miercuri, 4 ianuarie 2012

gheaţă şi tăcere

Tăcerea nu poate fi retrasă niciodată. (p. 429)

Fiind vacanţă, mi-am zis să citesc cărţi de vacanţă (Deşertul tătarilor e tot pe strand by). Din seria neagră mai aveam necitită în bibliotecă doar cartea Camillei Lackberg. Am citit şi eu despre lupta pentru supremaţie (wtf?!?) dusă cu Larsson (deşi mi-a plăcut stilul Camillei, Larsson e în avans după părerea mea în lupta pentru supremaţie :-) Personajul principal e Erica Falck, scriitoare de biografii, care e în micul orăşel pescăresc Fjällbacka, unde face ordine în lucrurile părinţilor morţi recent. Erica dă peste cadavrul lui Alex, o veche prietenă din copilărie, aceasta fiind omorâtă în cada îngheţată. Evident, începe căutarea criminalului. Treptat descoperă că Alex nu era chiar persoana pe care o credea, ci o persoană chinuită de trecutul ei plin de secrete. Fata murise însărcinată, culmea, cu unul dintre prietenii ei foarte cumsecade (însurat şi cu 3 copii). În plus, mai apare o idilă a victimei cu un pictoraş beţivan ratat şi nişte legături dubioase cu familia Lorentz. Ca să fie şi un element romantic, Erica îl reîntâlneşte pe Patrick, fost prieten din copilărie, acum poliţist, dar încă îndrăgostit de ea. Ceea ce descoperă cei doi, depăşeşte aşteptările. Alex şi pictoraşul au fost abuzaţi în copilărie de un profesor suplinitor, fiul familiei Lorentz, Alex rămânând însărcinată şi născând o fetiţă la 12 ani (aceasta crescând în casă ca sora ei mai mică, dar amintindu-i mereu de viol). Criminalul e oarecum previzibil pe final, dar povestea e bine scrisă. Ceea ce cred eu că merită reţinut e tăcerea - tăcerea părinţilor copiilor abuzaţi, tăcere cumpărată de familia Lorentz. Tăcerea care distruge definitiv viaţa emoţională a adulţilor de mai târziu. Şi dacă uneori cuvintele mai pot fi retrase înapoi, tăcerea nu mai poate fi retrasă. doar regretată.

0 comentarii: