XVII sunt foarte bine conturate. Stârneşte curiozitatea pentru pictură, asta e clar; eu chiar am verificat să văd dacă Vermeer folosea camera obscură pentru celebra lumină din Delft (se pare că nu, folosea de fapt un telescop inversat). Personajele sunt bine conturate; Vermeer e în esenţă Artistul (nici un sacrificiu nu e prea mic pentru arta lui), Maria Thins e femeia descurcăreaţă, temelia familie, iar pentru Catharina n-am simţit decât milă - este atât de ştearsă şi nesigură pe ea, încât doar naşterea de copii pare a fi singura ei menire. E interesantă şi prezenţa religiei - protestantismul lui Griet în opoziţie cu catolicismul familiei Vermeer. Pasajul în care pictorul explică influenţa catolică şi protestantă în pictură mi-a dat de meditat.

Cât despre Girl with a Pearl Earring, filmul făcut după carte, pot doar să spun că e frumos :-) Nu concurează cartea, dar atmosfera creată e frumoasă, lumina e ca din tablourile din Delft (chestie cam exagerată totuşi), coloana sonoră e frumoasă, Scarlett Johansseon mi-a plăcut, spre deosebire de Colin Firth care a făcut şi roluri mai bune după părerea mea. Oricum, nu el e personajul principal :-) Merită văzut filmul, dar cartea e mult, mult mai frumoasă.

banchet again

vesel şi nostalgic.

friday flower

flori de sfârşit de an.

festiv

azi a fost cursul festiv la clasa a VIII-a. Nu pot să cred ce mari au crescut copiii ăştia, îi ştiu de când erau în clasa I şi acum sunt mari, frumoşi, deştepţi şi tare simpatici. O să-mi fie dor de ei. Şi tot azi e ziua lui Angie, la mulţi ani draga mea!

siestă

ce vrei? sunt la siestă! :-)

30

ziua Olguţei. a fost frumos. mi-a plăcut totul - de la apertiv (:-) la tort. :-)

la mulţi ani! :-)

ştii

ştii că ai citit o carte bună când ai întors ultima pagină şi te simţi ca şi când ti-ai fi pierdut un prieten drag!

sunlight

ziua lui Tefo şi friday flower

La mulţi ani pentru Tefo! să fii sănătos şi la fel de vesel tot timpul! :-)

friday flower e trandafir roz de botanică.

din nou despre englezi

snob = sine nobilitate

o carte foarte utilă, dacă vrei să înţelegi englezii şi ciudăţeniile lor. Nu la fel de amuzantă ca cealaltă, dar destul de funnny. E mult mai serios scrisă şi are destul de multe informaţii pertinente. Am aflat mai multe despre diferenţa dintre Marea Britanie, Regatul Unit şi Anglia. Am mai aflat ce e Commonwealth-ul, în ce constă ceaiul englezesc, cum toţi englezii sunt de fapt protestanţi şi cum au declanşat englezii revoluţia industrială. Mi-au plăcut mult referinţele etimologice (snob e de fapt prescurtarea de la sine nobilitate, iar cuvântul parlament vine de la franţuzescul parler). Din punctul meu de vedere e o carte foarte faină cu un foarte bun raport calitate - preţ (a costat doar 7 lei la Carr).

copilărie

La mulţi ani tuturor! Toţi avem o latură şotioasă în noi, nu-i aşa? :-)